Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia dezinfectează arterele de circulație

Slobozia dezinfectează arterele de circulație

Miercuri, 18 martie 2020, administrația din Slobozia a pus în aplicare primele măsuri de prevenire a riscului apariției COVID-19. Conform informațiilor oficiale, în zilele următoare vor fi dezinfectate toate arterele principale ale orașului.

Prevenția este cuvântul de ordine Printre măsurile de prevenție adoptate în Comitetul Local pentru Situații de Urgență Slobozia se numără și dezinfecția străzilor municipiului Slobozia. Campania a fost anunțată încă de la începutul acestei săptămâni de către primarul Adrian Mocioniu. Miercuri, 18 martie a.c., în cursul dimineții, a fost dezinfectat carosabilul de pe bulevardul Matei Basarab. «Vom acționa peste tot acolo unde este posibil!» a declarat primarul Adrian Mocioniu cu privire la această inițiativa. Campania de dezinfecție este dublată de o campanie de informare derulată cu ajutorul voluntarilor Crucii Roșii Ialomița. Astfel, speră autoritățile, slobozenii vor fi informați corect c privire la situația existentă și măsurile care se impun pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

18 Martie 2020, 13:50 (1785 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia începe dezinfectarea scărilor de bloc

Comentariile cititorilor:


Răduță Aurelian-Constantin:
(31 Martie 2020, 01:16)
Învață să scrii corect, apoi învață să vorbești și după să comentezi pe site-uri. La câtă școală ai, cred că nici să vorbești nu ști, dar să și scrii. În fine, prostu până nu se dă în petic, nu se lasă... Mai în glumă, mai în serios, faceți treabă bună cu dezinfectatul șoselelor. :-)
Contextul si respectul:
(25 Martie 2020, 16:22)
Buei, Raduta, tu iti bati joc de limba romana precum si de ceilati comentatori, facandu-i "tarani, nesimtiti, lipsiti de bun simt". Si pt asta tu vrei respect? Bru-ha-ha-ha!..
Răduță Aurelian-Constantin:
(25 Martie 2020, 10:11)
Sfatul meu este să vă dezinfectați la creieri. Lipsă de bun simț și respect. Sunteți niște nesimțiți. Am comentat în cea ce privește contextul, nu din alt context, dar țărani sunteți, țărani veți rămâne. Am încheiat orice subiect de discuție.
gramaticul:
(24 Martie 2020, 18:06)
Cum conjuga Raduta A.C verbul 'a lua': eu i-au, tu i-ei, el(ea) i-a... Apoi, pluralul la baterie este baterii, nu 'bateri'. Poti sa te exprimi cat vrei, Raduta,dar incearca sa ne scutesti de macelarirea limbii romane.
Răduță Aurelian-Constantin:
(23 Martie 2020, 19:40)
Doamna Nica, apreciez interacțiunea dumneavoastră la comentariile lăsate la adresa mea, în primul rând nu băgați vorbe în gură precum că mă duc eu la centre și i-au bateri uzate etc... am destui banii cât să pot să îmi permit baterii noi, dacă vreodată aș avea nevoie. În cel de al doilea rând sunt doar cu Parkour-ul, nu și cu crosul. Vedeți să nu faceți vreo confuzie între mine și alți practicanți ai acestei discipline sportive. În cel de al treilea rând, este și dreptul meu la libera exprimare ca și dumneavoastră și restul care sunt liberi să își exprime opinile. Aș dori din partea dumneavoastră ca sfat din partea mea să nu mai vorbiți în necunoștința de cauză...
Nica:
(23 Martie 2020, 08:20)
Mă Raduta,daca esti ala cu parkourul si crosul,care strange baterii uzate pe la centrele comerciale,mai lasa-ne,ca te stim.Bravo pentru atitudinea sportiva dar in rest,lasa oamenii sa isi scrie parerea.
Răduță Aurelian-Constantin:
(22 Martie 2020, 20:01)
Am mai întâlnit persoane ca tine nebunule ieșit din porumb.:-))
@Raduta AIURELIAN:
(22 Martie 2020, 14:31)
Nu esti prieten nici cu mine nici cu gramatica. Vorbesti(in scris) mult si prost. Ex: "sa sti"vs. sa stii; "sa fi"vs. sa fii; "alaturate" vs. alatura-te; nu mai zic de semnele de punctuatie pe care le folosesti aiurea, Aiureliene. Deci te-ai ingrasat din propria prostie. Nu-i o rusine nici la 29 de ani sa mai pui mana pe o carte de lb. romana sau macar sa dai un click pe DEX-online, daca nu te descurci cu exprimarea. Altfel o sa fii tot mai penibil.
Răduță Aurelian-Constantin:
(22 Martie 2020, 08:54)
Prietene, eu mă îngraș de atâta prostie omenească. :-)) în primul rând am doar 29 de ani, nu am peste 50-60 de ani să îmi spui cuvântul bree. Dar îți înțeleg prostia, așa sunteți voi aștia din clanul lui (...)... În cel de al doilea rând spre cultura ta generală, nu trebuie să fi pastor ca să poți vorbi liber. Dar na, te înțeleg. Să ști că este loc și pentru tine la măturat după ce dă cu clor pe asfalt. Așa că alăturăte grupului (...) și (...). Succes în noua voastră misiune de pastorație. ;-)
@Raduta AIURELIAN:
(21 Martie 2020, 22:53)
Bre, nu prea ai ce face acasa si "dai comenturi" aiurea de parca ai fi pastor la secta. Mai slabeste-ne!
Răduță Aurelian-Constantin:
(21 Martie 2020, 07:02)
Uitasem să menționez, îmi cer scuze pentru cel de al doilea comentariu dat. Este loc și pentru prietenul meu Roșca, el este specializat în acest domeniu. Așa că la mătura cu voi. ;-)
Răduță Aurelian-Constantin:
(21 Martie 2020, 06:59)
Nu stimată doamnă, eu stau în casă, dacă nu aveți ce face, duceți-vă dumneavoastră doamna Geta. Este loc și pentru dumneavoastră deoarece observ că nu aveți ce face acasă și stați să dați comenturi libere. DADP Slobozia au nevoie de personal, eu fiindcă sunt cuminte stau în casă, dar dumneavoastra puteți să vă duceți să împraștiați clorul pe stradă cu mătura. Treabă grea nu este, este treaba de femei, dumneavoastră sunteți femeie. Vă doresc succes în noua muncă!!! :-)
Geta:
(20 Martie 2020, 08:04)
De ce nu sunt folositi hidrantii orasului la spalat?Asa se intelege spalatul - cu apa din belgus,nu 20 litri plimbati cu maturoaiele!Raduta A,. C -de luni vei unul cu maturoiul,pe cel putin o strada ,sa imprasti clorul!
Dă-i cu detergent ca iese:
(20 Martie 2020, 08:00)
Nu stiam.Sa rad,sa plang?In 2020 sa nu ai pistoale cu presiune,cisterne dotate cu furtune cu presiune,maturi/aspiratoare automate...?Marea"spalatura"era efectuata de doi chinuiti,cu maturoaie,ce erau in spatele unei cisterne.Cat sa reziste doi oameni sa dea din brate?Au cheltuit banii pe"subterane",lumini portocalii,dar nu au cumparat orasului cisterna(ideala in orice anotimp) +sisteme de spalat trotuare,sosele,bazine montate pe atv,alte masinarii mici care sa spele efectiv sau sa pulverizere substante dezinfectante.Intreb pentru un prieten: cei doi sunt prizonieri de razboi,cu ce au gresit sa dea din maini pentru ideea tampita a unora?Sunteti tembeli primarule+echipa daca asa se face spalarea asfaltului! In calendarele noastre anul este 2020, nu 1924!Nesimtitilor!
Valeriu:
(19 Martie 2020, 23:07)
Cu siguranță, orice măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii populației cu noul coronavirus sunt binevenite, dar ceea ce face primarul în funcție, profitând de această situație de urgență este total imoral și dovedește încă o dată, dacă mai era nevoie, bagajul intelectual redus al acestui politician local.
Mai precis, defilarea prin oraș a unui autoturism aparținând Poliției Locale Slobozia, care pur și simplu, prin portavoce, asocia numele primarului Adrian Mocioniu cu măsurile dispuse, în realitate, de Comitetul local pentru situații de urgență, este sfidătoare la adresa bunului simț și a oricăror norme de decență și diplomație politică, mai ales că individul în cauză este candidatul unui partiduleț politic la Primria Slobozia.
Rușine să-ți fie Adrian Mocioniu, rușine să vă fie politicieni locali pentru lipsa voastră de reacție!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Miercuri 01 Apr 2020
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:01
(8164 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 08:19
(7031 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 07:33
(7285 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 07:32
(7774 vizualizări - 1 comentariu)


