Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Orașul-stațiune nu poate asigura apa curentă pentru locuitori

Dinastia Moraru asediază Amara

Orașul-stațiune nu poate asigura apa curentă pentru locuitori

În urmă cu 10 ani, administrația Moraru anunța finalizarea investiției într-o nouă sursă de apă potabilă pentru locuitori. La acest moment, Amara se confruntă cu o criză acută de apă curentă. În perioada verii, cererea de apă curentă este de 4 ori mai mare decât capacitatea puțurilor forate în anul 2010! Primarul Ion Măiță susține că vina aparține administrației Moraru, care a gestionat defectuos acest proiect. În replică, fiul lui Victor Moraru, Valentin Moraru, îl cataloghează pe primarul din Amara drept «mincinos». În decursul anilor, apa furnizată locuitorilor din oraș nu s-a mai încadrat în para­metrii de potabilitate impuși de lege...

Moștenirea administrației Moraru În anul 2010, administrația Moraru anunța finalizarea unei investiții de peste 900 mii de euro din fonduri europene pentru o sursă independentă de apă potabilă captată din subteran. Ambiția de la acel moment a edilului Victor Moraru a fost aceea de a desprinde Amara de Urban SA. Derulată în grabă, investiția a generat probleme încă de la inaugurare. Apa furnizată locuitorilor nu a întrunit parametrii de potabilitate impuși de lege, iar volumul de apă furnizat a fost mult sub așteptări. De-abia în anul 2019 admi­nistrația locală a investit aproximativ alte 100 mii de euro pentru o instalație de osmoză inversă pentru tratarea apei. În pofida acestor eforturi tardive, si­tuația de la Amara rămâne dramatică. Conform informațiilor oficiale, capa­citatea celor 5 puțuri forate este de 78 mc pe oră. În mod normal, acest volum este suficient pentru nevoile orașului. În perioada verii însă, consumul mediu de apă crește de la 60 mc la 240 mc, fapt care duce la întreruperea furnizării de apă curentă.

Primarul Ion Măiță se apără La presiunea opiniei publice, primarul Ion Măiță a explicat situația pu­blic, acuzând fosta administrație de gestiune defectuoasă a proiectului: «Forajele, de care fosta administrație s-a ocupat cu „MARE PRICEPERE ȘI ATENȚIE“, au fost concepute pentru a asigura cel mult nivelul minim necesar uzului casnic, perioada de vară, unde consumul explodează, nefiind luată nici măcar în considerare. Din total puțuri disponibile, puțul numărul 4 a fost conceput greșit încă din pro­iectare de către administrația europeană, acesta furnizând un debit total de 5 metri cubi pe oră-un debit insuficient pentru a susține măcar necesarul hotelurilor din Amara. În ultima pe­rioadă, echipa de mentenanță a efectuat o lucrare de deznisipare a puțurilor, pentru a putea monta noile pompe achiziționate, în parametrii optimi. De asemenea, în urma lucrărilor de dez­nisipare s-a constatat faptul că unul din puțuri are o adâncime mult mai mică, deși în fișa tehnică acesta are aproximativ 75 metri adâncime» susține acesta, printre altele.

Dinastia Moraru contraatacă
Paradoxal, nota de plată a acestor investiții perdante e descărcată în ograda primarului Ion Măiță. Cel mai vehement contestatar al acestuia e fiul lui Victor Moraru, Valentin Moraru, pe care tatăl său îl pregătește pentru preluarea mandatului. «Eu te întreb ceva, min­cinosule! Ce făceai dacă hotelurile erau ocupate la capacitate maximă în perioada asta? Ca să îți permiți tu să vorbești de fosta administrație, ți-ar trebui 1000 de ani în care să-ți dai seama cum funcționează treaba! Abia atunci când vei avea contribuție la măcar un euro adus și implementat în Amara, să îți permiți să folo­sești cuvântul „administrație“! Până atunci, ia-l de mână pe Țintă și mergeți să adunați gunoiul de la oameni pentru că e de­licată situația în orașul nostru!» îl in­terpelează Valentin Moraru, grobian, pe primarul Ion Măiță pe Facebook. Interesantă în context este polarizarea opiniei publice din Amara în jurul celor doi viitori contracandidați. Lipsa spa­țiului tipografic nu ne permite reflec­tarea tuturor puncte­lor de vedere. Am ales însă postarea Denisei Daniela, pe care o considerăm suficientă pentru formularea unei con­cluzii. «Potabilă?! Conform DEX: „potabil=Care îndepli­nește toate cali­tățile necesare pentru a putea fi băut. Care se poate bea; bun de băut“. Ce curge la robinete în orașul Amara, NU se numește „apă potabilă“. În niciun caz!».

