Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

COVID-19 paralizează spitalele din Ialomița

Autoritățile nu au soluții concrete

COVID-19 paralizează spitalele din Ialomița

Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești este propunerea autorităților din Ialomița în ceea ce privește transformarea în unitate medicală care să trateze cazurile de COVID-19 înregistrate în județ. Spitalul din Fetești se confruntă însă cu numeroase lipsuri, de la cele de ordin material, până la cele legate de medici sau asistente. Oficial, în județul Ialomița 24 de cadre medicale se află în izolare la domiciliu din cauza unei paciente infectate cu noul Coronavirus și depistată pozitiv, la 3 zile după ce a fost investigată în cadrul a două unități sanitare...

Cazuri tratate doar pe hârtie
Surse administrative susțin faptul că reprezentanții Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești au fost cei care au luat inițiativa de a transforma unitatea medicală într-una destinată tratării cazurilor de COVID-19. Propunerea a fost făcută în cadrul unei videoconferințe organizată la Prefectura Ialomița marți, 24 martie 2020, de către oficialii Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. Această propunere s-a bazat pe faptul că spitalul din Fetești a fost în trecut singura unitate medicală din județ care avea o secție de Boli Infecțioase. Totuși, la momentul de față, Spitalul Municipal«Anghel Saligny» Fetești nu poate asigura tratarea cazurilor de COVID-19 pentru că duce lipsă atât de dotări materiale, cât și de cadre medicale. Unitatea dispune de un singur ventilator mecanic, urmând să achiziționeze alte 4 astfel de aparate cu banii pe care i-a primit de la Consiliul Județean Ialomița... La toate acestea se adaugă și numărul limitat de paturi, care nu depășește 150. Deși evidente toate aceste probleme, reprezentanții autorităților locale sunt optimiști că situația se poate regla din mers. «Este vorba doar de o propunere... Nu știm dacă va fi acceptată dar, dacă va fi, cu siguranță vom primi fonduri pentru dotări! Nu vom rămâne așa... În maxim 2 săptămâni s-ar putea amenaja corespunzător. Este nevoie de aparatură... În ceea ce privește medicii vom încheia colaborări cu cei din Constanța!» a precizat Sorin Gafițoi, primarul municipiului Fetești.

9 cadre medicale în autoizolare, la Țăndărei
La Țăndărei, spitalul din localitate are activitatea aproape paralizată, după ce 9 medici și asistente au fost izolați la domiciliu din cauza unei paciente infectate cu noul Coronavirus. Autoritățile locale susțin însă că unitatea medicală nu este închisă și fac eforturi pentru a o pregăti corespunzător pentru a face față viitorilor pacienți suspecți de COVID-19. În curtea Spitalului Orășenesc Țăndărei va fi amenajat un cort de triaj, dar și un container sanitar. De asemenea, va fi achiziționat și un ventilator mecanic. Nu se știe însă când vor ajunge la Țăndărei toate aceste echipamente, având în vedere faptul că unele dintre ele sunt blocate la vamă. De exemplu, cortul pentru triaj trebuie adus din Germania și este blocat la ieșirea din această țară. «Noi am făcut demersuri pentru a ne pregăti corespunzător... Toate cazurile suspecte vor fi transferate la București! Acum sunt și situații care nu depind de noi. De exemplu, cortul de triaj trebuie să vină din Germania și e blocat în vamă...» a explicat situația Nicoleta Toma, primarul orașului Țăndărei.

Izolatoare la Spitalul Municipal Urziceni
O situație ceva mai realistă în ceea ce privește capacitatea unităților medicale din Ialomița de a lupta împotriva pandemiei provocată de noul Coronavirus este cea de la Spitalul Municipal Urziceni. Reprezentanții unității sanitare au declarat că spitalul nu poate trata cazurile de COVID-19, dar au pregătite izolatoare cu 12 paturi pentru pacienții suspecți de această boală. Conform protocolului, pentru toate cazurile suspecte se sesizează Direcția de Sănătate Publică Ialomița, urmând ca această instituție să dispună ce  urmează să se întâmple cu pacienții. «Suntem spital non COVID-19... Putem să consultăm cazurile suspecte, iar apoi le raportăm Direcției de Sănătate Publică. Reprezentanții DSP sunt cei care decid ce trebuie să facem cu pacienții și cum trebuie să îi tratăm!» a explicat Daniela Ianuș, managerul Spitalului Municipal Urziceni. Spital non COVID-19 a fost declarat și Spitalul Județean de Urgență Slobozia. În ultimele zile, unele cadre medicale angajate ale instituției au reclamat pe rețele de socializare lipsa echipamentelor de protecție. Într-o raportare oficială transmisă Prefecturii Ialomița, Spitalul Slobozia a precizat faptul că are disponibile doar 8 paturi pentru tratarea pacienților bolnavi de COVID-19...

