Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

115 milioane de euro, «înghițite» de șomaj, pensii și ajutoare sociale

Ialomița în criză financiară

115 milioane de euro, «înghițite» de șomaj, pensii și ajutoare sociale

România e în recesiune. Guvernanții se bat în măsuri de evitare a colapsului financiar. Autoritățile locale aproape că sînt în faliment. Instituțiile publice se plîng de o acută lipsă a fondurilor necesare desfășurării activităților. Investițiile lipsesc cu desăvîrșire. Firmele falimentează de la o zi la alta, iar criza amenință, inclusiv în Ialomița, angajații ce încă nu și-au pierdut slujbele. Deși acestea previziuni sumbre sînt susținute de specialiști financiari, statul român se dovedește neputincios în fața stopării pomenilor sub forma unor ajutoare financiare. E drept, o parte din acești bani ajung în buzunarele celor nevoiași; o parte însă iau calea leneșilor ce, lună de lună, întind mîna către pomana statului. Teoria este simplă; lipsa angajărilor și, mai mult, concedierile masive, au atras după sine explozia numărului de șomeri, dar și a familiilor nevoiașe ce apelează tot mai des la mila primăriilor pentru venitul minim garantat. Numai că, sumele ce reprezintă costurile asistaților social, pensionarilor și șomerilor depășesc orice închipuire. În Ialomița pensiile mici, ce abia acoperă «rația» zilnică de mîncare, dar și pensiile de lux și pomana guvernamentală acordată sub forma ajutorului social precum și șomerii în număr din ce în ce mai mare, se traduc în peste 115 milioane de euro. Doar la nivelul anului 2009!

142 miliarde lei, șomaj
Statisticile Registrului Comerțului, instituție abilitată în domeniul societăților comerciale sînt sumbre. Datele evidențiază cum sute de firme au falimentat. O primă urmare a acestui fenomen incontrolabil sînt angajații rămași peste noapte fără un loc de muncă stabil. Angajații de ieri au devenit șomeri, iar evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Locurilor de Muncă sînt mai semnificative ca niciodată. Totalul șomerilor a crescut de la o lună la alta și, o dată cu el, contravaloarea cuantumului indemnizației de șomaj la nivelul județului. Așa am ajuns, după nouă luni de recesiune, să vorbim despre un șomaj la nivel județean de aproape 3,5 milioane euro, adică peste 142 miliarde lei. Evident că numărul șomerilor aflați în evidențele AJOFM este mult mai mare, însă numai o parte dintre aceste persoane primesc indemnizație de șomaj. Concret, în luna ianuarie 2009, Ialomița avea oficial 6274 de șomeri, indemnizația de șomaj pentru cei 2771 de beneficiari ridicîndu-se la puțin peste 9,1 miliarde lei. În luna imediat următoare, februarie 2009, respezentanții Agenției punctau nu mai puțin de 7189 de șomeri, 3085 dintre aceștia beneficiind de aproape 13 miliarde lei, contravaloarea șomajului. Martie 2009 a adus încă o creștere a persoanelor fără un loc de muncă, la nivel județean fiind centralizați 8106 șomeri, cei indemnizați, respectiv 3325 avînd la dispoziție un fond de peste 15 miliarde lei. Nici în aprilie numărul șomerilor nu a stagnat, creșterea ajungînd pînă la 8394. Din totalul menționat, 3328 de persoane au figurat drept șomeri indemnizați, iar fondul aferent la acest capitol a crescut pînă la 16 miliarde lei. Deși numărul șomerilor s-a menținut crescut și în mai 2009, sumele pentru plata indemnizației au scăzut pînă la 15,8 miliarde. La jumătatea anului, în iunie 2009, numărul șomerilor din Ialomița a crescut pînă la 9073, dintre aceștia 3523 primind 16,6 miliarde lei, într-o singură lună. O adevărată explozie de șomeri s-a înregistrat în luna iulie 2009, cînd evidențele AJOFM înregistrau nu mai puțin de 9815 persoane fără un loc de muncă. Și, deși oficial numărul a crescut semnificativ, fondul pentru plata indemnizației celor 3945 de șomeri a fost tot de 16,6 miliarde lei. Peste 18 miliarde lei a plătit statul român celor 4085 de șomeri indemnizați în august 2009, alți 6205 fiind doar în căutarea unui loc de muncă. Prima lună de toamnă, septembrie 2009, a adus o creștere semnificativă a numărului de ialomițeni fără un loc de muncă. Astfel, totalul șomerilor la finele celei de-a noua lună din an a fost de 10397, 4369 fiind șomeri indemnizați. Contravaloarea șomajului în aceeași lună a costat nu mai puțin de 21 miliarde lei.

