Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

AJOFM Ialomița: Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit Legii, au obligația de a comunica agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora. Comunicarea locurilor de muncă vacante se realizează prin completarea și transmiterea Anexei 1A din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002. De asemenea, angajatorii au obligația să comunice și ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost declarate la AJOFM, în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condițiile legii. În acest sens, angajatorii completează și transmit Anexa 1B din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002. Locuri de muncă vacante sunt, potrivit actului normativ mai sus menționat, locurile de muncă devenite disponibile ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, precum și locurile de muncă nou create. Angajatorii care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de indemnizație de șomaj au obligația de a anunța în termen de 3 zile agențiile pentru ocuparea forței de muncă la care aceștia au fost înregistrați, conform art. 41, alin. (2), din Legea nr.76/2002. Nerespectarea prevederilor art. 10 din Legea nr 76/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3000 la 5000 de lei. De asemenea, nerespectarea prevederilor art. 41, alin. (2), constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5000 la 10000 de lei.

21 Noiembrie 2019, 17:15 (464 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Doar opt ialomițeni și-au găsit de muncă prin EURES
Tinerii din Ialomița refuză slujbele prost plătite
AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 28 Ian 2020
57 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Incendii la Dridu, Gura Ialomiței, Slobozia și Bordușelu

Incendii la Dridu, Gura Ialomiței, Slobozia și Bordușelu

În curzul zilei de vineri, 24 ianuarie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din localitatea Dridu. La locul solicitării s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 14:20
(31 vizualizări - 0 comentarii)


Greci: Accident produs de un șofer băut cu permisul suspendat

Duminică, 26 ianuarie a.c., polițiștii din Fierbinți Târg au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din verificări a reieșit că un bărbat, de 44 de ani, din județul Ilfov, în timp ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 13:20
(32 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Greci accident


IPJ Ialomița: 37 permise reținute, amenzi de peste 244 mii de lei

În perioada 24-26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza județului, pentru prevenirea evenimentelor negative și creșterea siguranței rutiere. Pe parcursul celor 3 zile, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 13:15
(33 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Condamnat de Tribunalul Militar pentru «ucidere din culpă», arestat

Joi, 23 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 13:10
(32 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


4

Slobozia: A fost jefuit magazinul Altex

Polițiștii din Slobozia caută mai mulți suspecți care, în noaptea de miercuri spre joi, 22/23 ianuarie 2020, au pătruns prin efracție în incinta Magazinului Alex, din zona Value Centre Slobozia. Hoții au ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2020, 20:05
(755 vizualizări - 2 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

24 Ianuarie 2020, 14:50


Fetești: Pieton în scaun cu rotile, lovit de o mașină

Un bătrân de 72 de ani, aflat în scaunul cu rotile, din localitatea Făcăeni, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a petrecut miercuri, 22 ianuarie 2020, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:25
(237 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ialomița: A intrat cu mopedul într-o mașină

Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Valea Ciorii, s-a ales marți, 22 ianuarie 2020, cu un dosar penal fiind identificat în trafic fără permis de conducere. Polițiștii s-au sesizat după ce acesta a provocat ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:20
(247 vizualizări - 0 comentarii)


8

Slobozia: «Hora Unirii» la Grădinița «Piticiot»

Preșcolarii Grădiniței «Piticot» din Slobozia au participat la un eveniment organizat de Protopopiatul Slobozia, cu scopul de a marca Ziua Micii Unirii. La finalul manifestărilor, copiii s-au prins de mâini ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:15
(182 vizualizări - 0 comentarii)


9

Făcăeni: La volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 26 de ani, din localitatea Făcăeni, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat de asemenea să se prezinte la spital pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:10
(160 vizualizări - 0 comentarii)


10

Ialomița: Lemne de foc vândute ilegal

Miercuri, 22 ianuarie 2020, polițiștii din Ialomița au desfășurat o amplă acțiune de combatere a infracțiunilor la regimul silvic. Astfel, oamenii legii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale în valoare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:05
(247 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pietonii, victime ale șoferilor grăbiți

În cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, trei pietoni au ajuns la spital, fiind victime ale accidentelor de circulație. În primul caz este vorba despre un bărbat, de 47 de ani, domiciliat în Amara, care ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 18:10
(304 vizualizări - 2 comentarii)


12

IPJ Ialomița: Simulare VR pentru prevenirea furturilor din locuințe

Acțiune inedită a polițiștilor ialomițeni în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuințe «Hoții îți invadează intimitatea». Miercuri, 22 ianuarie 2020, oamenii legii le-au prezentat clienților ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 18:05
(240 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

21 Ianuarie 2020, 17:15


Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Aproape 300 de kilograme de pește din speciile crap și somn precum și o barcă pneumatică și plase de pescuit au fost confiscate de polițiștii ialomițeni în localitatea Valea Ciorii. Astfel, luni, 20 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 14:15
(342 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 20 ianuarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Stelnica, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Vlădeni, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 14:10
(315 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 16 persoane evacuate dintr-un bloc cu 4 etaje

16 persoane au fost evacuate în cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, dintr-un bloc cu 4 etaje din Fetești, din cauza unei butelii care a luat foc. La locul intervenției au participat pompierii Gărzii ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 12:35
(258 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează: Sunt active 17 focare de pestă porcină africană!

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că luni, 20 ianuarie 2020, pe raza județului Ialomița, sunt declarate 17 focare de pestă porcină africană. Astfel, în localitatea ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 15:10
(304 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: 190 kg de pește, confiscate

Vineri, 17 ianuarie a.c., polițiștii au oprit pentru control, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din județul Ilfov. În urma verificării autovehiculului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 14:45
(289 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Săli de jocuri de noroc, verificate de polițiști

Duminică, 19 ianuarie a.c., polițiștii de Ordine Publică și Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat o acțiune preventivă pentru creșterea gradului de siguranță al ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 14:40
(288 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 17 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au oprit pentru control, pe raza comunei Săveni, un autoturism condus de un bărbat de 60 ani. În urma testării cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 14:35
(220 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, cinci victime

În ultimele 48 ore, la nivelul județului Ialomița, pompierii au acționat pentru gestionarea a 62 intervenții destinate protecției comunității, din care 57 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 10:40
(195 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, arestat pentru «tâlhărie calificată»

În cursul zilei de 15 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de «tâlhărie calificată», săvârșită ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 12:10
(407 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune de prevenire

Joi, 16 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona unităților de învățământ, precum și ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 11:50
(254 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Cartierul Fetești Oraș

Pentru remedierea unei avarii survenită la nivelul unui branșament de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 17 ianuarie 2020, în ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 11:40
(232 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Au fost identificate zonele de risc privind gripa aviară

În contextul răspândirii virusului gripei aviare, reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au identificat zonele din județ cu risc epidemiologic ridicat. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 18:20
(424 vizualizări - 0 comentarii)


Polei în Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu rănirea a patru persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 18:05
(432 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrân de 70 de ani din Făcăeni, beat la volan

Miercuri, 15 ianuarie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 70 de ani, din comuna Făcăeni, care conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 17:55
(684 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Gheorghe Doja, arestat după ce a condus fără permis

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 17:50
(352 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la intrare în Movila

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 7,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Movila, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:40
(375 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...