17 Iulie 2020, 11:05 (3795 vizualizări - 23 comentarii)

Citiți și:
Șantierul din Grădina de Vară de la Amara
Primarul din Amara își exprimă... gratitudinea
Grădina de Vară din Amara va fi modernizată. Adio, Festivalul «Trofeul Tinereții» 2020!

Comentariile cititorilor:


BRISCU:
(11 August 2020, 10:49)
Nu  este  o  probleme  existentiala dar  afecteaza  extrem  de  multa  lume!Numai  150  metri  de asfalt  si  cateva  bancute! Atat  doresc  la  Amara  pentru  a  putea  ajunge  de  la  aleea  principala  la  intrarea  strandului  de  la  hotel  Parc. Iti  rupi  picioarele cand mergi  sau  vii  de  la  lac.De  ani  de  zile,  chiar  nu  se  poate ?
Ionica:
(21 Iulie 2020, 15:30)
Va ofer eu o surpriza in curand celor din primarie care din cati sunteti nu raspundeti la un mail,a trecut termenul legal de mult si ...............Acum pe rand,prefectura,consilul judetetean sa vedem cine ne merita totusi voturile
Mary:
(20 Iulie 2020, 11:09)
  Prostia, este o boală care îmbinată cu hoția afectează  totul cu cine vine în contact. Singurul remediu este școala. Școala adevărată!!! Și cum multora din staful conducerii acestui județ le lipsește școala adevărată, noi, ăștia, muritorii de rând, avem de suferit. 
Sper ca într-o bună zi să fim mândrii de județul, respecriv orașul nostru, iar cei care ne conduc să fie oameni cinstiți, și derștepți. Altfel, nu se poate!!! Scursurile nu au ce căuta aici!!
Cineva:
(19 Iulie 2020, 02:52)
De "războaie" ca cel dintre ăștia 2 au auzit și s-au săturat toți cetățenii, în orice localitate în care există nemulțumiri și lipsă de educație/interes/cooperare, atât din partea conducerii, cât și a comunității. Principalii vinovați pentru "dezastrul" în care s-a transformat orașul Amara sunt chiar locuitorii săi! Oricare dintre cei 2 rivali ar fi la putere, populația nu va fi niciodată mulțumită: dacă nu faci, ești mincinos și trăiești bine de pe urma lor; dacă faci, trebuia altfel sau trebuia să faci mai mult sau mai bine. Pe "(...) Jr", cum îl menționați în comentarii, cu ce argumente îl denigrați? Este "parvenit" pentru că tatăl sau a avut și are o anume funcție? Că familia lui este separată, așa cum poate sfârșesc jumătate din familiile din lumea asta? Că nu este însurat sau că are cunoștințe "din lumea interlopă"!?! Domn' primar al vostru zice si nu face. Zice și (...), destule. Dar aveți oare motive să spuneți și despre el că nu face ceea ce spune? Răspunsul dați-vi-l vouă înșivă, eventual și când vă veți alege noul lider!
ba ma lasi:
(18 Iulie 2020, 21:29)
Amara este oras ???? Ba ma lasi !!!! Este gluma deceniului .
Adi:
(18 Iulie 2020, 19:57)
Fiecare om merita criticat după realizările sau eșecurile sale,pana acum (...) nu a avut ocazia sa demonstreze în administrația locala a orașului Amara ,dar dacă va avea ocazia sunt sigur ca își va da toată silința pentru realizări cât mai bune pentru Amara.Probabil are și el defecte,dar.cine nu are...?
Bajan Nicoleta:
(18 Iulie 2020, 18:52)
Doamne ajuta,speram sa fie binee!
Mihaela:
(18 Iulie 2020, 18:31)
Credeți că oricare altcineva,ar fi reușit sa faca ce s.a făcut pentru Amara din anul 2000?? Toate aceste vorbe vin din invidie și frustrare, fără sa gândiți,măcar puțin,ce înseamnă administrația!
Amara:
(18 Iulie 2020, 17:53)
Vrem alt primar !!
VASILE:
(18 Iulie 2020, 17:15)
Desi nu sunt din Amara am avut ocazia sa-l cunosc pe edilul sef al orasului.Am tras concluzia ca este un mare vorbitor de vorbe goale (sa nu zic mincinos si laudaros ) si bate apa-n piua fara sa rezolve ceva ,Alt primar nu mai estede  gasit prin Amara?