4648 miliarde lei, pensii
Pe cît de sensibil, pe atît de controversat, sistemul de pensii la nivel județean este de departe cel mai «bănos» sector. În timp ce bătrînii se plîng de pensii mult prea mici, de lipsa medicamentelor sau mai grav, a hranei, evidențele Casei Județene de Pensii Ialomița cuantifică nu mai puțin de aproximativ 110 milioane de euro drept pensii, în 10 luni! E drept, Ialomița are pensionari mulți, atît de mulți încît numărul depășește 100 de mii. Ponderea o dețin pensionarii la limita de vîrstă, peste 37 mii, la fel de semnificativ fiind și numărul agricultorilor pensionari, peste 20 mii. Și dacă bugetul de stat a acoperit 1385 miliarde lei, bugetul asigurărilor sociale a susținut peste 3230 miliarde lei pentru pensiile ialomițenilor. Un total de 4648 miliarde lei, adică peste 108 milioane euro. Astfel, în primle 10 luni ale anului 2009, peste 103 miliarde lei au costat doar pensiile veteranilor de război, în timp ce indemnizațiile agricultorilor s-au ridicat la peste 1000 miliarde lei. Potrivit evidențelor Casei Județene de Pensii în Ialomița, în plată se află 22 de pensionari magistrați. În perioada ianuarie-octombrie 2009, indemnizațiile acestora au constat în nu mai puțin de 11,8 miliarde lei, adică o medie de peste 50 milioane lei lunar pentru fiecare fost magistrat. Nici pensiile grefierilor nu sînt nesemnificative, cei 28 de pensionari, foști grefieri, încasînd în cele zece luni ale anului 10 miliarde lei. Cei 4 foști arhitecți ai județului, actual pensionari, au primit drept indemnizații de pensie peste 190 milioane, în timp ce 3 parlamentari ieșiți la pensie au beneficiat de aproximativ 220 milioane lei. Foștii revoluționari, 65 de persoane, au primit drept pensii nu mai puțin de 15 miliarde, ceea ce reprezintă o medie lunară pentru fiecare astfel de pensionar de 23 milioane lei. Peste 18 milioane lunar a primit singurul pensionar al județului din domeniu aeronautic, în cele 10 luni indemnizația sa de pensie fiind de 185 milioane lei. Pensia socială minimă garantată a văduvit bugetul de stat de aproximativ 40 miliarde lei. Pe de altă parte, evidențele Casei Județene de Pensii Ialomița rețin peste 200 milioane drept bilete de călătorie, 100 milioane ajutoare de deces și peste 6 miliarde contravaloare unor abonamente telefonice. Toate din bugetul de stat, căci acestora se adaugă cele plătite din bugetul asigurărilor sociale. Concret, în perioada ianuarie-octombrie 2009, CJP Ialomița a achitat ajutoare sociale în valoare de 43 miliarde lei, pentru un număr de 2647 de solicitanți.

60 miliarde, ajutor social
Ajutorul social, venitul minim garantat prin Legea 416/2001, un sprijin acordat nevoiașilor, s-a dovedit piatră de moară la gîtul primăriilor, aflate în imposibilitatea de a achita lună de lună acest ajutor financiar. Căci, da, sprijinul se acordă din bugetul fiecărei localități, iar în vreme de criză autoritățile locale nu mai pot susține plata tuturor cererilor. Pe scurt, primăriile din Ialomița au primit și pus în plată în cele 10 luni ale anului 2009, 4095 cereri, a căror plată s-a ridicat la peste 60 miliarde lei, sau 1,5 milioane euro. Interesant este că autoritățile locale au estimat nu mai puțin de 15 miliarde necesare pentru plata ajutoarelor sociale pînă la finele anului. Pe primul loc în topul localităților cu cei mai mulți asistați social se situează localitatea Bărbulești, nu mai puțin de 472 de persoane întinzînd mîna, lună de lună, pentru «pomana lu' 416». Bărbulești este depășită de o singură localitate, Fetești, unde numărul dosarelor de ajutor social a ajuns în cele 10 luni ale anului la 493. La mare distanță, dar pe locul al treilea, s-ar putea situa Țăndăreiul cu 232 dosare, urmat de Slobozia, cu 153 dosare constituite conform Legii 416/2001.

