Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Deputatul Gheorghe Tinel cere Ministerului Sănătății să verifice Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Deputatul Gheorghe Tinel cere Ministerului Sănătății să verifice Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Managementul Marianei Iancu la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost readus în atenția opiniei publice de către deputatul liberal Gheorghe Tinel. În cadrul unei conferințe de presă organizată la sfârșitul săptămânii precedente, acesta a precizat faptul că unitatea medicală are nevoie de un audit din partea Ministerului Sănătății. «Voi avea o întrevedere cu actualul ministru al Sănătății și îi voi solicita să facă o vizită la Spitalul Slobozia!» a explicat parlamentarul Gheorghe Tinel.

Audit ministerial la Spitalul Slobozia
Încă de la preluarea mandatului, în toamna anului 2016, managementul Marianei Iancu la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a creat numeroase controverse în spațiul public. Aceasta a fost acuzată de comportament abuziv față de subordonați, dar și de cheltuirea nejustificată a fondurilor destinate unității medicale. Tocmai de aceea una dintre temele conferinței de presă organizată de deputatul ialomițean Gheorghe Tinel a vizat situația dezastruoasă în care se află în prezent Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Acesta a declarat public faptul că unitatea medicală are nevoie de verificări amănunțite din partea reprezen­tan­ților Ministerului Sănătății. Parla­mentarul a explicat faptul că va purta o discuție cu Victor Costache, actualul ministrul al Sănătății. «Mie mi se pare un lucru incredibil ceea ce se întâmplă la spitalul din Slobozia... Cred că managementul doamnei Iancu trebuie analizat printr-o verificare amănunțită, printr-un audit profesional al Ministerului Sănătății! Cred că aceste lucruri se vor petrece în perioada următoare. Suntem cu toții curioși să vedem ce se întâmplă și care ar trebui să fie parcursul în perioada următoare pentru Spitalul Județean de Urgență Slobozia... Este foarte clar faptul că în aceste condiții nu se mai poate continua! Voi avea o întrevedere cu actualul mi­nistru al Sănătății și îi voi solicita să facă o vizită la Spitalul Slobozia!» a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul liberal Gheorghe Tinel.

Demisia, singura soluție!
Mai mult, parlamentarul a explicat faptul că singura posibilitate pentru ca Spitalul Județean de Urgență Slobozia să poată depăși impasul generat de managementul deficitar al Marianei Iancu o re­prezintă schimbarea acesteia din funcție. De altfel, nu este prima dată când Gheorghe Tinel solicită public Marianei Iancu să renunțe la funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. «După părerea mea, s-au adunat prea multe, s-a umplut paharul la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, astfel încât doamna Iancu să mai poată rămâne în funcție... Cred că sunt aproape 2 ani de când cer în fie­care conferință de presă demisia sau de­miterea doamnei Iancu!» a mai spus de­putatul Gheorghe Tinel. Până la închiderea ediției, Mariana Iancu nu a putut fi contactată pentru a oferi o reacție cu privire la declarațiile publice făcute de parlamentarul liberal Gheorghe Tinel.

