Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

politico-fantastice

Eroul de la Slobozia, cel ce va rămâne în cărțile de istorie drept primarul care a repus pe șine deraiatul tren al dezvoltării europene din municipiul reședință de județ, este atât de sigur că va lua un nou mandat că nici nu concepe să nu recâștige Primăria cu cel puțin 40% din voturi. După așa o frază pe care Mojo-fante de Slobozia o va reciti de cel puțin trei ori să o înțeleagă, suntem convinși că posteritatea va aprecia superlativ realizările acestuia. Chiar și noua achiziție în materie de investiții sentimentale. PS: E de preferat să-i comunice cineva primarelui Mojo-fante de Slobozia că la depunerea candidaturilor în 20-20 nu se pot folosi listele de semnături strânse de pesedeu în 2016. Că se prinde beju’!

Să revenim cu picioarele pe pământ și să dezbatem evenimentul pensionării lu’ nea Jiji. După cum vă informam, nea Jiji a convocat peste o sută de persoane la centrala Palace fără autori­zație. Acestea s-au simțit recunoscătoare și, la final, s-au organizat cu plicurile că n-au avut idei de cadouri. Deoarece în locație s-a bârfit în toate direcțiile, cei mai mulți dintre invitați s-au iritat și tirat înainte de a se striga darul propriu-zis. Din ce am auzit, s-au luat în discuție mai multe aspecte de dezbătut. Unul dintre acestea făcea referire la încasarea ilegală a salariului de prefect de către nea Jiji, persoane invitate și clevetitoare din cale-afară fiind de părere că proaspătul pensionar va trebui să ramburseze nuștimcâte salarii încasate. Toate șușotelile au amuțit la momentul apariției primarelui Mojo-fante de Slobozia, însoțit de o viitoare stea a administrației publice (de prefe­rat la Compartimentul Juridic, că ce-i mișto e legist și legea nu poate fi încălcată, ci doar călărită!). De asemenea, după momentul angelic reprodus mai sus, s-a ajuns la concluzia că nemuritorul ex-prefect Marean, cel revenit în politica Bărăganului alături de Luceafărul cu mapa, ar cam vrea să candideze. Mai rămâne de decis unde. Mai departe, așteptăm înfrigurați numărătoarea încasărilor, ca să știm dacă nea Jiji a ieșit în gaură sau e pe plus.

Din ce am înțeles noi, nunțile astea de argint, de aur sau de diamant nu sunt nunți sau cununii propriu-zise. Nașii e bine să fie tot cei de la Cununia din tinerețe. Dacă nu mai trăiesc ori nu pot fi prezenți, slujba se poate face și cu alți creștini. Am citat cât mai exact din învățați căci, corect, suntem un picuț ageamii în tainele bisericii. Noi am vrut doar să aducem în discuție, drept o completare la o bârfă de săptămâna trecută, că hailandărul Hoinar cel bătrân, la evenimentul nunții de argint, a avut-o drept nășică pe Țurcana liberală. Și de aici se explică intervențiile către Titel, liderul cu nervi de oțel redistribuiți, pentru a fi numit finuțul hailandăr în funcția de prefecțel.

De cele mai multe ori, banii reprezintă principalul argument pentru care unii vor să ocupe poziții în sistem sau să (re)candi­deze la diferite funcții în administrația publică locală sau centrală. Acesta a fost și motivul pentru care numitul Gigi, cunoscut celor din zona Urziceni drept «zaraful», a fost instalat cu surle, trâmbițe și fără comisioane într-o funcție administrativă. Ca-ntotdeauna de când îl știe Titel, omul nostru vrea să ajute. Complet dezinteresat și de dra­gul vremurilor trecute, Gigi a cotrobăit prin sertare și a descoperit atâtea și-atâtea documente. Mai mult sau mai puțin importante, hârtiile îl ajută la sprijinul, repetăm!, complet dezinteresat pe care vrea să-l ofere.

S-a rupt lanțul de iubire la pesedeu și ex-primarul haisictir a fost surprins, acompaniat de înaltul vice ancom, având revelații. Brusc, ex-primarele dinamită s-a revăzut în postura de (re)candidat la Primărie, din partea unui partid dispus să-și asume o asemenea strategie. Visul de a candida a prins atâta contur încât haisictir a fost auzit, în orele de meditație semiconștientă din timpul programului, cum își număra voturile. I-au ieșit atât de multe încât ar fi zis că poate candida chiar și la Parlament, eligibil pe post de senator... Cristiiiiii, mă Cristi! Puneți-l la muncă!

24 Ianuarie 2020, 14:35 (2438 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 17 Feb 2020
223 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

17 Februarie 2020, 09:10


Țăndărei: Minoră de 13 ani, apel fals la 112 sub pretextul de răpire

Zeci de polițiști și jandarmi s-au mobilizat joi, 13 februarie a.c., pentru a localiza o minoră în vârstă de 13 ani care a apelat, la orele 14,00, numărul unic de urgență pentru a anunța că ar fi fost răpită ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 16:35
(231 vizualizări - 1 comentariu)


Alexeni: Bărbat de 56 de ani, mort după ce a traversat prin loc nepermis

Joi, 13 februarie a.c., în jurul orelor 19,00, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pe raza localității Alexeni după ce un bărbat, în vârstă de 47 de ani, a accidentat mortal un altul în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2020, 16:25
(128 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Slobozia: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaz

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia, în dimineața zilei de joi, 13 februarie 2020. O mașină în care se aflau un adult și doi minori a intrat într-o țeavă de gaze. Pompierii Detașamentului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2020, 14:05
(328 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


