Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița, în parteneriat cu Primăriile localităților Urziceni, Făcăeni, Sudiți, Bucu, Valea Ciorii și Ciulnița. Potrivit organizatorilor, Tabăra a avut ca beneficiari 50 de tineri din localitățile partenere care, pe parcursul a 6 zile, au desfășurat activități de cunoaștere a tradițiilor culturale autohtone, inițierea în dansuri și cîntece populare tradiționale ialomițene. În cadrul acelorași manifestări, tinerii au desfășurat activități de artă plastică precum și vizite la Muzeul Național al Agriculturii și vizionarea unui program artistic susținut de interpreți de muzică populară. «Acțiunea și-a propus să cultive în rîndul tinerilor participanți sentimentul mîndriei apartenenței la meleagurile ialomițene, prin evidențierea specificului și importanței tradițiilor și valorilor culturale locale» au precizat organizatorii.

9 Septembrie 2009, 06:00 (25337 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
25 Iul 2021
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
« 1 2 4 5 6 7 8 9 350 351

Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 19 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 13:40
(203 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 17 iulie a.c., polițiștii rutieri din Fetești au oprit, în trafic, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Fetești. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică i s-a solicitat ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 12:20
(200 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Gura Ialomiței

Sâmbătă, 18 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în comuna Gura Ialomiței. În eveniment a fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 10:35
(268 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii de miriști și lanuri de grâu la Slobozia și Borănești

Sâmbătă, 17 iulie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o miriște de grâu. Au ars aproximativ 2000 ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 10:20
(226 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o casă din cauza unei lumânări

În dimineața zilei de luni, 19 iulie a.c., pompierii au intervenit la Fetești pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. Două echipaje de salvatori cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2021, 10:10
(207 vizualizări - 0 comentarii)


5

Ion Roată: Un copil de 3 ani a murit după ce a fost călcat de un autobuz

Duminică, 18 iulie a.c., un copil de 3 ani a murit după ce a fost călcat de un autobuz. Șoferul autovehicului, un bărbat de 51 de ani, circula în interiorul localității moment în care l-a acroșat pe minor ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2021, 19:30
(405 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ați văzut-o?

IPJ Ialomița: Ați văzut-o?

Polițiștii ialomițeni efectuează căutări în vederea depistării unei minore de 16 ani, care a plecat de la domiciliul din comuna Bordușani și nu a mai revenit până în prezent. În cursul zilei de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2021, 17:35
(273 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 18 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10796, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2021, 14:10
(177 vizualizări - 0 comentarii)


8

Ialomița: Minori depistați de polițiști conducând pe drumurile publice

În noaptea de joi spre vineri, 15/16 iulie a.c, polițiștii din Ion Roată au depistat, pe raza comunei Manasia, un autoturism ce avea o deplasare necorespunzătoare. Oamenii legii au tras pe dreapta respectivul ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 16:40
(349 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Atenție, se întrerupe curentul!

Din cauza lucrărilor de reparații și întreținere a rețelelor electrice, E-Distribuiție Dobrogea anunță sistarea parțială a furnizării energiei electrice în anumite zone din județ. Astfel, în perioada 1 ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 16:15
(381 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: La volan în stare de ebrietate

În seara zilei de joi, 15 iulie a.c., un bărbat de 36 de ani s-a ales cu un dosar penal, fiind depistat în trafic în stare de ebrietate. Polițiștii l-au tras pe dreapta pe raza comunei Gârbovi și, întrucât ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 16:05
(346 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Starea tehnică a autovehiculelor, verificată de polițiști

În perioada 14-15 iulie a.c., polițiștii ialomițeni și reprezentanții Registrului Auto Român au realizat ample controale în trafic, privind starea tehnică a autovehiculelor. În urma verificărilor, au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 15:50
(333 vizualizări - 1 comentariu)


12

Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 16 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2021, 14:05
(179 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 84,41 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița precizează printr-un comunicat că, în luna iunie 2021, la bugetul general consolidat s-au încasat venituri nete în sumă totală de 84,41 milioane de ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 16:15
(257 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Inspecția Fiscală, la raport

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie a.c., 27 de controale la contribuabili persoane fizice și juridice, respectiv 11 la contribuabili persoane juridice și ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 14:20
(467 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă pune la dispoziția șomerilor din județ 289 de noi locuri de muncă, cele mai multe fiind destinate persoanelor calificate într-o meserie. Detalii suplimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 13:45
(305 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 15 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2021, 13:15
(194 vizualizări - 0 comentarii)


Într-o singură zi, polițiștii ialomițeni au depistat trei șoferi cu permisele «suspendate»

Marți, 13 iulie a.c., polițiștii Secției Nr. 4 Poliție Rurală Coșereni, în timp ce desfășurau activități de control în cadrul unui filtru rutier în zona Popasului Sinești, au oprit un autoturism ce se deplasa ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 16:15
(374 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 62000 de lei

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 84 de evenimente, dintre care 81 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, totodată, fiind ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 16:05
(231 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 14 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10796, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 13:35
(220 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de înscrieri în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate-2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până la data de 20 iulie 2021 inclusiv, pot depune cererea de înscriere în Programul pentru susținerea producției de ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2021, 12:45
(274 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Publicitate online a fost actualizată!

Secțiunea Publicitate online a fost actualizată!

13 Iulie 2021, 17:05


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 097/Noi instrucțiuni de completare a Formularelor 208, 209 și 253

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că marți, 20 iulie 2021, este termenul limită pentru depunerea notificării pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 14:20
(308 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 caz nou de COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 13 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10796, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 13:45
(214 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Băut și fără permis, la volan. A devenit agresiv la spital!

Luni, 12 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un autoturism care circula fără a avea puse în funcțiune luminile de întâlnire. La volanul autovehiculului ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 12:35
(264 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Sudiți, dispărut

Bărbat din Sudiți, dispărut

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sudiți desfășoară activități specifice pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Sesizarea a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 12:20
(278 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă

Ialomița: Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de disconfort termic accentuat și caniculă pentru mai multe județe, printre care și Ialomița, pentru marți/miercuri, 13/14 iulie ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2021, 11:20
(210 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Marți, 13! Ghinionul poate fi prevenit!»

Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de «Marți, 13» o zi cu ghinion, dar se întâmplă uneori să ne facem și singuri «ghinionul» prin faptul că nu suntem destul de bine informați. Începând ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 16:25
(286 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, drogat la volanul unui autoturism

Duminică seară, 11 iulie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Slobozia au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Slobozia. Întrucât șoferul avea un comportament ciudat ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:35
(520 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 11 iulie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Urziceni, aflându-se în executarea serviciului de îndrumare și control al traficului rutier pe raza municipiului, au depistat în trafic un ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2021, 14:25
(249 vizualizări - 0 comentarii)


« 1 2 4 5 6 7 8 9 350 351
Ultimele comentarii
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...