Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Prefectul Gigi Petre vrea să candideze independent oriunde!

Cu dosarul de pensionare pe masă

Prefectul Gigi Petre vrea să candideze independent oriunde!

Prefectul Gigi Petre și-a depus marți, 10 decembrie 2019, dosarul de pensionare. Decizia survine ca urmare a încetării raporturilor de muncă cu instituția pe care a condus-o. Domnia sa a declarat că intenționează să candideze ca independent la Alegerile Locale din 2020: «Voi candida peste tot unde legea îmi permite! Cel puțin așa gândesc acum!».

Cel mai inteligent cedează Prefectul Gigi Petre a decis să se pensioneze. El susține că face acest lucru ca urmare a faptului că începând cu 10 decembrie 2019 «raporturile de muncă» dintre el și Ministerul Administrației și Internelor au încetat. Decizia prefectului Gigi Petre survine pe fondul presiunilor repetate exercitate de către deputatul PNL Gheorghe Tinel. Acesta a declarat în repetate rânduri că demiterea prefectului Gigi Petre este principalul obiectiv al Organizației PNL Ialomița și al său personal. «Nu cedez nici unor presiuni... Asta este situația la acest moment! Voi petrece liniștit Sărbătorile de Iarnă, iar din ianuarie vom mai vedea...» a declarat prefectul Gigi Petre pe marginea acestui subiect.

Păzea, Gigi candidează! Intențiile prefectului Gigi Petre rămân însă unele belicoase. El a mai precizat că, în perspectiva Alegerilor Locale din 2020 ia în calcul ideea de a candida independent: «Voi candida peste tot unde legea îmi permite! La Primăria Slobozia, la Consiliul Local, la Consiliul Județean... Chiar și președinte al Consiliului Județean, în cazul în care votul va fi uninominal. Cel puțin așa gândesc acum!». Intențiile prefectului Gigi Petre de a candida reprezintă un semnal public pentru filialele locale ale partidelor politice. Până acum el a cochetat cu ALDE, implicându-se, nu suficient de discret, în susținerea acestei filiale la nivel local.

10 Decembrie 2019, 15:10 (4934 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Prefectul Gigi Petre aduce fermierilor prejudicii de 1 milion de euro
Operațiunea «INVENTARIEREA» a fost finalizată
În timp ce prefectul Gigi Petre se joacă de-a PLR, subprefectul Costică a devenit interfața politică a PSD

Comentariile cititorilor:


Puiu:
(14 Decembrie 2019, 07:12)
Ce mult as vrea sa te intalnesc pe strada puternicule, Gigi !
Geta:
(14 Decembrie 2019, 01:15)
Bă, dar foșgăiau ștrampii pe cuconetul bugetar in seara asta la sala"EUR@Pa"!(sugestiv scris la intrarea in sala),era o batalie intre parfumurile scumpe si inelele bagate la stomac+infometarea de 3 zile sa arate cucoanele bine la șpectacol...Popor de hoti si curve,nu altceva,ca nu iti trebuie ceva special sa vezi!Politicul si femeia a dat Romaniei articole de ziare cat pentru o garnitura de tren!Aveti copii acasa iepușoare de birou!
Oui:
(13 Decembrie 2019, 08:19)
Acum are toate șansele să meargă pe urmele, Cazacului ! Totul de plateste brutarule !

Perioada de festin abia începe !

