Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Infanteriștii Liceului Pedagogic

Viitorul începe azi

Infanteriștii Liceului Pedagogic

Sunt 8 din cei 29 de elevi ai clasei a XII-a a Liceului Pedagogic. Cred în reforma sistemului de învățământ românesc, în misiunea lor de viitori educatori și... iubesc copiii! Știu că 8 din 10 elevi de liceu nu vor profesa niciodată în specialitatea pe care o urmează. Dar asta nu-i împiedică să își dorească, animați de cel mai frumos entuziasm, cel al vârstei. Ei sunt Elena Curelea, Alina Crudu, Alexandra Olteanu, George Țaporea, Gabriela Manea, Maria Iancu, Daniela Gheorghe și Andreea Alexe.

Primele emoții, primele griji Andreea Alexe are 18 ani și este elevă în clasa a XII-a la Liceul Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia. Și acum știe că va deveni educatoare. «Când am predat prima dată, am fost copleșită! Puteam să jur că nu sunt făcută pentru asta... Doamna educatoare mă privea dintr-un colț, gândul că nu mă vor asculta copiii mă speria teribil, nu-mi găseam cuvintele... Iar după 50 de minute, când s-a terminat totul, eram epuizată și nu mai țineam minte nimic din ce făcusem. Dar am înțeles că asta trebuie să fac, să fiu educatoare!». Alexandra Alexe e singura care știe. Cei­lalți păstrează deschisă toată paleta de opțiuni. Elena Curelea vrea să urmeze o facultate la distanță, pentru o dublă specializare, George Țaporea vrea o facultate la zi, Maria Iancu ne confirmă clar și răspicat că nu va deveni niciodată învă­ță­toare și că vrea să se facă... gardian la Penitenciarul Slobozia: «Mama mea este învățătoare. Nu e așa cum se spune... Vo­lumul de muncă este imens, lecțiile trebuie pregătite în fiecare zi, sunt mii de hârtii și hârțoage care se cer. Asta nu în­seamnă că nu îmi place. Dacă nu îmi plăcea, nu terminam liceul aici. Doar că nu mă văd făcând din meseria asta o carieră. Vreau gardian la Penitenciarul Slobozia!».

Umerii cruzi ai responsabilității Chiar dacă nu toți vor fi învățători, cei 8 elevi au convingeri puternice referitoare la sistemul de învățământ românesc și opinii personale pe care și le apără cu înverșunare. Alina Crudu, și ea gata să devină învățătoare imediat după finali­zarea liceului, știe ce o așteaptă: «Știu că sunt prea tânără și că părinții nu au în­credere în învățătorii de-abia ieșiți de pe băncile școlii. Dar eu vreau să ofer copiilor o altfel de educație. Cred că acum se pune prea mult acceptul pe cantitatea de informații, nu pe calitatea lor...». Opinia Alinei e general împărtășită. La fel crede și Daniela Gheorghe, la fel și Gabriela Manea... Paradoxal, vorbesc prin prisma experienței la catedră. În fiecare săptă­mână fac practică pedagogică 4 ore. Practic, sunt singurii elevi de liceu care ies de pe băncile școlii cu o experiență practică solidă. Sunt mândri de asta și convinși că această experiență le oferă un avantaj. «Noi, ca învățători, trebuie să avem o pregătire generală solidă! Pare aiurea să mulțumești profesorilor, dar eu sunt convinsă că trebuie să o facem. Întâi celor de la materiile de bază Româna și Matematica, apoi tuturor celorlalți care ne-au educat, ne-au sprijinit și ne-au ajutat să înțelegem cât de importanți sunt învățătorii pentru societate. Și diriginților, evident!» conchide Alexandra Olăreanu, cu vocea sigură a unui viitor profesor.

Un singur sistem, un univers de profesii
Datele statistice confirmă că doar 3 din 10 elevi urmează carierele pentru care au fost educați în învățământul liceal. În cazul Liceului Pedagogic, procentul este chiar mai mic. Adriana Matache, directorul Liceului Pedagogic, susține că această tendință nu este îngrijorătoare: «Toți elevii sunt buni... Dacă unul nu reușește, nu este vina lui. Trebuie că există un motiv. Școala are doar rolul de a-i sprijini, de a-i ajuta să înțeleagă cine sunt și ce vor. Ei trebuie să greșească singuri, iar noi trebuie să îi învățăm să își înțeleagă greșelile și să învețe din aceste greșeli!». Nici George Petre, directorul Liceului de Arte din Slobozia, nu este îngrijorat de statistici: «Nu toți elevii Liceului de Arte trebuie să se facă pictori. Ar fi absurd... Dar s-a demonstrat științific că acești elevi creativi devin, mai târziu, angajați productivi indiferent de domeniul în care aleg să performeze. Noi cu asta ne mândrim! Iar evoluția profesională a foștilor noștri elevi confirmă această teorie...».