26 Martie 2020, 14:10 (4759 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi!
Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița există 45 de cazuri de infecție COVID-19
Grupul de Comunicare Strategică: În Ialomița există 37 de cazuri de infecție COVID-19

Comentariile cititorilor:


OM:
(31 Martie 2020, 17:42)
DE CE NU SE ORGANIZEAZA CENTRU DE CARANTINA LA SPITALUL DE URGENTA  SLOBOZIA ,DACA ESTE ASA DE BINE DOTAT CUM SPUNEAU MAI MARII JUDETULUI SAU........
Minciuni:
(28 Martie 2020, 18:50)
De ce nu publicati toate comentariile la acest articol?? Despre cei 3 decedati cu febra mare de aseara de la spitalul slobozia de ce nu spuneti nimic!!! Jeguri nesimitite ce sunteti!!! Livrati toate minciunile oamenilor!!! Nesimtitilor!!! Nu sunteti in stare de nimic ce cautati acolo pungasilor si incompetentilor care sunteti!!
@...:
(28 Martie 2020, 15:32)
STIREA FALSA DE LA GEROTA a fost demontata. Dar cu simtul ridicolului cum stam ?Se confirma analfabetii functionali.
Un simplu cetatean:
(28 Martie 2020, 09:47)
Bai narozilor astia de la sefia p..... , protejati medicii, consiliul ialomita ce, beliti ?   Directoarea (...), te doare la basca, pune mana fa umflato si fa rost de cele trebuie medicilor si asistentelor, ca te pasc zile grele, daca se imbonlavesc din cauza ca nu ai procurat ce trebuie. 
@vax:
(27 Martie 2020, 23:41)
Tocmai ce a fost facut public decesul 27-sefa ATI de la Gerota! Te simti mai bine vax pix?
@vax:
(27 Martie 2020, 23:20)
chiar asa, dupa ce se duc toti medicii si asistentele, cine te salveaza vax? Te intubezi singur? Eu zic sa te apuci de youtube sa vezi cum te salvezi. Ce comentarii acide bagi tu din confortul canapelei, si dai refresh la ecran poate, poate iti apreciaza cineva originalitatea...pe bune?
Realitatea este alta:
(27 Martie 2020, 21:41)
Va rugam sa nu spuneti minciuni oamenilor. Le faceti f.f. mult rau . Aveti curajul si informati cetatenii cu situatia reala nu ne mai îmbuibați cu minciuni. Numai împreună putem să luăm cele mai bune decizii !!! Nu le luați  de capul vostru prost si sec!!!!! E vorba de viata noastra, a cetatenilor!!!  Minciuna în acest caz este o crimă !!!!
vax:
(27 Martie 2020, 20:00)
Cadre medicale infectate vor ajutorul novicilor in spitale.
Puia :
(27 Martie 2020, 19:04)
Tampenia continua
"nu fac obiectul testarii contacti asimptomatici ai cazurilor confirmate, inclusiv personal medico-sanitar"
Adica ai avut contact cu un caz confirmat si esti doctor sau asistenta. Faci testul? Canci. Nu il faci. Mergi mai departe la lucru si Dumnezeu cu mila.
Da' lasa ca il fac la cerere toti politicienii tarii asteia, plus nevestele, amantele si rudele. Saptamanal, ca sa fie oamenii siguri. Vezi Flutur si nevasta. Sau Chirica. Sau toti parlamentarii
@om:
(27 Martie 2020, 13:06)
Din siguranta casei in care te-ai izolat, e simplu sa faci constatari. Brusc au aparut experti in domeniul medical, multi au opinii, putini din pacate ajuta cu adevarat.
E nevoie de voluntari in spitale, care te bagi?!!
om:
(27 Martie 2020, 11:28)
Situatia sanitara este aceeasi de decenii, Doar virusii se modifica.
Un pacient:
(27 Martie 2020, 06:27)
DSP , trezeste-te! La UPU se puneau branule fara manusi, nu ca nu le aveau, pe motiv de unghii false, inele, bratari...
Personalul medical nu respecta protocoalele de igienizare...
In starea de urgenta pot fi dati afara toti sefii si sefuti!
PSD ist:
(26 Martie 2020, 23:59)
Despre boala se știa că va veni. Nu au luat nici o măsură. Suntem condusi de prosti
Primar Fetesti:
(26 Martie 2020, 19:03)
Draga primar al Fetesti-ului. Te rog sa nu mai trimiti bolnavi la Spital la Slobozia. Cata vreme sustii ca vei colabora cu Constanta. Sau macar angajeaza medici competenti si care nu mint cu nerusinare atunci cand vor sa isi transfere bolnavii.
@om:
(26 Martie 2020, 17:22)
Aceste spitale, asa cum sunt ele, cu bune si cu rele, iti vor salva viata, sau vor incerca atat cat le sta in puteri. Inainte de a critica uita-te in oglinda si spune cand si ce ai facut tu bun pt pentru comunitatea ta.Sa fii sanatos, si sa critici multi ani de acum inainte!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 04 Apr 2020
209 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Bărbat din Gheorghe Doja, arestat după ce a condus fără permis