După el urmează sigur cel puțin, 9 bucati cu funcții !
@Boom bom:
(12 Decembrie 2019, 10:36)
Toata lumea presupune ca ceea ce ai scris tu acolo o avea un sambure de adevar. De 30 de ani ii tot vedem pe aceeasi cum se rotesc numai la cascaval, ei si rudele lor lacome si au acumulat averi cat pentru 10 vieti. Insa, daca ziarele nu publica faradelegile facute de ei (ba ca nu au dovezi, ba ca unii sunt cumparati, etc.) te invitam sa scrii dumneata, dar nu la ziar, ci la institutiile alea gen DNA, IPJ, parchete, poate s-o sesiza cineva si investigheaza eventualele ilegalitati comise de jupanii judetului (asa cum stii tu ca au facut). Asa ca nu tainui, daca stii ceva concret, ca ai putea trece drept complice. Lasa frica de represalii si da-i in gat. Nu de alta, dar sa nu se plictiseasca la pensie, cu toate ca, la cat de mare le este pensia speciala numara toata luna la ea ca sa vada daca nu i-a inselat postasul. Si apoi, sa nu-si iasa din mana ca, probabil si ei la randul lor le-au facut diverse plangeri unora pe care-i considera incomozi, sau adversari politici.
A cazut tavanul:
(12 Decembrie 2019, 10:22)
Ceasul rau, pisica negra! Prin birourile, coridorele interne, comisii, spatiile de fumat ale unor institutii, si primarii, forfota mare mon cher, odata cu incetarea raportului de serviciu prin pensionarea domnului, G.P. Iesirea la pensie neanuntata a pus pe jar, comunitatea unor domni si doamne care pana mai ieri erau sub protectie. Se strang la sueta, se aud voci, cum ar fii, ce ne face noi, cum ne scoatem din mocirla. Pai mai, tanticilor cand ati facut si ati dres la comanda, era bine? Erati cu sufletul impacat, cand stiati ca faceati nebunii? Acum va dati cu capul de pereti, debusolate nestiind ce sa faceti cu viitorul incert pe persoana fizica si nici in ce barca sa apucati. Cand aveati protectie, erati Ilene Cosanzene in bikiny pe cai mari, acum de, va ciufuliti singure si ati trecut peste noapte la chiloti flausati cu manecuta, mai fetelor? Valul de pensionari si demiteri este la inceput, curatenia abia incepe, nu va bazati pe promisiuni facute la o cafea in taina.
Din interior:
(12 Decembrie 2019, 07:48)
Patul și camera îți sunt rezervate de mult domnule fost, nu trebui să mai candidezi trebui sa dai câteva declarații și îți ei mandatul așa cum este firesc!  Multi ne dorim sa ai parte de 3 mandate că le meriti. Poate din biroul ăla cu pat alăturat reușești să te impui că lider de camera, dar nu cred, la fizicul de biscuite pe dunga îți stă mai bine la găleată cu cartofi sau la că spălător de ciorapi și budigai. Fă lista cu vicele, secretări și consilieri cu care sa formezi echipa. Aoleo am uitat îți trebui și un jurist sef, si un sef corp controlcă sa nu dai rateuri. Aveți grijă că pe noul post nu funcționează bilețelele iar telefonul este înregistrat. Bafta in alegeri!
Mătreață politică :
(12 Decembrie 2019, 06:58)
Cat dracu ne-ar costa sa relocam in Africa sau Siberia toti nesimțiții politici care nu au adus progres,dimpotriva au manevrat totul doar pentru interese proprii si decaderea nivelului de trai? Astia au beneficiat de banii publici mai bine decat cei personali.Schimbari la Curtea de Conturi IL cand vedem?Anchete pentru cheltuiieli si deturnari de bugete,pe cand?Iti dorim emigrare, nu pensionare nea gigel!
Urziceni:
(12 Decembrie 2019, 06:15)
O hahalera care a stat cu mina intinsa pe bani publici ! Un pupincurist al Ciumei Rosii ! A stiut si a fost informat de toate furturile si hotiile din judet si de toate concursurile trucate ! Nu a facut nimic , nu l_a interesat decit scaunul !
Boom bom:
(12 Decembrie 2019, 04:46)
Oameni că ei, ca următorii au inventat nu doar capitalismul de cumetrie, ci și administrația de cumetrie. Așa au devenit multe județe din România adevărate afaceri de familie, adevărate clanuri pe sistem ti-am dat îmi dai, ne apărăm între noi.

Rețeta dezastrului este înlocuirea criteriilor de performanță cu relațiile de rudenie. Fiii și fiicele, frații și surorile, nașii și finii amanti, amante, prietenii și obligații care au pus stăpânire pe administrația locală sunt cei care țin în urmă comunități întregi. Daca as avea posibilitatea să vă arăt public cum și cât ...ați fost furați ai prostiți pe fata.... Dar presa locala a considerat că nu este nevoie, posibil de frica clanurilor.
Nimeni nu dezvăluie, nu vrea să scrie despre adevăratul motiv al celor două pensionari cel puțin dubioase a doi grei din borcanul cu miere. E că doar nu vin procurorii să-i ia pe toți așa deodată, poate se mai pensionează dintre ei......Dar stiți cum este  cu câinele și măcelăria.
Sfărsim 2019 cu doi șacali plecați   \ *PENSIE* /  iar din 2020  administrația de cumetrie trebuie să dispară, a început tăvălugul hai sa vedem câți mai au curajul primilor doi!?
Te pupa jan:
(11 Decembrie 2019, 15:38)

