Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Proiecte europene implementate de DSVSA Ialomița

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează asupra semnării a două Contracte de finanțare cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltarea Rurală (PNDR),  Submăsura 5.1 «Sprijin pentru investiții în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale», program finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Astfel, la data de 15.11.2019, a fost semnat primul contract de finanțare având ca obiect «Echipamente pentru buna desfășurare a activității de încercare în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară, pe termen lung, conform Programelor Naționale de supraveghere și Control a Bolilor Cofinanțate la Animale (Pestă Porcină Africană)». Valoarea totală eligibilă fără TVA a contractului este de 99,99 mii de euro. Perioada de implementare este de 24 de luni de la semnarea contractului. De asemenea, la data de 18.11.2019, a fost semnat al doilea contract de finanțare având ca obiect «Echipamente necesare realizării analizelor în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară pentru Pestă Porcină Africană». Valoarea totală eligibilă fără TVA a contractului este de 100 mii de euro. Perioada de implementare este de 24 de luni de la semnarea contractului.

18 Noiembrie 2019, 11:05 (738 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 06 Iun 2020
194 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Țăndărei: Anexă gospodărească cuprinsă de flăcări

Pompierii din Țăndărei au intervenit miercuri, 20 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în gospodăria unui localnic. Flăcările au cuprins o anexă și au ars aproximativ 5 mp din acoperișul ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 13:45
(262 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Incendiu de vegetație uscată

Pompierii din Fetești au intervenit marți, 19 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu de vegetație produs în zona localității Stelnica. Flăcările au distrus un hectar cultivat cu grâu. Cel mai probabil ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 13:30
(255 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica incendiu


ITM Ialomița: Măsuri de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2 în căminele pentru bătrâni

Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița informează cu privire la faptul că administratorii centrelor dedicate îngrijirii vârstnicilor trebuie să ia măsuri de prevenire a infectării cu ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 13:20
(266 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun alt caz de COVID-19 înregistrat în Ialomița în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la faptul că, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița nu au fost înregistrate cazuri noi de COVID-19. Astfel, numărul îmbolnăvirilor este ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 13:05
(327 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Panică pe Secția Boli Interne a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de miercuri, 20 mai 2020, din cauza unei candele rămasă aprinsă. Flăcările au cuprins o ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 08:05
(592 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pomana regelui Cioabă», o nouă metodă de înșelăciune

Polițiștii ialomițeni atrag atenția cu privire la o nouă metodă de înșelăciune pe care escrocii o folosesc. Este vorba despre metoda «Pomana regelui Cioabă». Potrivit oamenilor legii, infractorii acostează ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2020, 16:05
(492 vizualizări - 0 comentarii)


S-a răsturnat cu mașina într-un șanț între Slobozia și Amara

Un accident rutier s-a produs în după-amiaza zilei de luni, 18 mai 2020. Evenimentul rutier s-a petrecut pe șoseaua care leagă orașele Amara și Slobozia din cauza unui șofer de 45 de ani. Acesta s-a angajat ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2020, 15:55
(352 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri de asigurare la locul de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița informează cu privire la măsurile de protecție pe care trebuie să le ia atât angajatorii, cât și angajații, pentru a preveni riscul infectării cu SARS-CoV-2 în ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2020, 15:50
(356 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 336 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 19 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 336 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2020, 13:00
(340 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ialomița: Beți la volan

Vineri, 15 mai a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 6 Ion Roată au depistat în trafic, pe raza comunei Valea Măcrișului, un șofer, de 47 de ani, ce emana halenă ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 14:55
(290 vizualizări - 0 comentarii)


10

În afara Mărculeștiului, s-a răsturnat cu mașina în șanț. La Adâncata, un biciclist a intrat frontal într-un autoturism!

La sfârșit de săptămână, polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente de circulație, soldate cu rănirea a două persoane. Primul accident de circulație s-a produs sâmbătă, 16 mai a.c., în jurul ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 14:45
(335 vizualizări - 0 comentarii)


Poiana: Beat la volan, a izbit gardul unei case și a fugit de la locul accidentului

Un bărbat de 29 de ani din comuna Albești este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru mai multe infracțiuni după ce a condus sub influența băuturilor alcoolice, a lovit gardul unui imobil și a părăsit ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 14:35
(277 vizualizări - 0 comentarii)


12

Enel reia activitatea cu publicul in unele magazine

O parte din magazinele Enel Energie și Enel Energie Muntenia, precum și cele ale partenerilor, își vor relua activitatea cu publicul, începând de luni, 18 mai 2020. Pentru a preveni riscul răspândirii ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 14:20
(286 vizualizări - 0 comentarii)