13 Noiembrie 2009, 11:12 (4604 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


pedro slobozia:
(15 Noiembrie 2009, 06:04)
primaria slobozia sa grabit in a distruge pepiniera pt.a se face cartierul primaverii in loc sa se implice in crerea unor fabrici care sa prelucreze materia prima care provine din agricultura si sa creze locuri de munca.nu au fost in stare sa puna menegeri competenti la firmele care prelucrau aceste produse si care erau viabile caci hrana este necesara tot timpu,multe sau instrainat pe comisioane grase,sau au fost distruse.
poisson d'avril:
(14 Noiembrie 2009, 11:31)
Mda, un sistem prost conceput, revolutionari fabricati peste noapte, magistrati obisnuiti cu ce-i mult si bun, pomanagii cu lene mare de desfasurare in domeniul muncii, handicapati creeati la minut, pensionati pe caz de boala imaginara, se amesteca printre simplii pensionari, someri si nevoiasi pe care hapsaneala, lenea, ipocrizia si miselismul celorlalti ii infunda tot mai tare cu ajutorul unui stat plin de mita si nepotism, ce inchide des ochii de te intrebi daca mai clipeste sau doarme, indiferent la orice si mult prea preocupat de alte lucruri care sa aduca profit imediat si doar in buzunarele alesilor sai.Cu asa un stat si niste conducatori cum ar putea fi altfel natiunea? Zi de zi nu ne invata pe noi si viitoarele generatii decat cum sa ne asuprim aproapele, cum sa muscam mana ce ni se intinde, cum sa inselam, sa mintim si sa ne uram intre noi. Tragic e ca si cei in care ne mai punem uneori sperante se imbolnavesc rapid cu aceleasi simptome o data intrati in randul celor care nu cuvanta ptr noi ci ptr propria lor persoana. Cu toate astea eu raman totusi printre cei care mai spera si care mai cred ca se poate.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 05 Dec 2020
138 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Tânăr de17 ani din Bărbulești, surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au depistat pe raza comunei Bărbulești un tânăr, de 17 ani, la volanul unui autoturism neînmatriculat. Astfel, sâmbătă, 29 august 2020, în jurul orei 1 ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 14:20
(472 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan la 73 de ani, a provocat un accident

Sâmbătă, 29 august a.c., în jurul orei 21,00 Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Călărași din Fetești a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 14:15
(582 vizualizări - 0 comentarii)


«Munca la negru», în vizorul ITM Ialomița

În luna august 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, prin Compartimentul Control Relații de Muncă, și-a desfășurat activitatea în conformitate cu Programul Cadru de Acțiuni aprobat de Inspecția ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 14:10
(603 vizualizări - 0 comentarii)


3

Grupul de Comunicare Strategică: 962 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Luni, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 962, cu 17 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 13:05
(576 vizualizări - 0 comentarii)


4
Accident la Platonești

Accident la Platonești

Accident rutier pe raza comunei Platonești, pe DJ 212. Luni dimineață, 31 august a.c., în jurul orelor 6,45, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs pe raza comunei Platonești, un autoturism ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:30
(542 vizualizări - 2 comentarii)


5
Scânteia: S-a izbit cu autoturismul de o remorcă

Scânteia: S-a izbit cu autoturismul de o remorcă

Duminică, 30 august a.c., în jurul orei 21,55, la Scânteia, un autoturism s-a izbit puternic de o remorcă agricola staționată. La locul accidentului s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:25
(567 vizualizări - 0 comentarii)