Concurs cu scandal la Spitalul Slobozia Maniera în care la Spitalul Județean de Urgență Slobozia se organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vancate atât pentru personalul medical, cât și pentru cel administrativ scoate la iveală numeroase nereguli. Pe rolul Tribunalului Ialomița a fost înregistrat recent un proces prin care unul dintre candidații încriși la concursul pentru promovarea în grad, de la funcția de ecomomist I, la economist IA, acuză administrația unității medicale de faptul că nu a organizat testarea în mod legal. Bărbatul s-a arătat nemulțumit de modul în care a fost testat și a contestat rezultatul pe care l-a obținut. Comisia întrunită să-i analizeze contestația pe care a formulat-o a cosiderat că nu o poate valida. Pe cale de consecință, candidatul nemulțumit cere judecătorilor Tribunalului Ialomița anularea dispoziției prin care i-a fost soluționată contestația, precum și anularea procedurii prin care a fost constituită comisia pentru examenul susținut. De asemenea, acesta solicită și reorganizarea respecti­vei testări la care a participat. Ultimul scandal privind organizarea concusurilor la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost semnalat în vara acestui an. Repre­zentanții Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România-fi­liala Ialomița au cerut anularea concursului desfășurat pentru ocuparea a două posturi vacante de asistent medical la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pe motiv că procedura privind întocmirea subiectelor nu a fost respectată. Oficialii Spitalului Județean de Urgență Slobozia au fost acuzați că au realizat subiectele înainte de examen deși, potrivit procedurii, acestea ar fi trebuit realizate chiar în ziua testării. Imediat după ce situația a fost sesizată opiniei publice, reprezentanții unității medicale au anulat con­cursul. Fără să ofere prea multe explicații, aceștia au declarat public faptul că anularea testării a fost generată de «motive obiective»...

30 Decembrie 2019, 07:55 (4996 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, amendat cu 10 mii de lei
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă
Spitalul Județean de Urgență Slobozia este cel mai mare angajator din Ialomița

Comentariile cititorilor:


EXTERNAT:
(7 Ianuarie 2020, 13:34)
Abia iesit din spital..D+na managera prea blanda pentru spaga care se da in spital..si pentru incetineala angajatilor...inainte de spaga lucreaza ca melcul, dupa spaga ca sageata...Domnule Tinel poate propuneti pe cineva care se pricepe sa conduca o institutie a statului si sa elimine spaga din acest spital..
@@George:
(7 Ianuarie 2020, 12:09)
De la doctori si asistente nu trebuie sa inveti, doar sa fii multumit de ceea ce au invatat ei..Daca au invatat!!!
Don t disturb :
(6 Ianuarie 2020, 10:49)
La Constanta au inceput verificarile locuintelor sociale.In oras avem parcarile pline de autoturisme,unele de lux,ce fel de ajutoare sociale primesc bietele familii ? Bonuri de carburant pentru Audi?Sa identificati in parcarile bl.36, 55 si UGIRA dubite si turismele "asistatilor sociali".Audi A8 +dubite(paecate de peste 24 luni) ocupa locurile intre azil si morgă... Dar o razie completa cu legitimare dauneaza??Din blocul asistatilor s au aruncat petarde si artificii in 10 zile de "sarbatori" cât pentru 10 Revelioane.Ori petardele sunt in conservele de ajutoare date de primarie?Daca tot e moda cu controalele prin oras...Alooo primaria! Politia...!
@George:
(5 Ianuarie 2020, 21:35)
Suferim ,pentru ca nu te-ai făcut tu doctor(sau asistenta ,sau infirmiera) de la care sa învețe alții .
Cetățean :
(2 Ianuarie 2020, 20:20)
Schimbați la Casa de San Îl președintele și directoarea de contractați, nevasta lui Bebe de la Garda Financiară , asociatul lui țelina de la fisc și directorul și mai ales directorul economic de la Sănătatea Publica ! Ăștia sunt pilonii pe care se sprijină menajera noastră !
harap alb:
(31 Decembrie 2019, 20:15)
Primul control trebuie facut in amanunt in gestionarea fondurilor publice(utilizarea acestora prin metoda forfetarii),achizitiile publice precum si fondurile destinate chektuielile de personal(verificarea la singe a angajarilor facute inainte de organizarea concursurilor-valabile de ka ingrijitoare pina la asistente,orecum si personalul tessa din subordinea directorului economic).Apropo de concursul de angajare sau promovare in grad:"Cum se calculeaza baremul de corectare la intrebarile cu raspunsuri multiple,doamna manager sau doamna director economic?"Ar fi fost mai corect ca ambele doamne cu salariul de aproape 20000 lei sa dea concurs,asa cum dau medicii la rezidentiat si apoi sa fie angajate pe posturi de conducere.Pai directorul economic,cind are timp sa gestioneze institutia publica "SJU Ialomita" si firmele farmaceutice din apropierea sju?Cum stam cu conflictul de interese?Sint multe probleme de rezolvat,dar timpul le va elucida.
@ suporter::
(31 Decembrie 2019, 17:02)
La muulti ani!!!
vizitator:
(31 Decembrie 2019, 11:36)
Taxe peste taxe la spital. Auzi, taxa de vizita 30 de lei! Pai bai managera su...fletului, oamenii vin in "vizita" la bolnavi asa ca n-au ce face si se plictisesc acasa la ei?? vin sa le aduca tot ceea ce nu le oferiti voi, dar ar fi avut dreptul, incepand cu unele medicamente banale, seringi, pana la mancare si apa plata. Normal ar fi sa scoateti taxele si sa va cereti scuze ca nu oferiti un minimum de servicii decente. In spitalele de stat din occident (nu in clinici private) atat bolnavii cat si vizitatorii acestora au tot ceea ce le trebuie, inclusiv protocol (apa, ceaiuri, cafea, lapte) si nu este nicio taxa, dimpotriva, isi cer scuze dr sau asistenta daca deranjeaza vizita. Nu avem astfel de pretentii (desi poate ar trebui), insa cand cei internati in spital nu au nimic din cele minim necesare si trebuie sa le aduca vizitatorii (de la farmacie, de la alimentara), ii mai si penalizati? Salariul ala nesimtit de 200 de milioane se formeaza si din banii privati ai amaratilor. Sunteti precum corbii aia care se rotesc deasupra unui muribund.
Vali:
(30 Decembrie 2019, 23:36)
Cat de penibil sa fii sa declari asa ceva acum când s-au investit în 2 ani în spital mai mulți bani decât în ultimii 20 de ani. Încearcă și tinel dar este greu acum. Nu va mai jucați cu sănătatea noastră, ca o sa ne jucam și noi cu a voastră cât de curând.
Pacient:
(30 Decembrie 2019, 22:11)
D-n Tinel Gh sunteți intr- o stare de confuzie profunda.Un consult psihiatric nu v-ar strica. ( face-ti de râs partidul in care sunteti membru)D- na Iancu este primul Manager competent din istoria SJU Slobozia !La mulți ani d- na Iancu!
Vio leta:
(30 Decembrie 2019, 21:06)
@Boom cel de visezi partzuri, cu ajutorul golanilor cu legitimatie din statul paralel supravietuit. Sa te fereasca al de sus. Rama, vremea socotelilor inchise nu este departe, bro. Am mai vazut din astia de isi mancau singuri degetele de spaima, intro tara africana prin anii 96
@Boom:
(30 Decembrie 2019, 17:59)
@Boom(bun nume ti-ai ales, aduce a zgomot de partz), fa-te tartor politician, mare si tare, apoi opereaza unde stii tu ca bubuie coruptia si statul paralel..
George:
(30 Decembrie 2019, 17:54)
Spitalul județean se află într-o degradare fizica totala, nu numai ca și construcție cat și ca personal medical.In ultimii 25-30 de ani nu s-au făcut mari investiții, n-au nici măcar căldură și apă caldă,abia acum urmează, după zeci de ani sa se reabiliteze, Iar ca și personal trebuie verificate toate angajările din ultimii 30 de ani, nu numai de acum 2-3 ani, pentru că fiecare manager la vremea lui a luat șpagă din aceste angajări și a angajat persoane care nu prea au dat pe la școlile de specialitate.
Sunt medici în acest spital care nu știu să pună un diagnostic corect sau care nu te consultă până nu le bagi in buzunar, fara sa mai zic de o operație la care daca nu cotizezi ori mori ori pleci la Bucuresti, iar ceilalți angajați, asistente, infirmiere și brancardieri ar trebui instruiți și testați periodic din punct de vedere profesional și mai ales moral, că sa nu se mai plângă atâția pacienți de felul cum sunt tratați în acest spital.
Cat despre managera actuala, are într-adevăr un comportament nu numai neprofesional, cât și arogant, necivilizat, de mahala, fara respect pentru angajați,  un manager tipic pentru mediul privat, in care angajații nu suflă în fața patronului, dar noi, pacientii care am trecut prin acest spital ne-am lovit de același comportament din partea personalului medical, arogant ,cu aere de mici dumnezei, pe care trebuie să-i plătești de fiecare data când le soliciti ajutorul, pe lângă salariile pentru care trebuie sa muncească, ca noi toți ceilalți.

