Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Moș Nicolae a sosit la Centrul de Copii din Urziceni

Moș Nicolae a sosit la Centrul de Copii din Urziceni

Vineri, 6 decembrie 2019, copiii aflați în Complexul de Servicii Sociale Urziceni au avut o frumoasă surpriză. Momentul a fost plănuit de parintele Bogdan Ionuț Stancu, parohul Catedralei din Urziceni, împreună cu profesorul Constantin Turcu, directorul Școlii Gimnaziale «Alexandru Odobescu». Astfel, un grup de elevi însoțiți de profesori au venit cu daruri pentru confrații lor. Fiecare copil a dăruit un pachet cu produse de igienă, fructe și dulciuri, dar și zâmbete și alinare. Ce poate fi mai frumos decât să fii copil și să îți manifești compasiunea față de alți tineri, să îți amintești de semeni și nevoile lor, iar apoi să împarți cu ei ceea ce primești? La final, părintele a adresat un cuvânt de mulțumire și apreciere tinerilor, după care i-a binecuvântat, elogiind dărnicia Sfântului Nicolae. Pe data de 17 decembrie 2019, copiii de la Centru vor avea Serbarea de Crăciun, iar cu această ocazie au primit în dar un brad oferit de o familie de buni creștini. Despărțirea va fi scurtă, cu promisiunea că vom reveni și în preajma Crăciunului. (Protopopiatul Urziceni)

9 Decembrie 2019, 08:10 (936 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Protopopiatul Urziceni: «Prețuire Femeii!»
«Alături de Oameni... pentru Oameni», program social derulat de Protopopiatul Urziceni
Sprijin pentru copiii din Urziceni

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 31 Mar 2020
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Maia: Coș de fum, cuprins de flăcări

Locatarii unui imobil din localitatea Maia au trecut duminică, 22 martie 2020, prin clipe de panică. Totul din cauza unui incendiu care a cuprins coșul de fum al centralei termice, pe care oamenii o foloseau ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:35
(177 vizualizări - 0 comentarii)


ONRC: Se suspendă depunerea declarației privind beneficiarul real

Activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului, în sensul depunerii declarației privind beneficiarul real, se suspendă din cauza epidemiei provocată de noul Coronavirus. Suspendarea vizează întreaga ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:30
(247 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Conducea în stare de ebrietate

Polițiștii din Fetești au depistat în trafic un bărbat de 41 ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența buturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul Drager, acesta a indicat o ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:20
(242 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Șofer de ocazie la 16 ani

Un minor de 16 ani din comuna Bărbulești i-a pus pe jar pe polițiștii din zonă. Acesta a furat un automobil și a făcut câteva ture prin localitate. Pentru a fi oprit, polițiștii au instituit filtre și l ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2020, 14:50
(355 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ialomița: Prinși la volanul mașinilor pe care le-au furat

Doi tineri de 19 și 28 de ani, din localitățile Adâncata și Manasia, s-au ales cu dosare penale după ce au fost identificați în trafic, pe data de 19 martie 2020, la volanul unor automobile pe care le-au ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2020, 14:45
(316 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Circula pe drumurile publice cu viteză ilegală

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar penal unui cetățean bulgar, în vârstă de 51 de ani, care a fost depistat conducând pe drumurile publice cu viteză prea mare. El a fost tras pe dreapa în ziua de ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2020, 14:40
(384 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Măsuri pentru protejarea angajaților din fermele zootehnice

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează administratorii fermelor de animale din județ cu privire la implementarea unor măsuri de autoprotecție a angajaților. Astfel ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2020, 12:55
(292 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică

Din cauza lucrărilor de reparații ale rețelelor de distribuție a energiei electrice, Enel Dobrogea anunță faptul că, în perioada 23-27 martie 2020, în anumite zone din localitățile Fetești, Slobozia, Urziceni ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2020, 12:50
(324 vizualizări - 0 comentarii)


8

Gârbovi: I-a furat mașina din curte

Un tânăr de 17 ani, din localitatea Gârbovi, a fost depistat de polițiștii ialomițeni la scurt timp după ce a sustras un autoturism și l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2020, 14:20
(338 vizualizări - 0 comentarii)


9
La vremea prânzului, se vor trage clopotele în bisericile din Episcopia Sloboziei și Călărașilor

La vremea prânzului, se vor trage clopotele în bisericile din Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Printr-un comunicat de presă, Episcopia Sloboziei și Călărașilor aduce la cunoștință enoriașilor că «pe parcursul decretării STĂRII DE URGENȚĂ, în fiecare parohie din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor se vor trage clopotele (ca la Sfânta Liturghie), în fiecare zi, la orele 12.00, până la trecerea pericolului îmbolnăvirii cu coronavirus, timp de 5 minute, îndemnându-i pe credincioși la ridicarea gândului către Dumnezeu și rugăciune pentru izbăvirea din această încercare» ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2020, 14:10
(403 vizualizări - 0 comentarii)


10

Prefectura Ialomița, Coronavirus: 5 persoane au fost amendate pentru că nu au respectat măsura autoizolării la domiciliu

