Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

între fals absolut și prostie întruchipată

Teoria răului cel mai mic e depășită. Poate a fost valabilă atunci când poporul a avut de ales între un comunist cu mâinile pătate de sângele nostru și un nebun care voia să ne mitralieze pe stadioane. Și apoi iar, între un comunist care deplângea blestemul căzut asupra poporului și alt co­mu­nist care avea să se împuște în prime-time. Acum însă nu mai putem vorbi de răul cel mic pentru că el nu există. Vom alege între un fals absolut care a clamat timp de 5 ani normalitatea fără să miște un deget și prostia întruchipată care ne înspăimântă visceral. Sigur, e vina noastră că am ajuns aici. Am fi putut alege schimbarea, am fi putut alege progresul, un om, un intelectual, un impostor. Acum e însă târziu, iar calculele inutile. Suntem aici și suntem toți! Nu ne putem sustrage, nu putem întoarce timpul, nu ne mai putem răzgândi. Și, ce e mai trist, nu mai putem schimba nimic! Vreme de 5 ani, indiferent ce vom decide, vom purta una dintre aceste poveri. Fals sau prostie? Din această dilemă nu putem ieși. Dar atâta timp cât această dilemă există, nu e totul pierdut. Poate vom mai pierde 5 ani, poate vom mai greși, poate vom uita și ne vom reaminti prea târziu pentru a mai putea schimba ceva! Dar ne rămâne speranța că într-o bună zi aceste dileme ale noastre vor deveni productive. Pentru că, așa cum a spus-o deja Andrei Pleșu, «omul fără dileme e creatorul tuturor dictaturilor, de dreapta sau de stânga». Așa că ne vedem la vot!

16 Noiembrie 2019, 08:50 (1087 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
reprezentativitate
procente înșelătoare
putreziciune

Comentariile cititorilor:


vax:
(18 Noiembrie 2019, 21:55)
Unui popor majoritar  needucat,  grobian, ignorant ce-i trebuie ?
Si totusi:
(16 Noiembrie 2019, 10:06)
Acest"fals absolut"(cred ca formula e exagerata),alaturi de societatea civila resuscitata in ultimii doi ani, a reusit sa mentina  cursul euroatlantic al Romaniei in ciuda ofensivei disperate a psd-ului.
anomalii politice:
(16 Noiembrie 2019, 09:24)
interesant e ca miza nu e presedintele, atributiile sale vizeaza altceva decat se reproseaza acum.miza adevarata e guvernul, administratia locala.traiul oamenilor e asigurat de guvern, ministere, prin deciziile luate.romanilor li se arunca praf in ochi,dar se evita gravitatea guvernarii.ne intoxica permanent cu scandalurile, pt a evita esentialul-DATORIA EXTERNA-prin care s-au marit pensii, salarii, cheltuieli pe care le platim tot noi cateva generatii, neinvestirea banilor in crearea de locuri de munca, infrastructura, coruptia, prostia la cel mai inalt nivel.pe mine ma intereseaza prea putin presedintele, desi reprezinta imaginea tarii-de aceea o gospodina proasta tb sa stea acasa.informati corect oamenii sa iasa la vot, sa afle problemele reale, dezvaluiti incercarile de manipulare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 12 Dec 2019
167 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

IPJ Ialomița: «Hoții îți invadează intimitatea»

În perioada decembrie 2019-februarie 2020, Poliția Română derulează, la nivel național, Campania de prevenire a furturilor din locuințe «Hoții îți invadează intimitatea». În județul Ialomița, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 17:45
(56 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Legume și fructe, confiscate de polițiști

Peste o tonă de legume și fructe au confiscat polițiștii ialomițeni de la un tânăr, de 22 de ani, din județul Prahova, care transporta bunurile în vederea comercializării, fără a îndeplini condițiile legale ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 17:40
(111 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire în școlile din Fetești

Polițiștii feteșteni au desfășurat marți, 10 decembrie 2019, activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor la 4 unități de învățământ de pe raza municipiului Fetești. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 17:35
(50 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere București și ai Ocolului Silvic Fetești au organizat marți, 10 decembrie 2019, o acțiune pentru ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2019, 17:30
(96 vizualizări - 0 comentarii)


4

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

10 Decembrie 2019, 17:40


Manasia: Tânăr de 17 ani, reținut de polițiști după ce a furat o mașină și a condus beat la volan

Un tânăr de 17 ani, din județul Buzău, a fost reținut de polițiștii ialomițeni după ce a furat un autoturism staționat în localitatea Manasia, pe care ulterior l-a condus sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 16:50
(111 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Evenimente dedicate memoriei muzicianului Ionel Perlea

Anul acesta, pe data de 13 decembrie, se împlinesc 119 ani de la naștererea dirijorului ialomițean Ionel Perlea. Pentru a marca acest eveniment, reprezentanții Centrului Cultural din Slobozia, al cărui ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 16:35
(95 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Și-au pierdut viața sub roțile mașinilor

Luni, 9 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu decesul a două persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orelor 12, ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 16:20
(196 vizualizări - 0 comentarii)


8

ANOFM a împlinit 21 de ani de activitate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a împlinit marți, 10 decembrie 2019, 21 de ani de activitate. ANOFM funcționează sub autoritatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și are rolul ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 16:05
(80 vizualizări - 0 comentarii)


