Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Gina Palantin, sub control judiciar pentru 60 de zile

Tribunalul București a decis

Gina Palantin, sub control judiciar pentru 60 de zile

Șefa Serviciului Administrativ al Primăriei Slobozia, Gina Palantin este oficial inculpată în dosarul DIICOT-Structura Centrală care vizează Universitatea «Spiru Haret» din Capitală. Reținută inițial pentru 24 de ore, ea a fost prezentată magistraților Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. După o ședință de judecată care s-a încheiat aproape de miezul nopții de joi spre vineri, 19/20 decembrie 2019, judecătorii din București au decis să o lase în libertate pe Gina Palantin, dar cu unele restricții. Astfel, pe numele acesteia a fost impusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

6 capete de acuzare pe numele Ginei Palantin!
Procurorii DIICOT-Structura Centrală au efectuat în cursul zilei de miercuri, 18 decembrie 2019, 76 de percheziții în 11 județe din țară, printre care și Ialomița. În Ialomița, anchetatorii au descins la locuința Ginei Palantin, șefa Serviciului Administrativ al Primăriei Slobozia. În aceeași zi, aceasta a fost condusă la audieri și reținută, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Joi, 19 decembrie 2019, Gina Palantin, alături de ceilalți inculpați ai cauzei, a fost prezentată cu propunere de arestare preventivă Tribunalului București. Procesul s-a încheiat aproape de miezul nopții, magistrații impunând pe numele acesteia măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Potrivit actelor judiciare ale instanței de judecată, în toată această perioadă de timp, Gina Palantin, este obligată să se prezinte la Poliție pentru a da declarații, în baza unui program bine stabilit, și nu are voie să părăsească țara fără încuviințarea anchetatorilor. De asemenea, acesteia îi este interzis să ia legătura cu ceilalți inculpați ai cauzei. În urma invegitațiilor, procurorii DIICOT-Structura Centrală au stabilit că Gina Palantin a oferit foloase materiale pentru a trece examenul de licență, pe care l-a promovat cu nota 9,28. «Atât prin intervenția prorectorului cât și a celorlalte persoane implicate în procesul de evaluare și notare, a fost posibilă promovarea frauduloasă a întregii sesiuni de licență și eliberarea certificatului/adeverinței de recunoaștere a absolvirii studiilor universitare de specialitate, în cuprinsul acestui act oficial fiind inserate în mod consecutiv aceleași rezultate ce nu corespundeau adevărului, înscris ce produce aceleași efecte juridice similare diplomei de licență» se arată în actele de urmărire penală ale procurorilor DIICOT. Totodată, anchetatorii au stabilit 6 capete de acuzare pentru Gina Palantin: «cumpărare de influență», «dare de mită», «complicitate la divulgarea informațiilor secrete de serviciu», «însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor și prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie», «participație improprie la fals intelectual, în formă continuată», «participație improprie la abuz în serviciu, în formă continuată».

I-a fost respinsă cererea de concediu În cursul zilei de joi, 19 decembrie 2019, în timp ce Gina Palantin aștepta sentința la Tribunalul București, persoane din anturajul acesteia ar fi redactat o cerere de concediu pe care, ulterior, au înaintat-o primarului Sloboziei, Adrian Mocioniu, spre aprobare. Revoltat de situația creată, edilul Sloboziei a refuzat categoric să semneze documentul.

20 Decembrie 2019, 16:05 (11505 vizualizări - 32 comentarii)

Citiți și:
Șefa Serviciului Administrativ al Primăriei Slobozia, suspectă într-un dosar instrumentat de DIICOT-Structura Centrală
superGINA
Primăria Slobozia: Gina Palantin a fost avansată în grad!

Comentariile cititorilor:


