Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Procurorii DIICOT au sabotat «Dosarul Țăndărei»

Judecătorii mureșeni explică

Procurorii DIICOT au sabotat «Dosarul Țăndărei»

La 7 luni distanță de la achitările definitive din «Dosarul Țăndărei» de către Curtea de Apel Târgu Mureș, reprezentanții instanței au remis publicității un punct de vedere oficial în care explică detaliat motivele pentru care i-au lăsat în libertate pe cei 25 de inculpați ai cauzei. Reacția instanței survine unei serii de declarații pe care actuala conducere a DIICOT-Structura Centrală, prin vocea procurorului șef Giorgiana Hosu, le-a făcut în spațiul public și incriminează maniera în care a fost judecată cauza. Potrivit documentului redactat de Curtea de Apel Târgu Mureș, insuccesul anchetei aparține în totalitate organului de urmărire penală, adică DIICOT-Structura Centrală. Se pare că procurorii anti-mafia au viciat ancheta prin nerespectarea unor aspecte legate de procedura prin care ea trebuia desfășurată. Lipsa de procedură a cântărit însă suficient în balanța judecătorilor mureșeni, iar aceste aspecte au avut ca efect lăsarea în libertate a tuturor infractorilor, motivându-se astfel că faptele reținute în rechizitoriul DIICOT nu ar exista.

Anchetă tratată cu indiferență
Achitarea inculpaților din «Dosarul Țăndărei» în decembrie 2019 a atras atenția întregii opinii publice care a incriminat sistemul judiciar din România, considerându-l lipsit de responsabilitate. La 7 luni de la pronunțarea sentinței definitive în această cauză, Curtea de Apel Târgu Mureș explică de ce a fost posibilă achitarea celor 25 de inculpați din Țăndărei, acuzați de fapte grave, precum «traficul de minori» sau «constituirea unui grup infracțional organizat». Încă de la începutul pledoariei întinsă pe mai multe pagini, judecătorii mureșeni scot în evidență faptul că procurorii DIICOT care au avut în coordonare activitățile de urmărire penală în acest caz au tratat ancheta cu indiferență. Concret, între instanțele din Mureș, Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Mureș și DIICOT s-a purtat o corespondență permanentă între 2011 (anul în care dosarul a fost trimis în judecată) și 2013 (data la care judecata a început efectiv), prin care magistrații au solicitat procurorilor să refacă integral actul de sesizare. Mai mult decât atât, judecătorii au fost obligați să efectueze activități specifice urmăririi penale deși, conform procedurilor, aceasta este sarcina organului de anchetă. «Judecătorul fondului a fost în situația de a efectua unele activități specifice urmăririi penale, respectiv a procedat la identificarea și audierea unor presupuse victime ale traficului de minori, dat fiind faptul că aceste proceduri/activități nu au fost realizate în cursul urmăririi penale» se arată în documentul remis publicității de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Procurorii DIICOT și-au sabotat propriul caz
Suficient de stufos astfel încât părea că este înțesat de probe infailibile, rechi­zitoriul «Dosarului Țăndărei» abundă însă de omisiuni, care i-au determinat pe judecători să reconsidere toate faptele descrise în acest document și să încline balanța în favoarea achitării și nu în cea a condamnării. «Autorii Rechizitoriului s-au limitat la o descriere mai mult decât sumară a activității infracționale, arătând în principal că din probele administrate sau din declarațiile martorilor rezultă in­fracțiunile reținute în sarcina fiecărui in­culpat, fără a realiza însă și o descriere amănunțită a acestor activități infrac­țio­nale și a probelor sau declarațiilor pe care se sprijină acuzarea pentru fiecare inculpat în parte» își exprimă opinia judecătorii mureșeni. De asemenea, procurorii DIICOT au omis să indice în actele de sesizare înaintate instanțelor numele păr­ților vătămate. Totodată, anchetatorii au propus spre audiere martori plecați în străinătate pentru care nu s-au făcut de­mersuri în ceea ce privește aducerea în țară pentru a pleda în fața instanței. La toate aceastea se adaugă și confuzia an­chetatorilor cu privire la numărul exact de minori traficați de către inculpați. Deși potrivit Rechizitoriului ar fi fost folosiți în activitatea infracțională 224 de minori, în realitate nominalizați în fața instanței au fost doar 74. Procurorii nu au reușit să stabilească numărul exact de minori traficați de fiecare inculpat în parte astfel că, în timpul dezbaterilor din sala de judecată, s-a constatat faptul că pentru unii inculpați nu s-au putut stabili minorii traficați, iar pentru alții numărul de minori traficați stabilit a fost mai mic decât cel indicat în actele de urmărire penală. Totodată, procurorii DIICOT au fost re­clamați cu privire la faptul că nu au putut justifica motivele de apel și nu au făcut suficiente demersuri pentru a răsturna decizia dată de către Tribunalul Harghita. «Repre­zentanții Structurii Centrale a DIICOT nu au fost interesați în vreun fel de cursul dosarului, deși aceștia au instrumentat cauza în faza urmăririi penale. (...) Oricât de grave ar fi acuzele aduse unei persoane, atâta timp cât nu sunt probe care să-i dovedească vinovăția, aceasta nu poate fi condamnată» este concluzia la care au ajuns oficialii Curții de Apel Târgu Mureș.

