Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Abateri financiare descoperite de auditorii Camerei de Conturi Ialomița

Abateri financiare descoperite de auditorii Camerei de Conturi Ialomița

Curtea de Conturi a României a dat publicității Raportul de activitate privind controalele efectuate în cursul anului trecut. Verifi­cările auditorilor ialomițeni au scos la iveală abateri financiare de 15,5 mili­oane de lei. La fel ca în anii precedenți, cele mai multe probleme constatate au vizat neîncasarea corespunzătoare a ta­xelor și impozitelor locale, plata lucră­rilor de utilitate publică fără ca acestea să fie, în fapt, realizate sau acordarea nejustificată de sporuri salariale. Va­loarea prejudiciilor financiare s-ar putea diminua dacă administrațiile publice ar acorda mai multă atenție mecanismelor interne de verificare și dacă și-ar concentra activitatea pe gestionarea eficientă a fondurilor publice, sunt de părere auditorii ialomițeni.

Controlul intern, eficient în gestionarea fondurilor publice
Activitatea de control a auditorilor ialomițeni s-a desfășurat în baza unui Program stabilit de Plenul Curții de Conturi a României. Astfel, la nivelul întregului județ s-au efectuat 39 de acțiuni de control care s-au concretizat în 25 misiuni de audit financiar, 9 misiuni de audit de conformitate și 5 misiuni de audit al performanței privind modul de utilizare a fondurilor publice. În Raportul pe care l-au întocmit, auditorii ialomițeni au precizat sursa neregulilor pe care le-au constatat. Aceștia au constatat faptul că problemele au fost generate de nerespec­tarea procedurilor în ceea ce privește elaborarea proiectelor bugetelor locale, nerespectarea prevederilor cuprinse în hotărârile emise de Consiliile Locale sau interpretarea eronată a acestor acte admi­nistrative. De asemenea, auditorii au consemnat în Raportul pe care l-au întocmit și indiferența cu care funcțio­narii publici din cadrul primăriilor ialomițene își desfășoară activitatea: «neimplicarea personalului de specialitate în elaborarea și prezentarea spre aprobare a situațiilor financiare». Totodată, auditorii ialomițeni au constatat faptul că admi­nistrațiile locale ar trebui să-și organizeze activitatea astfel încât să asigure sisteme de management și control intern. În toate entitățile pe care aceștia le-au verificat, acest tip de sisteme administrative care le-ar putea asigura o mai bună gestionare a fondurilor publice, lipsesc. «Con­trolul intern managerial este un proces ce se referă la organizarea, politicile și procedurile aplicate de o entitate pentru a se asigura că activitățile desfă­șurate ating rezultatele dorite, că resursele utilizate pentru realizarea acestora sunt în concordanță cu misiunea și obiecti­vele entității, că bunurile sunt protejate împotriva pierderilor, fraudei și gestio­nării incorecte și că se obțin, se mențin, se raportează și se utilizează, la timp, in­formații fiabile necesare în procesul luării deciziilor. Este responsabilitatea conducerii unei entități publice de a stabili, dezvolta și monito­riza sistemele de control intern» și-au exprimat opinia auditorii ialomițeni în Raportul pe care l-au întocmit. Valoarea prejudiciilor constatate se ridică la 15,5 milioane de lei.