Agata:
(30 Ianuarie 2020, 23:47)
Plina de ea. Voia sa o propuna primarita nea tractor din Gigi La,ar. Asta i pohta ce pohte. Nu stie sa scrie si sa citeasca. Punctul forte:tupeul si pofta de parvenire din portar la spital,in scaunul unde au stat,totusi,oameni pregatiti,cu bune si rele. Cine nu si cine masura,e si dobitoc,si da in gard cu ea. Inca se afla la sedintele de CM ca si cum nu e ea baba mita din povaste. Retard mintal!
Eliz:
(30 Ianuarie 2020, 19:09)
Am auzit ca urmarea sa faca doctoratul. De aceea muncea sa aduca multi studenri de o zi,doua. Sa si merite lucrarea. Si apoi titlul! Ea e o proasta fara scrupule. Dar profesorii pescuiti de asta care rade si cu catuse? Ce baza sa ai pe ea?
Beti:
(30 Ianuarie 2020, 18:59)
Nu se mai i ta.pla nimic cu hoata sefa fara diplome ale unei facultati,doua,trei invatate din scoarta n scoarta intr o saptamana? A iesit cu mainile curate? O scoate Mocioniu din impas?
CETATEAN:
(2 Ianuarie 2020, 16:44)
Nu mai terminati cu panarama aceasta care de luni se prezinta la servici si i -a promis Mocioniu ca nu i-se va intimpla nimic ei si familiei din cadru primariei si spas daca il va ajuta in campanie ca acum patru ani .Sa i-ti traiasca Mocio .
Uniforma si salar:
(31 Decembrie 2019, 09:17)
Scrie in articol clar ca DIICOT prin structura centrala,nu locala a demarat ancheta.In Slobozia ce sa faca diicotul?E ca in serialul Las Fierbinti.Toata lumea cunoaste pe toata lumea,se mai si anunta...Ieseau si copiii Palatinilor la pensie cu diicotul ialomitean!Dormiti baieti,dormiti,ca nu va deranjeaza nimeni.
Inginelu:
(30 Decembrie 2019, 16:22)
La Urbanism la fel, diplome de juriști si economisti pe la Spriru Haret si Biotera, fără nici o legatura cu domeniul urbanismului si constructiile.
Roata morii se'nvârteste:
(30 Decembrie 2019, 09:57)
6 capete acuzare=6 cai frumosi... "abuz in serviciu in forma continuă" adica s a comportat cum a dorit musculatura si osânza lu'duamna.Brusc,s au impotmolit in refuzul primarului! Pârtzz...
Tic tac:
(30 Decembrie 2019, 02:15)
Usor usor corabia de carton psd-ist întră la fund. Familie de gulere albe, de mătase.
Primiti cu DIICOTUL?? :
(28 Decembrie 2019, 10:30)
Toate instututiile de stat sunt intesate cu asemenea specialisti licentiati!Economisti ce nu stiu cum calculezi procente,juristi ce nu inteleg termenii legislativi,cum este posibil?Din sergent de armata ajungi plutonier la rutiera,din caporal la"locala"te anhajezi functionar la"urbanism",este administratia nationala intesata de aberatii si aberanti!Madama din articol,a infestat o institutie-fiu,nora,sot(!)Unde are relatii? In clubul reptilienilor cu coada verde?Din ce organizatie? "Dă din mană,fă cu ochiu,bate palma,ia ghiocu '?" Sa ii duca judecatorii putin pe la puscarie,daca si-au obtinut locurile de munca fraudulos!Spunem continuu:"unde sa se angajeze copiii nostri, ca e orasul mic" De fapt nu au loc de lichenii astia numiti politic!
Vecin:
(27 Decembrie 2019, 11:20)
Șoferul primarului M. spune și știe multe,D.D. Caută sa dea informații și spune ca nu este ascultat.Stim noi vecinii lui,ne spune la scara blocului ce comisioane face și cui.... e mare mafiot șoferul primarului!
banii din taxe si impozite:
(26 Decembrie 2019, 14:10)
Ce se intimpla cu nora lui P. care lucreaza la Spas si a schimbat o groaza de posturi, fisul la fel lucreaza in AIT si are studii de drept si binenteles toti au absolvit aceeasi facultate si master ca P. Mocioniul are o problema de rezolvat?
Slobozeanul:
(26 Decembrie 2019, 08:43)
Acești absolvenți de facultăți,gen 2a,1c,etc..tip grilă,vreau sa zic, să meargă să muncească la patroni,nu sa ocupe funcții publice la stat.La stat,sa fie angajați,cei care termină o facultate de stat,nu ăștia care fac astfel de facultăți,pe bani.D-aia trăim așa, că paraziții ăștia,care nu fac nimic și stau,pe bani grei,in birouri,cu sporuri uriașe,se cramponează de funcții și posturi călduțe,in spatele unor diplome de facultate,care n-au valoare,nici cât o diplomă de Bac.
Stupid people:
(23 Decembrie 2019, 21:56)
Nu cunosc deloc persoana, dar am vazut in jurnalele de stiri de la televiziuni aceasta femeie era singura persoana din toate cele care au intrat in sediul DIICOT care radea.
Femeia era fericita ca e filmata, se simtea vedeta.  Nu conteaza ca e anchetata si poate sa fie condamnata penal, ea e vedeta la TV. :D
Mare prostie !
Si o intrebare pentru autoritati (Prefectura, CJ, Primaria Slobozia, samd).
Ce masuri veti lua daca diplomele acestor persoane anjajate in sistemul bugetar vor fi anulate prin hotarare judecatoreasca ?
Veti da in judecata persoanele sa recuperati salariile obtinute fraudulos ?
Probabil ca nu veti face nimic ca aveti aceleasi interese politice si aceleasi interese de furat din banii publici !
Cititor:
(23 Decembrie 2019, 16:42)
Astia sunt analfabetii cu facultate facuta peste noapte . Ca si M. a facut in 3 ani 2 facultati . Daca vrei sa te angajezi la buget, trebuie sa ai cursuri la zi de lunga durata etc. Pentru ei nu mai sunt valabile regulile acestea. De aceea pleaca tinerii , mai ales cei care invata cu adevarat .
Rusine sa le fie !
Luiza:
(22 Decembrie 2019, 22:23)
Rușine celor care au promovat incompetenta!asa este influienta in România! Sa plătească toți care au aprobat aceasta angajare și promovare in funcție!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 31 Mar 2020
148 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Prefectura Ialomița, Coronavirus: 2245 de persoane sunt autoizolate la domiciliu

