Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

USR Ialomița reclamă public modul în care judecătorii români i-au achitat pe traficanții de copii din Țăndărei

USR Ialomița reclamă public modul în care judecătorii români i-au achitat pe traficanții de copii din Țăndărei

La 6 luni de la achitarea definitivă a inculpaților din dosarul traficului de copii din Țăndărei, reprezentanții organizației județene a USR Ialomița atrag atenția cu privire la modul în care s-a desfășurat procesul. În opinia acestora, sentința dată de magistrații Tribunalului Harghita și menținută de cei ai Curții de Apel Târgu Mureș reprezintă o palmă dată întregului sistem de justiție din România.

«Avem judecători capabili de corectitudine?» Se întreabă retoric reprezentanții USR Ialomița într-o postare pe rețelele de socializare. Aceștia critică public modul în care s-a judecat cazul traficanților de copii din orașul Țăndărei. Reamintim faptul că, în decembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș i-a achitat definitiv pe toți cei 25 de inculpați ai cauzei, invocând faptul că nu există indicii temeinice cu privire la faptul că aceștia ar fi comis faptele de care sunt acuzați. «Justiția română este fără apărare pentru că a permis să i se pună la îndoială faptele și rezultatele, a permis infractorilor să îi dicteze rezolvarea faptelor. Cazul Țăndărei a făcut posibilă scoaterea la lumină a infractorilor și a mai făcut posibilă pălmuirea publică a justiției române, a umilit-o public, a îngenunchiat-o. Traficul de copii, cu punctul de lucru în cartierul Strachina, al Țăndăreiului, ignorat cu bună știință și acoperit de angajații MAI, dar și de angajați ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, prin mită și fals în acte, a reușit cu multă muncă și perseverență să fie condamnat în Marea Britanie. (...)  Cazul Țăndărei este rezultatul manipulării și lipsei de educație a comunităților sărace, dar și al acceptării tacite a corupției din partea celor ce ar fi trebuit să o condamne. Oare ce verdict final va fi? Avem judecători capabili de corectitudine?» se arată în mesajul postat pe rețelele de socializare de către reprezentanții USR Ialomița. Ancheta în dosarul traficanților a început în anul 2002 în Marea Britanie, în momentul în care polițiștii britanici au observat faptul că infracționalitatea stradală în marile metropole a crescut semnificativ. În 2010, autoritățile judiciare din Anglia, alături de cele din România, au organizat o razie de amploare la Țăndărei, ocazie cu care au arestat 25 de suspecți, considerați capii unei rețele infracționale, specializată în trafic internațional de minori. Copiii erau obligați să fure și să cerșească pe străzile orașelor importante din Marea Britanie.

12 Mai 2020, 07:55 (1330 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Traficanții de minori din Țăndărei au fost achitați definitiv!
Procurorii DIICOT cer pedepse mai aspre pentru traficanții de copii din Țăndărei

Comentariile cititorilor:


Pingu:
(15 Mai 2020, 20:33)
Mai @Liege pe cumatra aia cu nume de haiduc o cerceteaza prieteni vostri, sri si frati cu portocala si paraditoru. Cardeala asta de manglitor o stim. Spune de ce sunteti SUZE cum se zice pe la Tandarei curve cu 2 fete ? Prin ziar o aburiti cu ceva in parlament cu alceva. De ce va este frica de sectia care investigheaza pungasiile facute de procurori si judecatori? Voi astia alesi de servicii cine va votat din tablete....
@Liege:
(13 Mai 2020, 08:03)
Asta-i tare, e de Oscar! citez:
"Voi, USR si cu PNL va opuneti ca, judecatorii si procurorii va opuneți ca judecatorii și procurorii sa nu poata da socoteală pentru faptele lor, voi vă opuneti ca să fii cercetați si judecați pentru faptele lor. Perverșilor cu două fețe, voi USR si PNL"
Pai stimabile fan pesedeu, sangele lui Ilici de pe mainile patate in Revolutie cine i l-a sters de 30 de ani? tot copchii astia de la usr? sau justitia asta politizata de Ilici, Stanoiu, de CCRistii peceristi? Adica chiar ne prostesti cu fenta ca o sectie de investigare a magistratilor, care este subordonata tot politic, direct la indicatiile pretioase ale ministrului justitiei (cum a fost cu Gargamel) va fi impartiala? Hai sa vedem, daca zici tu. Dar sa inceapa cu dosarele alea grele musamalizate. Iar SIJ astia, ce au facut pana in prezent? Vin de pe alta planeta? Nu or fi albit si ei pe nimeni pana in prezent? Tocmai au inchis ochii la furtul ministresei cu nume de haiduc; de ce nu s-au autosesizat? Dar in cazul accidentului lui Chitoiu, care a omorat un om dar este nevinovat? Pesedeaua a vandut pe bucati tot ce s-a putut din tara asta acoperind toate faradelegile dar postacii arunca vina pe altii. Lasa-ne cu manipularea ca nu mai tine, fanii lui Ilici si ai flausatului s-au cam imputinat.
Liege:
(12 Mai 2020, 15:24)
Cât de curvă ești mă partidule USR, pe deoparte ceri in presă și parlament desființarea secției de investigare a infracțiunilor din justiție și pe de alta parte, reclami judecătorii! Păi cone să le facă bă ceva, când aproape toate sențintele sunt date pe cumetri, ori bani. Asta in penal, dar in civil este si mai rău. Ce partid de c. U. R. V. e sunteți! Cum incercati voi sa prostiți, prostimea. Voi, USR si cu PNL va opuneti ca, judecatorii si procurorii va opuneți ca judecatorii și procurorii sa nu poata da socoteală pentru faptele lor, voi vă opuneti ca să fii cercetați si judecați pentru faptele lor. Perverșilor cu două fețe, voi USR si PNL
mi-am luat izoleta noua:
(12 Mai 2020, 11:24)
Ar fi bine (ca sa nu fie rau) ca acesti magraoni sa fie despagubiti de statul roman ca cate un RR fiindca au fost stresati si plimbati la ''trebunale'' mooo !!!
Petre:
(12 Mai 2020, 10:16)
La vama s au platit 400 euro/microbuz,la cine trebuia in tribunal s a achitat probabil 4.ooo euro/microbuz,ca sa fie bine,sa nu fie rau.Trebuie sa"manancă"gura la toata lumea,ca banii nu au gura sa strige.Ne transformam in tara bananiera,dupa placul celor cu pensii speciale,indiferent ce presteaza ei.Romulandezii le au gasit punctul slab si au rezolvat treaba.
Co Ruptu:
(12 Mai 2020, 08:45)
"Coruptia ne-a facut mari mai nene" ... citat dintr-un politician roman...pesedist, Ni Colici ea. Asa ca, vedem coruptia cum a pus stapanire pe toata tara de zeci de ani, dar nu avem condamnati pentru marea coruptie. Marii corupti au fost albiti de catre justitie si au devenit gainari: Unu` care avea tara la degetul mic din (im)postura de prim-sinistru a fost bagat o scurta perioada la bulau pentru niste tablouri, grosul banilor = de la matusa Tamara, flausatul cu delapidari de fonduri de milioane de euro, a fost ascuns temporar pentru doua angajate fictive. In general toti baronii astia au fost "pedepsiti" de judecatori pentru cele mai mici gainarii facute. Oare de ce asa?Va iesi public vreodata vreun ministru al justitiei ca sa ne spuna adevarul?? Normal ca NU! Ni-l inchipuim pe unul ca Gargamel fiind altceva decat un "avocat al infractorilor"?
Asa ca si etnia (mare parte interlopi, infractori de toate categoriile) are conexiuni atat in politica (Bercea mondial cuscrul presedintelui tarii Basescu), in randul magistratilor (inrudiri cu judecatorii de la Craiova), in randul politistilor cu fonctii (Aurelian Soric - ala care plangea si spunea case closed), dar si pe plan local, ce, am uitat repede cazul adjunctului sefului politiei Iosif Chirica, beat mort la masa interlopilor din Bora? Clanurile interlope au influenta la toate autoritatile, deci si prin justitie; asa ca, sa nu ne mire ca le sunt sterse cu buretele toate infractiunile. Facand haz de necaz, e mishto si sa inveti carte, ajungi magistrat, salariu baban, daca inchizi ochii si te dai cu baietii destepti se mai rotunjeste si contul, iar la pensie...esti mai mult decat special! Las-o drq de dreptate, coruptia ne-a facut mari, chiar parlamen tari, as zice, n`asa tovarase Ni colici ea?
tratat cu tratament:
(12 Mai 2020, 08:35)
Io crez ca judecatorii care au dat aceste decizii sunt deja kaka pe ei de frica USR Ialomita. Mai baieti si fete, acilea e vorba de bani multi care au derapat si la judecatori, nu e clar.
PS. Cand un ungur tine de ''pix'' un ardelean, se cheama Tinutul Secuiesc.
lucian:
(12 Mai 2020, 08:01)
Judecatorii judeca in functie de ce documente are in dosar cei care pun aceste documente sunt procurorii. Asa ca nu stim cine sunt vinovatii

