Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

«Am pornit pe drumul responsabilității de mic...»

Senatorul Marian Pavel, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Ialomița

«Am pornit pe drumul responsabilității de mic...»

«Eu sunt Marian Pavel, fiu de ialomițeni get-beget, oameni simpli și muncitori din Gheorghe Lazăr. Am pornit pe drumul responsabilității de mic, nici nu mai știu de câți ani îmi câștig singur pâinea.

Tatăl meu, care mi-a fost în permanență model de stâlp în familie și de verticalitate morală, îmi spunea mereu că în viață trebuie să-l iubești pe fiecare cu năravul lui... Spunea „să-l iubești“, nu să-l accepți sau să îl tolerezi iar cuvintele lui pline de înțelepciune populară m-au ghidat în viață și au sădit în mine iubirea, căci îndemnul lui se aplică nu doar în familie sau cu prietenii, ci și cu toți cei cu care doar colaborez punctual.
De la mama, care a fost casnică și mai tot timpul disponibilă pentru noi, copiii ei, am învățat să apreciez efortul depus necondiționat și spiritul de sacrificiu pe care părinții îl au pentru  copii... Îi sunt profund recunoscător și încerc să pun în relația cu cei doi fii ai mei tot ce am învățat de la ea.

Am crescut în Gheorghe Lazăr și m-am călit, ca cei mai mulți, cei din generația mea, la muncile câmpului cu mulți kilometri de sapă și alte munci agricole și am ajuns astfel să înțeleg și să apreciez valoarea pământului nostru.
Sunt convins că pot să fac multe proiecte benefice ialomițenilor și când spun asta mă bazez pe întreaga experiență de până acum, a mea și a echipei de la Consiliul Județean. Ca să mă fac mai bine înțeles, să știți că nu ezit să iau propuneri bune de oriunde ar veni acestea, inclusiv de la alte partide. Și întăresc faptul că nu sunt genul de om care face alianțe de conjunctură, ci doar spre binele județului nostru.

Am demonstrat până acum că atunci când mă implic în ceva, determinarea mea e maximă și, sprijinit de echipă, reușesc să duc la bun sfârșit toate proiectele pe care le încep și care se dovedesc a fi proiecte trainice! Vă spun de pe acum, ca să fie foarte clar, nu vreau ca în urma mea să se spună că „Marian Pavel a făcut“, ci „Echipa PSD a făcut“, fiindcă asta este realitatea, lucrez în echipă iar rezultatele sunt ale întregii echipe.

Pe scurt ce îmi doresc pentru Ialomița:
-să dezvoltăm infrastructura de toate tipurile;
-să devină hub industrial;
-să dezvoltăm învățământul dual prin parteneriat public-privat (PPP);
-să avem investiții în toate domeniile;
-să dezvoltăm parcuri industriale pe terenurile Consiliului Județean;
-să implementăm programe de ucenicie și rezidențiat în Educație;
-să înființăm o caravană medico-socială;
-să dezvoltăm un centru de resurse pentru tineret.


Mi-ar fi plăcut să pot trece pe la fiecare în parte ca să vă spun toate cele de mai sus privindu-ne în ochi, însă acum nu este posibil, dar va fi în următorii 4 ani de mandat.
Închei prin a-mi lua angajamentul față de fiecare cetățean al județului nostru:
„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Ialomița. Așa să-mi ajute Dumnezeu!“».
Senator Marian Pavel, candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Ialomița

(Comandat de Partidul Social Democrat-Filiala Ialomița/Executat de SC DORAMA PROJECT SRL/CUI Mandatar Financiar Coordonator: 21200019)

18 Septembrie 2020, 11:40 (803 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Programul de Administrație Locală pentru Municipiul Slobozia
Proiecte edilitare de 21,6 milioane de lei la Mărculești
«Rețeaua sanitară din Ialomița suferă din cauza unui management deficitar. Noi vom atrage medicii, nu îi vom îndepărta!»

Comentariile cititorilor:


Ion:
(21 Septembrie 2020, 19:09)
Misto, se pare ca la psd nu se transmite virusul....masca poarta doar trepadusii

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
25 Oct 2020
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

23 Octombrie 2020, 19:10


Slobozia: Arestat pentru «proxenetism»

Joi, 22 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 14:20
(326 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Sălcioara, suprins la volan fără permis

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Coșereni, fiind în serviciul de patrulare și control al traficului rutier, pe raza comunei Axintele, au oprit un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 14:15
(106 vizualizări - 0 comentarii)


SJA Ialomița: Surprins în flagrant când dădea «mită»

Joi, 22 octombrie 2020, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, împreună cu lucrătorii de Poliție Judiciară ai Diecției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 13:25
(336 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1858 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1858, cu 50 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 13:05
(160 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Eveniment privat întrerupt de forțele de ordine

În cursul zilei de joi, 23 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și a ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 12:20
(149 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Verificarea documentară a contribuabililor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii interesați că potrivit prevederilor art. 148 din Codul de procedură fiscală, pentru stabilirea corectă a situației fiscale ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 11:50
(134 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești

Ca urmare a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 23 octombrie 2020, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2020, 09:30
(101 vizualizări - 0 comentarii)


8

Cei mai noi pompieri ialomițeni au depus Jurământul Militar

Candidații selectați din sursă externă în luna septembrie a.c., angajati pe perioadă determinată, au depus astăzi Jurământul Militar, în cadrul unui ceremonial restrâns, impus de contextul epidemiologic ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 18:05
(128 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Persoană trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de «trafic de influență»

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus, la data de 16 octombrie a.c., trimiterea în judecată a unei persoane, fără calitate specială, față de care s-a luat măsura ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 17:40
(160 vizualizări - 0 comentarii)


10

Ialomița: Dosare penale pentru șofat fără permis

Miercuri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 12,00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dridu, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza comunei Dridu, au oprit pentru control, un autoturism condus ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 14:05
(330 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1808 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 22 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1808, cu 21 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2020, 13:05
(204 vizualizări - 0 comentarii)


12

Bătrân de 82 de ani din Bărcănești, dispărut

Polițiștii din Ialomița caută un bărbat, în vârstă de 82 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Bărcănești într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 15:45
(113 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bordușani, arestat pentru producerea unui accident

Marți, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală  Stelnica au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 15:20
(150 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui bărbat care și-a bătut concubina

Marți, 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin apel 112 de o femeie, de 56 de ani, din Ograda, cu privire la faptul că a fost lovită de concubinul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 14:55
(144 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1787 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 21 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1787, cu 46 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2020, 13:05
(171 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

20 Octombrie 2020, 19:10


Urziceni: Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Luni, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit pentru control, pe Calea București din Urziceni, un autoturism condus de un bărbat de 51 ani. Întrucât șoferul emana ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 14:35
(185 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a desfășurat acțiunea Truck&Bus, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și de mărfuri. Activitățile de control s-au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 14:25
(155 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1741 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 20 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1741, cu 45 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2020, 13:05
(297 vizualizări - 0 comentarii)


Se constituie noul Consiliu Județean Ialomița

Prin Ordinul prefectului județului Ialomița nr. 500/19.10.2020, se va constitui noul Consiliu Județean Ialomița. Evenimentul de constituire se va produce marți, 20 octombrie 2020, la Sala «Europa» a Consiliului ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 17:40
(684 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., în jurul orei 23,30, polițiștii din Amara, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:20
(249 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Movilița, arestat pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Vineri, 16 octombrie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:15
(285 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1696 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 19 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1696, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:10
(197 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus. A fost întreruptă o nuntă la Fetești!

Polițiștii din Ialomița, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu jandarmi și polițiști locali, desfășoară zilnic activități pentru informarea cetățenilor și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 13:05
(299 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Ialomița: Intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 7 accidente!

Forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița au fost solicitate să intervină la un număr de 7 evenimente rutiere care s-au produs în localitățile ialomițene încă din seara ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 12:30
(187 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întâlnirile între contribuabili și inspectorii fiscali se pot face prin programări on-line

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că se pot programa on-line pentru întâlnirea cu un inspector fiscal din cadrul instituției. Pe site-ul www.anaf.ro ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2020, 10:50
(160 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1683 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 18 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1683, cu 47 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2020, 13:05
(216 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1636 cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 16 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 1636, cu 49 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 13:05
(413 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Băut și fără permis, la volan

Un bărbat, de 36 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, a fost depistat în flagrant noaptea joi spre vineri, 15/16 octombrie a.c., de polițiștii ialomițeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2020, 11:10
(284 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Niste intrebari în Ialomițenii au plătit 300 mii de lei pentru activitatea asociațiilor și fundațiilor din județ camelia în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Dan Cliseru în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Adela în Ialomița: Partidele politice, cuprinse de febra Alegerilor Parlamentare nic în Pedepse cu executare în ancheta reglărilor de conturi mafiote petrecute la Slobozia gigi friptu în Elevii din Ialomița așteaptă tabletele electronice promise de Ministerul Educației Covrig 19 în Chemgas Holding Corporation poluează legal Marga în Chemgas Holding Corporation pune în funcțiune ilegal Combinatul Chimic din Slobozia gigi în Chemgas Holding Corporation pune în funcțiune ilegal Combinatul Chimic din Slobozia WALY în Elevii din Ialomița așteaptă tabletele electronice promise de Ministerul Educației Pierre în S-a stins din viață Mihai Enciu... Horațiu C în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal Cristea în 157 de persoane, în izolare la Hotelul «Ialomița» din Amara un cetatean onest în Ialomița: Partidele politice, cuprinse de febra Alegerilor Parlamentare @Jilava. în S-a stins din viață Mihai Enciu... Balan Ghe. în S-a stins din viață Mihai Enciu... Vergil de la doi în Slobozia: Arestat pentru «proxenetism» Petre în S-a stins din viață Mihai Enciu... Gabriel în Directorul economic al Primăriei Slobozia, obligat să returneze sporuri acordate ilegal ofer garsonieră de închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2020
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...