6
Murgeanca: A luat foc o autoutilitară

Murgeanca: A luat foc o autoutilitară

Duminică, 30 august a.c., în jurul orelo 12,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o autoutilitară care transporta un butoi de 700 l de motorină, în satul Murgeanca ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:20
(479 vizualizări - 0 comentarii)


7
Slobozia: Accident pe Variantă

Slobozia: Accident pe Variantă

Sâmbătă, 29 august 2020, în jurul orelor 17,45, s-a produs un accident rutier produs pe varianta municipiului Slobozia, în eveniment fiind implicat un autoturism. La locul intervenției s-au deplasat de ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:15
(633 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


8

Țăndărei: Incendiu la o anexă gospodărească

Sâmbătă, 29 august, a.c., în jurul orelor 16,40, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în Țăndărei. La locul solicitării s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:10
(458 vizualizări - 0 comentarii)


9

Coșereni: Incendiu de vegetație uscată

Sâmbătă, 29 august, a.c., în jurul orei 11,10, ISU Ialomița a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe raza comunei Coșereni. Incendiul a fost stins operativ ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 12:05
(410 vizualizări - 0 comentarii)


10

RAJA Constanța: Apă cu presiuni scăzute la Fierbinți-Târg

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Garofiței, din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța este nevoită să reducă presiunea ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 11:05
(627 vizualizări - 0 comentarii)


11

RAJA Constanța: Avarie în orașul Țăndărei

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat de pe strada Zambilei din orașul Țăndărei, RAJA SA Constanța a fost  nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni, 31 august ...[citește_toată_știrea]

31 August 2020, 10:45
(606 vizualizări - 0 comentarii)


12
Cosâmbești: Bombă de 50 kg, descoperită întâmplător pe malul râului Ialomița

Cosâmbești: Bombă de 50 kg, descoperită întâmplător pe malul râului Ialomița

O bombă de aviație, care cântărea 50 kg, a fost descoperită duminică, 30 august a.c., pe malul râului Ialomița, în zona localității Cosâmbești. Elementul de muniție a fost descoperit de un localnic, care ...[citește_toată_știrea]

30 August 2020, 16:30
(658 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 945 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Sâmbătă, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 945, cu un caz mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

29 August 2020, 13:05
(503 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Infractor identificat de polițiști

Polițiștii ialomițeni au reușit identificarea autorului unor fapte de «lipsire de libertate» și «lovire», pe raza localității Ion Roată. Este vorba despre un bărbat, de 53 de ani, din București, pe numele ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 14:55
(565 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: La volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 26 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic conducând sub influența băuturilor alcoolice, pe raza localității Mărculești. În urma testării cu aparatul Drager a rezultat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 14:50
(589 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 944 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Vineri, 28 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 944, cu 10 mai multe față de ziua de joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

28 August 2020, 13:05
(438 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Adolescent de 17 ani, depistat la volan

Miercuri, 26 august a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe raza comunei Borănești. La volanul autovehiculului ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 15:20
(448 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Prinși după ce au furat porumb

Doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiștii ialomițeni în timp ce transportau cu o căruță peste 300 kg de porumb, sustras de pe un teren agricol din apropierea localității Gârbovi. Astfel, miercuri ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 15:15
(565 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 934 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Joi, 27 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 934, cu 8 mai multe față de ziua de miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 13:10
(473 vizualizări - 0 comentarii)


Deschiderea anului școlar în condiții de siguranță, prioritate pentru Primăria Slobozia

Deschiderea anului școlar în condiții de siguranță, prioritate pentru Primăria Slobozia

Deschiderea anului școlar în condiții de siguranță sanitară pentru elevi și cadre didactice reprezintă o prioritate pentru toți factorii decizionali. «Viceprimarul Gabriel Mușat și directorul economic, Adrian Trifan, s-au așezat la masa dezbaterilor joi, 27 august 2020, cu directorii unităților de învățământ pentru a stabili necesarul de materiale, să identifice resursele financiare și procedurile de achiziție a produselor de igienă și protecție» ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 12:55
(656 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,65%-rata șomajului în iulie 2020