23 Noiembrie 2019, 09:40 (1687 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Tatăl unui elev rom susține că fiul său este jignit de învățătoare
Liceul Pedagogic din Slobozia are sală de gimnastică

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 12 Aug 2020
425 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

«Ziua Eroilor», sărbătorită de jandarmi

«Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează joi, 13 mai, manifestări comemorative dedicate „Zilei Eroilor“ și „Înălțării Domnului“» informează reprezentanții instituției. Sărbătoarea se va ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 11:38
(19409 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni în trafic

Vineri, 7 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe raza municipiului Slobozia, acțiunea avînd ca principal scop combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 13:07
(18898 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia rutier


Fetești: Braconaj piscicol

Polițiștii Formațiunii de Ordine Publică pentru Mediul Rural Fetești au continuat acțiunile pe raza comunelor din zona de competență, avînd ca scop prevenirea și combaterea braconajului piscicol și a delictelor ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 13:05
(20440 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Fetești breconaj


Slobozia: Cercetat penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat

Vineri, în jurul orei 19.15, agenții Biroului Rutier Slobozia au oprit pentru control un autoturism ce avea plăcuțe cu numere de înmatriculare provizorii, la volanul căruia se afla un tînăr, în vîrstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 13:04
(12257 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia dosar penal


Fetești: Acțiunea SIGURANȚA continuă

Pentru creșterea gradului de siguranță publică, în cursul zilei de vineri, 7 mai a.c., începînd cu orele 15.00, efective din toate structurile operative ale Poliției Municipiului Fetești, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2010, 12:37
(11513 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești acțiune


«Centura de siguranță îți poate salva viața!»

«Conștientizarea participanților la trafic cu privire la importanța utilizării centurii de siguranță și, mai ales, asupra faptului că portul acesteia scade riscul unei accidentări grave și a decesului în ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 15:14
(20023 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de prevenire a faptelor antisociale

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în ultimele zile, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului. 14 autovehicule ce prezentau ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 15:13
(19534 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție acțiuni


Alexeni: Fată de 15 ani, violată

Doi tineri, de 19, respectiv 22 de ani, ambii din Ion Roată, acuzați că au violat o minoră în vîrstă de 15 ani, au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Ialomița joi, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 10:39
(23664 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Alexeni viol


8

Fetești: A plecat să doarmă la o prietenă și familia a dat-o dispărută

În noaptea de 5/6 mai a.c., în jurul orei 01.40, Poliția Fetești a fost sesizată de un tînăr, de 21 de ani, din localitate, despre faptul că nepoata sa, o minoră de 12 ani, a plecat de acasă în cursul ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 10:34
(20439 vizualizări - 0 comentarii)


9

Fetești: Beat la volan

Agenți din cadrul Poliției Fetești au depistat, pe Strada Călărași din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 25 de ani, din Fetești. Întrucît emana halenă alcoolică, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 10:28
(21759 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești sofer beat


10

Slobozia: Prins la volan cu permisul suspendat

În cursul zilei de joi, 6 mai a.c. polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe Șoseaua Brăilei, din Slobozia, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 52 de ani din municipiu. Procedînd la ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 10:26
(20479 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: sofer penal


Slobozia: Se fură din supermarket

Joi, 6 mai a.c., Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de două ori, la intervale orare diferite, de către agentul de pază al unui supermarket din municipiu, despre faptul că a surprins două persoane ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 10:21
(15221 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt supermarket


12

Andrășești: Scandal la Postul de Poliție

Trei bărbați din Căzănești au fost sancționați contravențional cu amenzi a căror valoare depășește 5000 de lei și sînt cercetați și penal. Asta după ce, pentru a-și scăpa prietenul de rigorile legii, au ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2010, 10:13
(25035 vizualizări - 4 comentarii)


13

Fetești: Infractor încarcerat

Miercuri, 5 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat, reținut și încarcerat în arestul Inspectoratului un bărbat, de 45 de ani, domiciliat în municipiu, pe numele căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 13:59
(21588 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Oale confiscate de polițiști