Gigică ce făcuși tataie, te îmbârligă Tinel ori ai intrat în depresie de te ceruși singur să ieși  la pensie, că sigur nu te pe tine nu te mustra constiința, pentru că nu ai avut și nici nu o sa ai vreodată. Tătăică să nu zici că te apuci de crescut găini, că să devi găinar. Gigică nu te recunosc să lași tu prajitura din mână. Da, ia spune tu cinstit măi moșule, pe Fănel cui îl lași ori iese și el la pensie? Se face și el primar, pe undeva? Gigi ăla bani ai strâns pentru avocați, sau îți pune duduia din oficiu că, pe  doar nu te va apăra pro bono. E Gigică ai grijă că lumea este rea la cât bine ai fâcut. Îți doresc că tot restul vietii de pensionar sa primesti ce ai dat matale în ultimi cinci ani.
EU:
(11 Decembrie 2019, 14:43)
Puteti si la asociatiile de proprietari ca sunt multe care nu au presedinti.
ALDE cine?:
(11 Decembrie 2019, 12:15)
Nu mai puneti bre ALDE d`astia "apolitici" prin functii importante. ALDE d`astia care sunt toata ziua cu interesul cetateanului si al statului "in gura", dar primeaza interesele oculte, de grup, de partid si personale. Sub guvernarea oamenilor de acest profil s-a vandut tara treptat, treptat, pana n-a mai ramas nimic al nostru. A se vedea cazul prefectului (de la bacau, daca nu gresesc) prieten cu hrebenciuc, caruia i-a retrocedat 43000 de hectare de padure!  Cat 10% din suprafata judetului Ialomita, deci nu vreo gainarie. Sau insula lui dragnea pe care a furat-o de la stat. Pa plan local nici fostii prefecti nu au sarit mai departe de ashchiile lor, baronul veterinar ce jongla cu mii de hectare de teren prin vestul judetului prin anii `90, balanul care a distrus I.A.S. Ograda, ala cu nume cacofonic, marinica fara frica, care este si el latifundiar si pedepsit de instanta pentru milioane de euro - pus sa mature in curtea scolii, etc. Ete d`aia sunt pusi politic, sa faca jocul baronilor, al grupurilor de interese. Statul, cetateanul? jefuiti. Dupa ei potopul!  Nu sunteti bre patrioti, ca s-o parafrazez pe exveorica.
Pariu ca si urmatoarea echipa (prefect si supt perfect) va fi numita politic de prea cinstitii astia de pene lei (sau pe de lei - Lei sa iasa!). Vor pune un yes men care sa execute orbeste tot ce i se dicteaza.
Emil:
(11 Decembrie 2019, 10:21)
Dragi tovarăși și prieteni.
După pensionarea anunțată pe sest de preacuviosului tovarăș brutar, vrem sa vedm și noi muritorii de rand un control amanuntit la banii publicii si la activitatea, legalitate unor comisii și deciziile luate de acestea cu privire la corectitudinea acestora.
Oare o fii necesar un Audit, al Curtea de Conturi structura centrală și Corpul de Control al primului ministru.
Verificata amanuntit activitatea, legalitatea și deciziile, Corpului de al prefecturii in ultimii 5 ani.
Pentru dispariția a celor, 7000 hectare de teren, verificarea activității comisiei de fond funciar, decizi, stenograme privind legalitatea în funcție de documente. Existența unor acțiuni ori inacțiuni, verificări și control la sânge de către, ANRP și parchetul, DIICOT București.
Verificare, unor deplasări în interes de serviciu, daca au existat angajari pe baza de nepotisme in prefectura și unitățile subordonate.
Verificarea cu amanuntul daca au existat imixtiuni sau trafic de influență asupra subordonaților angajati din interiorul prefecturii ori asupra altor persoane cu funcții din afara instituției prefectului, influență asupra actului de justitie, biletele, telefoane.
Cu certitudine nu ati fost implicat politic în cei opt spre zece ani de domnie.