Pentru suveica:
(18 Iulie 2020, 15:11)
Vezi ca și tu lucrezi la primărie..si aveți salarii de 6-7 mii lei, pe care îi ei degeaba,NU VAR FI RUSINE
Pentru "suveica.,unu,amelia, :
(18 Iulie 2020, 15:08)
Amarean, cine mă făcut om mare" Se vede de la o poștă că este una și aceeași persoană care comentează, dacă îți asumi cea ce spui , fii mai explicită ,cu cuvintele tale că nu intelegem nimic..
Suveica:
(18 Iulie 2020, 13:44)
Dupa ce a stat o gramada de ani primar, (...) s-a crezut un geniu al administrtiei locale (fara niciun rezultat in acest domeniu) si l-a momit si propus pe (...) ca sa isi rupa gatul (stia ca nu are nicio valoare ). Dupa 4 ani in care in Amara nu s-a facut nimic (mai mult s-a distrus) vine pe cai mari cu alt geniu - (...) jr. sa ne dea lectii. Astia din Amara chiar isi merita soarta daca il aleg din nou. Am auzit ca (...) candideaza iar ( asa este in Romania, in loc sa stai in puscarie , te visezi primar). Alt candidat, tot de teapa lui (...), (...), alt priceput. Cu asta Amara o sa ajunga la nivelui unui sat izolat din munti. Nu le mai ajungi la nas. Chiar nu este nimeni in Amara care sa candideze pt. ca vrea sa faca ceva, nu sa prosteasca oamenii ?
Sile:
(18 Iulie 2020, 09:43)
Pana sa apara inginerii aveam drumuri si sosele bune.Pana sa avem DSP aveam apa potabila(din diverse surse) dar aveam.Avem si garda de mediu si apa potabila si aer curat nu vom mai avea.Padurile erau falnice pana acum 20 ani.Modernismul ne duce la apa imbuteliata la PET,mancarea industrializata si mobila din plastic si fier.Aveam un dictator care isi imbuiba familia.De 30 de ani se imbuiba mii de familii si amante de politicieni.
Unu:
(18 Iulie 2020, 08:30)
Ce îl recomanda pe acest jucător de pacanele sa critice un primar așa slab pregătit cum este actualul edil de la Amara ? O căpușă ce ce a trăit din sângele părinților . Slab pregătit , un purtător ambulant de creer , cu legături dubioase în lumea interlopa , un aventurier care caută de ani de zile un mod de a parveni având un exemplu clar . Îl recomanda tătucu ? Tătucu ce se lauda cu ce a făcut la Amara ? Tot ce a făcut e varza . Investiții mari realizări slabe prost executate . Sa spună cine cunoaște ce funcționează în Amara așa cum a fost proiectat ?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 21 Sep 2020
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Grupul de Comunicare Strategică: 1141 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Sâmbătă, 19 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1141, cu 12 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2020, 13:05
(132 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1129 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Vineri, 18 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1129, cu 19 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2020, 13:10
(114 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1110 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 17 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1110, cu 21 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2020, 13:05
(219 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 1089 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 16 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1089, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2020, 13:10
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