Reprezentanții Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Ialomița informează, printr-un comunicat de presă, faptul că la această oră, pe raza județului nostru, există 2245 de persoane ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2020, 16:30
(121 vizualizări - 0 comentarii)


Medici pentru România: Suport online gratuit pentru pacienții cu boli cronice

Lansat în octombrie 2019, proiectul «Medici pentru România» vine în sprijinul pacienților cu boli cronice, în pandemie COVID-19. Pacienții cronici care nu se pot deplasa la cabinetele medicale, pot beneficia ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2020, 16:20
(68 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Locuință cuprinsă de flăcări

Axintele: Locuință cuprinsă de flăcări

Locuința unui localnic din comuna Axintele a fost cuprinsă de flăcări în ziua de sâmbătă, 28 martie 2020. La fața locului au intervenit pompierii din Urziceni, care au stins focul după aproximativ o oră ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2020, 16:10
(53 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Dosar penal pentru conducere fără permis

Polițiștii din comuna Gheorghe Lazăr i-au întocmit dosar penal unui tânăr de 27 de ani, din comuna Bucu, pentru faptul că a condus pe drumurile publice fără a avea permis de conducere. Acesta a fost identificat ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2020, 16:00
(60 vizualizări - 0 comentarii)


4
Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Polițiștii ialomițeni au desfășurat sâmbătă, 28 martie 2020, o acțiune preventivă pe raza municipiului Slobozia. Oamenii legii s-au deplasat în zona centrelor comerciale din oraș și au discutat cu cetățenii ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2020, 15:50
(63 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Incendii de vegetație uscată

Peste 11 hectare de vegetație uscată au ars la sfârșitul săptămânii trecute. Pompierii ialomițeni au intervenit în zona localităților Bărbulești, Fierbinți Târg, Platonești și Bărcănești pentru a stinge ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2020, 15:40
(57 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: Posibil infectat cu noul Coronavirus, decedat la Țăndărei

Direcția de Sănătate Publică Ialomița a inițiat o anchetă epidemiologică în urma decesului unui bărbat, de 39 de ani, din orașul Țăndărei. Acesta a fost consultat la Spitalul Orășenesc din Țăndărei, unde ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 16:40
(746 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: Polițiștii sunt la datorie pe străzile din județ

Ialomița: Polițiștii sunt la datorie pe străzile din județ

În urma unei acțiuni preventive desfășurate la nivelul județului joi, 26 martie a.c., polițiștii au intervenit la 72 de evenimente, cele mai multe dintre acestea sesizate pe numărul unic de urgență 112 ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 16:35
(303 vizualizări - 1 comentariu)


8

Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică

Din cauza lucrărilor de reparații ale rețelelor de distribuție a energiei electrice, Enel Dobrogea anunță faptul că, în perioada 30 martie-3 aprilie 2020, în anumite zone din localitățile Urziceni, Rași ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 16:30
(200 vizualizări - 0 comentarii)


9

AJOFM Ialomița: Obținerea certificatului de situație de urgență

În Monitorul Oficial nr. 248, a fost publicat Ordinul nr. 791/24.03.2020, privind acordarea certificatelor de situație de urgență operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 11:35
(160 vizualizări - 0 comentarii)


10

Incendiu la un autocamion pe Autostrada A2/km 146

Joi, 26 martie, a.c., în jurul orelor 23,35, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la un autocamion cu semiremorcă, produs pe Autostrada A2, în zona podului de la ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 11:10
(164 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Incendiu la o anexă gospodărească

Joi, 26 martie, a.c., în jurul orelor 19,15, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Ciochina. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2020, 11:05
(109 vizualizări - 0 comentarii)


12

Movilița: La volan sub influența drogurilor

Un tânăr de 21 de ani a intrat în vizorul organelor de anchetă fiind depistat în trafic sub influența substanțelor interzise. El a fost oprit pentru un control de rutină în ziua de miercuri, 25 martie ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2020, 17:45
(151 vizualizări - 0 comentarii)


13

Ialomițeni cercetați penal pentru că și-au agresat soțiile

Doi bărbați, de 40 și 33 de ani, domiciliați în Gheorghe Lazăr și Slobozia, sunt cercetați penal pentru că și-au agresat soțiile. În ziua de miercuri, 25 martie a.c., ambii au fost reclamați, prin numărul ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2020, 17:40
(170 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: Peste 2500 de ialomițeni sunt autoizolați la domiciliu

Potrivit unei informări transmise de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la nivelul județului nostru există 77 de persoane aflate în carantină și alte 2551 autoizolate la ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2020, 17:35
(266 vizualizări - 0 comentarii)


Federația «Solidaritatea Sanitară»: Dacă refuzați în continuare testarea personalului atunci nu va mai avea cine să vă trateze!

