Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Primarul Adrian Mocioniu a dat în mintea copiilor!

Primarul Adrian Mocioniu a dat în mintea copiilor!

În vreme ce toată suflarea națională se pregătește să iasă la iarbă verde, mici, bere și locurile de muncă lăsate de izbeliște timp de două luni (dacă le-om mai găsi), primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu, raportează cu mândrie pe pagina sa de socializare că a reabilitat 28 de locuri de joacă pentru copii. La ele se va adăuga, curând, și locul de joacă de 200 mii de euro din Bora, probabil cel mai scump loc de joacă în aer liber din toată România. Îl aplaudăm și noi public pe această cale și îl încurajăm să nu se oprească aici. El ar putea, de exemplu, după modelul omologului său de la Urziceni, să reabiliteze și ștrandul municipal, lăsat în paragină încă de pe vremea predecesorului său, Alexandru Stoica. Sau ar putea investi banii publici în reabilitarea stadionului de la marginea orașului. Sau într-o nouă aulă publică «mult mai luminoasă/și mult mai frumoasă». Și exemplele ar putea continua! De ce ar face asta? Pentru că a fost cuprins de sârg electoral? Nu fiți obraznici, că domnul primar e sensibil la aluzii de-astea deplasate. Și-atunci?... N-o să ghiciți niciodată și tocmai de aceea ne permitem să vă explicăm noi. Pentru că, doctor veterinar și participant activ la «combaterea a peste 15 focare de epizootie», primarul Adrian Mocioniu știe mai bine decât noi toți că nu poți scăpa de COVID-19 decât imunizându-te. Și-atunci, așa cum a jurat la învestire, face tot ce-i stă în puteri pentru a-i ajuta pe slobozeni să trăiască mai bine. Adică, în cazul de față, să se imunizeze mai ușor prin contaminare directă. Locurile de joacă pentru copii sunt doar prima etapă a acestei strategii. Urmează cele 10 investiții din fonduri europene și naționale, de la transportul public european la Sala Polivalentă cu 3 etaje. Și dacă nici cu investițiile astea nu ne imunizăm la pandemia asta de promisiuni, atunci suntem incurabili și ne merităm soarta!

13 Mai 2020, 09:05 (2279 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Administrația Mocioniu la final de mandat
Administrația Mocioniu încalcă abuziv proprietatea fraților Petrache
Primarul Adrian Mocioniu îngroapă echipa de handbal a Sloboziei

Comentariile cititorilor:


#vă-ngurăcubaniaruncaț:
(16 Mai 2020, 10:56)
Vezi cum esti Adriene! Si pă ăștia mici dân UGIRA?Ii lași tu fără un părculeț,ceva? Că s au împuiat astea de la"ajutor"de zici că-s trase din Fecioara Maria!Astea toate îs virgine, dar nasc 2 bucăți /an!Fă ț'milă primare și la așa minuni dă mămici,bagî 2-300.000 dă euro!Cu locuri pentru "benveuri" să iși facă fala cu muzica la boxe,cu dozatoare dă "cafia"si saci cu semințe bonus! Că e și ele minorități cu bărbații pân pușcării și le e greu!Hai,trăiț-ar mă-tă de chipeș, ptiu!
Zoie:
(15 Mai 2020, 08:52)
Loc de joaca pentru adulti,poate cu asa costuri! Si alea cu sectiune de sado maso.. Cum? 200.ooo euro, nisip si galetuse?Are leagane si balansoare refuzate de Burj Al Arab?Va deveni cartierul Bora resedinta regala?Este o suma fabuloasa! Nici autobuzul IL 15 CJI nu a costat atatia bani!!
@vaidenoi:
(14 Mai 2020, 21:34)
strada ai sa o asfalteze ai de baga camioane de 40 T ca si cum ar fi taxiuri, lasa-ne frate cu banii de comunitate pentru companii private.Stiu ca si ele platesc taxe dar sa plateasca ce distrug
discremenatu:
(14 Mai 2020, 08:52)
Rumani rai si rasisti. Pai etnia are valoare mo, trebe sa face parc din haur la puradei nostri, ce-i la noi 200.000 da euro? Un porșe Panaramera, sau cum ii zice. Pai o nimica toata, puradei mei sta in porse si fumeaza de arde cu tigara fotolile da pele si nu zic nimica. Banii aia ii fur muncesc intro noapte la Anglea, la cules de portofele si bancomate. Ios sefu la bani. Auzi tu la rumunii saraci, sa plange da 200.000 da coco, naveti valoare mo. Don premare stie ca noi havem valoare si talentt (mai ales la vot) si daia ne face parc din haur. Si ne mai da si socialu` ca sa muriti voi da ciuda invidiosilor. Hai la munca cu voi rumanilor rai si platitiva empozitele la primar ca sa are bani sa ne face de toate la Bora. Premarele face din Bora metropola heuropeana ca sa se intrateste cu Anglea, Spanea, Italea. Ajutam si noi cum putem ... furam esperienta dacolo si aducem acilea.
Hai ca i tare! :
(14 Mai 2020, 07:38)
200 ooo euro investitie intr un parc cu nisipuș,legănele și tobogan?Dar ce dracului?Au pus nisip din clepsidra lui Keops? Adica 10 miliarde lei vechi pentru loc de joaca pentru copii,in cart Bora?Le monteaza bancomate sa isi formeze mana la montat"maimute"?Simulatoare de zbor cosmic?Cum..10 miliarde..?
vaidenoi:
(14 Mai 2020, 07:14)
Bucata de drum între șoseaua Amarei și Diami, pe strada Filaturii, arată ca după bombardament!!! De ani de zile! Mulți!!!! Dacă nu se pot asfalta 1-2 km de drum, ce pretenții să mai avem???? E atât praf, vara, cum nici nu vă puteți imagina! De nimic sunteți!!! 
Votant:
(13 Mai 2020, 21:24)
Mai bine ar asfalta strazile din Slobozia Noua, ca arata ca niste ulite dintr-un catun uitat de lume.
Halal cartier al Sloboziei.
platitor:
(13 Mai 2020, 14:29)
Adriane directorul de la DADP linga care tu est este un sarpe si este omul directorului economic de la primarie iar amindoi trag spaga pe turta acestui oras iar tu est un simplu respondent .Amindoi te flateaza si i-ti trimet in fata femei care sa te flateza ceace i-ti place tie ,
sala pulivalenta:
(13 Mai 2020, 11:54)
Sala de sport de pe Nordului zace in boala si cu lacate multiple pe usi iar el vrea sala pulivanta !!!
Totusi, cea mai frumoasa si bengoasa investitie ramana groapa din fata CJ umpluta cu beton, caci e facuta de ...Anton. Peste 2000 ani, arheologii vor scoate la lumina fierul beton....facut tot de nea Anton. Alta frumusete fara seaman sunt si bordurile vopsite in alb-rosu alternativ precum AC / DC.
Just me:
(13 Mai 2020, 11:24)
Stiti cat de ”frumos” miroase acel covor din cauciuc dupa ce bate soarele pe el? O incantare sa scoti copiii la joaca.... 
e diliu pe iarba:
(13 Mai 2020, 11:10)
Alooo, despre ce iarba se vorbeste pe aici? Daca este vorba despre gazon/spatii verzi/pomi (nu alt fel de iarba...de inspiratie profunda) luati orasul de la moara pan` la gara si, in afara de pavele si pamant golit, de pe care vegetatia a fost rasa, nu mai gasiti altceva. Arata jalnic. Intreb si eu primarul: locurile de joaca pentru copii si in general zonele concepute pentru relaxarea populatiei, nu trebuie sa fie protejate de umbra copacilor? Ce fac prichindeii in lunile iulie/august in miezul zilei la un loc de joaca incins de soare? insolatie, nu? asta daca nu le ramane pielea lipita de plasticul/metalul ansamblului de joaca! Luam exemplul locului de joaca din parcul de la Ialomita, fara pic de umbra atat pentru copii, cat si pentru adultii care stau in apropierea lor sa-i supravegheze. Dar bazinul ala betonat din Piata Revolutiei? cum sa stai pe soarele arzator cu fundul pe betonul gol care are poate 50-60 grade? Romanul nu mai "este frate cu codrul" de mult. Daca crima asta cu taiatul padurilor tarii vine de sus si tine de politic, mizeria asta cu taiatul si defrisatul spatiilor verzi din Slobozia de la cine vine? ce minte diabolica da asemenea dispozitii? Ia zi onor primarule! Aloo, suntem in mijlocul baraganului, canicula, temperaturi extreme, seceta, pastrati si pretuiti natura! vreti desertificarea totala a zonei? Cum asiguri calitatea vietii in oras? Ne-ai furnizat praf de la groapa lui stoica, un buchet de substante dubioase de la apa lui ionascu, poluarea si lipsa vegetatiei pe care o razi cu spor, la ce crezi ca ne va duce? concurezi cu covidul ca sa vezi cine va face mai multe victime?
P.S. Pariu ca locul de joaca supraevaluat din Bora va fi furat si dus la "fiara veche" a doua zi dupa inaugurare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 14 Iul 2020
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Ialomița: Femeie de 69 de ani, moartă din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la un nou caz de deces cauzat de infecția COVID-19 înregistrat în județul Ialomița. Este vorba despre o femeie de 69 de ani. Pacienta a fost confirmată ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 20:30
(835 vizualizări - 0 comentarii)