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 17:50
(640 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la intrare în Movila

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 7,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Movila, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:40
(584 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bucu: La volan cu permisul suspendat

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din București, care a ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:35
(601 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

Marți, 14 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 16:30
(572 vizualizări - 0 comentarii)


4

AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania pentru studenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita anunță ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 15:15
(624 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Miercuri, 15 ianuarie 2020, cu prilejul «Zilei Culturii Naționale» și aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia, elevii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 15:10
(1113 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Bătrână de 87 de ani, moartă într-un incendiu

Moldoveni: Bătrână de 87 de ani, moartă într-un incendiu

În noaptea de marți spre miercuri, 14/15 ianuarie 2020, puțin trecut de miezul nopții, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Moldoveni. La ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 11:20
(535 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Biciclist acroșat de un autoturism

Luni, 13 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs în localitatea Amara, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2020, 11:50
(454 vizualizări - 0 comentarii)


8

Manasia: Cu permisul suspendat și beat la volan a produs un accident rutier

Sâmbătă, 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce acționau pe raza localității Bucu, pe linia depistării persoanelor care conduc autovehicule aflate sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2020, 15:50
(537 vizualizări - 0 comentarii)


9
Percheziție la Ion Roată la un bărbat suspectat de «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Percheziție la Ion Roată la un bărbat suspectat de «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Secției 6 Ion Roată au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat din comuna Ion Roată, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de «tăiere ilegală ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2020, 15:45
(559 vizualizări - 0 comentarii)


10
Chirana: Un bărbat din Iași a murit într-un accident rutier

Chirana: Un bărbat din Iași a murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de vineri, 10 ianuarie 2020, în zona Chirana. Se pare că șoferul unui autovehicul, identificat în persoana unui bărbat de 68 de ani, cu domiciliul în ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 20:20
(1255 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Chirana accident


Taximetriștii din Fetești, amendați de polițiști

Taxiurile din Fetești au fost verificate de polițiștii ialomițeni. În urma controalelor, oamenii legii au descoperit mai multe nereguli în ceea ce privește starea tehnică a autovehiculelor, dar și faptul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 17:20
(587 vizualizări - 1 comentariu)


12

Ajutoare de peste 500 mii de lei, acordate de Epsicopia Sloboziei și Călărașilor

Reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au realizat un bilanț al ajutoarelor pe care le-au acordat persoanelor aflate în dificultate din cadrul Episcopiei în ultimul trimestru al anului 2019 ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 17:05
(571 vizualizări - 0 comentarii)


13

Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie calificată»

Polițiștii slobozeni au depistat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată» săvârșită în data de 3 noiembrie 2019, asupra unei femei din municipiul Slobozia. Bărbatul în cauză a ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 14:35
(745 vizualizări - 0 comentarii)


Două fete din Amara, dispărute

Două fete din Amara, dispărute

Polițiștii din Ialomița caută două minore, de 14 și 15 ani, care au plecat de la domiciliu. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea acestora, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 10:40
(1642 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărute


Tânăr din Slobozia, arestat

Miercuri, 8 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 10:35
(545 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia arestare


Primăria Slobozia: Obligativitatea de înscriere în Registrul Agricol

Primăria Municipiului Slobozia aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice obligația acestora de a declara următoarele date pentru înscrierea în Registrul Agricol. Astfel, între 5 ianuarie și ultima ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2020, 11:20
(865 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Bătrână de 77 de ani, acroșată de o mașină