13
Gimbășani: Accident rutier cu trei victime

Gimbășani: Accident rutier cu trei victime

Sâmbătă, 16 mai 2020, în jurul orelor 17,50, pompierii au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Gimbășani, în incident fiind implicate două autoturisme. În sprijinul persoanelor implicate ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 13:35
(317 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Țăndărei

Casă în flăcări la Țăndărei

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița a fost anunțat duminică dimineață, 17 mai a.c., despre izbucnirea unui incendiu la o casă a unui cetățean din orașul Țăndărei. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 13:15
(309 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 332 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 18 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 332 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 13:05
(336 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Ghica: Pompierii au salvat o pisică dintr-o fântână

Duminică, 17 mai a.c., în jurul orelor 13,30, pompierii au fost solicitați să intervină la Ion Ghica pentru salvarea unei pisici căzută într-o fântână dezafectată cu o adâncime de aproximativ 30 m. La locul ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 11:25
(191 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Păltinișu

Duminică, 17 mai 2020, în jurul orelor 15,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din satul Păltinișu. La locul solicitării s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2020, 11:10
(240 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 321 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 17 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 321 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2020, 13:05
(348 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat înecat în zona Barajului Dridu

Pompieiri din Urziceni și Slobozia au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de vineri, 15 mai 2020, în zona Barajului Dridu, unde un bărbat s-ar fi înecat. Militarii ISU au desfășurat o misiune ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 13:30
(428 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 319 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 15 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 319 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 13:20
(331 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Ion Roată

În noaptea de joi spre vineri, 14/15 mai a.c., spre miezul nopții, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Ion Roată. La locul solicitării s ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 09:50
(312 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier în afara localității Căzănești

Joi, 14 mai, a.c., în jurul orelor 19,20, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs în afara localității Căzănești, un autoturism părăsind partea carosabilă și răsturnându ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2020, 09:45
(310 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Incendiu la o anexă gospodărească

Sărățeni: Incendiu la o anexă gospodărească

Pompierii din Uziceni au intervenit miercuri, 13 mai 2020, pentru stingerea incendiului care a cuprins o anexă gospodărească din localitatea Sărățeni. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:45
(268 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă desfășurată de polițiștii ialomițeni

Miercuri, 13 mai 2020, polițiștii ialomițeni  au acționat în filtre rutiere și patrule de ordine și siguranță publică în vederea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:40
(183 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan în stare de ebrietate

Polițiștii din Țăndărei au întocmit miercuri, 13 mai 2020, un dosar penal pe numele unui  bărbat, de 29 de ani, din localitate. Acesta a fost identificat în trafic în stare de ebrietate, având o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:35
(240 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Tablete pentru elevi

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Tablete pentru elevi

Reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au lansat o inițiativă publică menită să-i sprijine pe elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, fără posibilități fianciare, care nu pot participa la cursurile ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 16:30
(210 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 312 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 14 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 312 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2020, 13:00
(348 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: A intrat cu mașina într-un gard

Polițiștii ialomițeni au intervenit marți, 12 mai 2020, în cazul unui accident rutier petrecut la Lilieci. Din datele oamenilor legii, un bărbat de 57 de ani, domiciliat în județul Vrancea, a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 15:55
(316 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Țăndărei: Depistați în trafic cu adeverințe de angajator false

Polițiștii din  Țăndărei, marți, 12 mai 2020, în timp ce executau activități specifice pe linia combaterii COVID-19 în filtrul instituit la ieșirea din oraș către comuna Platonești, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2020, 15:50
(292 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Flory în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» Clever în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» Sandu în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Gigel în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» Cerno balci în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Nae în Amara: A intrat cu mașina într-un stâlp Pt lacramioara în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Ada în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Pt lacramioara în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Croitorasul cel Viteaz în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 colocatar katanga în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Spital Suport Politic în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Draqulyan în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Bravo în Focar de COVID-19 la o croitorie din Urziceni: 21 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2 Lacramioara în Incendiu la Combinatul Chimic Slobozia Camy în Schimb de terenuri pentru finalizarea complexului comercial din «Pepinieră» normal de anormal în Analizele DSP nu garantează calitatea apei potabile Mihai în Analizele DSP nu garantează calitatea apei potabile maikal jupanu în Analizele DSP nu garantează calitatea apei potabile Stefan în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 20 mai 2020
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...