Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Campioana se va stabili pe teren

Fotbal, Liga a IV-a

Campioana se va stabili pe teren

Criza sanitară prin care încă trecem a curmat evoluția firească a campionatelor de fotbal județene. Suntem probabil județul cu cea mai largă reprezentare la acest nivel și putem vorbi de mii de fotbaliști amatori cărora li s-a îngrădit dreptul de a-și urma pasiunea la final de săptămână. Dar cum și aici avem ca peste tot ierarhii care trebuie să-și găsească o finalitate, conducătorii AJF au mari bătăi de cap în această perioadă. Să luăm exemplul Ligii a IV-a ialomițene, care a tras obloanele după 17 etape. Prin urmare, într-o desfășurare normală mai erau de parcurs 13 runde și se anunța cel mai aprins final de sezon din ultimul deceniu. Bărăganul Ciulnița și Victoria Țăndărei acumulaseră 38 de puncte, iar Înfrățirea Jilavele 36. Nici CS Amara nu stătea rău cu cele 33 de puncte ale sale. AJF Ialomița are așadar «ghinionul» unei ierarhii extrem de strânse, urmând să tranșeze totul pe teren.

Data limită 27 iulie 2020 Întrunită săptămâna trecută în ședință video cu Asociațiile Județene de Fotbal, conducerea Federației Române de Fotbal a trasat în linii mari sarcinile pentru terminarea campionatelor, lăsând forurile județene să aibă ultimul cuvânt. «FRF solicită încheierea campionatelor județene pe baza criteriilor sportive, adică pe teren, prin desfășurarea unui tip de play-off sau de meciuri de baraj, în funcție de data reluării com­petiției fotbalistice la nivel amator (obligatoriu câștigătoarea trebuie să obțină Certificatul de Identitate Sportivă, fără de care nu poate participa în barajul de promovare în Liga a III-a» se sti­pulează în comunicatul fede­ralilor care recomandă AJF să se asigure că la competiție sunt întrunite toate normele de siguranță sanitară pentru participanți. De asemenea, deciziile AJF trebuie să producă «cel mai mic nivel de nedreptate» partici­pan­ților, știut fiind faptul că peste tot unde s-au luat astfel de ho­tărâri au existat și nemulțumiri. Pentru că barajul de promovare în Liga a III-a se va derula în perioada 1-9 august 2020, AJF Ialomița a hotărât să finalizeze competiția în perioada 1-27 iulie a.c., aceasta fiind și data limită trasată de FRF. Spe­cificăm faptul că barajul pentru Liga a III-a va cu­prinde în premieră serii de 3 echipe care vor evolua în sistem «fiecare cu fiecare», doar ocupanta locului 1 în serie, fiind sigură de promovare. Pe lângă campionatul Ligii a IV-a, AJF trebuie să stabilească și câștigătoarea fazei județene a Cupei României, competiție din care au mai rămas 4 etape. Cum FRF a stabilit 11 august a.c. pentru primul tur al preliminariilor, finala ialomițeană a Cupei trebuie să se desfășoare până pe 5 august 2020. «În varianta cea mai optimistă, vom începe competițiile de fotbal amator pe data de 1 iulie 2020. Din păcate, lucrurile nu sunt așa cum ne doream, noua etapă de relaxare nelăsând posibilități de desfășurare a meciurilor la acest nivel. Tot ce știm sigur este că datele limită hotărâte de FRF sunt 27 iulie pentru terminarea campionatului și 5 august pentru Cupa României. De aici pornesc mai multe scenarii, vizând terminarea sezonului, în funcție de momentul în care autoritățile vor decide să dea undă verde competițiilor de fotbal amator, vom hotărî pe care îl vom alege. Sperăm că momentul repornirii competiției să nu fie foarte aproape de termenul limită și să avem posibilitatea găsirii unei soluții cât mai echitabile pentru toate echipele!» ne-a declarat președintele AJF Ialomița, Vasile Bratu.