Dezastru financiar în bugetele primăriilor
Abaterile identificate de auditorii ialomițeni sunt similare cu cele din anii pre­cedenți. Este vorba despre neînca­sarea corespunzătoare a taxelor și impozitelor locale, plata lucrărilor de utilitate publică fără ca acestea să fie, în fapt, realizate sau acordarea nejustificată de sporuri salariale. De exemplu, Primăria Axintele a cheltuit 60 mii de lei pentru acorda­rea unor prime de vacanță funcționarilor instituției. În schimb, Primăria Armășești a intrat în atenția auditorilor după ce contabilul Liceului Tehnologic «Iordache Zossima» a sustras 127 mii de lei din bugetul unității, bani pe care i-a folosit în scopuri personale. Totodată, Primăria Armășești a stabilit în mod eronat impo­zitul pentru mașinile unor cetățeni, deși, potrivit documentelor emise de Regia Autonomă Registrul Auto, autovehiculele trebuiau încadrate într-o altă ca­tegorie de impozitare. Valoarea acestui prejudiciu se ridică la aproximativ 10 mii de lei. Administrația locală din Roșiori a cheltuit nejustificat fonduri publice pentru decontarea navetei contabilului școlii din localitate, peste valoarea unui abonament pe ruta Urziceni-Roșiori. Primăria Coșereni a acordat nejustificat sporuri salariale de până la 8 mii de lei conta­bilului instituției și a stabilit eronat sala­riul de încadrare a unor funcționari, angajați în cadrul Compartimentului Cultură, din cadrul instituției. În schimb, Primăria Făcăeni a acordat premii și indemnizații de hrană tuturor funcționarilor, cheltuind ilegal peste 45 mii de lei. Tot la Făcăeni, reprezentanții administrației locale au cheltuit ilegal peste 13 mii de lei pentru a se înscrie pe platforma electronică www.bursa-primăriilor.ro, în condițiile în care site-ul este nefuncțional. Repre­zentanții Primăriei Jilavele au avut pro­bleme în ceea ce privește stabilirea corectă a taxelor și impozitelor locale asupra terenurilor din intravilanul loca­lității, creând astfel un prejudiciu de peste 30 mii de lei. Primăria Reviga a cheltuit ilegal peste 100 mii de lei pentru acordarea de sporuri salariale unor funcționari și plata unor lucrări de utilitate publică, în care au fost folosite materiale de construcții în cantități mai mici decât cele specificate în documentele oficiale. Totodată, auditorii au efectuat verificări și în cadrul Direcției de Asistență Socială, serviciu aflat în subordinea Primăriei Slobozia. Controlul a scos la iveală faptul că directorul executiv al Direcției de Asistență Socială a încasat ilegal 32 mii de lei, reprezentând sporul pentru complexitatea muncii directorului, în con­di­țiile în care, potrivit fișei postului, acesta nu era îndreptățit «să exercite controlul financiar preventiv propriu la nivelul Direcției de Asistență Socială Slobozia întrucât desemnarea ca persoană cu atribuții privind viza CFPP s-a efectuat în afara cadrului legal aplicabil» se arată în Raportul Camerei de Conturi Ialomița.

12 Februarie 2020, 07:55 (2958 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Jaf financiar în administrația locală din Ialomița

Comentariile cititorilor:


curteanu:
(18 Februarie 2020, 18:13)
hai facetiva ca munciti.
Emil:
(15 Februarie 2020, 14:08)
Ma vasile ,nu cumva esti jaga din Albesti?
Vasile:
(12 Februarie 2020, 19:34)
La Kogalniceanu primaria s-a privatizat devenind SRL-ul edilului de 70 ani.
Cetatean:
(12 Februarie 2020, 18:52)
De când sa născut Ialomița, asta nu a existat așa hoție cum este azi !  Mă întreb până când?  Cum dumnezeu de face că este locuita numa de p...$ti n proporție de 99%.
gigi:
(12 Februarie 2020, 14:18)
La primaria Slobozia curtea de conturi de ce nu observa penalitatile la neplata unor facturi care sunt de ordinul a zeci de mii de lei sau chiar sute facturi perfect legale si penalitatile cistigate in instanta, Se aude doamna Chinie  ?
Visi:
(12 Februarie 2020, 12:43)
Asa s a aplicat CFPP si la DSP Ialomița de către directoarea economică I.D, a prins o si pe ea Curtea de conturi si si a mărit si salariul in mod eronat....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 24 Oct 2020
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Alegeri Locale 2020: La Amara se transportă persoane spre secțiile de votare

Ziua Alegerilor Locale nu este lipsită de incidente electorale în localitatea vecină Sloboziei. Astfel, duminică, 27 septembrie 2020, la Amara, au existat numeroase sesizări privind transportul persoanelor ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 11:20
(811 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri Locale 2020: Incidente electorale în Ialomița

Conform Biroului Electoral Județean, instituția a fost sesizată cu privire la faptul că într-una dintre secțiile de votare din județ membrii Secției nu poartă măștile de protecție și nu folosesc dezinfectanți ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 10:20
(509 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1213 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 26 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1213, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2020, 13:05
(287 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Șase persoane, rănite într-un accident rutier

Movilița: Șase persoane, rănite într-un accident rutier

Pompierii militari din cadrul ISU Ialomița au intervenit în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, 25/26 septembrie a.c., în jurul orelor 23,00, la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Movilița ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2020, 08:15
(411 vizualizări - 1 comentariu)


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Un bărbat, de 53 de ani, din Slobozia, a fost oprit în seara zilei de joi, 24 septembrie a.c., pe un drum public din oraș de către un echipaj de Poliție. Oamenii legii au observat că mergea cu mașina pe ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 16:15
(403 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru «furt calificat»

