Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

reprezentativitate

Alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin avantajează evident edilul aflat în funcție și, automat, favorizează partidul pe care acesta îl reprezintă. Până la Alegerile Locale din 2008 inclusiv, primarii se alegeau în două tururi de scrutin, Alegerile Locale din 2012 și 2016 consemnând revenirea la alegerea edililor într-un singur tur. USR a depus un proiect de modificare a legislației și reve­nire la sistemul celor două tururi pentru alegerea primari­lor, însă a fost respins zilele trecute. Am făcut aceste refe­riri întrucât, discutând despre alegerea edililor într-un singur tur de scrutin, vorbim despre o reprezentativitate scă­zută a aleșilor, ajungându-se chiar ca anumiți primari să fie aleși (raportat la numărul total al alegătorilor cu drept de vot) cu procente ce nu depășesc 15% din opțiuni. Concret, la Alegerile Locale din 2016, Slobozia a înregistrat o prezență la vot de puțin peste 50%. Adică, din numărul total de votanți, aproximativ 42000, au votat propriu-zis cam 20000. Revenind, candidatul PSD de atunci, Adrian Mocioniu, a câștigat «detașat» alegerile, cu fix 6602 voturi, candidatului PNL, Ioan Martin, revenindu-i alte fix 4211 voturi. Restul de 7 candidați au obținut diferența de apro­ximativ 10000 de voturi... Revenind, raportat la numărul de potențial votanți, scorul obținut de Adrian Mocioniu, prin cele 6600 de voturi înregistrate, reprezintă un procent de 15%! Un grad de reprezentativitate extrem de scăzut chiar și pentru o comunitate relativ mare, precum Slobozia... Mai sus aduceam în discuție diferența de apro­ximativ 10000 de voturi care s-a împărțit între ceilalți 7 candidați la aceeași funcție de primar al municipiului reședință de județ. Disiparea voturilor singurului tur a făcut ca primarul în funcție să fie declarat câștigător în condițiile în care gradul său de reprezentativitate abia a ajuns la 15%! Un al doilea tur ar fi coagulat împărțirea voturilor, putând produce chiar o răsturnare de situație. Gândiți-vă și la co­munitățile rurale mici, unde au existat cel puțin 3 competitori pentru funcția de primar. Aici, cu atât mai mult, prima­rul în funcție a fost avantajat, resursele financiare ale administrației publice locale fiind discreționar la dispoziția sa... Două tururi pentru alegerea primarilor ar fi consolidat de jos în sus firava democrație, contribuind fără drept de apel la majorarea reprezentativității edilului ales. Căci, indiferent de ceea ce alegem, ne dorim a fi reprezentați de cel ales.

7 Decembrie 2019, 13:50 (2507 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
arta ipocriziei
bullying-ul instituțional
procente înșelătoare

Comentariile cititorilor:


Ea si El:
(16 Decembrie 2019, 09:19)
Legatura cu FRIZERIA o faci daca lecturezi un articol mai vechi, referitor la viciuprimarul din Fierbinti (sau Las Fierbinti).
Sustin alegerile in doua tururi, macar ma impac cu ideea ca un primar idiot nu este ales cu minimul de voturi dupa ce a depasit pragul electoral. Sa ajungi primar ca mocioniu de slobozia cu 15% din totalul populatiei cu drept de vot mi se pare o idiotenie (nu din procentul celor prezenti la vot, care si ala poate fi extrem de mic). Un singur tur intotdeauna va favoriza smecherii din partidul stat; vor fi bagati la inaintare 10 candidati fantoma ca sa imprastie votul, cate 2, 3% procente de fiecare si bineinteles iese marele primar cu 10-15%. Macar in turul 2 va fi o competitie mai stransa! Pe asta se baza stoica (primarul zis si "hai sictir") cand spunea ca psdul poate sa nominalizeze si o gluga de ciocani ca tot va iesi primar. Si, sa nu uitam, tot celebrul primat spunea ca "tinerii sub 30 de ani sunt prosti de impung". Am vazut ce destept a fost el impreuna cu echipa rosie si cu gluga de ciocani actualul primar: oras indatorat pe zeci de ani, groapa inutila si paguboasa, apa nepotabila, infrastructura praf, vegetatie defrisata, oras lasat in paragina. Asa ca, Hai sict*r!
El::
(12 Decembrie 2019, 07:09)
Ce scrie „Ea” mai sus. cam greu de înțeles! Încearcă sărmana să transmită ceva, dar stă foarte rău cu logica! Păi ce legătură este între frizerie și alegerea primarilor în două tururi? A naibi mai este și politica asta...! 
Ea:
(7 Decembrie 2019, 18:01)
Ce vrea USR inseamna ca da de munca de doua ori frizerului, o sa care cu masina de doua ori babele si mosii la sectiile de vot ? Pai asta inseamna ca-si angajaza inca doua cumnate la primarie ? Pai ce facem mai nene ma, mutam la primarie tot familionul ? Bai nauzi pai ce faceti voi USR dati apa de la moara, frizeriei ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
26 Ian 2020
82 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Slobozia: A fost jefuit magazinul Altex