23 Iulie 2020, 07:55 (2274 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
EXCLUSIV: Foștii inculpați ai «Dosarului Țăndărei» cer despăgubiri de 1 milion de euro statului român

Comentariile cititorilor:


oare?:
(26 Iulie 2020, 07:18)
se spune ca pe tiganii din tandarei i-a costat vreo doua miloane jumate toata taraganarea asta.
la banii astia te intrebi daca la procurori este  vorba despre incompetenta sau ..... meserie. .
Vali:
(25 Iulie 2020, 09:10)
Oare ce este mai bine acum in Romania?Infractor sau om cinstit?Infractor nu platesti taxe,draci laci si poti cumula,pune deoparte 5...10 miliarde.Cinstit,esti toata ziua la cozi,banci,rate,stai cu chirie sau in apartamentul mostenit...Masini?Unul cu Bemweul,altul cu Loganelul.
Tudor:
(25 Iulie 2020, 06:46)
Neglijență gravă, nu te joci cu libertatea oamenilor. Astfel de procuerori nu au ce căuta în sistemul judiciar. Dati afară și să răspundă material pentru cheltuiala făcută de stat cu acest dosar.
ticu:
(24 Iulie 2020, 10:07)
Toti procurorii implicati vor primi pensii speciale
Gelu :
(24 Iulie 2020, 07:56)
Procurorii englezi frecau palmele linistiti,ca vor sta tandarenii la bulau ca pe vremea comunismului.Avem niste specimene ce pun botul la cascaval la care se adauga o cardasie perfecta in justitie,ce nu a vazut englezul!Pe langa dosarul tandarenilor,cel din 10 august,cu probe video in care jandarmeria batea cetateni cu bratele ridicate?Dar cu cretinul de sef politie la Gerota,care a dat-o elegant si...Clasare!Un amarat nu scapa de condamnare. (inculpatul borcea regula judecatoarea) Vivat judecatore! Vivat procurore!
ciomu:
(23 Iulie 2020, 20:16)
Propriul caz ? Nu prea cred
cetatean:
(23 Iulie 2020, 13:49)
La puscarie.............dati un exemplu concret ?! 
Ionel:
(23 Iulie 2020, 08:41)
Băgați la puscarie toți,ei cică reprezintă legea si de fapt sunt mai infractori decât cei cercetați și să nu mai spunem că au și salarii babane.
tratat cu tratament:
(23 Iulie 2020, 08:15)
Aici e vorba de coruptie la nivel inalt, milioane de euro. In rest, institutii (DNA, DIICOT, ANAF,Curtea de conturi, ANI) care sunt inutile aceste tari, fiind mari consumatoare de resurse. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 19 Oct 2020
219 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: Autocamion cuprins de flăcări

Un autocamion care transporta sticlă a luat foc în ziua de joi, 13 august 2020. Autotrenul se afla parcat pe marginea dreaptă a drumului, cel care a observat flăcările fiind șoferul. Acesta a sunat la ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:40
(644 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: În trafic, băut și fără permis

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din localitatea Albești. Acesta a fost identificat în trafic miercuri, 12 august a.c., la volanul unui autovehicul, ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:35
(612 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Polițiștii ialomițeni au organizat miercuri, 12 august a.c., o acțiune preventivă pe raza municipiului Urziceni. Scopul său a fost acela de a asigura un climat de ordine și siguranță publică. Astfel, au ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 16:30
(616 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 856 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 856, cu 18 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

13 August 2020, 13:10
(616 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 838 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 12 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 838, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 13:05
(671 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Șoferi beți la volan, prinși de aceeași patrulă de polițiști

Polițiștii ialomițeni au întocmit noaptea trecută două dosare penale pentru refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, pe numele a doi bărbați din Fetești, depistați în trafic în stare vădită de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 11:20
(681 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă în perioada 10-31 august 2020

Românii pot subscrie, începând de luni, 10 august 2020 pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2020, 09:35
(708 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Interdicția arderii miriștilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vine în atenția opiniei publice cu informații privind interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 16:20
(652 vizualizări - 0 comentarii)


8

IPJ Ialomița: Trei bărbați, reținuți pentru «lovire sau alte violențe» și «violare de domiciliu»

Polițiștii ialomițeni au identificat și reținut pentru 24 de ore trei persoane, bănuite că ar fi intrat în curtea unui bărbat din localitatea Miloșești, pe care l-ar fi lovit. Astfel, polițiștii Serviciului ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 16:10
(632 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Căutat de autoritățile germane, identificat de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza orașului Țăndărei, un tânăr de 17 ani, din comuna Săveni, pe numele căruia autoritățile judiciare din  Germania au emis un mandat european de arestare ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:20
(588 vizualizări - 0 comentarii)


10

ITM Ialomița: Angajatori amendați pentru «muncă la negru»

