Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Spitalele din Ialomița au cheltuit peste 300 mii de lei pentru a fi acreditate

În ultimii 5 ani

Spitalele din Ialomița au cheltuit peste 300 mii de lei pentru a fi acreditate

În spatele aparentei uitilități a procedurii de acreditare a spitalelor se ascunde, de fapt, o afacere cu multe zerouri. Reprezentanții Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) recunosc deschis faptul că orice unitate sanitară trebuie să cotizeze cu fonduri publice la obținerea categoriei de acreditare. Sumele colectate nu ajung însă în bugetul statului, ci în buzunarele unor «evaluatori externi independenți» agreați de instituție. În ultimii 5 ani, cele 4 spitale din județul Ialomița, au plătit din bugetele proprii peste 300 mii de lei pentru obținerea acreditărilor.

Un procedeu stufos Potrivit informațiilor publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), acreditarea unui spital este necesară pentru ca unitățile medicale să poată încheia contracte de finanțare cu reprezentații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). În lipsa certificatului de acreditare, CNAS poate renunța la a acorda finanțare spitalelor aflate în această situație. Deși procedura de acreditare ar trebui făcută gratuit, având în vedere că ANMCS este instituție publică aflată în subordinea directă a Guvernului României, demersul implică însă costuri destul de ridicate. De fapt, sub iluzia că ANMCS certifică faptul că spitalele evaluate oferă servicii medicale de înaltă calitate, se ascunde o adevărată afacere. Fondurile colectate în urma procedurii de acreditare nu ajung în conturile instituției, ci în buzunarele unor «evaluatori experți independenți», agreați de instituție, care merg în spitale și «verifică în mare parte să vadă dacă avem hârtiile în ordine», după cum susține mana­gerul unuia dintre spitalele din Ialomița, care a trecut prin proba de foc a acreditării. Spitalele plătesc așa-zisa taxă de acredi­tare, care se compune din prețul unei ore de evaluare înmulțit cu timpul petrecut pentru respectiva evaluare. Revenind în Ialomița, toate cele 4 unități medicale au trecut din 2015 și până în prezent prin procedura de acreditare. Unele chiar de două ori, așa cum este cazul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Celelalte trei au început deja demersurile pentru obținerea unei noi acreditări, deși documentația trebuie depusă abia în primul trimestru al anului viitor.

Spital acreditat în 20 de zile Spitalul Județean de Urgență Slobozia a beneficiat de prima acreditare în anul 2012, documentul fiind valabil timp de 5 ani. La vremea respectivă, taxa de acre­ditare se calcula în funcție de numărul de paturi evaluate, valoarea per pat fiind de 4 lei. Estimativ, pentru acreditarea pe care a obținut-o în 2012, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a plătit 120 mii de lei. În 2018, unitatea medicală a început procedura pentru o nouă acreditare. După mai multe modificări legislative și contestații, procesul s-a încheiat în toamna anului trecut, când Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost acreditat în «Categoria III-cu rezerve». Din datele ANMCS, procesul s-a întins pe 536 de ore, adică 22 de zile. Chiar dacă evaluarea întregii unități medicale s-a desfă­șurat într-o perioadă de timp relativ scurtă, «experții evaluatori independenți» au încasat de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia aproximativ 150 mii de lei. 2024 este următorul an în care Spitalul Slobozia va intra într-o nouă procedură de acreditare. Programate pentru un nou ciclu de acreditare în 2021, Spitalul Municipal «Angel Saligny» Fetești și Spitalul Municipal Urziceni funcționează încă în baza acreditării pe care au obținut-o în 2015. Fiecare din cele două unități sanitare a plătit peste 60 mii de lei pentru a beneficia de respectivul document. «Noi le-am pus la dispoziție documentația după care ne-am desfășurat activitatea... Au venit niște domni din partea ANMCS și le-au verificat!» descrie Nicolae Dugală, managerul Spitalului Municipal «Anghel Saligny» din Fetești modul în care s-a realizat acreditarea unității medicale pe care o conduce. «Acum am început demersurile pentru o nouă acreditare... Trebuie să facem eforturi pentru a o obține! Suntem programați pentru 2021...» susține și Daniela Ianuș, managerul Spitalului Municipal Urziceni. Spitalul Orășenesc din Țăndărei a fost acreditat în 2018 și a fost încadrat în «Categoria V». Unitatea medicală a scos din bugetul propriu aproximativ 62 mii de lei. Banii au intrat, de asemenea, în conturile «experților eva­luatori independenți».

