Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Steluța Mitrea a câștigat procesul intentat Ministerului Educației

De-ale Inspectoratului Școlar Ialomița

Steluța Mitrea a câștigat procesul intentat Ministerului Educației

Ministerul Educației a pierdut procesul pe care Steluța Mitrea, inspectorul școlar adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, l-a deschis împotriva instituției. Cauza supusă judecății a vizat anularea fișei și raportului de evaluare a activității Steluței Mitrea în cadrul Inspectoratului, în perioada septembrie 2016-august 2017. În baza respectivelor documente, reprezentanții Ministerului Educației, condus la vremea respectivă de ministrul Valentin Popa, au solicitat demisia din funcție a Steluței Mitrea. Dosarul s-a judecat la Curtea de Apel București, instanță care a decis anularea documentelor, dar și obligarea Ministerului Educației la plata unor despăgubiri morale în valoare de 5000 de lei. Sentința dată de magistrații bucureșteni nu este însă definitivă.

A primit calificativul «nesatisfăcător»
Epurările politice orchestrate de PSD în cadrul Inspectoratelor Școlare Județene au ajuns și în  Ialomița. În toamna anului 2018, cu puțin timp înainte de debutul anului școlar, Luminița Barcari, inspectorul școlar general, și Steluța Mitrea, inspectorul școlar general adjunct, au fost înștiințate de Ministerul Educației cu privire la faptul că trebuie să renunțe la funcțiile de conducere. Oficialii Ministerului au motivat deciziile înaintate șefelor Învățământului ialomițean având la bază fișele și rapoartele de evaluare ale activității acestora în anul școlar 2016-2017. Ambele au primit calificativul «nesatisfăcător», reprezentanții Ministerului Educației, condus la vremea respectivă de Valentin Popa, considerându-le nepotrivite pentru funcțiile pe care le dețineau. Atât Luminița Barcari, cât și Steluța Mitrea au purtat un adevărat război în instanțe pentru a demonstra faptul că modul în care activitatea le-a fost evaluată a fost necorespunzător. Acțiunile au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, prima sentință favorabilă fiind a Luminiței Barcari. Pe data de 18 decembrie 2019, magistrații bucureșteni s-au pronunțat și în dosarul Steluței Mitrea. Aceștia au decis să anuleze fișa și raportul de evaluare, întocmite de Ministerul Educației. De asemenea, au obligat instituția să-i plătească Steluței Mitrea despăgubiri morale în valoare de 5000 de lei. Sentința Curții de Apel București nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs.

1 Ianuarie 2020, 09:25 (4931 vizualizări - 23 comentarii)

Citiți și:
Steluța Mitrea a câștigat procesul intentat Ministerului Educației
Luminița Barcari și Steluța Mitrea rămân la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița!
Steluța Mitrea este noul șef al Învățământului ialomițean

Comentariile cititorilor:


@@SORIN:
(9 Ianuarie 2020, 19:26)
de acord cu voi! speram ca s -a dus vremea invatatoarelor, educatoarelor, penalilor rosii.ce atatea comentarii??concursul a fost dat pe vremea ciumei, tot ei au facut golanii, e normal sa revina oameni care mai stiu despre ce e vorba in legislatie, ca ZM si liota erau praf!!!dar s-au titularizat pe rupte,oare MRU ce are de spus/?ca e legal/?
@Sorin:
(6 Ianuarie 2020, 16:09)
De acord cu tine, Sorin.
sorin:
(6 Ianuarie 2020, 12:14)
Toate educatoarele, invatatoarele au facut ,, a,b,c '' -ul la distanta la Clubul Tineretului si acum nu numai ca vor sa fie profesoare, vor sa fie directoare, inspectoare, inspectoare adjuncte, generale... Nu mai bine va duceti voi la catedre la clasele I-IV sa predati alfabetul, tabla inmultirii... 
@CETACEAN:
(4 Ianuarie 2020, 16:51)
"N-e" strici ziua cu cunostintele de gramatica ce"i-ti" coplesesc mintea..Bine ca,macar,  nu "i-ti" vedem mutra..
CETACEAN:
(4 Ianuarie 2020, 08:14)
I-mi strica ziua cind vad mutra acestei nulitati  !
Elev:
(3 Ianuarie 2020, 17:01)
Pe banii cui ? Sa plateasca din buzunar cei care fac abuzurile .
Un cetatean:
(3 Ianuarie 2020, 11:47)
Poate vrea si dna dupa ce pierde functia, scaunul, functia de inspector "onorific",ca si sotul, mare presedinte " onorific".Te doare scalpul, de oameni deraiati ca astia.
Antonia:
(3 Ianuarie 2020, 00:56)
Gata am rămas fără cuvinte când am văzut că ambele au câștigat la instanta din București, pentru că în Ialomița nu de poate decât cu judecata la ordinul dat de un cioflingar doi  din judet. Multi judecători și parchetari sunt care vor sta la pârnaie in viitorul apropriat. De fete numai de bine că sunt niște răsfățate obosite cu sloganul am platit am luat postul, trebui să-și scot banii și ceva peste. 
Miss nu o mai incerca cu itimidari că te împiedici folosind pe olog că masa de manevră, chiar nu ține de data asta. Nu te baza pe concursurile alea cu ghilimele.
Prof:
(2 Ianuarie 2020, 21:53)
Regula generala. Fiecare are pe cineva care cunoaște pe cineva, care e cumatru cu cineva, care e în partidul care trebuie, sau se mai practica ce este la moda acum. El, 57 si mai mult, ea 27 pana la 49 si un partz. Dati-o in colo de galagie ca din 1996 odata cu CDR la guvernare in spre 2020 toate babaciunile isi cumpara posturile, sau le primesc drept recompensa pentru alte servicii aduse, nu tipati gastelor aproape pensionate, ca stiti bine la ce ma refer..... ore de muzica la fluier cu gusa, patinajul in patru labe, in patru farfurii puse pe parchetul sufrageriei, vaslitul cu lingurile de lemn in cada cu apa rece din hotel, pana se muta cada din loc si putem continua. Prea frumos si nimic pe bune cu lipitori puscariase de drept. comun in functii de director de scoala Mai cautati domnilor jurnaliti si mai scrieti de ce se petrece in invatamantul judetean. Daca nu stiti intrebati portalul instantelor sau prieteni.
Banescu V:
(2 Ianuarie 2020, 19:39)
Lasati atacurile doar la astea doua. Ca stiti cum se spune: fara surda nu se face urda. Cand a mai fost spectacolul asta cu tinutul de scaun? Moarte,coapte,ele vor acolo. Dar merita? Am auzit ca Inalta Curte i a respins cererea lui M cu calificativul ca definitiva hotararea. Cine stie? Pt mine nimic interesant.Poate se afla ca sunt publice. Are cineva de invatat de la B sau M? Stau cu politia la sedinte sa nu le inoportuneze S concetateanul lor, M ori se bate prin scoala de la Tandarei, ori sta la mese intinse in altele.B face uz de de functie ca doar e prietena ministrei. Aici sunt probleme. Si totul e vremelnic, si cimitirele sunt pline de oameni importanti. Cei cu scaun la cap sunt deja la profesia lor. Aici, carcotasii n-au ce sa mai spuna!
PSD ist:
(2 Ianuarie 2020, 19:21)
Vasile mare adevar ai grait...
PSD ist:
(2 Ianuarie 2020, 19:20)
@Lola parca ai un nume reprezentativ ptr soseaua care ocoleste orasul.
Esti prea inteligent/inteligenta ptr.astfel de comentarii. Mergi la Dilema ca pari o dilema...mai ales morală
@Doinits(!?):
(2 Ianuarie 2020, 17:55)
Da-ne o poza cu tine, sa vedem "ce fatau de baba" ai, poate are psd-ul un post de cucuvea si pt tine..
vasile:
(2 Ianuarie 2020, 16:13)
Terminati cu ciumele astea Zainea ,Mitrea ,actuala inspector sef niste nulitati sustinute politc si apreciate in partide .
@Lola:
(2 Ianuarie 2020, 14:58)
Dupa stil si exprimare se vede ca inteligenta se tine dupa tine dar tu esti muult mai iute..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 08 Aug 2020
397 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare

În timpul unor acțiuni preventive desfășurate pe șoselele din județ joi, 6 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza localității Munteni Buzău, două autovehicule care aveau numere de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:40
(332 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au emis 3 ordine de protecție provizorie pe numele a trei bărbați din Slobozia și Grivița. Aceștia au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. În cazul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:25
(119 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Lemne confiscate de polițiști

Un tânăr de 23 de ani din județul Argeș a fost identificat pe raza județului Ialomița, în localitatea Rădulești, în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară, joi, 6 august 2020. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:20
(93 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 787 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 787, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 13:05
(125 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Un bătrân de 72 de ani a ajuns la spital în dimineața zilei de vineri, 7 august a.c., după ce a intrat cu motocicleta într-o dubă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 10:25
(261 vizualizări - 0 comentarii)


Sâmbătă, 29 august 2020, zi de donare la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomița vor organiza o campanie de donare de sânge în ziua de sâmbătă, 29 august 2020. Astfel, în această zi instituția își va desfășura activitatea în ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:15
(169 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor de 15 ani, surprins la volanul unei mașini

Aflați în timpul misiunilor specifice privind prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele a doi șoferi, surprinși în trafic fără permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:10
(133 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Femeie rănită în urma unui incendiu

