Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

Partidul e în tot și în toate

Cum stăteam noi și deslușeam tainele horoscopului, am înțeles că începând cu anul ăsta astrele Președintelui tuturor ialomițenilor se vor alinia. Aztecii de la Amara așa au prezis: farul administrativ din cătunul-stațiune o să fie consul. Bine, Președintele ialomițenilor de pretutindeni, dată fiind amplitudinea sa europeană, vrea să fie consul în Italia. Căci, dacă vă mai amintiți, când era el manager la Milano la firma aia a lui de face uniforme școlare după gusturile proprii, economia Italiei a crescut cu 5 procente! Acuma, dacă ne-ar întreba cineva, noi credem că ar fi mai bine să înceapă cu activitatea consulară prin Albania, ca să înțeleagă și Președintele tuturor ialomițenilor ceva din diplomația asta...

La partidul-stat din Ialomița se petrec lucruri teribile, ce întrec închipuirile unui simplu membru proaspăt angajat la stat într-o instituție. Astfel, Președintele ialomițenilor de pretutindeni este prigonit, sictirul cu care este tratat servind drept lecții de viitor. Noua conducere, triumviratul de excepție P&GM impune reguli noi, ședințe fără concluzii și decizii istorice. Una dintre acestea din urmă ar lăsa fără obiectul muncii cel puțin doi șefi de deconcentrate, în condițiile în care respectivii spuneau că-s oameni de bază ai Președintelui. Să fie doar o banală răzbunare?

În tot acest timp, farul administrativ de la Amara a demarat operațiunea «sunt arogant dar mă tratez». Adică, arogant cum îl știm, convoacă ședințele cu anumiți primărei pe care îi ademenește la Pro România repudiatului Ponta. Surprinzător în ceea ce ne privește e că excomunicatul Neacșu, proaspăt înrolat alături de mapa doamnei Crețu, vrea și el să fie căpitan de județ. Între ei, aroganții, va fi lupta cea mare!

Mai nou, Soarele administrativ de la Amara ar cam dori să urce un picuț și prin biroul lui nea Gigi. Surse necredibile dar pe care, totuși, le consemnăm întru posteritate au ținut neapărat să ne spună că Președintele cel mai iubit dintre ialomițeni și-ar fi exprimat printr-un cerculeț intim cu Prea Sfințitu’ dorința de a fi și prefect. Că dă bine la CV iar expertiza sa europeană îl recomandă. Nu știm exact ce ar fi răspuns PS, dar ne putem imagina: «Frate Victor, ești capabil! Vrednic este!». Nea Gigi, ai legătura!

Când toate gândeam a se fi așezat pe făgașul impus de liderul suprem Dragnea vizavi de sărăcia Ialomiței, vine Codrin și tulbură apele social-democrate. În continuare, secretarul spân crede în steaua politică a farului administrativ de la Amara. În lung de linie, Codrin aruncă pocnitori și fumigene, cum că triumviratul P&GM nu e îndeajuns de competent în a conduce social-democrația ialomițeană, cel mai iubit dintre ialomițeni fiind, în opinia sa, Alesul. Drept urmare, triumviratul P&GM așteaptă cu dinții la gardul aeroportului revenirea li­derului suprem Dragnea în țară.

25 Ianuarie 2019, 16:40 (3966 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 27 Nov 2021
132 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 5 7 8 9 366 367

APIA: Stadiul plăților în avans aferente Campaniei 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în cele 9 zile care s-au scurs de la startul Campaniei 2021 de plată în avans, a autorizat la plată suma de 745,29 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 10:05
(656 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 125 mm, de pe strada Independenței, din localitatea Fetești, echipele RAJA vor fi nevoite să întrerupă furnizarea ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 09:40
(647 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de informare a cetățenilor desfășurată de polițiști

În contextul măsurilor suplimentare adoptate de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în scopul gestionării riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virsul SAR ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 14:15
(483 vizualizări - 0 comentarii)


3

Grupul de Comunicare Strategică: 232 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 26 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16686 , fiind înregistrate 232 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 13:55
(719 vizualizări - 0 comentarii)


4
Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

În seara zilei de luni, 25 octombrie a.c., într-una dintre anexele Unității de Primiri Urgențe s-a petrecut un incendiu minor, «cauzat de o defecțiune constructivă a unui corp de iluminat cu led care s-a aprins ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 23:10
(1442 vizualizări - 0 comentarii)