Prefectura Ialomița informează cu privire la măsurile pe care instituția le-a luat pentru a preveni răspândirea infecției cu noul Coronavirus. Astfel, Serviciul de Control în Sănătate Publică a aplicat ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2020, 17:50
(733 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Aproape 10 km de plase monofilament, confiscate de polițiști

Fetești: Aproape 10 km de plase monofilament, confiscate de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au confiscat 9200 metri de plase monfilament, în valoare de aproximativ 3000 euro, deținute și transportate ilegal. Astfel, la ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2020, 15:15
(344 vizualizări - 0 comentarii)


12

Prefectura Ialomița, Coronavirus: 33 de persoane în carantină, 275 de persoane izolate la domiciliu, 2 persoane infectate

În contextul evoluției situației de epidemiologie determinată de răspândirea virusului COVID-19, miercuri, 18 martie 2020, orele 9,00, situația epidemiologică a județului Ialomița se prezintă astfel:
...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2020, 10:30
(561 vizualizări - 0 comentarii)


13

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

17 Martie 2020, 18:10


Accident rutier la Slobozia

Un tânăr de 32 de ani, din Slobozia, a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina pe care o conducea în gardul unei firme. Accidentul s-a petrecut luni, 16 martie 2020, și s-a produs din cauza faptului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2020, 17:25
(543 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


DSVSA Ialomița: Măsuri de prevenire a infecției cu noul Coronavirus

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița anunță faptul că va suspenda, până la data de 31 martie 2020, activitatea medicilor veterinari de circumscripție. De asemenea, vor fi ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2020, 17:20
(422 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Șofer rănit într-un accident rutier

Un bărbat de 51 de ani, domiciliat în județul Suceava, a produs un accident rutier pe raza comunei Coșereni, în ziua de luni, 16 martie 2020. Acesta circula către Urziceni, moment în care, fără să respecte ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2020, 17:15
(265 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția șomerilor peste 288 de locuri de muncă. Persoanele interesate pot obține mai multe detalii la sediul instituției din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2020, 17:10
(311 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița, ședință de îndată

Consiliul Județean Ialomița convoacă marți, 17.03.2020, de la orele 11,00, la Sala «Europa», o nouă ședință de îndată. Pe ordinea de zi a ședinței figurează două proiecte de hotărâri, respectiv un proiect ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 19:10
(504 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă Campanie de donare de sânge

Luni, 16 martie 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 15:50
(296 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți Târg: Ordin de protecție pentru o femeie care și-ar fi lovit sora

Polițiștii ialomițeni au emis duminică, 15 martie 2020, un ordin de protecție provizoriu pe numele unei femei, de 32 de ani, din Fierbinți Târg, care și-ar fi lovit sora de 37 de ani. Astfel, la data de ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 15:45
(284 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 13 martie 2020, în jurul orelor 20,00, polițiștii din Căzănești au oprit, pe DJ203E, un autoturism care se deplasa sinuos. În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că șoferul ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 15:40
(351 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu 3 autoturisme implicate

Vineri, 13 martie 2020, în jurul orelor 13,00, polițiștii slobozeni au intervenit la un accident de circulație soldat cu trei victime, în care au fost implicate 3 autoturisme. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 15:35
(278 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Hotărâre a Comitetului Local pentru Situații de Urgență a Municipiului Slobozia

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Slobozia a emis o nouă Hotărâre în contextul prevenirii răspândirii epidemiei Coronavirus la nivel local. Astfel, se menționează la articolul ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2020, 15:25
(343 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 30 de persoane în carantină, 100 de persoane în autoizolare

Sâmbătă, 14.03.2020, luând în considerare situația epidemiologică la nivel european generată de Coronavirusul SAR-COV-2, precum și evoluția infecțiilor pe teritoriul României. Având în vedere necesitatea ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2020, 19:40
(845 vizualizări - 0 comentarii)


Tribunalul Ialomița își restrânge activitatea

Tribunalul Ialomița, cea mai mare instanță din județ, își restrânge activitatea. Decizia survine măsurii de prevenire a răspândirii noului Coronavirus. Astfel, în perioada 16 martie 2020-4 mai 2020, instanța ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2020, 18:15
(621 vizualizări - 0 comentarii)


Enel, E-Distribuție și Engie suspendă temporar activitățile cu publicul

«Din grijă pentru sănătatea și siguranța clienților, angajaților și comunităților pe care le deservesc, Enel Energie și Enel Energie Muntenia își vor suspenda temporar toate activitățile care presupun contactul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2020, 16:20
(369 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au tras focuri de armă la Fetești: A fost reținut un bărbat care a furat un autoturism!

Acțiune rapidă și fermă a polițiștilor ialomițeni, care au folosit armamentul din dotare la Fetești, pentru imobilizarea unui autoturism furat, condus de un bărbat de 26 de ani. Șoferul a fost reținut pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2020, 10:40
(364 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii au efectuat percheziții pe raza județelor Călărași și Ialomița, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din București și Călărași,  împreună cu procurorii DIICOT-BT Călărași, au efectuat 17 percheziții domiciliare pe raza județelor Călărași ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2020, 08:05
(706 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «furt calificat» și «conducere fără permis»

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2020, 15:25
(360 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...