Joi, 24 septembrie a.c., polițiștii din Stelnica au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 16:10
(265 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1205 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 25 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1205, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 13:05
(309 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 30 septembrie 2020, termen limită pentru depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare

Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește că termenul limită de depunere a notificării prin care se manifestă intenția de a beneficia de măsura de restructurare a obligațiilor bugetare restante ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 10:35
(243 vizualizări - 0 comentarii)


8

Primăria Slobozia: Termen scadent pentru plata impozitelor

Serviciul Taxe și Impozite al Primăriei Slobozia aduce la cunoștință contribuabililor care au ales să-și plătească taxele locale în două rate faptul că termenul scadent pentru plata celei de-a doua rate ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 17:10
(307 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Cu sturionii în mașină

Făcăeni: Cu sturionii în mașină

Un bărbat, de 44 de ani, din Fetești, s-a ales cu un dosar penal după ce asupra sa au fost descoperite 10 exemplare de cegă, pentru care nu avea documente legale cu privire la proveniență. Bărbatul a fost ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 17:00
(431 vizualizări - 1 comentariu)


10

Făcăeni: Alcoolul l-a lăsat fără permis

În urma unei acțiuni preventive desfășurată miercuri, 23 septembrie a.c., pe zona de Est a județului Ialomița, polițiștii au oprit în trafic un șofer care, înainte de a se urca la volan, consumase băuturi ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 16:55
(351 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1191 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 24 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1191, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 13:10
(263 vizualizări - 0 comentarii)


12

ITM Ialomița: Controale la firmele care folosesc zilieri

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2020, în perioada 14-19.09.2020 s-a desfășurarat ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 12:15
(252 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Campanie europeană de conștientizare a lucrătorilor și angajatorilor cu privire la beneficiile muncii declarate

În cadrul campaniei lansate de European Commission și de European Labour  Authority, începând cu data de 21.09.2020 și până vineri 25.09.2020 vor avea loc evenimente și activități pentru promovarea ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2020, 15:50
(276 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1183 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 23 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1183, cu 1 caz mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2020, 13:10
(237 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programarea on-line, un nou serviciu electronic la dispoziția contribuabililor

Ministerul Finanțelor Publice, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, și ANAF au colaborat la dezvoltarea și implementarea unui nou serviciu electronic, Programarea on-line, prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2020, 12:55
(309 vizualizări - 0 comentarii)


Probleme tehnice la APM Ialomița

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița informează publicul interesat asupra faptului că, în urma unor defecțiuni tehnice la nivel național, nu sunt funcționale atât pagina web a instituției și e-mailul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2020, 15:50
(200 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1182 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 22 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1182, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2020, 13:05
(443 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1169 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 21 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1169, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2020, 13:05
(466 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii intenționate pe miriști de porumb la Armășești și Balaciu

În cursul zilei de duminică, 20 septembrie a.c, în jurul orelor 20,30, pompierii ialomițeni au fost solicitați, printr-un apel la 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu de miriște de porumb care ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2020, 11:20
(353 vizualizări - 0 comentarii)


11,13 tone de tutun, confiscate de inspectorii ANAF-Antifraudă

De la începutul lunii septembrie a.c., inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, au confiscat 11138 kg de tutun brut, provenit din Bulgaria ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2020, 09:10
(310 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1161 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Duminică, 20 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1161, cu 20 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2020, 13:05
(263 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1141 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Sâmbătă, 19 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1141, cu 12 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2020, 13:05
(353 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1129 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Vineri, 18 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1129, cu 19 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2020, 13:10
(424 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1110 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 17 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1110, cu 21 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2020, 13:05
(449 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 1089 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 16 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1089, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2020, 13:10
(382 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1086 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 15 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1086, cu 10 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2020, 13:05
(320 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii»

Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 1-11 septembrie 2020, s-a organizat cea de a V-a ediție a acțiunii «Educația-prioritate a Bisericii» ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2020, 12:05
(374 vizualizări - 0 comentarii)


Patru salariați ai DSP Ialomița, infectați cu COVID-19

Patru salariați ai DSP Ialomița au fost confirmați pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2. «Aceștia au fost izolați și s-au aplicat măsurile prevăzute în Metodologia INSP!» se arată într-un comunicat de presă ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 14:45
(736 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Două ordine de protecție provizorii, emise pentru «violență în familie»

Duminică, 13 septembrie a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din Slobozia au fost sesizați prin 112 de o tânără de 41 ani, din Slobozia, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soțul său ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:55
(496 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...