Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița

Lăsat fără funcție timp de 3 zile

Mihai Geantă a fost reînvestit președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița

La începutul acestei săptămâni, reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate l-au revocat din funcție pe Mihai Geantă, președintele al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. După 3 zile, oficialii de la București au revenit asupra deciziei și au decis să-l reînvestească în funcția de conducere pe Geantă.

Pregătiri pentru concurs În perioada în care Mihai Geantă a fost lăsat fără funcție, Casa Județean de Asigurări de Sănătate Ialomița a fost condusă de Doina Stan, directorul economic al instituției. După 3 zile de la această schimbare, oficialii CNAS au emis o dispoziție în baza căreia îl reînvestesc pe Mihai Geantă în funcția de conducere, însă în baza unei delegații, care expiră pe 26 iunie 2020. La această dată, CNAS va scoate la concus posturile de conducere din cadrul mai multor Case Județene de Asigurări de Sănătate, printre care se numără și cea din Ialomița. «Conducerea CNAS vrea să coreleze parametrii de performanță ai managerilor cu noile reglementări în vigoare. De aceea s-a emis un Ordin de revocare, pentru că parametrii actuali erau necorespunzători. Apoi, s-a revenit asupa deciziei și am primit delegare... Din 26 iunie va fi scos din nou postul de conducere la concurs. Nu știu încă dacă voi candida!» a declara Mihai Geantă, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița. Reamintim faptul că Mihai Geantă este cel mai longeviv șef al unei instituții publice din Ialomița, care a rezistat în funcție indiferent de schimbările care s-au petrecut pe scena politică...

29 Mai 2020, 16:10 (1967 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Sănătatea din Ialomița primește bani prin acte adiționale
Diabetul îmbolnăvește în fiecare an 300 de ialomițeni
Spitalul de Urgență Slobozia, acționat în instanță pentru recuperarea a 700 mii de lei

Comentariile cititorilor:


nadal:
(2 Iunie 2020, 12:53)
Omu e tare-n...tenis, (era sa scriu denis). Si are "serviciul" bun, puternic, cat ai clipi da un ace (as) ca doar il are in maneca. La concursul anterior a luat punctaj de a pus judetul Ialomita pe harta prostiei in lume, nu doar in tara. Off, pana nu ne scuturam de politica asta infiltrata in toate institutiile, nu vor razbate profesionisti la conducere. Tot din astia care pupa inelul politic se vor mentine pe la butoane. Nu e clar ca dupa ce a fost dat jos, cineva influent o fi sunat la telefonul rosu ca sa-l numeasca la loc? O fi avut ceva in geanta pe baza caruia a fost reevaluat?
MEDIC:
(2 Iunie 2020, 08:57)
Mihaie  care este darul pregatit pentru evenimentul din 20 .
cicuta:
(30 Mai 2020, 18:23)
(...) este suflatorul in urechi ! .....si cand s-o trage linie ! Nimic nu se termina fara socoteală. Toate bune!
oli:
(30 Mai 2020, 18:23)
Pina pe 20 iunie Mihai pregateste darul pentru nasul (...).
#astairomania:
(30 Mai 2020, 12:10)
Iar pe 20 iunie unicul candidat la functie se va numi geanta si gata,s a rezolvat.#astairomania

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 29 Sep 2020
354 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Alegeri Locale 2020: Incidente electorale sesizate autorităților la Făcăeni și Țăndărei

Scandal cu urna mobilă la Făcăeni. Biroul Electoral Județean a aprobat solicitarea venită din partea unui candidat pentru funcția de primar în care acesta a reclamat faptul că procedura pe care președinții ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 17:15
(894 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri Locale 2020: 11 sesizări privind incidente electorale în Ialomița

De la începerea procesului de votare, duminică 27 septembrie 2020, au fost înregistrate 11 sesizări privind incidente electorale:
-influențare alegători în localitatea Traian (neconfirmată) ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 13:50
(576 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri Locale 2020: Reclamații privind transportul alegătorilor la Slobozia, Rădulești și Scânteia

Alte 3 incidente electorale au fost sesizate Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Potrivit polițiștilor, reclamațiile respective fac referire la transportul alegătorilor către Secțiile de ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 13:20
(350 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1225 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 27 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1225, cu 12 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 13:05
(240 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri Locale 2020: La Amara se transportă persoane spre secțiile de votare

Ziua Alegerilor Locale nu este lipsită de incidente electorale în localitatea vecină Sloboziei. Astfel, duminică, 27 septembrie 2020, la Amara, au existat numeroase sesizări privind transportul persoanelor ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 11:20
(559 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri Locale 2020: Incidente electorale în Ialomița

Conform Biroului Electoral Județean, instituția a fost sesizată cu privire la faptul că într-una dintre secțiile de votare din județ membrii Secției nu poartă măștile de protecție și nu folosesc dezinfectanți ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2020, 10:20
(345 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1213 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 26 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1213, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2020, 13:05
(153 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Șase persoane, rănite într-un accident rutier