5 Februarie 2020, 08:05 (1050 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Spitalele din Ialomița sunt obligate să aștepte până la 5 zile rezultatele testelor pentru COVID-19
Pacienți mulțumiți pe hârtie de condițiile din spitale
8,6 milioane de lei pentru achiziția de aparatură medicală

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 27 Oct 2020
232 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Controale ale inspectorilor DSV

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 11:13
(7352 vizualizări - 0 comentarii)


Liber la credite în zootehnie

Începînd de vineri, 6 noiembrie 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic care intenționează ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2009, 11:10
(7042 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrîn dispărut din Centrul de la Balaciu

Miercuri, în jurul orelor 10,30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Balaciu au fost sesizați de un reprezentant al Căminului de Persoane Vîrstnice din localitate despre faptul că Neagu Andrei, de ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:14
(7307 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă accidentată pe trecerea de pietoni

O femeie în vîrstă de 73 ani a fost victima unui accident rutier petrecut, miercuri, 4 noiembrie, în Slobozia. Bătrîna se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:14
(8636 vizualizări - 0 comentarii)


Cu sabia în mașină

În continuare, un tînăr de 30 ani din Țăndărei este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce în autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsită o sabie. Mașina a fost oprită pentru control ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:13
(8119 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 4 tone fier vechi confiscate de polițiști

Miercuri, 4 noiembrie, polițiștii din Țăndărei au executat o acțiune pe linia respectării prevederilor legale privind colectarea deșeurilor reciclabile. Urmare a acțiunii la un punct de lucru din localitate ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2009, 16:12
(7726 vizualizări - 1 comentariu)


Polițiștii au prins spărgătorii de apartamente

Marți, 3 octombrie, la primele ore ale dimineții, polițiștii au fost sesizați asupra unei spargeri de apartament din Slobozia. Acționînd cu rapiditate și efective mărite, polițiștii au observat în zona ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 14:02
(6559 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente

Marți, 3 octombrie, în Țăndărei, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Pe scurt, în timp ce un bărbat în vîrstă de 55 de ani, din Slobozia, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2009, 13:57
(6626 vizualizări - 0 comentarii)


8
Casa unei bătrâne a ars în întregime

Casa unei bătrîne a ars în întregime

Marți, 3 noiembrie, la primele ore ale dimineții, casa unei bătrîne din Miloșești a ars în întregime din cauza unui foc lăsat nesuprevegheat. Încendiul a izbucnit în jurul orelor 08,00 și nu a putut fi ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2009, 14:02
(9346 vizualizări - 0 comentarii)


Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

Sindicaliștii de la Mediu, nemulțumiți de decizia Elenei Udrea

«În data de 27 octombrie 2009, a fost publicată în Monitorul Oficial HG 1249/21.10.2009, prin care se intenționează întărirea Gărzii Naționale de Mediu prin diminuarea capacității instituționale a agențiilor ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 10:15
(7477 vizualizări - 0 comentarii)


10

Accident mortal în apropiere de Fetești

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 30 octombrie, în apropiere de municipiul Fetești. Astfel, în jurul orelor 8,00, pe DN3A, un bărbat în vîrstă de 35 ani, din Fetești, aflat ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2009, 08:13
(7209 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin pentru IMM

Joi, 29 octombrie 2009, orele 11,00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița se va desfășura întîlnirea de lucru avînd ca temă «Sprijin pentru IMM și microîntreprinderi privind accesarea ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 13:05
(7688 vizualizări - 1 comentariu)


12

Infractori reținuți

În cursul zilei de marți, 27 octombrie 2009, polițiștii ialomițeni au reținut două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, pe numele lui Dumitru ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 12:20
(6481 vizualizări - 2 comentarii)


Beat la volan

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2009, în jurul orelor 02,30, pe raza orașului Căzănești a fost oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția Urziceni-Slobozia. Avînd un mers sinuos, a ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 11:55
(8131 vizualizări - 1 comentariu)


A furat o mașină

Duminică, 25 octombrie a.c., polițiștii din Movila au fost sesizați de către un bărbat din localitate asupra faptului că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras din fața locuinței sale o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 11:25
(7160 vizualizări - 1 comentariu)


Orașul de Floci, deschis pentru public

Joi, 29 octombrie, Consiliul Județean Ialomița inaugurează site-ul muzeal Orașul de Floci-Giurgeni. Manifestările vor debuta la orele 10,30, iar la eveniment vor participa reprezentanți ai instituțiilor ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 07:00
(8485 vizualizări - 2 comentarii)


Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative

Cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național de Terapii Complementare și Alternative s-a desfășurat în intervalul 24-25 octombrie 2009, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea». Tema acestui simpozion ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 06:00
(9392 vizualizări - 3 comentarii)


Tăriceanu la Kogălniceanu, Antonescu la Urziceni

La aproape o săptămînă de la debutul oficial al campaniei electorale, PNL Ialomița iese pentru prima oară în public. Marți, 27 octombrie 2009, Călin Popescu Tăriceanu, ex-premierul României, a fost invitat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2009, 05:00
(7326 vizualizări - 2 comentarii)