Sănătate și pensie lunga domnului prefect sa fiti reales la al treilea spre zece  lea congres in lupta cu Titinel, hai mă tovarase  chiar pe toți ne iei drept prosti.
Gianina:
(11 Decembrie 2019, 07:49)
Domn Prefect, precedentul ăla periculos pe care îl invocai prin ședințe, tocmai sa creat cu doua luni in  urma și dumneata esti al - || - lea, ins, plecat după moșie, chipurile la.... pensie.
Domn, Gigi Petre, Gigi Petre, ce băiat bun ai fost, pleci după prea cinstitul, jurist Gheorghisor Ionel și el tot viitor candiatat la știți voi unde, numai că trebuie să luați după voi inca cel puțin, 4 colaboaratori. Nu de alta că acolo unde o sa candidați trebui să fiți o echipa din care sa nu lipsească și o secretara personala. Ce coincidenta amandoi vreți să candidati, unul reformator, celălalt o sa vedem... Tot la bani publici vă gândiți d.le fost.....
Foiletonul continua, urmează al - ||| - lea în curând !?  D.lor ziaristi de Slobozia chiar și fără să vă facă plăcere o sa mai scrieți și de multi ca insul neînregimentat politic care, timp de 18 ani sa crezut tătuc și dumnezeu al judetului.
Cred că intr-un final chiar o sa fiti uimiți de amploarea fenomenului de plecări la pensie, demiteri și doamne ferește de altele.
N.B. nu știu dacă, după șederea mai lunga sau mai scurta în hotelurile ANP se mai da pensie specială ?
PSD ist:
(10 Decembrie 2019, 23:27)
S a sfarsit o epoca... pune ALDE pe picioare cu oameni capabili.ca exista. Nu cu golani

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 06 Apr 2020
147 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Ialomița: Evenimente dedicate memoriei muzicianului Ionel Perlea

Anul acesta, pe data de 13 decembrie, se împlinesc 119 ani de la naștererea dirijorului ialomițean Ionel Perlea. Pentru a marca acest eveniment, reprezentanții Centrului Cultural din Slobozia, al cărui ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 16:35
(875 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Și-au pierdut viața sub roțile mașinilor

Luni, 9 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu decesul a două persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orelor 12, ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 16:20
(1296 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM a împlinit 21 de ani de activitate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a împlinit marți, 10 decembrie 2019, 21 de ani de activitate. ANOFM funcționează sub autoritatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și are rolul ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2019, 16:05
(899 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști noi la IPJ Ialomița

Polițiști noi la IPJ Ialomița

44 de absolvenți ai unităților de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne își încep cariera de polițist la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița. Cei 44 de absolvenți ai unităților de învățământ ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:55
(1259 vizualizări - 1 comentariu)


4
Ialomița: Pește confiscat de polițiști

Ialomița: Pește confiscat de polițiști

Peste 500 de kilograme de pește din speciile crap și fitofag precum și setci și unelte de pescuit au fost confiscate de polițiștii ialomițeni. Sâmbătă, 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:35
(989 vizualizări - 1 comentariu)


Șofer din Amara, urmărit din polițiști

Vineri, 6 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Amara, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la efectuarea semnalelor de oprire unui conducător auto ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:20
(842 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 6 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 4 Coșereni au depistat un bărbat, de 45 de ani, din comuna Roșiori, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, aflându ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 16:15
(961 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Păltinișu

Sâmbătă, 7 decembrie 2019, în jurul orei 2,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Perieți-sat Păltinișu. La fața locului ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 11:35
(923 vizualizări - 0 comentarii)


8

AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,30%

La sfârșitul lunii octombrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4023 șomeri (din care 1840 femei), rata șomajului fiind de 4,30%, cu 0,97% sub ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 09:40
(1028 vizualizări - 0 comentarii)


9
Moș Nicolae a sosit la Centrul de Copii din Urziceni

Moș Nicolae a sosit la Centrul de Copii din Urziceni

Vineri, 6 decembrie 2019, copiii aflați în Complexul de Servicii Sociale Urziceni au avut o frumoasă surpriză. Momentul a fost plănuit de parintele Bogdan Ionuț Stancu, parohul Catedralei din Urziceni, ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2019, 08:10
(942 vizualizări - 0 comentarii)


10

Traian: Polițiștii ialomițeni, în rolul lui Moș Nicolae

Moș Nicolae a venit cu autospeciala de poliție la un copil de numai 10 luni, din localitatea Traian, abandonat de mamă la naștere. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost joi, 5 decembrie ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2019, 13:40
(947 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» din Slobozia, a desfășurat joi, 5 decembrie 2019, activitatea «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae». Micii creștini ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 13:20
(967 vizualizări - 0 comentarii)


12
Movilița: Pește confiscat

Movilița: Pește confiscat

65 de kilograme de pește din specia fitofag au fost confiscate de polițiștii ialomițeni după ce au depistat în trafic un bărbat, de 41 de ani, care transporta pe raza comunei Movilița pește fără documente ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 09:50
(655 vizualizări - 1 comentariu)


13
Polițiștii ialomițeni au donat sânge

Polițiștii ialomițeni au donat sânge

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a inițiat o campanie internă de donare voluntară de sânge, ca un demers de salvare de vieți omenești, prin sprijinirea eforturilor de refacere a rezervei de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 09:35
(949 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează: Sunt active 17 focare de pestă porcină africană!

