Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

Alianța USR-PLUS vrea Dreapta unită în Ialomița

Alianța USR-PLUS vrea Dreapta unită în Ialomița

Miercuri, 29 iulie 2020, Alianța USR-PLUS a dat publicității un comunicat de presă în care susține că este dispusă să negocieze cu PNL o poziție comună la Alegerile Locale din septembrie. Surse interne au confirmat faptul că negocierea ar include și susținerea lui Dragoș Soare pentru funcția de primar al municipiului Slobozia. Redăm integral textul comunicatului de presă semnat de către Alexei Dărăbanu, președintele USR Ialomița și Octavian Săvoiu, președintele PLUS Ialomița.
«Slobozia anului 2020 nu a reușit să devină orașul în care să ne dorim cu toții să locuim și din păcate a ajuns să fie cunoscut pentru dezastrele administrative ale ultimilor 30 de ani: lipsa apei potabile, o parcare-groapă, Cartierul Tinerilor de un deceniu fără asfalt și utilități, parc industrial lipsit de investiții, doar pe hârtie plin, etc. Ce au toți acești 30 de ani în comun? Mandat după mandat de primari PSD. Peste mai puțin de două luni cetățenii orașului Slobozia vor fi chemați iarăși la urne. Trei dintre candidații la fotoliul de primar sunt foști primari PSD, acum sub alte stindarde, numindu-i aici pe domnii Stoica, Ionașcu și Mocioniu și un al patrulea care ne este aruncat în luptă iar, de același PSD. Situația ar fi demnă de o comedie dacă nu ar fi tragică. Slobozia are nevoie de o schimbare, cetățenii ei o cer și o așteaptă și vor o soluție care să îi scoată din acest joc jenant al intereselor de partid și de grup. USR-PLUS Ialomița nu vrea și nu poate rămâne indiferentă în fața acestei situații. Am declarat că am intrat în politică pentru a aduce o schimbare în bine și suntem hotărâți să rămânem fideli acestui principiu lăsând la o parte orgolii și interese personale. În aceste condiții, USR-PLUS Ialomița, prin vocea celor doi președinți Alexei Dărăbanu-USR și Octavian Săvoiu-PLUS lansează o invitație oficială la dialog politic către Președintele PNL Ialomița pentru găsirea unei soluții și alternative COMUNE care să redea speranța slobozenilor într-o guvernare locală competentă. Considerăm că suntem datori în fața cetățenilor să ne UNIM forțele și să facem tot ce ține de noi pentru a le oferi această alternativă reală. Există momente când a-ți transforma și regândi strategia și traiectoria viitorului politic este o dovadă de acceptare, dar și de curaj. Acceptarea unor demersuri noi nu înseamnă pentru noi cedare a luptei politice, ci regândirea acțiunilor din punctul de vedere al realității politice în care ne desfășurăm. Ne dorim acest dialog politic de Dreapta, pentru ca șansele schimbării în Ialomița să fie mai mari. Vrem să avem șanse mai eficiente și mai sigure de salvare a orașului de 30 de ani de proastă administrație, care a oprit dezvoltarea orașului. Ne arătăm disponibilitate unor negocieri cu PNL Ialomița pentru o creștere a puterii Dreptei într-un județ îngrijorător de roșu!».

30 Iulie 2020, 12:10 (1025 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Alianța USR-PLUS oferă ialomițenilor o alternativă
«Alianța USR-PLUS reprezintă alternativa politică de care Slobozia are nevoie azi!»

Comentariile cititorilor:


Corect:
(2 August 2020, 22:33)
În sfarsit, v-a venit mintea la cap! O decizie corecta, normala in conditiile actuale si binevenită, dupa lungi așteptări.Numai împreună cu PNL puteti deveni o forță destul de puternica ca sa puteti învinge Psd-ul si numai asa va puteti aplica ideile si actiunile pentru a face o schimbare in folosul ialomitenilor.
Un cetatean:
(1 August 2020, 20:40)
Foarte bine! Felicitări! Scapati-ne de ciuma roșie!
si tu brutus?:
(31 Iulie 2020, 08:18)
Stai bre, ca nu mai pricep nimic; eu cu cine votez? Adica voi va aliati cu pesede? noaptea mintii. Pai n-ati vazut mai beietei ca peneleii + pesedeii = love(le)? Pai nu cunosteati voi trecutul militiaanului cameleon politic de l-ati luat de bun in partid si-l puneti sa candideze? 
...pff, ar fii multe de scris, insa nu mai merita efortul; stai si te gandesti uneori cum "se naste" un partid sau un candidat cat de cat curat, temporar reprezinta o alternativa, da electoratului o mica speranta, dupa care o coteste brusc la 180 de grade si se aliaza cu "dusmanii lor politici", fuzioneaza, sau "defecteaza"...devin la fel sau mai rai decat rivalii lor. Posibil ca "sistemul" responsabil cu prostirea si manipularea maselor sa fie mai eficient decat credem. Trist! O sa-l votez pe scoica, macar "sa ne radem" de prostia lui legendara; poate mai face o groapa, ca intr-una singura nu reuseste sa ne bage pe toti.
Luci:
(30 Iulie 2020, 21:27)
Numai pentru intenția de a face alianță cu  PNL fost PDL nu va votez, în vecii vecilor. De erați singuri, poate poate, dar cu banditi PNL niciodată.  Chiar de se întorc comuniștii lui Ceaușescu, mai bine cu ei decât cu  corupții jefuitori.
Sincere condoleanțe usr și plus. Nu am cum atât timp cât urăsc de moarte și ultimul recrut nenascut derivat al PNL. 
Habarnist.:
(30 Iulie 2020, 20:55)
De ce?..va numesc unii uSRI-2-si un sfert!!??
Vasilica:
(30 Iulie 2020, 20:43)
Da chiar aveți tupeu de hoț prins cu mana în geanta......auzi tupeu la ei după ce și-au luat m...u...i...a înapoi. (Ne dorim acest dialog politic de Dreapta, pentru ca șansele schimbării în Ialomița să fie mai mari.) Care dreapta ma băiatu, aia de la PNL care au promis persoanelor defavorizate măști de protecție pentru covid19 acum 2 luni și le vor împărții la sfârșitul pandemiei. Dreapta aia de la PNL care a ținut populația României arestata în case 2 luni cand erau 40 cazuri covid19/zi, la nivel national iar acum, când sunt 1200 cazuri/zi se s urda liber peste tot. De PNL ăla zici care de vro 5 ani zice în conținu jos PSD. Care dreapta cetățene, PNL ul ala de refuza mărirea pensiilor cu 40% și dublarea alocațiilor pentru copii României. Bai băieți se la. Plus și USR,  va faceți de ras și de ocară și va scuipa lumea pe stradă dacă nu o sa va alerge cu parul când o sa ieșiți din casa. Ma extratereștrilor lui peste, în luna martie 1 kg de mere costa 2,30 lei, acum în 30 iulie costa același kg de mere 7,50 lei. Ce ati făcut ma nene ma. Voi știți ca 70% din producția de cereale a județului nostru este calamitate din cauza secetei, voi știți ca sute de mii de copii nu vor merge la școală din 15 septembrie din cauza sărăciei și lipsa, tabletelor și internetului pentru învățământului la distanta, pe care îl tot anunță PNL. Mai martienilor îoportunisti mi permit sa estimez ca în curand începutul sfârșitului va așteaptă pe voi și pe aia de Dreapta din PNL cu care voi doriți sa va aliați ca să cipurile salvati voi România. Ce ma întristează este ca mințiți ordinareste și nu faceți altceva decat sa apărați hoții și corupți din PNL, ma da numai la buzunarele voastre va gândiți. Nu-i mai lingeți în dos  ca proastele angajate la primăria PNL, fete bătrâne, care numai din pupincurism și slugărnicie pupa în gaura primarul,  de câte ori poate într-o zi, pana se duc ele la pușcărie în locul smecherului. Ce sa vezi coană, ca acum chiar de duci..... la pușcărie și PNL nu
votant:
(30 Iulie 2020, 18:06)
Foarte bine!!
Enescu:
(30 Iulie 2020, 16:12)
Domnilor de dreapta unită, #giști si rezistenti de la URS - PLUS “minus” vrei sa cred in tine ca alianță politică care vrea schimbare? Nu am cum sa te cred, pentru că în anumite localitati, orase, comune aveti pe listele de canditati la primarii relicve, pensionari comunisti cu carnet de membri ai Partidului Comunist Roman, trecuți pe la FSN - PDSR - sprijiniti si numiti in functii de PSD. Vrei schimbare mai, dreapta unită #gisti si rezistenti USR -PLUS cu fosti militieni comunisti actuali in partidul vostru? Vrei scimbare cu pesionari de 65 ani fost subprefect pus de PSD comunist? Vrei sa ai primar la Amara pe un pesionar care acum incaseaza de la bugetul statului, doua pensii nesimtite, cu din aștia vrei reformă. Vrei sa ai lupul furacios, paznic la butoiul cu bani? Vrei reforma si schimbare cu un pensionar avar la banii bugetului de stat? Asta o numesti schimbare cand tu de fapt vrei sa ingrasi tot cei ce au facut prapad in judet? Uita-te in spate la articole din ziarul iIndependent si vezi pe cel cu retrocedarile, de fapt disparitia si furtul de terenuri din Ialomita. Ia vezi pe listele tale la primaria Amara, exista cineva, un pensionar fost militian comunist rosu de pe vremea lui Ceausescu, fost tartor, de asa zis jurist in toate pe la prefectura. Pai cu astia vrei tu USR - PlLUS vrei tu sa schimbi lumea? Glumit ori sunteti toti pusi pe hoteala si interese personale. Nu mai pacaliti bai cetateanul cu toti martalogii comunisti! Nu v-ar fii rusine.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Vineri 07 Aug 2020
355 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0