Movilița: Șase persoane, rănite într-un accident rutier

Pompierii militari din cadrul ISU Ialomița au intervenit în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, 25/26 septembrie a.c., în jurul orelor 23,00, la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Movilița ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2020, 08:15
(225 vizualizări - 1 comentariu)


8

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

25 Septembrie 2020, 19:10


Beat la volan pe străzile Sloboziei

Un bărbat, de 53 de ani, din Slobozia, a fost oprit în seara zilei de joi, 24 septembrie a.c., pe un drum public din oraș de către un echipaj de Poliție. Oamenii legii au observat că mergea cu mașina pe ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 16:15
(240 vizualizări - 0 comentarii)


10

Fetești: Arestat pentru «furt calificat»

Joi, 24 septembrie a.c., polițiștii din Stelnica au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 16:10
(122 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1205 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 25 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1205, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 13:05
(137 vizualizări - 0 comentarii)


12

AJFP Ialomița: 30 septembrie 2020, termen limită pentru depunerea notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare

Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește că termenul limită de depunere a notificării prin care se manifestă intenția de a beneficia de măsura de restructurare a obligațiilor bugetare restante ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2020, 10:35
(138 vizualizări - 0 comentarii)


Primăria Slobozia: Termen scadent pentru plata impozitelor

Serviciul Taxe și Impozite al Primăriei Slobozia aduce la cunoștință contribuabililor care au ales să-și plătească taxele locale în două rate faptul că termenul scadent pentru plata celei de-a doua rate ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 17:10
(197 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Cu sturionii în mașină

Făcăeni: Cu sturionii în mașină

Un bărbat, de 44 de ani, din Fetești, s-a ales cu un dosar penal după ce asupra sa au fost descoperite 10 exemplare de cegă, pentru care nu avea documente legale cu privire la proveniență. Bărbatul a fost ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 17:00
(282 vizualizări - 1 comentariu)


Făcăeni: Alcoolul l-a lăsat fără permis

În urma unei acțiuni preventive desfășurată miercuri, 23 septembrie a.c., pe zona de Est a județului Ialomița, polițiștii au oprit în trafic un șofer care, înainte de a se urca la volan, consumase băuturi ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 16:55
(171 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1191 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 24 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1191, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 13:10
(152 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale la firmele care folosesc zilieri

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2020, în perioada 14-19.09.2020 s-a desfășurarat ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2020, 12:15
(145 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Campanie europeană de conștientizare a lucrătorilor și angajatorilor cu privire la beneficiile muncii declarate

În cadrul campaniei lansate de European Commission și de European Labour  Authority, începând cu data de 21.09.2020 și până vineri 25.09.2020 vor avea loc evenimente și activități pentru promovarea ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2020, 15:50
(177 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1183 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 23 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1183, cu 1 caz mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2020, 13:10
(148 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programarea on-line, un nou serviciu electronic la dispoziția contribuabililor

Ministerul Finanțelor Publice, prin Centrul Național pentru Informații Financiare, și ANAF au colaborat la dezvoltarea și implementarea unui nou serviciu electronic, Programarea on-line, prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2020, 12:55
(188 vizualizări - 0 comentarii)


Probleme tehnice la APM Ialomița

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița informează publicul interesat asupra faptului că, în urma unor defecțiuni tehnice la nivel național, nu sunt funcționale atât pagina web a instituției și e-mailul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2020, 15:50
(120 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1182 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 22 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1182, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2020, 13:05
(251 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1169 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 21 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1169, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2020, 13:05
(207 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii intenționate pe miriști de porumb la Armășești și Balaciu

În cursul zilei de duminică, 20 septembrie a.c, în jurul orelor 20,30, pompierii ialomițeni au fost solicitați, printr-un apel la 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu de miriște de porumb care ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2020, 11:20
(260 vizualizări - 0 comentarii)


11,13 tone de tutun, confiscate de inspectorii ANAF-Antifraudă

De la începutul lunii septembrie a.c., inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, au confiscat 11138 kg de tutun brut, provenit din Bulgaria ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2020, 09:10
(233 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1161 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Duminică, 20 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1161, cu 20 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2020, 13:05
(185 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1141 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Sâmbătă, 19 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1141, cu 12 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2020, 13:05
(284 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1129 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Vineri, 18 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1129, cu 19 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2020, 13:10
(329 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1110 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 17 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1110, cu 21 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2020, 13:05
(365 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Clinterci în Clean Tech produce ilegal și nu respectă condițiile de funcționare impuse de autorități @ Constantin în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei Constantin în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei alegator în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei pe bune în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» colocatar katanga în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei Nelutu în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei Vorbareata în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» Cetatean în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei vasile în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» slobozean în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei art în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» pe bune în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» Gina în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei T,B, în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei Unul în Liberalul Dragoș Soare, NOUL PRIMAR al Sloboziei Viorel în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» Mary în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» Vali în «Mulțumesc Echipei PSD pentru implicarea de care a dat dovadă!» Succesuri în 38 primari-PSD, 17 primari-PNL, 2 primari-ALDE, 3 primari-PRO România, 2 primari-Partidul Ialomițenilor, 2 primari-USR PLUS, 1 primar-AUR, 1 primar-independent
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...