Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Ialomița: Și-au pierdut viața sub roțile mașinilor

Luni, 9 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu decesul a două persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orelor 12,00, pe DN2, la ieșire din localitatea Coșereni, pe sensul de mers către București. Din primele cercetări efectuate de polițiștii ajunși la locul evenimentului a rezultat că în timp ce un bărbat, de 30 de ani, din județul Argeș, conducea un autovehicul din direcția Urziceni către București, ar fi fost surprins de traversarea neregulamentară a unui bărbat de 80 de ani, din comuna Coșereni, pe care l-a lovit. În urma accidentului, a rezultat decesul pietonului. Șoferul a fost testat alcoolscop, rezultatul indicând o valoare negativă. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de «ucidere din culpă». Cel de-al doilea accident rutier s-a produs în jurul orelor 17,00, pe raza localității Orezu, după ce o tânără, de 19 ani, din comuna Albești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi fost surprinsă de apariția bruscă pe partea carosabilă a unui bărbat în vârstă de 62 de ani, din localitatea Sălcioara, pe care l-a acroșat. În urma producerii accidentului rutier, a rezultat decesul bărbatului. Polițiștii au testat-o alcoolscop pe șoferiță, rezultatul fiind negativ. Și în acest caz s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «ucidere din culpă».

10 Decembrie 2019, 16:20 (1159 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: 4 accidente, un decedat și patru răniți
Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite
Ialomița: A intrat cu mopedul într-o mașină
Ialomița: Pietonii, victime ale șoferilor grăbiți
Ialomița: 27 de accidente cu pietoni

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 27 Feb 2020
289 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Percheziții la Urziceni și Manasia

Aproape 100 de polițiști ialomițeni au efectuat luni, 17 februarie 2020, pe raza municipiului Urziceni și a comunei Manasia 12 percheziții domiciliare. În urma acestora au fost ridicate 4 arme, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 22:40
(316 vizualizări - 0 comentarii)


Contractele de muncă cu timp parțial, în atenția ITM Ialomița

În perioada 13-23 ianuarie 2020, s-a desfășurat, la inițiativa Inspecției Muncii, o campanie națională privind respectarea de către angajatori a prevederilor legale referitoare la încheierea, modificarea ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 16:05
(341 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Prima de activare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința șomerilor înregistrați în evidențele Agenției, care nu beneficiază de indemnizație de șomaj că, în conformitate cu prevederile ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2020, 10:50
(296 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minoră de 13 ani, apel fals la 112 sub pretextul de răpire

Zeci de polițiști și jandarmi s-au mobilizat joi, 13 februarie a.c., pentru a localiza o minoră în vârstă de 13 ani care a apelat, la orele 14,00, numărul unic de urgență pentru a anunța că ar fi fost răpită ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 16:35
(477 vizualizări - 1 comentariu)


4

Alexeni: Bărbat de 56 de ani, mort după ce a traversat prin loc nepermis

Joi, 13 februarie a.c., în jurul orelor 19,00, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe raza localității Alexeni după ce un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a accidentat mortal un altul în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 16:25
(378 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia, în dimineața zilei de joi, 13 februarie 2020. O mașină în care se aflau un adult și doi minori a intrat într-o țeavă de gaze. Pompierii Detașamentului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2020, 14:05
(491 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

Întrucât condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, miercuri, 12 februarie a.c., în jurul orelor 10,00, s-au reluat căutările pe Brațul Borcea al Dunării, în zona localității Vlădeni, pentru cele două persoane ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 16:10
(597 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Jos: Avarie la conducta de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Podgoriilor, din localitatea Fierbinții de Jos, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 15:20
(285 vizualizări - 0 comentarii)


8

Coșereni: Pieton acroșat de un autoturism

Luni, 10 februarie 2020, polițiștii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DJ201, în localitatea Coșereni, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 16:10
(349 vizualizări - 0 comentarii)


9

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 10 februarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii au oprit în trafic pe DN2C, pe raza localității Grivița, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din județul Mureș. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:50
(354 vizualizări - 1 comentariu)


10

DSVSA Ialomița: Focare de pestă stinse oficial

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, în perioada 30 ianuarie-3 februarie 2020, la nivelul județului au fost stinse 17 focare de pestă ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:45
(413 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:40
(373 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița/Prahova: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă

Polițiștii specializați în Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița au efectuat 7 percheziții domiciliare, în urma cărora au indisponibilizat peste 4300 de țigarete, 25 litri de băuturi ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:40
(454 vizualizări - 0 comentarii)


13

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă și duminică, 8/9 februarie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza județului patru șoferi ialomițeni care au condus pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:25
(344 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițiștii au amendat cerșetorii