Luni, 6 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DJ201, în localitatea Cosâmbești, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 14:50
(709 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Constănțean reținut pentru «înșelăciune» și «fals în înscrisuri sub semnătură privată»

Un bărbat de 34 de ani a fost reținut luni, 6 ianuarie 2020, de polițiștii ialomițeni, pentru comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune în formă continuată și de fals în înscriuri sub semnătură privată ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 13:55
(664 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Făcăeni, depistat băut la volan

Luni, 6 decembrie a.c., polițiștii din Fetești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Făcăeni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu în timp ce se afla sub influența alcoolului. ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 13:45
(447 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 permise reținute, amenzi de peste 79 mii de lei

Luni, 6 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 24 de evenimente, dintre care 23 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. De asemenea, au fost sesizate 8 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 13:40
(648 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,38%

La sfârșitul lunii noiembrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4094 șomeri (din care 1867 femei), rata șomajului fiind de 4,38%, cu 0,97 pp ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 10:20
(581 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 3 mașini implicate într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de marți, 7 ianuarie 2020, în zona podului rutier peste râul Ialomița din Slobozia. Se pare că un autoturism care a încercat să vireze la stânga către Cartierul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 09:11
(809 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Morun de 120 kg, eliberat de polițiști

Fetești: Morun de 120 kg, eliberat de polițiști

Un tânăr de 31 de ani, din Fetești, s-a ales cu un dosar penal după ce a capturat ilegal un morun de 120 kg. Tânărul a fost identificat în trafic de polițiști. Împreună cu specialiștii Institutului Național ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 16:20
(830 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești morun


Bărbat din Amara, dispărut

Un bărbat de 50 de ani, din Amara, este căutat de polițiști. Bărbatul, pe numele său Marin Toder, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Acesta are 1,50 m înălțime, constituție astenică, față ovală ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 16:15
(510 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Ciulnița, arestat pentru «conducere a unui vehicul fără permis de conducere»

Un tânăr de 25 de ani, din Ciulnița, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate, a fost identificat de polițiști și încarcerat la Penitenciarul Slobozia. Acesta avea de executat 4 ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 16:10
(529 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Cod Galben de vânt, emis de meteorologi

Ialomița: Cod Galben de vânt, emis de meteorologi

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Galben de vânt puternic, valabilă până în cursul serii de luni, 6 ianuarie 2020, la orele 22,00. Potrivit specialiștilor ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2020, 11:26
(464 vizualizări - 0 comentarii)


La Mulți Ani 2020!

La Mulți Ani 2020!

Redacția
Independent
vă urează
să aveți parte
de un an 2020
mai bun,
cu sănătate și fericire!

31 Decembrie 2019, 23:55


Coșereni: Tânără implicată într-un accident rutier

Coșereni: Tânără implicată într-un accident rutier

O tânără de 23 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce mașina în care se afla s-a lovit de un alt autoturism, condus de un bărbat de 63 de ani. Accidentul rutier s-a petrecut pe DN2A, în zona ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2019, 19:19
(1127 vizualizări - 0 comentarii)


Independent

Independent

vă urează Crăciun Fericit și să aveți parte de Sărbători minunate alături de cei dragi!

25 Decembrie 2019, 07:05


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Claudia în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Grigore în Carantina la Sfântu Gheorghe: Cartonașe colorate la ferestre! Jilaveanu în Acțiune de amploare: Palatele romilor din Bărbulești, luate cu asalt de polițiști Pacient în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Virusul in lume în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus izoleta în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Eroare, @ Bol în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! @Jilava. în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! A în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Claudia în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus Locuitor Slobozia în Trei decese provocate de COVID-19 în Ialomița într-o singură zi! Claudia în Ialomițeancă de 60 de ani, moartă din cauza infecției cu noul Coronavirus sa nu devenim rasisti în Comunitatea romă din Căzănești se pregătește să iasă din izolare gigi în Înfrățirea Sloboziei: «Frații» chinezi din Nanyang nu (mai) răspund la e-mail @(C)oita în Acțiune de amploare: Palatele romilor din Bărbulești, luate cu asalt de polițiști Tandarean în Acțiune de amploare: Palatele romilor din Bărbulești, luate cu asalt de polițiști @Bol în Focar COVID-19: Prefectul Județului Ialomița a propus intrarea în carantină a orașului Țăndărei! Tandarean în Acțiune de amploare: Palatele romilor din Bărbulești, luate cu asalt de polițiști Fugiti fratilor in padure în Dezinfecția celor 1500 de scări de bloc din Ialomița, o misiune dificilă
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...