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 02 Iun 2020
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: 364 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 01 iunie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică s-au înregistrat 364 de cazuri de COVID-19. Totodată, Spitalul Municipal Urziceni a fost declarat spital suport ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2020, 13:00
(164 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: În ultimele 48 de ore, Ialomița a raportat un singur nou caz de COVID-19

Potrivit grupului de Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 48 de ore, pe raza județului Ialomița a fost raportat doar un singur caz nou de COVID-19. Astfel, duminică, 31 mai 2020, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 13:00
(283 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Femeie căzută în fântână

Pompierii din Urziceni au intervenit duminică, 31 mai 2020, pentru scoaterea unei femei, de 49 de ani, din localitatea Malu Roșu, care a căzut într-o fântână. Victima a fost scoasă de pompieri și transportată ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2020, 12:30
(193 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

29 Mai 2020, 18:10


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Joi, 28 mai a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Slobozia un șofer cu domiciliul în Amara, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 15:00
(233 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă a polițiștilor

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 28 mai a.c., pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale asociate extinderii pandemiei Coronavirus, precum și ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 14:55
(160 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 360 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 29 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 360 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 13:05
(182 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: S-a izbit cu mașina de un pom

Joi, 28 mai, a.c., în jurul orelor 22,30, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Ion Roată, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un pom de pe ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:55
(158 vizualizări - 0 comentarii)


8
 Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Accident rutier la Căldărușanca, patru victime

Vineri, 29 mai 2020, în jurul orei 9,00, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Glodeanu Sărat, satul Căldărușanca, județul Buzău, din raionul de intervenție ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 12:50
(179 vizualizări - 0 comentarii)


9

Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 iunie 2020

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în data 1 iunie 2020, activitățile societății se desfășoară în regim de foc continuu. În continuare, sute de angajați au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei și epurarea acesteia, îndeplinind sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 11:25
(142 vizualizări - 0 comentarii)


10

Direcția Generală Anticorupție, la ceas aniversar-15 ani de activitate

30 Mai 2020-Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție (DGA) coincide în mod fericit în acest an cu împlinirea a 15 ani de activitate. Direcția Generală Anticorupție este o structură tânără a Ministerului ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 08:45
(195 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs miercuri, 27 mai 2020, în sensul giratoriu de la breteaua către Autostrada Soarelui. În timp ce un bărbat, de 24 de ani, din Făcăeni, conducea un autoturism dinspre breteaua ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:25
(263 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


12

IPJ Ialomița: Programul ghișeelor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar/integritate comportamentală