4
O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

O femeie s-a aruncat de pe podul de la Fetești

Întrucât condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, miercuri, 12 februarie a.c., în jurul orelor 10,00, s-au reluat căutările pe Brațul Borcea al Dunării, în zona localității Vlădeni, pentru cele două persoane ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 16:10
(378 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinții de Jos: Avarie la conducta de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Podgoriilor, din localitatea Fierbinții de Jos, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2020, 15:20
(143 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

11 Februarie 2020, 17:20


Coșereni: Pieton acroșat de un autoturism

Luni, 10 februarie 2020, polițiștii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DJ201, în localitatea Coșereni, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 16:10
(182 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 10 februarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii au oprit în trafic pe DN2C, pe raza localității Grivița, un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din județul Mureș. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:50
(182 vizualizări - 1 comentariu)


9

DSVSA Ialomița: Focare de pestă stinse oficial

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, în perioada 30 ianuarie-3 februarie 2020, la nivelul județului au fost stinse 17 focare de pestă ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:45
(213 vizualizări - 0 comentarii)


10

Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2020, 15:40
(184 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița/Prahova: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă

Polițiștii specializați în Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița au efectuat 7 percheziții domiciliare, în urma cărora au indisponibilizat peste 4300 de țigarete, 25 litri de băuturi ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:40
(280 vizualizări - 0 comentarii)


12

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă și duminică, 8/9 februarie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe raza județului patru șoferi ialomițeni care au condus pe drumurile publice aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:25
(221 vizualizări - 0 comentarii)


13

Fetești: Polițiștii au amendat cerșetorii

Duminică, 9 februarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe linia prevenirii și combaterii parazitismului stradal, depistarea cerșetorilor și minorilor lăsați fără supraveghere, predispuși la comiterea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2020, 16:20
(155 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori arestați

Miercuri, 5 februarie a.c., polițiștii din Jilavele, în baza unor activități pe linia depistării persoanelor urmărite și a celor care posedă mandate de executare a pedepsei, au identificat, pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2020, 13:40
(378 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Cod Roșu de viscol și ninsori în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea vor fi vizate de Cod Roșu de viscol și ninsori. Astfel, Ialomița va intra sub incidența Codului Roșu de viscol și ninsori de miercuri, 5 februarie 2020, orele 22,00, până joi, 6 februarie 2020, orele 8,00. Să precizăm că fenomenele vizate de Codul Roșu de viscol și ninsori fac referire la intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 85-90 km/h, viscol, ninsori relativ abundente, vizibilitatea fiind redusă semnificativ. ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 11:50
(1072 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Marți, 4 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente de circulație, soldate cu rănirea a patru persoane. Primul accident rutier s-a produs în jurul orei 9,00, pe DJ213, în afara ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 11:45
(380 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Bărbat de 60 de ani, mort în casa incendiată

Miloșești: Bărbat de 60 de ani, mort în casa incendiată

În noaptea de marți spre miercuri, 4/5 februarie 2020, în jurul orelor 23,45, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Miloșești. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2020, 09:10
(401 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal la Căzănești: Pieton lovit de o mașină!

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe DN2A, în localitatea Căzănești, soldat cu decesul unei persoane. Din primele cercetări ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 16:40
(483 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, drogat la volan

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din Urziceni, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza de competență, au oprit în trafic un tânăr, de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 16:35
(438 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Arestat pentru «vătămare corporală»

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii din Coșereni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:25
(320 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Modificări privind cuantumul alocației de stat pentru copii

În conformitate cu prevederile Legii nr. 214/2019, pentru completarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, începând cu data de 1 ianuarie 2020, cuantumul alocației de stat ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:20
(469 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de intensificări ale vântului (cu rafale ce vor depăși 60-70 km/h) și ninsori viscolite, la nivelul RAJA SA Constanța s-a decis activarea Comandamentului pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:15
(462 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în localitatea Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA este ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:10
(321 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Gârbovi

Incendiu la o casă din Gârbovi

În noaptea de luni spre marți, 3/4 februarie 2020, în jurul orei 00,25, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Gârbovi. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 15:05
(378 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Vlădeni: S-au înecat în apele Borcei

Doi bărbați, de 42 și 48 de ani, din comuna Vlădeni, s-au înecat în cursul zilei de luni, 3 februarie 2020, în apele Brațului Borcea. Aceștia se aflau într-o barcă alături de alți doi bărbați, de 36 și ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 14:35
(524 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Accident rutier cu 3 autoturisme

Coșereni: Accident rutier cu 3 autoturisme

Trei autoturisme au fost avariate și o femeie de 41 de ani a fost rănită ușor, în urma unui accident rutier petrecut în zona localității Coșereni. Evenimentul rutier s-a produs marți, 4 februarie 2020, ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2020, 11:09
(442 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Buzău, descoperit la Gârbovi

În data de 31 ianuarie 2019, în jurul orelor 19,30, polițiștii ialomițeni au identificat în localitatea Gârbovi un autoturism declarat furat de către polițiștii din Buzău. Un tânăr de 18 ani, din Pogoanele ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:50
(486 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Femei agresate de soți

Sâmbătă, 1 februarie a.c., o femeie din comuna Dridu a sunat la 112 solicitând ajutor împotriva soțului de 45 de ani care ar fi agresat-o. La fața locului s-au deplasat polițiștii din orașul Fierbinți- ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:40
(369 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Sâmbătă, 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat și oprit în trafic un bărbat ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. După ce a fost testat cu alcooltestul ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2020, 16:15
(325 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...