76 de pacienți vindecați în singurul spital suport COVID-19 din Ialomița

Potrivit unei statistici oficiale, în perioada 1 aprilie-8 mai 2020, la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești au fost declarați vindecați 76 de pacienți, depistați pozitiv la testul pentru CO ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 15:35
(556 vizualizări - 0 comentarii)


Donație 5000 litri de dezinfectat pentru școlile din Ialomița

În plină campanie de pregătire a redeschiderii școlilor pentru accesul elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a, unitățile de învățământ din Ialomița au primit o donație de 5000 litri de dezinfectant. Este ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 13:25
(598 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 276 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 8 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 276 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 13:05
(519 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Garsonieră cuprisă de flăcări

Slobozia: Garsonieră cuprisă de flăcări

Pompierii din Slobozia și paramedicii SMURD au intervenit în dimineața zilei de vineri, 8 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu care a curpins o garsonieră aflată la parterul unui bloc din oraș. Cel ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 12:35
(594 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri de prevenire și protecție a angajaților la reluarea activității

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița înștiințează angajatorii care își reiau activitatea în această perioadă cu privire la măsurile de prevenire și protecție pe care trebuie să le adopte pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 12:30
(463 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: La volan sub influența alcoolului și fără permis

Un bărbat de 48 de ani s-a ales cu un dosar penal joi, 7 mai 2020, după ce a fost surprins în trafic fără a avea permis de conducere. Mai mult, bărbatul circula în stare de ebrietate, având o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 12:25
(461 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă informează cu privire la locurile de muncă disponibile în Ialomița. Astfel, la nivelul județului, există un total de 164 de locuri de muncă, cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 12:20
(526 vizualizări - 0 comentarii)


8

RAJA Constanța: Rețea avariată la Dridu

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Molidului, din localitatea Dridu, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2020, 11:30
(572 vizualizări - 0 comentarii)


9

Coșereni: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 48 de ani, din județul Prahova, a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri 6 mai 2020, de către polițiștii ialomițeni. Acesta a încălcat prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 14:45
(534 vizualizări - 0 comentarii)


10

Ialomița: Depistați în trafic cu permise suspendate

Doi șoferi, de 29 ș 35 de ani, din Slobozia și Țăndărei, s-au ales cu dosare penale după ce au fost identificați în trafic având dreptul de a conduce suspendat. Acum, ambii participanți la trafic riscă ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 14:40
(490 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Verificări ale polițiștilor la persoanele aflate în carantină și autoizolare

Polițiștii ialomițeni, alături de cei din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat miercuri, 6 mai 2020, o acțiune de amploare pe raza localităților Slobozia, Urziceni și Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 14:35
(485 vizualizări - 1 comentariu)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 274 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 7 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 274 de cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul Spitalului Municipal «Anghel Saligny ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2020, 13:05
(527 vizualizări - 0 comentarii)


13

Fetești: Muncitor lovit de un utilaj în timp ce lucra la reparația Autostrăzii Soarelui

Miercuri, 6 mai 2020, în jurul orelor 16,00, traficul rutier pe Autostrada Soarelui, în zona Fetești, este întrerupt din cauza unui accident. Unul dintre muncitorii care efectuează lucrări de întreținere ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2020, 16:10
(802 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 266 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Ialomița se confruntă cu o creștere semnificativă a cazurilor de infecție COVID-19. Grupul de Comunicare Strategică transmite că, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului au fost raportate 22 de noi ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2020, 13:00
(666 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Depistați de polițiști cu adeverințe false

Luni, 4 mai a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din Slobozia, în timp ce acționau pentru depistarea persoanelor care încalcă prevederile Ordonanțelor Militare, au oprit în trafic pe DN2A, la intrare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2020, 15:40
(693 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Plăți pentru șomajul tehnic de peste 1,14 milioane de lei