Duminică, 9 februarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe linia prevenirii și combaterii parazitismului stradal, depistarea cerșetorilor și minorilor lăsați fără supraveghere, predispuși la comiterea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:20
(238 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori arestați

Miercuri, 5 februarie a.c., polițiștii din Jilavele, în baza unor activități pe linia depistării persoanelor urmărite și a celor care posedă mandate de executare a pedepsei, au identificat, pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2020, 13:40
(472 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea vor fi vizate de Cod Roșu de viscol și ninsori. Astfel, Ialomița va intra sub incidența Codului Roșu de viscol și ninsori de miercuri, 5 februarie 2020, orele 22,00, până joi, 6 februarie 2020, orele 8,00. Să precizăm că fenomenele vizate de Codul Roșu de viscol și ninsori fac referire la intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 85-90 km/h, viscol, ninsori relativ abundente, vizibilitatea fiind redusă semnificativ. ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 11:50
(1280 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Marți, 4 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente de circulație, soldate cu rănirea a patru persoane. Primul accident rutier s-a produs în jurul orei 9,00, pe DJ213, în afara ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 11:45
(488 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Bărbat de 60 de ani, mort în casa incendiată

Miloșești: Bărbat de 60 de ani, mort în casa incendiată

În noaptea de marți spre miercuri, 4/5 februarie 2020, în jurul orelor 23,45, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Miloșești. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 09:10
(518 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal la Căzănești: Pieton lovit de o mașină!

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DN2A, în localitatea Căzănești, soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 16:40
(583 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, drogat la volan

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din Urziceni, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza de competență, au oprit în trafic un tânăr, de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 16:35
(548 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Arestat pentru «vătămare corporală»

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din Coșereni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:25
(403 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Modificări privind cuantumul alocației de stat pentru copii

În conformitate cu prevederile Legii nr. 214/2019, pentru completarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, începând cu data de 1 ianuarie 2020, cuantumul alocației de stat ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:20
(564 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de intensificări ale vântului (cu rafale ce vor depăși 60-70 km/h) și ninsori viscolite, la nivelul RAJA SA Constanța s-a decis activarea Comandamentului pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:15
(525 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în localitatea Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA este ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:10
(366 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Gârbovi

Incendiu la o casă din Gârbovi

În noaptea de luni spre marți, 3/4 februarie 2020, în jurul orei 00,25, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Gârbovi. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:05
(445 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Vlădeni: S-au înecat în apele Borcei

Doi bărbați, de 42 și 48 de ani, din comuna Vlădeni, s-au înecat în cursul zilei de luni, 3 februarie 2020, în apele Brațului Borcea. Aceștia se aflau într-o barcă alături de alți doi bărbați, de 36 și ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 14:35
(616 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Accident rutier cu 3 autoturisme

Coșereni: Accident rutier cu 3 autoturisme

Trei autoturisme au fost avariate și o femeie de 41 de ani a fost rănită ușor, în urma unui accident rutier petrecut în zona localității Coșereni. Evenimentul rutier s-a produs marți, 4 februarie 2020, ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 11:09
(491 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Buzău, descoperit la Gârbovi

În data de 31 ianuarie 2019, în jurul orelor 19,30, polițiștii ialomițeni au identificat în localitatea Gârbovi un autoturism declarat furat de către polițiștii din Buzău. Un tânăr de 18 ani, din Pogoanele ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:50
(517 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Femei agresate de soți

Sâmbătă, 1 februarie a.c., o femeie din comuna Dridu a sunat la 112 solicitând ajutor împotriva soțului de 45 de ani care ar fi agresat-o. La fața locului s-au deplasat polițiștii din orașul Fierbinți- ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:40
(414 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nicu în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean GDPR în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 februarie 2020 COVID-19 în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat gogu în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Gore în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Flory în Prefectura Ialomița, Coronavirus: 9 persoane, izolate la domiciliu la Fetești, Urziceni, Manasia, Amara și Dridu. Alte 4 persoane, izolate la domiciliu sub supraveghere medicală! BANEL în Nicolae Sitaru, cronica unei demisii anunțate Flory în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat giovani în Bully-Trotinetă vrea președinte al Tineretului Social-Democrat Victor CIORDEA în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» JAN în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» @Jilava. în În Ialomița vor exista 4 puncte de carantină VIOREL în Primarul Mocioniu a semnat pentru o investiție de 28 milioane de lei @un cetatean în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean ilie în «Aș fi onorată să mi se propună să candidez pentru președinția Consiliului Județean!» Abatorul în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean Colaborare în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 februarie 2020 Ionela în Proiect de 2 milioane de euro la Spitalul Orășenesc din Țăndărei Ina în Afaceri administrative de 5 milioane de euro în «eurocomuna» Valea Ciorii Auras din oras în Mariana Iancu a pus poalele Spitalului în capul Consiliului Județean
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...