5
IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

26 de polițiști ialomițeni au pus astăzi umăr lângă umăr și au donat împreună picături de viață, cuantificate în aproximativ 12 litri de sânge. Nu este o simplă statistică, este un gest de solidaritate ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 14:20
(850 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 25 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16454, fiind înregistrate 150 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 13:55
(762 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia, împreună cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» au desfășurat vineri, 22 octombrie 2021, activitatea cu tema «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor». Din cauza ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 12:50
(694 vizualizări - 0 comentarii)


8

Grupul de Comunicare Strategică: 130 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 24 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16304, fiind înregistrate 130 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 13:50
(891 vizualizări - 0 comentarii)


9
Urziceni: A murit într-un accident rutier

Urziceni: A murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de duminică, 24 octombrie a.c., pe DN2, în zona municipiului Urziceni. În timp ce se deplasa în direcția Buzău-București, un conducător auto a pierdut ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 08:45
(1231 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 159 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 23 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16174, fiind înregistrate 159 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2021, 14:10
(591 vizualizări - 0 comentarii)


Accident pe raza localității Ciochina

Accident pe raza localității Ciochina

Vineri, 22 octombrie a.c., în jurul orelor 13,30, trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 15:05
(854 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


12

Grupul de Comunicare Strategică: 153 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 22 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16015, fiind înregistrate 153 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 14:05
(901 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

Șapte elevi din cadrul Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi Drăgășani și Fălticeni și-au încheiat stagiul de practică desfășurat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Timp de aproape 3 luni ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 13:45
(647 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii că luni, 1 noiembrie 2021, este termenul limită de depunere a Formularului 398 «Declarație specială de TVA (VAT Return)», pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 13:45
(1053 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2

În urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 59 de societăți comerciale, peste 140 de locații de interes, 22 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 13:15
(769 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul tehnic

Angajatorii care se încadrează în categoria domeniilor supuse restricțiilor conform HG nr. 1090/2021 și a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial, din cauza pandemiei de COVID-19, vor depune ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 12:00
(622 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 11:30
(822 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Ciochina s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 09:00
(1015 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Primăria Slobozia: Campanie gratuită de testare COVID-19

Administrația locală din Slobozia dă startul unei campaniei de testare antigenică rapidă gratuită «Slobozia se testează». Astfel, în fața Instituției Prefectului va fi amplasat un punct de testare ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 16:20
(1504 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Condiții de participare la concursurile organizate de Poliția Română

Pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2 și a-i proteja pe participanții la concursurile organizate de Poliția Română, candidații sunt obligați să respecte unele măsuri. Astfel, vor avea acces ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 15:40
(1062 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Pește confiscat

Manasia: Pește confiscat

În ziua de miercuri, 20 septembrie a.c., polițiștii din Manasia au depistat în flagrant, pe raza localității Manasia, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Urziceni, în timp ce transporta cu autoturismul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 15:25
(814 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 188 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 21 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 15862, fiind înregistrate 188 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 13:30
(992 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de toamnă 2021»

Miercuri, 3 noiembrie 2021, de la orele 14,00,  la Galeriile «Arcadia» din Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia se va desfășura vernisajul expoziției «Salonul de toamnă 2021» al Uniunii Artiștilor ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 12:55
(974 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Munteni-Buzău și Fetești

Incendii la Munteni-Buzău și Fetești

Miercuri, 20 octombrie a.c., pompierii din Slobozia și Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o șiră de baloți aflată într-o gospodărie din Munteni-Buzău. Trei ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 09:20
(797 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Un copil de 15 ani a furat scuterul bunicului/Ion Roată: Slobozean beat la volan

În cursul zilei de marți, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un moped condus de un minor, în vârstă de 15 ani. În urma verificărilor efectuate în ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 14:35
(563 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Marți, 19 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat noi acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 14:30
(624 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bucu, arestat pentru «viol»

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 14:20
(629 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Bucu arestare viol


Grupul de Comunicare Strategică: 268 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 20 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 15674, fiind înregistrate 268 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 13:40
(874 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Campanie de donare de sânge

Marți, 19 octombrie 2021, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat o campanie de donare de sânge la sediul Centrului social din Parohia Cocora. Campania ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 09:15
(707 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 3 5 7 8 9 366 367
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...