Liga a IV-a cu 18 echipe Dacă în pentru titlul de campioană a județului totul se va decide pe teren, în privința retrogradării se preconizează scena­riul pe care l-au urmat cei de la FRF pentru Liga a II-a și Liga a III-a: nu retrogradează nimeni. Astfel, în sezonul 2020-2021, Liga a IV-a va avea 18 echipe la start fără a se ști deocamdată câte vor promova din Liga a V-a. Momentan, Liga a IV-a numără 15 echipe, din care una ar putea promova în eșalonul superior. În această situație, din Liga a V-a vor urca 4 echipe. Dacă, însă, s-ar rata promovarea, iar Recolta Gheorghe Doja nu ar avea forța financiară necesară pentru a rămâne în Liga a III-a, vor mai rămâne doar două locuri vacante. «Cum am mai spus, căutăm și aici cele mai bune soluții... Desigur, dorim să avem o reprezentare cât mai nume­roasă în diviziile naționale. Conducerea celor de la Gheorghe Doja depune mari eforturi pentru ca echipa să fie prezentă și în sezonul viitor în Liga a III-a. Totul depinde, ca peste tot, de factorul financiar. Sunt multe probleme peste care va trebui să trecem în perioada imediat următoare, dar cel mai important este să rămânem sănătoși...» conchide Vasile Bratu. Criza noului Coronavirus a lăsat peste tot urme adânci așa că, în mod cert, viitoarea configurație a Ligii a IV-a va suferi schimbări majore....

19 Iunie 2020, 08:55 (1191 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Turul la Ulmu, returul la Slobozia
Antrenorul Adrian Mihalcea, debut în Liga I
Se reunesc pe 17 iunie 2020
S-au încurcat fruntașele
Surpriză la Rovine

Comentariile cititorilor:


Gigi pt Amaru:
(29 Iunie 2020, 22:24)
Nu stii sa citesti in articolul de mai sus scrie clar barajul se va juca în 3 ciulñita Tandarei Jilavele cine tea mințit ca Jilavele nu are CIS pun pariu pe 10000 E ca are daca nu stii sa citesti nu mai comenta
Gigelee:
(29 Iunie 2020, 19:36)
Gigele, du-te la Ajf si propune asta ! Si lasa-ne pe noi :))))) repet daca Amara va juca baraj pentru promovare o sa fie cel mai mare scandal pe care l-a avut Ajf vreodata !
Gigi:
(28 Iunie 2020, 12:26)
Clar baraj Ciulnita Tandarei Jilavele Amara in 3 etape asta-i cel mai bn
Gigelee:
(27 Iunie 2020, 15:50)
Unde ai vazut tu ca s-au înjumătățit punctele la vreun Ajf?? Nici macar la liga 3 nu au facut asta, si la liga2 Uta s-a dus la TAS pentru chestia asta si au dat in judecata FRFR si o sa castige ! Nu mai vorbi prostii ! Si unde ai vazut tu ca se primeste CIS-ul asa intr-o luna? Ma faci naibii sa rad ,vorbești sa te aflii in treaba:))) daca cumva Amara o sa fie inclusa in baraj pentru castigarea ligii a4a o sa iasa scandal mare, va zic eu !
Gigi:
(26 Iunie 2020, 15:09)
Dacă se îmbunătățește punctele mai ramane doar 2 puncte distanța față de locul 1 Amara de Ciulnita si deci are șanse la titlu dar in nici un caz nu se joacă locul 1 cu 2 pt ca e doar 2 puncte de locul 1 Jilavele de Ciulnita si Tandarei cine a zis ca nu are CIS cei din Jilavele daca ia campionatul și-l scoate imediat
Amaru:
(25 Iunie 2020, 08:00)
Gigi nu ai cum sa ridici pretenții la diferența de 5 puncte! Probabil se pune presiune enormă sa fie Amara la meciurile de baraj. Daca jilavele nu o sa fie ...cel mai corect și simplu tur retur Baraganu-Tandarei. Orice alt scenariu demonstrează că AJF ul este o marioneta politica .
Pentru Gigi:
(24 Iunie 2020, 17:25)
Esti cumva din Amara? :)))) la nivelul ligii a 3a s-a stabilit pentru promovare baraj locul 1 cu 2 daca diferenta fata de locul 1 este mai mica de 3 puncte ! Ce sa caute amara in play off? Este la diferență de 5 puncte față de locul1 !Jilavele nu au CIS nu au ce cauta la baraj ! Ramane doar Ciulnita si Tandarei sa joace un meci de baraj sau tur retur pentru desemnarea campioanei judetene ! Asta e parerea mea si cred ca asa trebuie facut! Deoarece se pot trezi si Munteni Buzau ca au sanse si Axintele si Abatorul in caz de prin absurd îi baga pe cei din Amara sa dea baraj ceea ce nu mi se pare ok !
Gigi:
(23 Iunie 2020, 22:56)
Pt desemnarea campioanei sa se joace play off locurile 1 - 4 cu îmbunătățirea punctelor in 3 etape oaspeții din tur sa fie gazde acum adica Tandarei si Amara vor juca la Jilavele iar Ciulnita acasă cu Jilavele baraj Ciulnita cu Tandarei este exclus categoric deoarece trebuia sa fie cel putin 3- 4 puncte față de locul 3
Cooperativu`:
(20 Iunie 2020, 13:58)
„Campioana se va stabili pe teren”. Aha!...Să înțeleg că, în mod normal, campioana se stabilea în altă parte?
Afon.:
(19 Iunie 2020, 17:45)
Galben rosu...scuze:)
Afon.:
(19 Iunie 2020, 17:43)
Alb abastru...Tandatei!! Ca scrie pe tricou:)..alb rosu...cine stie!?
Nu inteleg:
(19 Iunie 2020, 10:47)
Eu tot nu am inteles nimic! Se joaca pe teren dar nu retrogradeaza nimeni? Pai echipele de la coada joaca degeaba oricum nu retrogradeaza! Nu vad logica aici! Cel mai ok era sa joace Tandarei cu Ciulnita tur-retur si gata! Luati exemplul celorlalte judete unde se mai joaca doar locul 1 cu 2 atat! Cu tot respectul pentru echipa de Amara ca au realizat lucruri extraordonare si îi felicit pe calea asta, dar nu poti emite pretentii la locul 1 cand esti la 5 puncte distanță!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 13 Iul 2020
356 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: 522 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 12 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 522, cu un caz mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2020, 13:05
(20 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Răniți de un șofer fără permis

Inconștiența unor tineri era să-i arunce în brațele morții. În dimineața zilei de duminică, 12 iulie 2020, aceștia s-au urcat în mașina condusă de un tânăr de 24 de ani care nu poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2020, 08:30
(159 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 521 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 11 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 521, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2020, 13:05
(177 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: A fost găsit ialomițeanul evadat din Penitenciarul Rahova

În seara zilei de vineri, 10 iulie 2020, polițiștii ialomițeni au reușit să-l identifice pe tânărul de 32 de ani care, în luna martie, a evadat din Penitenciarul Rahova. Acesta se afla pe un câmp din localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 20:20
(289 vizualizări - 2 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

10 Iulie 2020, 17:15


USR PLUS Ialomița susține strângerea de semnături on-line

Organizația USR PLUS Ialomița trage un puternic semnal de alarmă în ideea în care România se pregătește de Alegerile Locale care vor alea loc duminică, 27 septembrie 2020. Conform Legii 115/2015, fiecare ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 16:10
(128 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut după ce a furat portofelul unei bătrâne

Un bărbat de 53 de ani, din Slobozia, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat portofelul unei bătrâne de 71 de ani, plecată la cumpărături la un supermarket din oraș. Femeia a sesizat dispariția ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 16:05
(156 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 514 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 10 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 514, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2020, 13:05
(232 vizualizări - 0 comentarii)


