Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Iazu: Și-a lovit fiul cu toporul

Iazu: Și-a lovit fiul cu toporul

Un bărbat de 57 de ani din localitatea Iazu a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, pentru «tentativă de omor». Acesta și-a lovit fiul în cap cu toporul, supărat fiind că nu a vrut să-i toarne băutură în pahar. Tânărul se află acum internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

Salvat de o vecină Surse judiciare au precizat faptul că tatăl care și-a agresat fiul cu toporul era mare amator de alcool. În urmă cu o săptămână, revenit de la câmp, acesta l-a rugat să-i toarne într-un pahar țuică. Tânărul a refuzat categoric, iar între el și tatăl său a izbucnit un scandal. Enervat, bărbatul a luat un topor și și-a lovit fiul în cap de două ori. Apoi, el a plecat de acasă și s-a dus la cârciuma din sat. Tânărul a fost descoperit mai mult mort decât viu de către o vecină, care a sunat la 112. La fața locului s-au deplasat medicii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, dar și polițiștii criminaliști. Tânărul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. El a fost internat pe Secția Chirurgie a unității medicale, unde primește îngrijiri medicale și în prezent. Tatăl său a fost audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, care au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. În urma unui proces, judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Ialomița a admis solicitarea, în prezent agresorul fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.

23 Martie 2020, 13:20 (2774 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Iazu: Arestat pentru «tentativă de omor» după ce și-a înjunghiat fiul cu un cuțit

Comentariile cititorilor:


Răduță Aurelian-Constantin:
(25 Martie 2020, 10:16)
Oamenii violeți fizic, la pușcărie cu aceștia. Nu au ce căuta în libertate deoarece sunt un pericol social.
Marus:
(24 Martie 2020, 03:15)
O fi nea Mihai? nici copiii nu e ce trebuie...
Goe:
(23 Martie 2020, 19:56)
Mare dement!Astia sunt categoria"eu te-am facut, eu te omor"! Astora le trebuiesc lipite palmele una de alta cu superglue pe viata.Ca are violenta in gena,nici popa nu l vindeca pe ninjalaul asta.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 10 Apr 2020
347 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

IPJ Ialomița: 37 permise reținute, amenzi de peste 244 mii de lei

În perioada 24-26 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza județului, pentru prevenirea evenimentelor negative și creșterea siguranței rutiere. Pe parcursul celor 3 zile, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 13:15
(481 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Condamnat de Tribunalul Militar pentru «ucidere din culpă», arestat

Joi, 23 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Fetești au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2020, 13:10
(553 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Slobozia: A fost jefuit magazinul Altex

Polițiștii din Slobozia caută mai mulți suspecți care, în noaptea de miercuri spre joi, 22/23 ianuarie 2020, au pătruns prin efracție în incinta Magazinului Alex, din zona Value Centre Slobozia. Hoții au ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2020, 20:05
(1651 vizualizări - 4 comentarii)


Fetești: Pieton în scaun cu rotile, lovit de o mașină

Un bătrân de 72 de ani, aflat în scaunul cu rotile, din localitatea Făcăeni, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a petrecut miercuri, 22 ianuarie 2020, pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:25
(649 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


4

Ialomița: A intrat cu mopedul într-o mașină

Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Valea Ciorii, s-a ales marți, 22 ianuarie 2020, cu un dosar penal fiind identificat în trafic fără permis de conducere. Polițiștii s-au sesizat după ce acesta a provocat ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:20
(662 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Hora Unirii» la Grădinița «Piticiot»

Preșcolarii Grădiniței «Piticot» din Slobozia au participat la un eveniment organizat de Protopopiatul Slobozia, cu scopul de a marca Ziua Micii Unirii. La finalul manifestărilor, copiii s-au prins de mâini ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:15
(594 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: La volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 26 de ani, din localitatea Făcăeni, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a refuzat de asemenea să se prezinte la spital pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:10
(567 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Lemne de foc vândute ilegal

Miercuri, 22 ianuarie 2020, polițiștii din Ialomița au desfășurat o amplă acțiune de combatere a infracțiunilor la regimul silvic. Astfel, oamenii legii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale în valoare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2020, 16:05
(698 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ialomița: Pietonii, victime ale șoferilor grăbiți

În cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, trei pietoni au ajuns la spital, fiind victime ale accidentelor de circulație. În primul caz este vorba despre un bărbat, de 47 de ani, domiciliat în Amara, care ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 18:10
(659 vizualizări - 2 comentarii)