În dimineața zilei de joi, 6 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un bloc de locuințe din municipiu. Din cauza flăcărilor, o femeie de 63 de ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:05
(132 vizualizări - 0 comentarii)


8

Bordușani: Căutat de autoritățile ungare, descoperit în localitatea de domiciliu

Polițiștii ialomițeni au reușit identificare unui tânăr, de 39 de ani, din Bordușani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Ungaria au emis un mandat european de arestare preventivă. Acesta era urmărit ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:55
(142 vizualizări - 0 comentarii)


9

Drăgoești: Anexă cuprinsă de flăcări

Pompierii din  Urziceni au intervenit în seara zilei de miercuri, 5 august a.c., pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească a unei locuințe din Drăgoești, dar și acoperișul ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:50
(114 vizualizări - 0 comentarii)


10

RAJA Constanța: Avarie în localitatea Dridu

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare, de pe strada Lăcrămioarei, din localitatea Dridu/Ialomița, RAJA SA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercduri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:45
(133 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 784 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 6 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 784, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 13:05
(230 vizualizări - 0 comentarii)


12

IȘJ Ialomița: 37 de candidați au obținut definitivatul

La nivelul județului Ialomița, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020), după soluționarea contestațiilor, este de 53,62%. Astfel, din totalul de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 21:20
(290 vizualizări - 0 comentarii)


13

Grupul de Comunicare Strategică: 773 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 5 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 773, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 13:05
(253 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere

Miercuri dimineață, 5 august a.c., în jurul orei 2,30, polițiștii din Fetești au oprit pentru control, pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani. Șoferul a refuzat în ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 11:20
(174 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Un tânăr de 30 de ani din localitatea Miloșești a fost scos din fântâna în care s-a aruncat cu intenția de a se sinucide. Gestul său a fost observat de câțiva localnici, care i-au sărit în ajutor. Totuși ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 20:30
(459 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

4 August 2020, 19:15


Bărbat din Movilița, reținut de polițiști pentru furturi din autoturisme

În cursul zilei de luni, 3 august a.c., polițiștii din Urziceni au pus în executare 3 mandate de aducere, în baza cărora au reușit identificarea unui tânăr de 25 de ani, căutat pentru comiterea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:20
(168 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Agresată de concubinul său

Un bărbat, de 39 de ani, s-a ales cu un dosar penal după ce și-a agresat concubina, o femeie de 48 de ani. Cei doi locuiau în localitatea Movilița, iar în cursul zilei de luni, 3 august a.c., în urma unui ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:15
(153 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La volan sub influența alcoolului

Polițiștii i-au întocmit un dosar penal unui bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, întrucât acesta s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Luni, 3 august a.c., la orele ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:10
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 768 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 4 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 768, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 13:10
(291 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Muniție de război, descoperită la fier vechi

Peste 50 de cartușe de infanterie au fost descoperite la Alexeni. Muniția, provenită din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost găsită în depozitul unui centru de colectare a fierului vechi din ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:45
(206 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Alexeni și Fierbinți-Târg

Un incendiu violent a cuprins în dimineața zilei de luni, 3 august a.c., în jurul orei 9,00, o locuință din comuna Alexeni. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul Urziceni ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:35
(250 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 2 august a.c., în jurul orelor 22,30, polițiștii din Amara au observat pe un drum neiluminat din extravilanul localității o autoutilitară al cărei șofer, în momentul efectuării semnalelor de oprire ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:55
(242 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 22 de permise reținute, amenzi de peste 187000 de lei

În perioada 1-3 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, la sfârșitul de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:50
(234 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 748 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 3 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 748, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:15
(343 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 744 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 2 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 744, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

2 August 2020, 13:10
(248 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 742 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 1 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 742, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

1 August 2020, 13:10
(238 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 733 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 733, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 13:05
(537 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beată la volan, a avariat trei autoturisme

Joi dimineața, 30 iulie a.c., în jurul orei 5,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 11:35
(764 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ultimele comentarii
jos cu hahalerele din CJ IL în Luminița Barcari candidează pentru șefia Consiliului Județean Ialomița Da cu virgulă în Moștenirea administrației Moraru Vali dar nu ala. în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei @alegeri covid în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Nae în Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare Luminita în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei 000 în Alexandru Stoica se întoarce la PSD Alegeri Covid în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Erdocana în Moștenirea administrației Moraru Ionita Bogdan în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților Alegator în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Alegator în Moștenirea administrației Moraru Luigi în Valeriu Roșca a revenit în funcția de director al DADP Slobozia ALT AMAREAN în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Moraru în Moștenirea administrației Moraru Cetatean în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Eminescu în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților capusa fara gusa în Moștenirea administrației Moraru Mari în Moștenirea administrației Moraru vax în Moștenirea administrației Moraru
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...