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a desfășurat, în luna iulie 2020, acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă în urma cărora s-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:10
(596 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Brăilean prins șofând beat, fără permis și la volanul unei mașini furate

Un tânăr de 21 de ani din județul Brăila este cercetat penal de polițiști pentru furtul unui autoturism, conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice. La data de 9 august a.c., polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 14:05
(558 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 829 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 11 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 829, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 August 2020, 13:10
(530 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 824 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 824, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 August 2020, 13:10
(677 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: A murit încercâd să-și salveze soția de la înec

Tragedie în localitatea Vlădeni, în după-amiaza zilei de Duminică, 9 august 2020. Pompierii ialomițeni au intervenit pentru a salva din apele brațului Borcea un bărbat care a intrat în apă pentru a-și salva ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 17:30
(958 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 822 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 822, cu 35 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 13:05
(600 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Horia: În luptă cu flăcările de 48 de ore

Pompierii din Ialomița și Călărași acționează de mai bine de 48 de ore pentru stingerea unui incendiu, produs în satul Horia, comuna Axintele. Focul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 7/8 august ...[citește_toată_știrea]

9 August 2020, 12:00
(658 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Două mașini cu același număr de înmatriculare

În timpul unor acțiuni preventive desfășurate pe șoselele din județ joi, 6 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat, pe raza localității Munteni Buzău, două autovehicule care aveau numere de înmatriculare ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:40
(939 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție emise de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au emis 3 ordine de protecție provizorie pe numele a trei bărbați din Slobozia și Grivița. Aceștia au vârste cuprinse între 24 și 64 de ani. În cazul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:25
(557 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Lemne confiscate de polițiști

Un tânăr de 23 de ani din județul Argeș a fost identificat pe raza județului Ialomița, în localitatea Rădulești, în timp ce descărca material lemnos dintr-o autoutilitară, joi, 6 august 2020. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 16:20
(542 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 787 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 787, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 13:05
(571 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Slobozia: A intrat cu motocicleta într-o dubă

Un bătrân de 72 de ani a ajuns la spital în dimineața zilei de vineri, 7 august a.c., după ce a intrat cu motocicleta într-o dubă parcată regulamentar pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta ...[citește_toată_știrea]

7 August 2020, 10:25
(1247 vizualizări - 0 comentarii)


Sâmbătă, 29 august 2020, zi de donare la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomița vor organiza o campanie de donare de sânge în ziua de sâmbătă, 29 august 2020. Astfel, în această zi instituția își va desfășura activitatea în ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:15
(582 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor de 15 ani, surprins la volanul unei mașini

Aflați în timpul misiunilor specifice privind prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele a doi șoferi, surprinși în trafic fără permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:10
(423 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Femeie rănită în urma unui incendiu

În dimineața zilei de joi, 6 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un bloc de locuințe din municipiu. Din cauza flăcărilor, o femeie de 63 de ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:05
(436 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Căutat de autoritățile ungare, descoperit în localitatea de domiciliu

Polițiștii ialomițeni au reușit identificare unui tânăr, de 39 de ani, din Bordușani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Ungaria au emis un mandat european de arestare preventivă. Acesta era urmărit ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:55
(481 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Anexă cuprinsă de flăcări

Pompierii din  Urziceni au intervenit în seara zilei de miercuri, 5 august a.c., pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească a unei locuințe din Drăgoești, dar și acoperișul ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:50
(410 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Dridu

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare, de pe strada Lăcrămioarei, din localitatea Dridu/Ialomița, RAJA SA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercduri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:45
(728 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 784 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 6 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 784, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 13:05
(593 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 37 de candidați au obținut definitivatul

La nivelul județului Ialomița, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020), după soluționarea contestațiilor, este de 53,62%. Astfel, din totalul de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 21:20
(661 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apa rece în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal recuperare la domiciliu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2020 z în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal MARIAN în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal cetatean în Candidați cu probleme de integritate la Alegerile Locale din Ialomița Nicu în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Mary în «Fel principal: ȘOMAJ!» Mary în Senatorul lui Dumnezeu lasă PMP Ialomița la mâna sfinților Mary în Chemarea naturii la Slobozia Ne lași ...? în «Partidul Social Democrat vine cu soluția creșterii veniturilor a 4,5 milioane de angajați!» Victor în Senatorul lui Dumnezeu lasă PMP Ialomița la mâna sfinților Gigel în Fetești: Educatoare cercetată penal pentru că a lovit un copil @pffff în Fetești: Educatoare cercetată penal pentru că a lovit un copil gunoaie în Închiderea gropii de gunoi de la Slobozia Nouă costă municipalitatea 10 milioane de lei Pacat în Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești: Medicul Mioara Neagu a murit din cauza infecției cu SARS-CoV-2 Goie în Chemarea naturii la Slobozia Pazitorii supraponderali în Închiderea gropii de gunoi de la Slobozia Nouă costă municipalitatea 10 milioane de lei ofer garsonieră de închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2020 Vadile în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2020 Sandu Z în Procurorii locali anchetează noi fapte de corupție la Serviciul Regim Permise și Înmatriculări Ialomița
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...