Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

Servicii Publice Slobozia SRL

în atenția concesionarilor de locuri de veci

În conformitate cu prevederile art. 57 din cuprinsul Regulamentului de Organizare și Funcționare al Cimitirelor Umane de pe raza municipiului Slobozia, aprobat prin HCL nr. 80/2009, dreptul de concesiune asupra locurilor de veci încetează în următoarele cazuri:
„d) în caz de părăsire sau menținere în stare de neîngrijire a lucrărilor funerare pe o perioadă de cel mult 2 (doi) ani [...]“
„e) în cazul neachitării taxei anuale de întreținere a cimitirului sau a redevenței, până în ultima zi lucrătoare a anului în curs, și dacă, timp de 30 de zile de la somația scrisă pe adresa concesionarului sau anunțul din presă, concesionarul nu se prezintă la sediul Servicii Publice Slobozia SRL, pentru achitarea tarifelor de întreținere sau a redevenței, pentru locurile concesionateîn vederea amenajării;“
Totodată, conform contractului de concesiune, „dacă în termen de un an de la încheierea acestuia, nu se procedează la împrejmuirea locului de veci, actul de concesiune în cauză încetează“.
Pe cale de consecință solicităm persoanelor care se identifică cu una sau mai multe situații în cazurile menționate mai sus, să se prezinte la sediul Servicii Publice Slobozia SRL, din str. Lujerului, nr. 3, incinta Pieței Agroalimentare Cuza-Vodă sau la sediul administratorului din Cimitirul Uman Bora, în cel mai scurt timp, în vederea clarificării situației.

18 Februarie 2020, 08:25 (285 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 14 Iul 2020
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 11:55
(7658 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:31
(7889 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:03
(7519 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:32
(8760 vizualizări - 0 comentarii)


Bețiv recalcitrant la Slobozia

După ce a băut bine, un bărbat din Bărbulești s-a apucat de spart geamurile unui magazin din Slobozia. Patronul magazinului a solicitat imediat sprijinul polițiștilor, bărbatul, de 40 ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:12
(10182 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 15:42
(8640 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu cuțitul din dotare

Scandal cu cuțitul din dotare

De Ziua Națională, marți, 1 decembrie 2009, jandarmii slobozeni au fost sesizați de patronul unui local din Slobozia asupra unui scandal iscat din senin între doi bărbați aflați în stare de ebrietate. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 14:20
(7539 vizualizări - 0 comentarii)


«Clauzele interzise», în atenția ITM

«Clauzele interzise», în atenția ITM

Potrivit reprezentanților ITM, «libertatea de voință a părților este limitată în negocierea contractului individual de muncă de prevederile art. 38 din Codul Muncii, care prevede că „salariații nu pot ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 09:52
(8528 vizualizări - 0 comentarii)


8
Incidente electorale

Incidente electorale

În intervalul 23 noiembrie-1 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița au fost semnalate 3 incidente electorale, cîte unul în fiecare din localitățile Slobozia, Amara și Sudiți. Aspectele sesizate au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 09:32
(9180 vizualizări - 0 comentarii)


9

Identificare online a parcelelor agricole

Pentru a diminua erorile privind identificarea parcelelor agricole, APIA va demara, în luna ianuarie 2010, o campanie de instruire a fermierilor privind modalitatea de identificare online a parcelelor agricole ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 13:10
(13140 vizualizări - 0 comentarii)


10
Bătrână accidentată la traversarea străzii

Bătrînă accidentată la traversarea străzii

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui accident rutier produs în cursul zilei de marți, 1 decembrie 2009, în jurul orelor 17,30, pe DN2A, în localitatea Stejaru. Victima, o femeie în vîrstă de 8 ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 10:04
(7566 vizualizări - 0 comentarii)


Circula cu numere de înmatriculare false

Pe numele unui bărbat, de 56 ani, din Urziceni, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 10:03
(9039 vizualizări - 0 comentarii)


12
A murit încercând să aprindă soba

A murit încercînd să aprindă soba

Seria incendiilor la gospodăriile populației, evenimente frecvente în această perioadă a anului, a debutat tragic în luna decembrie. Astfel, marți seara, 1 decembrie, în jurul orei 22.30, la locuința lui ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 09:16
(10643 vizualizări - 0 comentarii)


13

Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2009, 16:10
(7653 vizualizări - 0 comentarii)


Adeverințe de la APIA pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților pe suprafață care intenționează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:58
(7441 vizualizări - 0 comentarii)


Grave accidente de circulație

Grave accidente de circulație

La numai o săptămînă după un grav accident rutier petrecut pe DN2A, în apropierea kilometrului 55, din care rezultau 5 victime, un alt eveniment rutier s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:48
(8110 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu puternic la Amara

Incendiu puternic la Amara

Un puternic incendiu a cuprins vineri, 27 noiembrie, în jurul orei 21,30, două anexe gospodărești din Amara. Pompierii slobozeni s-au deplasat cu operativitate la locul intervenției însă mai multe animale ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:43
(6635 vizualizări - 0 comentarii)


Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunțat că va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru «minciună și trucarea unor filmări» și a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulație ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 10:53
(7187 vizualizări - 2 comentarii)


Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Judecătorii slobozeni au decis joi, 26 noiembrie, arestarea a doi ialomițeni pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Cei doi au desfășurat a adevărată «afacere» cu cauciucuri furate, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2009, 16:46
(8370 vizualizări - 1 comentariu)


Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 13:22
(8304 vizualizări - 0 comentarii)


«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:07
(6909 vizualizări - 0 comentarii)


Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 14:38
(8509 vizualizări - 0 comentarii)


FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 23:01
(9058 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:17
(6944 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:12
(7094 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:12
(7470 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:11
(7297 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:10
(7872 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:09
(7464 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 12:40
(8802 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
vi rusu` în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu taxime trist în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare Viorel în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare vax în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare tratat cu tratament în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare Iubitor de taximetristi în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare un simplu medic în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare incapabil în Municipalitatea plătește 300 mii de lei pentru închiderea gropii de gunoi de la Slobozia Nouă PARUSAN în Paros a demisionat din PRO România Putin (cu ţ) în Administrația Mocioniu la final de mandat tratat cu tratament în Moraru-omul și opera (VIII) Unu în Moraru-omul și opera (VIII) Huuuoooo! în Administrația Mocioniu la final de mandat Recovery cash în Ialomițenii au contribuit cu 70 milioane de lei pentru sistemul de Sănătate Votant în Administrația Mocioniu la final de mandat gigi friptu în Ialomițenii au contribuit cu 70 milioane de lei pentru sistemul de Sănătate DeSPot în Cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 în cadrul Primăriei Urziceni și la Căminul pentru Persoane Vârstnice Balaciu Mereu parlamentar în «Ialomița este parte a Planului Strategic de Dezvoltare a României!» fochist de covid în Cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 în cadrul Primăriei Urziceni și la Căminul pentru Persoane Vârstnice Balaciu In plina pandemie în Cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 în cadrul Primăriei Urziceni și la Căminul pentru Persoane Vârstnice Balaciu
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...