15 Septembrie 2020, 19:10


Grupul de Comunicare Strategică: 1086 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 15 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1086, cu 10 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2020, 13:05
(177 vizualizări - 1 comentariu)


6
Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii»

Protopopiatul Urziceni: «Educația-prioritate a Bisericii»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 1-11 septembrie 2020, s-a organizat cea de a V-a ediție a acțiunii «Educația-prioritate a Bisericii» ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2020, 12:05
(184 vizualizări - 0 comentarii)


Patru salariați ai DSP Ialomița, infectați cu COVID-19

Patru salariați ai DSP Ialomița au fost confirmați pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2. «Aceștia au fost izolați și s-au aplicat măsurile prevăzute în Metodologia INSP!» se arată într-un comunicat de presă ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 14:45
(540 vizualizări - 1 comentariu)


8

Slobozia: Două ordine de protecție provizorii, emise pentru «violență în familie»

Duminică, 13 septembrie a.c., în jurul orelor 21,30, polițiștii din Slobozia au fost sesizați prin 112 de o tânără de 41 ani, din Slobozia, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soțul său ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:55
(265 vizualizări - 0 comentarii)


9
Case mistuite de flăcări la Amara și Căzănești

Case mistuite de flăcări la Amara și Căzănești

Un incendiu violent a cuprins în cursul zilei de duminică, 13 septembrie a.c., în jurul orelor 15,20, o locuință din orașul Amara. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:25
(327 vizualizări - 0 comentarii)


10
Accident la Gura Văii

Accident la Gura Văii

Pompierii militari au intervenit duminică, 13 septembrie a.c., în jurul orelor 19,40, la un accident rutier produs pe DJ201, pe raza satului Gura Vării, în care un autoturism a părăsit partea carosabilă ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:20
(321 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o șiră de baloți în Ograda, furaje arse la Misleanu

În cursul zilei de duminică, 13 septembrie a.c, în jurul orelor 23,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu produs la o șiră de baloți în incinta unei societăți agricole ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:10
(193 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 1076 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 14 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1076, cu 18 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:05
(213 vizualizări - 0 comentarii)


13
Grivița: Cal căzut în canal și salvat de pompieri

Grivița: Cal căzut în canal și salvat de pompieri

Un apel pentru salvarea unei cabaline s-a primit în noaptea de duminică spre luni, 13/14 septembrie a.c., în jurul orei 1,15, de la un cetățean din comuna Grivița. La locul intervenției s-a deplasat un ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 13:00
(217 vizualizări - 0 comentarii)


14

2 cazuri de COVID-19 la Prefectura Ialomița!

Printr-un comunicat de presă, Instituția Prefectului Ialomița aduce la cunoștință că la nivelul instituției au fost confirmare 2 cazuri de infectare cu COVID-19. Astfel, potrivit anchetei epidemiologice ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2020, 10:50
(330 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1058 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Sâmbătă, 12 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1058, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

12 Septembrie 2020, 13:10
(430 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: La mulți ani, pompieri români!

Sărbătorim la 13 septembrie Ziua Pompierilor din România, un eveniment prin care, de 172 de ani se perpetuează amintirea eroismului dovedit pe câmpul de luptă de către înaintașii noștri. Povestea pompierilor ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 13:15
(319 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1054 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Vineri, 11 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1054, cu 7 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 13:05
(247 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoim scos la vânzare pe un site de anunțuri, confiscat de polițiști

Ialomița: Șoim scos la vânzare pe un site de anunțuri, confiscat de polițiști

250 de euro este suma pe care ar fi trebuit să o încaseze un bărbat de 35 de ani din București care a postat pe o rețea de anunțuri o ofertă «protejată de lege». Polițiștii în rol de cumpărători au confiscat ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 12:50
(299 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei pe lina deținerii ilegale de arme

Polițiștii din Ialomița au descoperit la domiciliul unui bărbat din Țăndărei un pistol și 8 butelii CO2, în urma unor percheziții domiciliare pe linia deținerii ilegale de arme. La data de 10 septembrie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 12:45
(273 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de amploare a polițiștilor la Grivița și Traian