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în scopul prevenirii unor episoade de îmbolnăvire a populației cu Trichinella spiralis (Trichineloză), aduce la cunoștința consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 09:10
(1013 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la Gârbovi

Un accident rutier s-a produs în localitatea Gârbovi, pe DJ 203B. Evenimentul a fost înregistrat marți, 3  decembrie a.c., în jurul orelor 19,20, un autoturism părăsind partea carosabilă și acroșând ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 08:35
(731 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi accident


Fetești: Bărbat găsit mort în propriul apartament

Sprijinul pompierilor a fost solicitat în cursul zilei de marți, 3 decembrie 2019, în jurul orelor 15,10, pentru asigurarea accesului în apartamentul unui bărbat, de 48 de ani. Pompierii de la Stația de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 08:15
(1018 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă de pe strada Veșniciei, din orașul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercuri, 4 decembrie ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2019, 08:05
(1140 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Liceul Tehnologic Special «Ion Teodorescu» a serbat Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități

Marți, 3 decembrie 2019, cei 140 de elevi ai Liceului Tehnologic Special «Ion Teodorescu» din Slobozia au marcat printr-o serbare Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. În cadrul ceremoniei ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2019, 16:25
(1400 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Copil posibil înecat în Borcea

Încă de duminică, 1 decembrie 2019, salvatorii de la Stația de pompieri Fetești, la solicitarea forțelor de Poliție, au intervenit pentru căutarea unui minor dispărut în zona pontonului din comuna Bordușani ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2019, 08:20
(812 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Minor dispărut fără urmă

Bordușani: Minor dispărut fără urmă

Polițiștii ialomițeni desfășoară activități de căutare a unui minor de 13 ani, Costel Cătălin Ioniță. Joi, 28 noiembrie 2019, băiatul a plecat de la domiciliul unchiului său din comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:45
(885 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Manifestări dedicate «Zilei Naționale a României»

Spectacole de muzică folclorică și tradiționala paradă militară sunt principalele evenimente care se vor desfășura la Slobozia cu ocazia «Zilei Naționale a României». Manifestările debutează la ora 11, ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:40
(1018 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Urziceni, arestat pentru «infracțiuni la regimul rutier»

Un bărbat de 59 de ani, din Urziceni, care se sustrăgea executării unei pedepse de 7 luni închisoare a fost indentificat de polițiști și încarcerat. Acesta a fost condamnat definitiv, printr-o sentință ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:35
(757 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni arestare


Ialomița: Campanie de donare susținută de preoți

Preoții din 4 localități ialomițene, respectiv Iazu, Valea Ciorii, Scânteia și Murgeanca, au participat marți, 26 noiembrie 2019, la o campanie de donare de sânge, organizată de Centrul Județean de Transfuzie ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:30
(696 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii și polițiștii ialomițeni, la datorie de «Ziua Națională a României»

Manifestările organizate în județul Ialomița cu ocazia Zilei Naționale a României vor fi supravegheate de jandarmi. Astfel, efectivele de intervenție ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:25
(553 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 61 mii de lei aplicate de polițiști

În urma unei acțiuni a polițiștilor ialomițeni privind abaterile de la regimul rutier, oamenii legii au aplicat sancțiuni contravenționale de 61 mii de lei. De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:20
(805 vizualizări - 0 comentarii)


O bătrână de 73 de ani din Jilavele a dispărut de la domiciliu

Polițiștii ialomițeni caută o bătrână de 73 de ani care a dispărut de la domiciliul din localitatea Jilavele. Rudele femeii spun că în data de 26 noiembrie 2019 aceasta a plecat de acasă și nu a mai revenit ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:15
(642 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Acțiunile preventive în școli desfășurate de polițiștii ialomițeni au continuat și în această săptămână. Miercuri, 27 noiembrie 2019, oamenii legii au mers la Fetești, acolo unde au discutat cu elevii din ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 17:10
(593 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA în perioada Sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, dispece­ratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții societății ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 08:25
(679 vizualizări - 0 comentarii)


CJAS Ialomița: Înregistrarea în sistemul informatic a bolnavilor cronici

Înregistrarea în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a bolnavilor cu afecțiuni incluse în Programele Naționale de Sănătate stabilite de Ministerul Sănătății se va face numai pe baza adeverinței ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2019, 08:10
(702 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...