4

Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 10:51
(7250 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 10:13
(8105 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 10:09
(8829 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 07:46
(7397 vizualizări - 3 comentarii)


8
Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 05:58
(9355 vizualizări - 2 comentarii)


9

Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 05:56
(7457 vizualizări - 1 comentariu)


10

Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 05:55
(8155 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 05:55
(7475 vizualizări - 0 comentarii)


12

Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 05:54
(8347 vizualizări - 0 comentarii)


13

Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 05:52
(9283 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 16:23
(9345 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 12:08
(15389 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 06:45
(7713 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 14:48
(8202 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 14:48
(11037 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 14:47
(10496 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 10:00
(8583 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 06:08
(8698 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 12:46
(8839 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 15:36
(12845 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:44
(9729 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:43
(10535 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 06:42
(10109 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 14:11
(9574 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 14:11
(9650 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 09:23
(9486 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Om în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus Om în Dezinfecția celor 1500 de scări de bloc din Ialomița, o misiune dificilă S-A DERANJAT PRINTESA CASANDRA în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus Casandra...MMC în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus @Jilava. în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus Cetatean în Trei ialomițeni infectați cu noul Coronavirus au murit @gmail în Dezinfecția celor 1500 de scări de bloc din Ialomița, o misiune dificilă MMC în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus Cetățean în Dezinfecția celor 1500 de scări de bloc din Ialomița, o misiune dificilă Toni în Dezinfecția celor 1500 de scări de bloc din Ialomița, o misiune dificilă OM în COVID-19 paralizează spitalele din Ialomița Ruda cu pacientul de la etaj în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus Cetatean în Gheorghe Lazăr: Dosar penal pentru conducere fără permis Cetățean în Trei ialomițeni infectați cu noul Coronavirus au murit Nelu în Slobozia: Ajutoare de urgență pentru persoanele izolate la domiciliu Cetățean în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus Nic în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus Vio în Stare de urgență la Spitalul Slobozia: Medici și asistente, izolați la domiciliu din cauza unei paciente infectate cu COVID-19 Marian în Stare de urgență la Spitalul Slobozia: Medici și asistente, izolați la domiciliu din cauza unei paciente infectate cu COVID-19 Vasile în Al patrulea ialomițean ucis de noul Coronavirus
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...