9

IPJ Ialomița: Simulare VR pentru prevenirea furturilor din locuințe

Acțiune inedită a polițiștilor ialomițeni în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuințe «Hoții îți invadează intimitatea». Miercuri, 22 ianuarie 2020, oamenii legii le-au prezentat clienților ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2020, 18:05
(584 vizualizări - 1 comentariu)


10
Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Valea Ciorii: Peste 300 kg de pește, o barcă pneumatică și plase, confiscate de polițiști

Aproape 300 de kilograme de pește din speciile crap și somn precum și o barcă pneumatică și plase de pescuit au fost confiscate de polițiștii ialomițeni în localitatea Valea Ciorii. Astfel, luni, 20 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 14:15
(682 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Luni, 20 ianuarie a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Stelnica, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Vlădeni, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 14:10
(639 vizualizări - 0 comentarii)


12

Fetești: 16 persoane evacuate dintr-un bloc cu 4 etaje

16 persoane au fost evacuate în cursul zilei de marți, 21 ianuarie 2020, dintr-un bloc cu 4 etaje din Fetești, din cauza unei butelii care a luat foc. La locul intervenției au participat pompierii Gărzii ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2020, 12:35
(542 vizualizări - 0 comentarii)


13

DSVSA Ialomița atenționează: Sunt active 17 focare de pestă porcină africană!

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că luni, 20 ianuarie 2020, pe raza județului Ialomița, sunt declarate 17 focare de pestă porcină africană. Astfel, în localitatea ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 15:10
(621 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: 190 kg de pește, confiscate

Vineri, 17 ianuarie a.c., polițiștii au oprit pentru control, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din județul Ilfov. În urma verificării autovehiculului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 14:45
(585 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Săli de jocuri de noroc, verificate de polițiști

Duminică, 19 ianuarie a.c., polițiștii de Ordine Publică și Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat o acțiune preventivă pentru creșterea gradului de siguranță al ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 14:40
(591 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 17 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au oprit pentru control, pe raza comunei Săveni, un autoturism condus de un bărbat de 60 ani. În urma testării cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 14:35
(552 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, cinci victime

În ultimele 48 ore, la nivelul județului Ialomița, pompierii au acționat pentru gestionarea a 62 intervenții destinate protecției comunității, din care 57 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 10:40
(474 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, arestat pentru «tâlhărie calificată»

În cursul zilei de 15 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de «tâlhărie calificată», săvârșită ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 12:10
(670 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune de prevenire

Joi, 16 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona unităților de învățământ, precum și ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 11:50
(499 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Cartierul Fetești Oraș

Pentru remedierea unei avarii survenită la nivelul unui branșament de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 17 ianuarie 2020, în ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 11:40
(467 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Au fost identificate zonele de risc privind gripa aviară

În contextul răspândirii virusului gripei aviare, reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au identificat zonele din județ cu risc epidemiologic ridicat. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 18:20
(711 vizualizări - 0 comentarii)


Polei în Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu rănirea a patru persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 18:05
(678 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrân de 70 de ani din Făcăeni, beat la volan

Miercuri, 15 ianuarie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 70 de ani, din comuna Făcăeni, care conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 17:55
(1079 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Gheorghe Doja, arestat după ce a condus fără permis

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 17:50
(658 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la intrare în Movila

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 7,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Movila, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:40
(602 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bucu: La volan cu permisul suspendat

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din București, care a ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:35
(627 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

Marți, 14 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:30
(591 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania pentru studenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita anunță ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 15:15
(647 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Miercuri, 15 ianuarie 2020, cu prilejul «Zilei Culturii Naționale» și aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia, elevii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 15:10
(1166 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Primăria Slobozia, amendată pentru dezinfectarea blocurilor cu o substanță de uz veterinar Tandarean în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București OUAI 2 în Premieră agricolă în Ialomița: Apă pentru irigații pe 62 kilometri de canale Anonim în «Pască și lumină» de Paște cu ajutorul voluntarilor Victor în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București Oooo în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București Citizen în «PSD Ialomița nu are politicieni bărbați!» Rusine în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București Milogeala în Premieră agricolă în Ialomița: Apă pentru irigații pe 62 kilometri de canale Gică în Primăria Slobozia, amendată pentru dezinfectarea blocurilor cu o substanță de uz veterinar Nu conteaza în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București Vasilica în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București Florentin în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București Tatiana în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București eu în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București Frunza în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București Daniela în «Pască și lumină» de Paște cu ajutorul voluntarilor 2004 în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București Radu în Asistentă medicală a Spitalului Orășenesc Țăndărei, transferată în stare gravă la Institutul de Boli Infecțioase «Matei Balș» din București @OUAI în Premieră agricolă în Ialomița: Apă pentru irigații pe 62 kilometri de canale
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...