8

Gura Ialomiței: Beat la volan, a derapat cu mașina

Un cetățean din Gura Ialomiței a sesizat joi dimineața, 9 iulie a.c., în jurul orei 3,00, faptul că un autoturism a derapat pe raza localității. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 15:25
(188 vizualizări - 0 comentarii)


9

Perieți: Arestat pentru «furt calificat»

Miercuri, 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 15:20
(166 vizualizări - 0 comentarii)


10

Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Miercuri, 8 iulie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii rutieri din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani. În urma verificării în bazele de date, s-a ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 15:15
(151 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Bărbulești

Razie la Bărbulești

Peste 160 de efective ale Poliției și Jandarmeriei au descins în dimineața zilei de joi, 9 iulie a.c., în comuna Bărbulești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 15:10
(183 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 503 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 9 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 503, cu 39 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2020, 13:05
(291 vizualizări - 0 comentarii)


13

Grupul de Comunicare Strategică: 464 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 8 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 464, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 13:05
(352 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga!

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește municipiul Fetești/Ialomița, RAJA Constanța va sista furnizarea apei, joi, 9 iulie ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 09:40
(154 vizualizări - 0 comentarii)


Gimbășani: Bărbat salvat de pompieri dintr-un canal de vizitare elevator

Gimbășani: Bărbat salvat de pompieri dintr-un canal de vizitare elevator

Evenimentul a fost semnalat de un lucrător al unei firme marți, 7 iulie a.c., în jurul orelor 15,25. În sprijinul bărbatului de 43 de ani s-au deplasat de urgență 3 echipaje de salvare de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2020, 08:40
(231 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

7 Iulie 2020, 17:10


Ion Roată: Utilaje agricole cuprinse de flăcări

Ion Roată: Utilaje agricole cuprinse de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două utilaje agricole, puse în funcțiune pe un câmp din zona localității Ion Roată. Cel mai probabil flăcările au izbucnit ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 16:05
(307 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo-Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii (ce vor atinge în anumite intervale viteze de 80-90 km/h), averse ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 15:55
(128 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența alcoolului

În urma unei acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au identificat , pe raza localităților Rădulești, Slobozia și Țăndărei, 4 conducători auto care circulau pe drumurile publice ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 15:50
(176 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o casă din Movila

Incendiu la o casă din Movila

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia și membrii serviciului voluntar cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru stingerea unui incendiu care ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 15:05
(141 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila incendiu


Grupul de Comunicare Strategică: 455 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 7 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 455, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2020, 13:05
(222 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat

În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 21:20
(327 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 3 iulie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Slobozia au oprit pentru control, pe raza localității Misleanu, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate. În urma solicitării ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 16:10
(215 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 444 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 6 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 444, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de vineri, ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2020, 13:05
(245 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni integrate pentru combaterea COVID-19

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19, la nivelul județului Ialomița se vor desfășura acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2020, 08:20
(166 vizualizări - 0 comentarii)


Șosele însângerate în județul Ialomița

Șosele însângerate în județul Ialomița

Zi neagră pe șoselele din Ialomița sâmbătă, 4 iulie 2020. Cinci persoane au fost rănite și una a murit în urma a 3 accidente rutiere, petrecute pe raza localităților Fetești, Coșereni și Misleanu. Cel mai ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2020, 12:15
(785 vizualizări - 5 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 440 de cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 3 iulie 2020, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 440, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de joi, 2 ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 13:05
(298 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis sau cu permise suspendate

Joi, 2 iulie a.c., în jurul orelor 15,00, polițiștii din Balaciu în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe raza de competență au oprit pentru control un autoturism condus de un ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 11:40
(261 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pieton acroșat de un autoturism

Joi, 2 iulie, a.c., în jurul orelor 18,00, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier în municipiul Slobozia, în care un autoturism a lovit un pieton. La locul evenimentului s-a deplasat de urgență ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2020, 10:55
(308 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...