Urmare a implementării la nivel județean a prevederilor OUG nr. 30/2020, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2020, 15:30
(526 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 244 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 5 mai 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița sunt înregistrate 244 cazuri de infecție cu COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2020, 13:05
(586 vizualizări - 1 comentariu)


Coșereni: Mașină răsturnată într-un șanț

Pompierii din Urziceni și paramedicii SMURD au intervenit vineri, 1 mai 2020, pentru a acorda sprijin victimelor unui accident rutier petrecut în zona localității Coșereni. Este vorba de doi tineri, de ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 15:05
(521 vizualizări - 0 comentarii)


Ivănești: A intrat cu mașina într-o casă

Un tânăr de 24 de ani a ajuns sâmbătă, 2 mai 2020, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Victimă a unui accident de circulație, acesta a pierdut controlul mașinii în care se afla și a intrat într-o ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 15:00
(460 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Incendiu provocat de o cratiță uitată pe aragaz

Pompierii din Fetești au intervenit sâmbără, 2 mai 2020, pentru stingerea unui incendiu. Focul a izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din localitate. La sosirea echipei de intervenție ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 14:55
(500 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Andrășești: Ordin de protecție emis de polițiști

Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție sâmbătă, 2 mai 2020, pe numele unui bărbat de 43 de ani din localitatea Andrășești, acuzat că și-ar fi lovit și amenințat soția, o femeie de 50 de ani ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 14:50
(516 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: O tonă de grâu s-a făcut scrum

O cantitate de o tonă de grâu, depozitată într-o anexă gospodărească din comuna Moldoveni, a ars în ziua de duminică, 3 mai 2020. La locul solicitării s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 14:45
(460 vizualizări - 0 comentarii)


Animale transportate fără documente legale la Slobozia și Urziceni

Animale transportate fără documente legale la Slobozia și Urziceni

Polițiștii ialomițeni au idenficat, pe raza localităților Slobozia și Urziceni, în data de 3 mai 2020, doi tineri de 27 și 37 de ani, care încercau să comercializeze animale fără documente legale. În primul ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 14:40
(572 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Aflat în izolare, depistat în trafic de polițiști

Un tânăr de 19 ani din Bărbulești a fost plasat în carantină forțată de polițiști după ce a încălcat măsura izolării la domiciliu. Tânărul a fost identificat în trafic în timp ce încerca să ajungă la Urziceni ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 14:35
(563 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Vindea pește ilegal

Făcăeni: Vindea pește ilegal

Sâmbătă, 2 mai 2020, polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor pe linie de piscicultură, au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 14:30
(528 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 217 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 4 mai 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 217 cazuri de infecție cu COVID-19. În ceea ce privește numărul persoanelor ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 12:50
(477 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru «dare de mită»

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de «dare de mită». În data de 12 martie 2020, ofițerii ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2020, 10:00
(678 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 214 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 3 mai 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 214 cazuri de infecții cu COVID-19. În ceea ce privește numărul ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2020, 13:05
(551 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 191 de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 2 mai 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 191 de cazuri de infecție cu COVID-19. În ceea ce privește numărul ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2020, 13:05
(560 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Jilava. în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare Mihalcea=zero barat în Antrenorul Adrian Mihalcea, debut în Liga I Gigi în Debutează Cupa «Pet Star» vi rusu` în Două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 confirmate în cadrul Primăriei Balaciu taxime trist în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare Viorel în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare vax în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare tratat cu tratament în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare Iubitor de taximetristi în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare un simplu medic în Război între Primăria Slobozia și taximetriști din cauza panourilor despărțitoare incapabil în Municipalitatea plătește 300 mii de lei pentru închiderea gropii de gunoi de la Slobozia Nouă PARUSAN în Paros a demisionat din PRO România Putin (cu ţ) în Administrația Mocioniu la final de mandat tratat cu tratament în Moraru-omul și opera (VIII) Unu în Moraru-omul și opera (VIII) Huuuoooo! în Administrația Mocioniu la final de mandat Recovery cash în Ialomițenii au contribuit cu 70 milioane de lei pentru sistemul de Sănătate Votant în Administrația Mocioniu la final de mandat gigi friptu în Ialomițenii au contribuit cu 70 milioane de lei pentru sistemul de Sănătate DeSPot în Cazuri de infecție cu SARS-CoV-2 în cadrul Primăriei Urziceni și la Căminul pentru Persoane Vârstnice Balaciu
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...