La sfârșitul lunii iulie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4351 șomeri (din care 2049 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 August 2020, 11:05
(455 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC GREENFIBER
INTERNATIONAL SA-P.L. URZICENI

ANGAJEAZĂ PERSONAL
Vrei stabilitate? Seriozitate?
Atunci APLICĂ la compania noastră!
Suntem unul dintre
cei mai mari angajatori din Urziceni
și angajăm următoarele
categorii de personal

-Electrician
-Stivuitorist
-Manipulant
-Muncitor necalificat

Oferim
Contract individual de muncă,
salariu fix, tichete de masă, transport

Ne puteți contacta
la telefon 0751/151.156
sau puteți depune CV-ul personal
la poarta societății din
localitatea Urziceni, DN2, Km 57,5
(fosta fabrică de ferite din Urziceni)
-RESURSE UMANE

27 August 2020, 10:10


Camion încărcat cu baloți de lucernă, răsturnat la ieșirea din Fetești

Camion încărcat cu baloți de lucernă, răsturnat la ieșirea din Fetești

Miercuri, 26 august 2020, în jurul orelor 13,00, ISU Ialomița a intervenit la un accident rutier produs la ieșirea din Fetești spre Autostrada A2. Astfel, un camion încărcat cu baloți de lucernă s-a răsturnat ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 15:50
(570 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Incendiu la un magazin de piese auto

Movilița: Incendiu la un magazin de piese auto

Miercuri, 26 august 2020, în jurul orelor 12,30, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu produs la un magazin de piese auto din localitatea Movilița. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 15:45
(507 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Urziceni, reținut pentru furt de porumb

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au depistat și reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 32 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată». Astfel, la data de 23 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 14:25
(583 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare a polițiștilor la Țăndărei

Forțe de ordine ale Poliției și Jandarmeriei au acționat marți, 25 august a.c., pe raza orașului Țăndărei, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, precum și pentru reducerea riscului rutier ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 14:20
(506 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 926 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Miercuri, 26 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 s-a menținut la 926 cazuri de COVID-19, nefiind înregistrate ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 13:05
(476 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: 278 de controale, amenzi de 421300 de lei

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii, stabilite atât prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2020, în perioada 15.06-24.08.2020 s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

26 August 2020, 12:40
(452 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 926 cazuri de COVID-19 înregistrate în Ialomița

Marți, 25 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 926 cazuri de COVID-19, cu 9 mai multe decât luni ...[citește_toată_știrea]

25 August 2020, 13:10
(443 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
dan în Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-a transformat în focar de COVID-19­ Njrsa în Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-a transformat în focar de COVID-19­ Pentru "Marius" în Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-a transformat în focar de COVID-19­ Adi în Săracii din zona de Vest a Ialomiței, hrăniți doar la restaurantele lui Babagianu GINA în Săracii din zona de Vest a Ialomiței, hrăniți doar la restaurantele lui Babagianu Gigel în Încă 7 zile de carantină pentru municipiul Slobozia @Jilava. în Administrația locală se implică în criza concedierilor de la Combinatul Chimic! Vio în Administrația locală se implică în criza concedierilor de la Combinatul Chimic! Marius în Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-a transformat în focar de COVID-19­ Vali Musat în Fermierul ialomițean Gheorghe Alexandru-SOMALEX, răpus de COVID-19 Cretu în Săracii din zona de Vest a Ialomiței, hrăniți doar la restaurantele lui Babagianu jagdbol în Administrația locală se implică în criza concedierilor de la Combinatul Chimic! Mary în Administrația locală se implică în criza concedierilor de la Combinatul Chimic! Pentru "Marius" în Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-a transformat în focar de COVID-19­ Alegator în „Stomacul politic“ dobândit după prima cura electorală în Ialomița cetatean în Administrația locală se implică în criza concedierilor de la Combinatul Chimic! Intrbeare în Administrația locală se implică în criza concedierilor de la Combinatul Chimic! Dreptate dar nu prea în Încă 7 zile de carantină pentru municipiul Slobozia TZEAPA în Candidatul Victor Moraru, acuzat de «atitudine discriminatorie față de contracandidații săi» Mary în Încă 7 zile de carantină pentru municipiul Slobozia
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...