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, în cursul zilei de miercuri, 5 martie a.c., au acționat în sistem integrat pe raza municipiului reședință de județ urmărind prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 13:57
(19205 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Polițiști în școli

În cursul zilei de miercuri, 5 mai, la nivelul municipiului Urziceni și al comunei Gheorghe Doja au fost desfășurate multiple activități preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 13:48
(19935 vizualizări - 0 comentarii)


Campania SAPS 2010: Peste 814000 cereri de plată depuse la APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care și-au completat declarația de suprafață prin intermediul aplicației IPA Online că trebuie să depună la Centrele APIA și o ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 11:25
(17298 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului-12,2%

La sfîrșitul lunii aprilie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 12851 persoane, din care 6598 șomeri indemnizați, respectiv 6253 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 06:34
(12706 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 3 mai, jandarmii slobozeni, aflați în patrulare în zona fostului Complex Gheorghe Lazăr, au auzit zgomote suspecte în incintă. Intrînd în curtea Complexului, au observat într ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 06:18
(19288 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Comerciant ambulant prins de jandarmi

Marți, 4 aprilie, jandarmii din Țăndărei au fost sesizați despre faptul că, pe o stradă din localitate, o persoană comercializează articole de îmbrăcăminte ce poartă diverse inscripții. Urmare a cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 06:17
(19827 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Biciclist mort urmare a unui accident

Marți, 4 mai a.c., în jurul orei 16.45, pe DN1D, în apropierea localității Jilavele, s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat. Potrivit cercetărilor, polițiștii au stabilit că ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 11:00
(12780 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: În 48 de ore, amenzi de peste 43000 de lei

Poliția Rutieră, în ultimele 48 de ore, a aplicat 216 sancțiuni contravenționale. 85 au fost acordate șoferilor care au depășit viteza maximă admisă pe drumurile publice sau au efectuat opriri neregulamentare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 10:55
(11948 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 07:42
(11086 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 06:15
(11191 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 543 de bărbați, în concediu pentru creșterea copilului

Potrivit datelor statistice date publicității de reprezentanții Agenției de Prestații Sociale, instituție creată pentru plata tuturor tipurilor de alocații, tot mai mulți bărbați solicită acordarea de indemnizații ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:14
(18184 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Arestat după ce a înjunghiat un tînăr

În cursul zilei de marți, 4 mai, un tînăr, de 28 de ani, din Miloșești, a fost arestat, pe numele acestuia Tribunalul Ialomița emițînd un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:08
(22831 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Școlile, în atenția polițiștilor

Luni, 3 mai, în intervalul orar 10,00-18.00, polițiștii dinFetești, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră au acționat în unitățile de învățămînt și în zona adiacentă acestora, acțiunea avînd ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:07
(20121 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Furt de energie electrică

Marți dimineață, începînd cu ora 07,00, polițiștii din Țăndărei, în colaborare cu jandarmi și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat, timp de două ore, în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:06
(18906 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident pe Matei Basarab

La începutul săptămînii, respectiv luni, 3 mai, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident rutier. Cauza producerii accidentului a fost neacordarea priorității de trecere la schimbarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:05
(20264 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, raiul asistaților social: În doar trei luni, 2 milioane de lei pentru beneficiarii Legii 416

Suma cheltuită și raportată de autorități săptămîna precedentă tinde să demonstrează neputința celor în drept în privința eradicării fenomenului ajutorului social. Mii de familii din județul Ialomița beneficiază ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 15:01
(10576 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@unirea în Unirea Slobozia a promovat în «B» Tandarean în «Împreună pentru Țăndărei!»: PSD l-a lansat în cursa electorală pe Cristian Roman Visu în Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare Gigel în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița Gigel în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița @Suporter în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița Vorba lui Vadim în Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare tratat cu tratament în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița pe bune în Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare Anonim în Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare lantul slabiciunilor în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița scaunul electric în Omorât cu sânge rece pentru 20 de lei Rautate mică în Elevi executați silit pentru neplata taxelor școlare Unirea în Unirea Slobozia a promovat în «B» Popescu în Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare Anca în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița Gigel în Clean Tech a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița Radu în Unirea Slobozia a promovat în «B» Daniela în Omorât cu sânge rece pentru 20 de lei Cetățean de la bloc în Unirea Slobozia a promovat în «B»
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...