9
Polițiști noi la IPJ Ialomița

Polițiști noi la IPJ Ialomița

44 de absolvenți ai unităților de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne își încep cariera de polițist la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. Cei 44 de absolvenți ai unităților de învățământ ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:55
(236 vizualizări - 1 comentariu)


10
Ialomița: Pește confiscat de polițiști

Ialomița: Pește confiscat de polițiști

Peste 500 de kilograme de pește din speciile crap și fitofag precum și setci și unelte de pescuit au fost confiscate de polițiștii ialomițeni. Sâmbătă, 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:35
(193 vizualizări - 1 comentariu)


Șofer din Amara, urmărit din polițiști

Vineri, 6 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Amara, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la efectuarea semnalelor de oprire unui conducător auto ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:20
(133 vizualizări - 1 comentariu)


12

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 6 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Coșereni au depistat un bărbat, de 45 de ani, din comuna Roșiori, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, aflându ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:15
(117 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Păltinișu

Sâmbătă, 7 decembrie 2019, în jurul orei 2,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Perieți-sat Păltinișu. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 11:35
(104 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,30%

La sfârșitul lunii octombrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4023 șomeri (din care 1840 femei), rata șomajului fiind de 4,30%, cu 0,97% sub ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 09:40
(105 vizualizări - 0 comentarii)


Moș Nicolae a sosit la Centrul de Copii din Urziceni

Moș Nicolae a sosit la Centrul de Copii din Urziceni

Vineri, 6 decembrie 2019, copiii aflați în Complexul de Servicii Sociale Urziceni au avut o frumoasă surpriză. Momentul a fost plănuit de parintele Bogdan Ionuț Stancu, parohul Catedralei din Urziceni, ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 08:10
(119 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

6 Decembrie 2019, 19:05


Traian: Polițiștii ialomițeni, în rolul lui Moș Nicolae

Moș Nicolae a venit cu autospeciala de poliție la un copil de numai 10 luni, din localitatea Traian, abandonat de mamă la naștere. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost joi, 5 decembrie ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2019, 13:40
(292 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» din Slobozia, a desfășurat joi, 5 decembrie 2019, activitatea «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae». Micii creștini ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 13:20
(202 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Pește confiscat

Movilița: Pește confiscat

65 de kilograme de pește din specia fitofag au fost confiscate de polițiștii ialomițeni după ce au depistat în trafic un bărbat, de 41 de ani, care transporta pe raza comunei Movilița pește fără documente ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 09:50
(257 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii ialomițeni au donat sânge

Polițiștii ialomițeni au donat sânge

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a inițiat o campanie internă de donare voluntară de sânge, ca un demers de salvare de vieți omenești, prin sprijinirea eforturilor de refacere a rezervei de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 09:35
(214 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează: Sunt active 17 focare de pestă porcină africană!

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în scopul prevenirii unor episoade de îmbolnăvire a populației cu Trichinella spiralis (Trichineloză), aduce la cunoștința consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 09:10
(321 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la Gârbovi

Un accident rutier s-a produs în localitatea Gârbovi, pe DJ 203B. Evenimentul a fost înregistrat marți, 3  decembrie a.c., în jurul orelor 19,20, un autoturism părăsind partea carosabilă și acroșând ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 08:35
(252 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi accident


Fetești: Bărbat găsit mort în propriul apartament

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul zilei de marți, 3 decembrie 2019, în jurul orelor 15,10, pentru asigurarea accesului în apartamentul unui bărbat, de 48 de ani. Pompierii de la Stația de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 08:15
(301 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă de pe strada Veșniciei, din orașul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercuri, 4 decembrie ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 08:05
(250 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Liceul Tehnologic Special «Ion Teodorescu» a serbat Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități

Marți, 3 decembrie 2019, cei 140 de elevi ai Liceului Tehnologic Special «Ion Teodorescu» din Slobozia au marcat printr-o serbare Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. În cadrul ceremoniei ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2019, 16:25
(321 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Copil posibil înecat în Borcea

Încă de duminică, 1 decembrie 2019, salvatorii de la Stația de pompieri Fetești, la solicitarea forțelor de Poliție, au intervenit pentru căutarea unui minor dispărut în zona pontonului din comuna Bordușani ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2019, 08:20
(264 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Minor dispărut fără urmă

Bordușani: Minor dispărut fără urmă

Polițiștii ialomițeni desfășoară activități de căutare a unui minor de 13 ani, Costel Cătălin Ioniță. Joi, 28 noiembrie 2019, băiatul a plecat de la domiciliul unchiului său din comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:45
(441 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Manifestări dedicate «Zilei Naționale a României»

Spectacole de muzică folclorică și tradiționala paradă militară sunt principalele evenimente care se vor desfășura la Slobozia cu ocazia «Zilei Naționale a României». Manifestările debutează la ora 11, ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:40
(475 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Urziceni, arestat pentru «infracțiuni la regimul rutier»

Un bărbat de 59 de ani, din Urziceni, care se sustrăgea executării unei pedepse de 7 luni închisoare a fost indentificat de polițiști și încarcerat. Acesta a fost condamnat definitiv, printr-o sentință ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:35
(332 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni arestare


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...