Asistenta:
(30 Decembrie 2019, 16:54)
Domnule ales, Tinel Gheorghe in primul și in primul rând aș lua cateva fotografii cu dumneavoastra din campania electorala pentru primari din anul 2016, atunci când iți insoțeai traseiști comunali scuipați din PSD. In comuna respectiva pe langă voi erau și vre-o doi, 5 ageami fripturiști tari in clanță si atât, deveniți peste noapte mari PNL.isti. Căței păduchioși, care pana in 2016 au lins clanțele murdare de rahat turcesc ale PSD.ului, dar hodoronc, tronc mari activiști de dreapta. Vere, Tinel acum paduchioși aia, slugi de profesie de ți-au ținut traista in băt si faceau strigaturi in campania electorala sunt angajati cu acte prin primarie in funtii bine plătite, cu toate că nu le face pielea două chiftele si tu vorbești despre incompetența și nepotismele managerei, Iancu. Unii dintre ei a facut gaură la primarie și pentru alte neamuri, acum și fă ce știi tu cel mai bine, Tinele bag-o in priză pe cucoana cu părul lins, bagăi-o tare cu controale, de peste tot, trimite ministru și tot ce dorești, ca tot o fiertură de șomoiage sunteți toți. Rotirea cadrelor ca la vechiul PCR, domnule Tinel ca tot nimic pentru, plebe! La anul care vine, pe pariu ca, Ialomita tot mai rău o gasim. Ce mă deranjază este, că toți care țipau cu și pro PSD iți tăia jugulara daca cineva chițaia contra, iar acum mușcă, înjură și ocărăște mâna care le-a dat de mâncare si i-a facut mari. La muți ani, Tinel Gheorghe și mai repede cu demiterea, înlocuirea unei roșii cu o pătlagică fripturistă de spală ouă cu apă de ploaie!
Medic:
(30 Decembrie 2019, 12:33)
In primul rind trebuie sa schimbe directorul dsp ialomita si sa ii ceara sa ia urma banilor ! Dar si directorul casei de sanatate !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 01 Iun 2020
217 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 16:54
(5412 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 16:12
(6193 vizualizări - 0 comentarii)


Două drumuri înzăpezite

Două drumuri înzăpezite

Potrivit unui comunicat de presă, resmis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, la orele 12,30, în ziua de 19 ianuarie, pe arterele județului se circulă cu dificultate în condiții de iarnă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 13:01
(8846 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat căzut în fîntînă

Marți dimineață, 19 ianuarie a.c., un bărbat a căzut într-o fîntînă dezafectată. Pe scurt, în timp ce mergea pe un teren viran situat în imediata apropiere a cartierului Gării din Slobozia Nouă, a căzut ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 13:00
(6822 vizualizări - 0 comentarii)


Tînără de 21 de ani, moartă în accident rutier

Marți, 19 ianuarie, o tînără de doar 21 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Cotorca. Mașina în care se afla, condusă de un bărbat de 22 ani, la rîndu-i rănit ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 12:59
(11440 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Trei tineri din comuna Ion Roată sînt cercetați pentru furt calificat. Suspecții, unul de 29 de ani și doi în vîrstă de 17 ani, sînt acuzați că în perioada noiembrie 2009-18 ianuarie 2010 au furat din locuința ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 12:58
(7139 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive

Luni, 18 ianuarie a.c., în intervalul orar 14,30-21,30, polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul unor echipe din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 12:57
(6463 vizualizări - 0 comentarii)