Sâmbătă, 29 august 2020, zi de donare la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomița vor organiza o campanie de donare de sânge în ziua de sâmbătă, 29 august 2020. Astfel, în această zi instituția își va desfășura activitatea în ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:15
(74 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor de 15 ani, surprins la volanul unei mașini

Aflați în timpul misiunilor specifice privind prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele a doi șoferi, surprinși în trafic fără permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:10
(56 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Femeie rănită în urma unui incendiu

În dimineața zilei de joi, 6 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un bloc de locuințe din municipiu. Din cauza flăcărilor, o femeie de 63 de ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 17:05
(53 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Căutat de autoritățile ungare, descoperit în localitatea de domiciliu

Polițiștii ialomițeni au reușit identificare unui tânăr, de 39 de ani, din Bordușani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Ungaria au emis un mandat european de arestare preventivă. Acesta era urmărit ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:55
(62 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Anexă cuprinsă de flăcări

Pompierii din  Urziceni au intervenit în seara zilei de miercuri, 5 august a.c., pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească a unei locuințe din Drăgoești, dar și acoperișul ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:50
(56 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Dridu

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare, de pe strada Lăcrămioarei, din localitatea Dridu/Ialomița, RAJA SA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, miercduri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 16:45
(53 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 784 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 6 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 784, cu 11 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

6 August 2020, 13:05
(138 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 37 de candidați au obținut definitivatul

La nivelul județului Ialomița, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020), după soluționarea contestațiilor, este de 53,62%. Astfel, din totalul de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 21:20
(229 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 773 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 5 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 773, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 13:05
(215 vizualizări - 0 comentarii)


9

Fetești: Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere

Miercuri dimineață, 5 august a.c., în jurul orei 2,30, polițiștii din Fetești au oprit pentru control, pe raza municipiului Fetești, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani. Șoferul a refuzat în ...[citește_toată_știrea]

5 August 2020, 11:20
(146 vizualizări - 0 comentarii)


10
Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Miloșești: A încercat să se sinucidă aruncându-se în fântână

Un tânăr de 30 de ani din localitatea Miloșești a fost scos din fântâna în care s-a aruncat cu intenția de a se sinucide. Gestul său a fost observat de câțiva localnici, care i-au sărit în ajutor. Totuși ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 20:30
(389 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

