Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

1 Decembrie

De 1 Decembrie, la Slobozia, sarmalele au fost date de primarul nimănui. Chiar dacă toată lumea zicea că pesedeu’ a omenit tot poporul din agora lui Stoica, Mojo-Fante de Slobozia bătea mărunt din buze (în spatele mentorului său politic și spiritual, Marean) că PRO Românica a fiert la sarmale în ture pe 3 zile. Așadar, privind fotografiile evenimentului, am remarcat cum într-un colț de poză, tot la dosul Luceafărului politicii, Marean zis purtătorul de mape cu cod COR, stătea chiar Fermecatu’. Puțin încruntat, ca orice oficialitate care musai trebuie să depună coroane de Ziua Națională. Într-o altă poză, dârz (probabil de frig!), deputatul Trotinetă este înfățișat tot la spatele Luceafărului Marean. Firesc, deja avem dileme existențiale. Ca și alții, nu pricepem de ce pe pagina oficială de feisbuc a PRO Românicii sunt prezentați toți cei enumerați mai sus (Mojo, Fermecatu’ și Trotinetă) fix în spatele marelui om de stat Marean. Să fie vreun semn?

Am urmărit cu atenție și îngrijorare postările pu-bli-ce ale Fermecatului. De 1 Decembrie, extaziat că e Ziua Națională și și-a luat Consiliu pe persoană fizică, Fermecatu’ a stat de vorbă cu fiecare dintre cei prezenți. Noi l-am crezut și chiar suntem convinși că n-a ratat pe nimeni. Cu atât mai mult cu cât facem parte din aceeași familie! Că așa s-a exprimat domnia sa.

Fănică, de la fostul partid-stat, chiar și de 1 Decembrie reflecta la rezultatul Alegerilor Prezidențiale. De Ziua Națională, un picuț derutat cardio-ischemic (disonanță cognitivă?), a urat tuturor La Mulți Ani. Chiar și celorlalți pesediști nereformați, așa cum zice el că trebuie rebranduit partidul. «Nevoia de lideri noi, mesaje adaptate așteptărilor electoratului, recâștigarea tinerilor dar și a Diasporei» reprezintă subliminal dorințe a ceea ce își dorește Fănică de la Moș Crăciun, în pragul Sărbătorilor de Iarnă.

Ăia micii de la liberali s-au declarat extrem de revoltați că ex-primarul dinamită haisictir Stoica le-a acoperit coroana de flori depusă la ceremonie. Le-a acoperit-o cu coroana PSD... Că nea Titel nefiind a lipsit. Și, dacă era, avea el o coroană mai mare să le-o dea în freză la nenorociții de pesediști care acoperă coroanele la lume!

Am remarcat, cu aceeași atenție și îngrijorare, absența președintelui ales Marean, de la fostul partid-stat. Și nici de 1 Decembrie nu ne-a urat pe feisbuc... Suferinzi, am încercat să interpelăm alți social-democrăței asupra lipsei președintelui suprem. Deoarece am primit doar ridicări din umeri și ticuri nervoase, considerăm a urmări, cu aceeași atenție și îngrijorare, situația.

6 Decembrie 2019, 18:20 (3795 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 29 Mai 2020
183 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 14:48
(11354 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 14:47
(10772 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 10:00
(8847 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 06:08
(8998 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 12:46
(9165 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 15:36
(13264 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:44
(10053 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:43
(10855 vizualizări - 2 comentarii)


8

Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:42
(10399 vizualizări - 3 comentarii)


9

Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 14:11
(9913 vizualizări - 2 comentarii)


10

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 14:11
(10021 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 09:23
(9826 vizualizări - 3 comentarii)


12

Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 04:55
(9858 vizualizări - 1 comentariu)


13

La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:59
(10883 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 11:57
(10080 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 09:24
(9156 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 09:16
(10194 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 07:39
(10645 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 16:59
(9330 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 15:35
(9477 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 15:31
(9447 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 09:26
(9969 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 15:17
(9881 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 15:16
(8964 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 15:15
(10794 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 14:47
(10651 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 14:42
(9939 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 10:35
(9529 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:07
(8775 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:07
(10255 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Alin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta liviu în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Paul în Laurențiu Nicu, noul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița Ialomitean în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Viorel în Secretarul Primăriei Mihail Kogălniceanu, al doilea subprefect al Ialomiței Pe bune în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 trist adevar în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 De fapt în Consiliul Județean vrea să reabiliteze podurile din Ialomița Luminita în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate Mary în Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege pentru despăgubirea fermierilor colocatar cartier katanga în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate Mary în Consiliul Județean vrea să reabiliteze podurile din Ialomița Mary în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate Gore în Slobozia: Campanie de donații pentru copiii nevoiași Multumiri preș ului CJ! în Consiliul Județean vrea să reabiliteze podurile din Ialomița Flatulențe pă fir în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate mi-am luat izoleta noua în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate Ion nedumeritul în Consiliul Județean vrea să reabiliteze podurile din Ialomița Denisa în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate ofer vilă de închiriat centru în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 27 mai 2020
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...