Final de săptămână plin de accidente

Final de săptămînă plin de accidente

Vineri, 15 ianuarie, la Slobozia, un localnic de 51 de ani, probabil pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare a mopedului pe care îl conducea și a lovit un o tînără de ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 23:30
(8593 vizualizări - 0 comentarii)


8

La 60 de ani a furat un telefon mobil

Sâmbătă, în jurul orei 13,30, prin 112, o tînără de 16 ani din comuna Coșereni sesiza Poliția despre faptul că în urmă cu aproximativ o jumătate de oră, în timp ce se afla într-un magazin din municipiul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:08
(7124 vizualizări - 0 comentarii)


9

Depistați beți la volani

În după-amiaza zilei de duminică, 17 ianuarie a.c., o echipă de siguranță publică ce acționa într-un filtru rutier instituit pe raza municipiului Slobozia a oprit pentru control, pe Strada Nordului, o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:16
(7960 vizualizări - 0 comentarii)


10

Fără permis, la volan

Un ialomițean în vîrstă de 27 de ani, din comuna Dridu este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost depistat vineri, 15 ianuarie a.c., ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 16:36
(6630 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit încarcerat

Vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul unei acțiuni desfășurată în municipiul Urziceni, polițiștii au depistat un tînăr de 22 de ani, din localitate. Tînărul era urmărit general, întrucît se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 16:22
(7423 vizualizări - 0 comentarii)


12

«Șofer» cu permis de conducere reținut

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 15/16 ianuarie, un echipaj al Biroului Rutier Fetești aflat în serviciu pe raza municipiului a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ilfov, la volan ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 15:48
(8854 vizualizări - 0 comentarii)


13

Suspecții mai multor furturi, arestați preventiv

Vineri, 15 ianuarie a.c., polițiștii l-au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, pe principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un magazin din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 15:08
(7247 vizualizări - 0 comentarii)


Week-end cu accidente rutiere grave

Week-end cu accidente rutiere grave

Unul dintre acestea s-a petrecut sîmbătă, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Str. Călărași din municipiul Fetești. În urma coliziunii cu un stîlp de beton, un autoturism în care se aflau patru persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 11:40
(9417 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Centrul Cultural

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» și Consiliul Județean Ialomița vă invită miercuri, 20 ianuarie a.c., la evenimentul vernisării expoziției artistei Miruna Budișteanu. Expoziția va fi inaugurată la ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 11:32
(7569 vizualizări - 0 comentarii)


173 milioane subvenții pentru sectorul zootehnic și vegetal

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat centrelor județene APIA suma de peste 173 milioane lei de la bugetul național reprezentînd plata solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2010, 05:16
(7537 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

În seara zilei de joi, 14 ianuarie a.c., la construcția de casă încă nefinalizată a unei bătrîne din satul Malu a izbucnit un incendiu. Pînă la intervenția pompierilor, întreaga locuință a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 06:12
(6652 vizualizări - 0 comentarii)


Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 05:18
(7121 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 16:35
(7089 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:26
(6881 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:25
(7915 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:24
(9113 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 15:24
(6514 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:22
(7393 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:21
(11560 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:20
(8477 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 16:15
(8068 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:13
(6848 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:15
(6826 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Las Boras în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu geanta cel semetz în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu platitor de taxe în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu guvidu în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Musat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 27 mai 2020 Costel în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Ionescu în Administrația Mocioniu încalcă legea Vicol Vasile în Marian Moraru, povești de luptător Prostie si neputinta în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Nea NAE în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu cicuta în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița oli în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița obiectiv în Controale amănunțite în școlile și liceele din Ialomița Aurel din cartier în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate George.s în Apa distribuită ialomițenilor are probleme de potabilitate #astairomania în Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița Florin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta Teo în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta pacientul curios în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 Alin în Făcăeni: Polițist bătut de infractorii pe care îi ancheta
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...