Acțiune de amploare a polițiștilor la Grivița și Traian

Joi, 10 septembrie a.c., în intervalul orar 15,00-19,00, 56 de polițiști , precum și 16 jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 12:40
(293 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Băut și fără permis, la volan

Joi noaptea, 10 septembrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Platonești au oprit, pentru control, pe raza comunei Giurgeni, un autoturism condus de un bărbat, de 25 de ani, din comuna Giurgeni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 12:35
(178 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat pentru «tâlhărie calificată»

Joi, 10 septembrie a.c., polițiștii din Slobozia au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2020, 12:30
(198 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr de 19 ani, rănit într-un accident rutier

Pompierii din Slobozia au intervenit miercuri, 9 septembrie a.c, în cazul unui accident rutier petrecut la Slobozia. Din informațiile oferite, două autovehicule s-au izbit frontal. În urma impactului, un ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 13:30
(219 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Movila: Casă cuprinsă de flăcări

Miercuri, 9 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Movila. Flăcările au distrus 60 mp din acoperișul imobilului și au fost ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 13:25
(191 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila incendiu


DSVSA Ialomița: 9 focare de Pestă Porcină Africană au fost identificate pe raza județului

Pesta Procină Africană continuă să creeze probleme în județul Ialomița. Potrivit unei informări a Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, la data 9 septembrie a.c., pe raza ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 13:15
(296 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Urziceni au aplicat în cursul zilei de miercuri, 9 septembrie a.c., sancțiuni în valoare de 39 mii de lei șoferilor unor autovehicule de mare tonaj care transportau material lemnos. Conducătorii ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 13:10
(220 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1047 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 10 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1047, cu 6 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 13:05
(219 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Movilița, suspect de «furt calificat»

Marți, 8 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pe bază de ordonanță un bărbat, de 40 de ani, din comuna Movilița, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». Acesta este acuzat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 12:10
(184 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă informează cu privire la locurile de muncă disponibile în Ialomița. Astfel, la nivelul județului, există un total de 178 locuri de muncă, cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2020, 12:05
(272 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vio în Măștile și dezinfectanții lipsesc din școlile ialomițene Mizerie de la mizerabili în Ajutoare financiare de 5,3 milioane de lei acordate în Ialomița Petre în 8 angajați ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, bolnavi de COVID-19 Slobozean în 8 angajați ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, bolnavi de COVID-19 PNL ist în Măștile și dezinfectanții lipsesc din școlile ialomițene #sepoateSOARE în Dragoș Soare promite cetățenilor «Slobozia în care #sepoate» Costel în Focar: 14 salariați ai DSP Ialomița, infectați cu COVID-19! Succes! în Ghiță Irimescu, noul antrenor al HCM Slobozia Constantin în Colectarea selectivă a deșeurilor, prioritate pentru Alexandru Potor, candidatul PSD pentru funcția de primar al Sloboziei CETATEAN în 8 angajați ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, bolnavi de COVID-19 Cetatean în Măștile și dezinfectanții lipsesc din școlile ialomițene Analiza în 8 angajați ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, bolnavi de COVID-19 Marian în Dragoș Soare promite cetățenilor «Slobozia în care #sepoate» Cetatean în 8 angajați ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, bolnavi de COVID-19 Cici în Colectarea selectivă a deșeurilor, prioritate pentru Alexandru Potor, candidatul PSD pentru funcția de primar al Sloboziei Alexandra în 8 angajați ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, bolnavi de COVID-19 Cu pardonu'omori omu" în 8 angajați ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, bolnavi de COVID-19 cetatean în Colectarea selectivă a deșeurilor, prioritate pentru Alexandru Potor, candidatul PSD pentru funcția de primar al Sloboziei gunoierul în Colectarea selectivă a deșeurilor, prioritate pentru Alexandru Potor, candidatul PSD pentru funcția de primar al Sloboziei Teodor în Rechinii agricoli fac legea la Amara
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...