Deși Președintele României a solicitat public autorităților să testeze cu prioritate salariații din Sănătate;
În condițiile în care absența testării a generat tragedia de la Spitalul Județean Suceava ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2020, 10:20
(238 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: L-ați văzut?

Făcăeni: L-ați văzut?

Polițiștii ialomițeni au dat în urmărire un tânăr de 17 ani, domiciliat în comuna Făcăeni, care a dispărut de la domiciliu. Miercuri, 25 martie a.c., familia acestuia a sesizat Poliția precizând faptul ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 16:25
(507 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Platformă digitală adresată profesorilor

Ministerul Educației și Cercetării a lansat platforma Digital pe educred.ro (digital.educred.ro), un spațiu creat pentru toate cadrele didactice care doresc să valorifice noile tehnologii în activitățile ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 16:20
(215 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța: Înrerupere apă la Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul 150 mm, de pe strada Vlad Țepeș, din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 16:15
(148 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Măsuri de prevenire a incendiilor de vegetație uscată

Pompierii ialomițeni adresează cetățenilor o serie de recomandări cu privire la arderea controlată a vegetației uscată care acoperă miriștile. Operațiunea este strict interzisă, dacă nu este aplicată ca ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 16:10
(147 vizualizări - 0 comentarii)


Federația «Solidaritatea Sanitară»: Modelul pe care se bazează Guvernul în gestionarea crizei Coronavirus este greșit!

Federația «Solidaritatea Sanitară» lansează o solicitare publică, adresată Guvernului, de reanalizare a strategiei ce stă la baza managementului crizei declanșate de COVID 19, propunând două completări ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 12:05
(177 vizualizări - 0 comentarii)


Comunicat de presă al Comitetului de Supraveghere al Băncii Naționale a României

Comitetul de Supraveghere al Băncii Naționale a României, întrunit în ședință de urgență, a clarificat modul în care băncile și IFN-urile din România trebuie să aplice reglementările în vigoare în contextul ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2020, 11:50
(218 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Unde se pot obține relații despre procedura de finanțare a șomajului tehnic?

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția angajatorilor ce urmează să trimită salariații în șomaj tehnic, două numere de telefon și o adresă de e-mail mail dedicată, ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2020, 16:50
(268 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști

Polițiștii din Slobozia au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 46 de ani, care domiciliază în oraș. În cursul zilei de luni, 23 martie 2020, oamenii legii au fost sesizați de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2020, 16:45
(329 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Polițiștii au aplicat amenzi de 62000 de lei

Slobozia: Polițiștii au aplicat amenzi de 62000 de lei

Intrarea în vigoare a Ordonanței Militare Nr. 2 s-a lăsat cu amenzi la Slobozia. 37 de persoane au fost sancționate contravențional de polițiști în seara zilei de luni, 23 martie 2020, deoarece nu și-au ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2020, 16:40
(717 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Urziceni: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un tânăr de 32 de ani a murit și un altul, în vârstă de 19 ani, a fost grav rănit după ce mașinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier. Automobilele s-au ciocnit în dimineața zilei ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:55
(531 vizualizări - 1 comentariu)


Grivița: Rănit într-un accident rutier

Un bărbat de 34 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind victimă a unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut în ziua de 22 martie 2020, pe raza localității Grivița, ca urmare a impactului ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:50
(350 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Două tone de furaje s-au făcut scrum

Pompierii din Urziceni au intervenit sâmbătă, 21 martie 2020, pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui localnic din localitatea Jilavele. Flăcările au cuprins un grajd, în care se aflau ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:45
(360 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Incendii de vegetație

Pompierii din Țăndărei au intervenit, în ziua de 21 martie 2020, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, sesizate pe raza localității Platonești. Astfel, au ars aproximativ 600 mp de teren ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:40
(288 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Coș de fum, cuprins de flăcări

Locatarii unui imobil din localitatea Maia au trecut duminică, 22 martie 2020, prin clipe de panică. Totul din cauza unui incendiu care a cuprins coșul de fum al centralei termice, pe care oamenii o foloseau ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2020, 14:35
(174 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...