Soluții pentru deșeurile menajere

Miercuri, 28 octombrie, la Căzănești, se va desfășura o dezbatere publică pe tema «Salubritatea în orașul Căzănești». Acțiunea are loc în cadrul unui proiect aministrativ mai larg, desfășurat sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 15:48
(8718 vizualizări - 4 comentarii)


Record de credincioși la Sfântul Dimitrie

Record de credincioși la Sfîntul Dimitrie

Mii de slobozeni s-au călcat în picioare, duminică, 25 octombrie, la tîrnosirea celei mai noi biserici ridicate în Slobozia, cea purtînd hramul Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Încă de la primele ore ale ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 15:01
(9354 vizualizări - 1 comentariu)


Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

«După ce a tergiversat o lungă perioadă reglementarea taxei de trecere peste podul Fetești-Cernavodă, ministrul Radu Berceanu a emis, în cele din urmă, Ordinul prin care stabilește tarifele de traversare ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2009, 05:00
(9037 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua Eroilor, la Slobozia

Reprezentanții Instituției Prefectului Ialomița au lansat cetățenilor invitația de a participa la manifestările organizate cu prilejul «Zilei Armatei». Astfel, duminică, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 10:00
(7301 vizualizări - 0 comentarii)


Apa «grea» a lui Ionașcu, verificată de Institutul de Sănătate Publică București

Apa din rețeaua subterană a orașului Slobozia se va afla, timp de trei săptămîni, sub lupa Institutului de Sănătate Publică București. Astfel, în perioada 26 octombrie-9 noiembrie, inspectorii ISP București ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 05:00
(7047 vizualizări - 2 comentarii)


8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

Marți, 20 octombrie, s-a desfășurat o nouă licitație pentru concesionarea unor terenuri agricole neproductive din zona Giurgeni-Vlădeni, aflate în proprietatea Consiliului Județean Ialomița. La licitație ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2009, 09:05
(6698 vizualizări - 1 comentariu)


Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 12:32
(8873 vizualizări - 0 comentarii)


Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Vineri, 16 octombrie, la primele ceasuri ale după-amiezii, pe o ploaie torențială, la Slobozia, vreo 30 de pensionari slobozeni au fost convocați să participe, cu mic cu mare, la o adunare de campanie condusă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2009, 14:46
(7503 vizualizări - 3 comentarii)


Berceanu bulversează Agricultura prin demiterea tuturor directorilor

La începutul săptămînii, Radu Berceanu, ministrul interimar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis un ordin de demitere în bloc a tuturor șefilor deconcentratelor din teritoriu aflate ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 15:51
(5620 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Grădinița Junior a organizat astăzi, 15 octombrie, o acțiune pentru a marca Ziua «Mersului pe Jos». Peste o sută de prichindei cu pancarte care aminteau adulților de importanța păstrării mediului ambiant ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 15:50
(6251 vizualizări - 1 comentariu)


Pensionarii, în control alături de șefii descentralizatelor

Vă amintiți, firește, de pichetarea Prefecturilor din toată țara, organizată săptămîna trecută de pensionari. Ei bine, în Ialomița aceasta chiar a dat roade. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 15:03
(7523 vizualizări - 0 comentarii)


Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 06:02
(11174 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Succesuri în Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița a omis să evalueze 8313 hectare de teren calamitate de secetă DAN în Grupul de Comunicare Strategică: 1919 cazuri de COVID-19 în Ialomița sandu în SJA Ialomița: A luat «mită» pentru a nu constata defecțiunile unui autoturism la ITP Un ialomitean în Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița a omis să evalueze 8313 hectare de teren calamitate de secetă Marian Calota în S-a stins din viață Mihai Enciu... George în Ialomițenii au plătit 300 mii de lei pentru activitatea asociațiilor și fundațiilor din județ fermier în Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița a omis să evalueze 8313 hectare de teren calamitate de secetă Georgiana în Programul «A doua șansă», un succes și anul acesta @Avram A în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal George în Ialomițenii au plătit 300 mii de lei pentru activitatea asociațiilor și fundațiilor din județ Avram A în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal lucian în Ialomița: Partidele politice, cuprinse de febra Alegerilor Parlamentare cititor în S-a stins din viață Mihai Enciu... Niste intrebari în Ialomițenii au plătit 300 mii de lei pentru activitatea asociațiilor și fundațiilor din județ camelia în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Dan Cliseru în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Adela în Ialomița: Partidele politice, cuprinse de febra Alegerilor Parlamentare nic în Pedepse cu executare în ancheta reglărilor de conturi mafiote petrecute la Slobozia gigi friptu în Elevii din Ialomița așteaptă tabletele electronice promise de Ministerul Educației Covrig 19 în Chemgas Holding Corporation poluează legal
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...