IPJ Ialomița informează cu privire la programul hișeelor de  eliberare a certificatelor de  cazier judiciar/integritate comportamentală. Acesta este:
-Ghișeu POLIȚIA MUNICIPIULUI SLOBOZIA ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:20
(194 vizualizări - 0 comentarii)


13

Slobozia: Campanie de donații pentru copiii nevoiași

Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, în parteneriat cu voluntarii Crucii Roșii-filiala Ialomița, dă startul unei campanii de sprijin a copiilor nevoiași, denumită «Cutiuța cu surprize». «Cutiuța ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 14:15
(198 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 359 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 28 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 359 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 13:05
(224 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 355 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 27 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 355 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 13:10
(260 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Arestat pentru «refuz de prelevare a mostrelor biologice»

Polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:40
(246 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe raza comunei Sinești, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din București. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:35
(150 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au confiscat 1,3 metri cubi de material lemnos, transportat fără documente legale de un tânăr, de 31 de ani, din județul Vrancea. Acesta a fost identificat pe raza localității Bucu ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 11:30
(240 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

26 Mai 2020, 18:10


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Joi, 28 mai 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători hramul de primăvară al Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 14:05
(1312 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 25 mai 2020, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. În urma activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:30
(1154 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bătrân de 87 de ani, mort din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la decesul unui bătrân, de 87 de ani, din județul Ialomița, din cauza infecției cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2). Acesta a fost confirmat pozitiv pentru ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:20
(1371 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 354 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 26 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 354 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 13:10
(1171 vizualizări - 0 comentarii)


Tudorița Ionescu, învestită în funcția de subprefect al Ialomiței

«În ședința de Guvern din data de 21 mai 2020 a fost aprobată Hotărârea nr. 399, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 22.05.2020, privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:25
(672 vizualizări - 3 comentarii)


Accident rutier pe centura Sloboziei

Accident rutier pe centura Sloboziei

Pompierii din Slobozia, împreună cu paramedicii SMURD au intervenit în după amiaza zilei de luni, 25 mai 2020, pentru a acorda îngrjiri medicale victimelor unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 14:10
(511 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: S-a izbit de un alt autoturism și a fost proiectat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 23 mai 2020, în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri au intervenit, pe raza comunei Movilița, la un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:35
(271 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă, 23 mai a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului, un șofer de 25 de ani, cu domiciliul în Grivița, în timp ce conducea un autoturism sub ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:30
(208 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 352 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 25 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 352 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate vindecate ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 13:10
(299 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 347 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 23 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 347 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2020, 13:05
(521 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
muta autocaruuu în Stația de autocar din fața Consiliului Județean a fost desființată @pensionar în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Intreb ptr un prieten în Stația de autocar din fața Consiliului Județean a fost desființată Antonio în Stația de autocar din fața Consiliului Județean a fost desființată MMC în Stația de autocar din fața Consiliului Județean a fost desființată @Viorel în Malu: Ambulanță răsturnată în șanț Viorel în Malu: Ambulanță răsturnată în șanț @Grecu în Stația de autocar din fața Consiliului Județean a fost desființată Fost brutar în Conflict instituțional între Consiliul Județean Ialomița și Instituția Prefectului din cauza Programului «Cornul și Laptele» St.Anton în Stația de autocar din fața Consiliului Județean a fost desființată Gogu în Malu: Ambulanță răsturnată în șanț Grecu în Stația de autocar din fața Consiliului Județean a fost desființată Costel în Stația de autocar din fața Consiliului Județean a fost desființată colocatar katanga în Stația de autocar din fața Consiliului Județean a fost desființată Pensionar în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu anonymus în Fonduri europene de 1,3 milioane de lei pentru medicii și asistentele din Ialomița care au tratat pacienți infectați cu COVID-19 Vasile în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Aurel în Conflict instituțional între Consiliul Județean Ialomița și Instituția Prefectului din cauza Programului «Cornul și Laptele» adina în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu Alegator în «Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...