4 August 2020, 19:15


12

Bărbat din Movilița, reținut de polițiști pentru furturi din autoturisme

În cursul zilei de luni, 3 august a.c., polițiștii din Urziceni au pus în executare 3 mandate de aducere, în baza cărora au reușit identificarea unui tânăr de 25 de ani, căutat pentru comiterea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:20
(138 vizualizări - 0 comentarii)


13

Movilița: Agresată de concubinul său

Un bărbat, de 39 de ani, s-a ales cu un dosar penal după ce și-a agresat concubina, o femeie de 48 de ani. Cei doi locuiau în localitatea Movilița, iar în cursul zilei de luni, 3 august a.c., în urma unui ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:15
(131 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La volan sub influența alcoolului

Polițiștii i-au întocmit un dosar penal unui bărbat, de 42 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, întrucât acesta s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice. Luni, 3 august a.c., la orele ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 16:10
(149 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 768 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 4 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 768, cu 20 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

4 August 2020, 13:10
(261 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Muniție de război, descoperită la fier vechi

Peste 50 de cartușe de infanterie au fost descoperite la Alexeni. Muniția, provenită din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost găsită în depozitul unui centru de colectare a fierului vechi din ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:45
(187 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Alexeni și Fierbinți-Târg

Un incendiu violent a cuprins în dimineața zilei de luni, 3 august a.c., în jurul orei 9,00, o locuință din comuna Alexeni. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detașamentul Urziceni ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 15:35
(214 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 2 august a.c., în jurul orelor 22,30, polițiștii din Amara au observat pe un drum neiluminat din extravilanul localității o autoutilitară al cărei șofer, în momentul efectuării semnalelor de oprire ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:55
(218 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: 22 de permise reținute, amenzi de peste 187000 de lei

În perioada 1-3 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, la sfârșitul de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:50
(206 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 748 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 3 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 748, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 August 2020, 13:15
(310 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 744 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Duminică, 2 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 744, cu 2 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

2 August 2020, 13:10
(220 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 742 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 1 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 742, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

1 August 2020, 13:10
(211 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 733 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 733, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 13:05
(402 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beată la volan, a avariat trei autoturisme

Joi dimineața, 30 iulie a.c., în jurul orei 5,00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul circulației pe ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 11:35
(665 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Femeie agresată de soț

Joi, 30 iulie a.c., în jurul orelor 12,00, polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 42 de ani, cu privire la faptul că este agresată fizic de soțul său.
În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 11:30
(410 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,34%-rata șomajului în iunie 2020

La sfârșitul lunii iunie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4060 șomeri (din care 1896 femei), rata șomajului fiind de 4,34%, cu 0,49% sub valoarea ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2020, 10:45
(328 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Modificări asupra modului de organizare a examinării în vederea obținerii permisului auto

Printr-un comunicat de presă, prefectul Tonița Manea aduce în discuție «atribuția prefectului de stabilire a modului de organizare la nivel local a examinării în vederea obținerii permisului de conducere ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 13:45
(540 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 724 cazuri de COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 30 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 724, cu 9 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 13:30
(500 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tânăr de 19 ani, arestat preventiv întrucât conducea o mașină fără a avea permis

Miercuri, 29 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au observat în trafic un autoturism condus de un șofer despre care se cunoștea că nu deține permis auto. În momentul în care a sesizat echipajul Poliției ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2020, 11:20
(366 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ialomitean în Moștenirea administrației Moraru Amarean în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara George în Galben-albaștrii, cu un picior în Liga a II-a Darius G în Galben-albaștrii, cu un picior în Liga a II-a Camatarel în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Ionita Bogdan în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților Sandel în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 4 august 2020 VASILE în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara VASILE în Instituția Prefectului Ialomița: Modificări asupra modului de organizare a examinării în vederea obținerii permisului auto Amara nouă în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Radu în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților Eminescu în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților Fost brutar pt. ionel în Alexandru Stoica se întoarce la PSD Amara în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Leana în Ion Măiță, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Amara Aurel în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei #pasajladrajna în DSP Ialomița cere «autorizație COVID-19» pentru transportul morților Ionel pentru No Name în Alexandru Stoica se întoarce la PSD Flori în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei pe bune în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...