Polițiștii din Slobozia caută mai mulți suspecți care, în noaptea de miercuri spre joi, 22/23 ianuarie 2020, au pătruns prin efracție în incinta Magazinului Alex, din zona Value Centre Slobozia. Hoții au ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2020, 20:05
(397 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

24 Ianuarie 2020, 14:50


Fetești: Pieton în scaun cu rotile, lovit de o mașină

Un bătrân de 72 de ani, aflat în scaunul cu rotile, din localitatea Făcăeni, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a petrecut miercuri, 22 ianuarie 2020, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:25
(197 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ialomița: A intrat cu mopedul într-o mașină

Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Valea Ciorii, s-a ales marți, 22 ianuarie 2020, cu un dosar penal fiind identificat în trafic fără permis de conducere. Polițiștii s-au sesizat după ce acesta a provocat ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:20
(199 vizualizări - 0 comentarii)


4

Slobozia: «Hora Unirii» la Grădinița «Piticiot»

Preșcolarii Grădiniței «Piticot» din Slobozia au participat la un eveniment organizat de Protopopiatul Slobozia, cu scopul de a marca Ziua Micii Unirii. La finalul manifestărilor, copiii s-au prins de mâini ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:15
(150 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: La volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 26 de ani, din localitatea Făcăeni, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat de asemenea să se prezinte la spital pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:10
(129 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne de foc vândute ilegal

Miercuri, 22 ianuarie 2020, polițiștii din Ialomița au desfășurat o amplă acțiune de combatere a infracțiunilor la regimul silvic. Astfel, oamenii legii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale în valoare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:05
(200 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pietonii, victime ale șoferilor grăbiți

În cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, trei pietoni au ajuns la spital, fiind victime ale accidentelor de circulație. În primul caz este vorba despre un bărbat, de 47 de ani, domiciliat în Amara, care ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 18:10
(260 vizualizări - 2 comentarii)


8

IPJ Ialomița: Simulare VR pentru prevenirea furturilor din locuințe

Acțiune inedită a polițiștilor ialomițeni în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuințe «Hoții îți invadează intimitatea». Miercuri, 22 ianuarie 2020, oamenii legii le-au prezentat clienților ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 18:05
(206 vizualizări - 1 comentariu)


9

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

21 Ianuarie 2020, 17:15


10
Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Aproape 300 de kilograme de pește din speciile crap și somn precum și o barcă pneumatică și plase de pescuit au fost confiscate de polițiștii ialomițeni în localitatea Valea Ciorii. Astfel, luni, 20 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 14:15
(298 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 20 ianuarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Stelnica, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Vlădeni, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 14:10
(278 vizualizări - 0 comentarii)


12

Fetești: 16 persoane evacuate dintr-un bloc cu 4 etaje

16 persoane au fost evacuate în cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, dintr-un bloc cu 4 etaje din Fetești, din cauza unei butelii care a luat foc. La locul intervenției au participat pompierii Gărzii ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 12:35
(187 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează: Sunt active 17 focare de pestă porcină africană!

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că luni, 20 ianuarie 2020, pe raza județului Ialomița, sunt declarate 17 focare de pestă porcină africană. Astfel, în localitatea ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 15:10
(260 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: 190 kg de pește, confiscate

Vineri, 17 ianuarie a.c., polițiștii au oprit pentru control, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din județul Ilfov. În urma verificării autovehiculului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 14:45
(241 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Săli de jocuri de noroc, verificate de polițiști

Duminică, 19 ianuarie a.c., polițiștii de Ordine Publică și Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat o acțiune preventivă pentru creșterea gradului de siguranță al ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 14:40
(241 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 17 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au oprit pentru control, pe raza comunei Săveni, un autoturism condus de un bărbat de 60 ani. În urma testării cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 14:35
(181 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, cinci victime

În ultimele 48 ore, la nivelul județului Ialomița, pompierii au acționat pentru gestionarea a 62 intervenții destinate protecției comunității, din care 57 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 10:40
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, arestat pentru «tâlhărie calificată»

În cursul zilei de 15 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de «tâlhărie calificată», săvârșită ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 12:10
(377 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune de prevenire

Joi, 16 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona unităților de învățământ, precum și ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 11:50
(226 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Cartierul Fetești Oraș

Pentru remedierea unei avarii survenită la nivelul unui branșament de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 17 ianuarie 2020, în ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 11:40
(194 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Au fost identificate zonele de risc privind gripa aviară

În contextul răspândirii virusului gripei aviare, reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au identificat zonele din județ cu risc epidemiologic ridicat. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 18:20
(389 vizualizări - 0 comentarii)


Polei în Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu rănirea a patru persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 18:05
(370 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrân de 70 de ani din Făcăeni, beat la volan

Miercuri, 15 ianuarie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 70 de ani, din comuna Făcăeni, care conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 17:55
(641 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Gheorghe Doja, arestat după ce a condus fără permis

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 17:50
(320 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la intrare în Movila

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 7,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Movila, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:40
(353 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bucu: La volan cu permisul suspendat

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din București, care a ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:35
(383 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

Marți, 14 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:30
(340 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania pentru studenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita anunță ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 15:15
(294 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Miercuri, 15 ianuarie 2020, cu prilejul «Zilei Culturii Naționale» și aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia, elevii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 15:10
(483 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...