Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

619-1

Pesediștii au împărțit umbrele și s-au rugat privind la cer

«Ploaie pentru Mircea Geoană!»

În ultima zi a campaniei electorale, vineri, 4 decembrie, un comando electoral de peste 100 de pesedei locali, în frunte cu Silvian Ciupercă, s-au rugat social-democrat «să dea Ăl de Sus să plouă». Motivul?! Cele 100 de umbrele roșu-turbat, de campanie, pe care stă scris cu litere de-o șchioapă numele candidatului Geoană.
Și cum săptămînile astea Dumnezeu și-a luat ochii de la noi, făcînd 40 la sută din votanți să vadă doar «sînge» înaintea ochilor în cabinele de votare, ploaia nu s-a lasat așteptată! Ea a lovit scurt, mocănește, fix în Piața Revoluției, acolo unde comando-ul se oprise pentru o clipă, într-o grămadă organizată, să-și mai tragă sufletul din îndemnat electoratul la vot.
Și apropo de îndemnuri, am remarcat vocea strident-convingătoare a neobositei Rodica, consiliera PSD care n-a deschis niciodată gura în Consiliul Local, prezența discretă a deputatului Neacșu, saluturile crispate ale primarului Ionașcu, participant pentru prima oară de la branșarea orașului la sursa subterană la o întîlnire publică și, evident, pălăria social-democrată a președintelui Ciupercă, respectuos înconjurat de unul dintre trepădușii de serviciu ai PNL. L-am numit aici pe Mihai Puia, fostul director al DSV Ialomița.
N-am rezistat pînă la sfîrșit, dar am fotografiat pentru dumneavoastră victimele întîmplătoare acestei ultime acțiuni de comando a PSD. Și credem noi, am reușit să surprindem fără dubii, dezamăgirea de nereprimat a celor care, în locul umbrelelor, n-au primit decît niște pungi goale inscripționate cu PSD. Probabil pentru că pînă acum PSD a avut prostul obicei de a împărți doar sacoșe pline...

4 Decembrie 2009, 13:15 (8504 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Un ialomitean:
(15 Decembrie 2009, 09:00)
Dl. Ciuperca vine cu promisiuni (minciuni) doar cand mai are nevoie de votul ialomitenilor, pe care in cea mai mare parte a reusit sa-i pacaleasca de fiecare data, dar sa atraga investitori pentru a asigura locuri de munca, a realiza proiecte cu finantare UE, a dezvolta infrastructura si mai ales drumurile judetene care sunt la pamant sau mai bine zis de pamant in judetul Ialomita, nu a facut nimic si o sa vina peste aproximativ 2 ani sa ne ceara votul pentru un nou mandat pe care nu-l merita.
Votantzelul:
(5 Decembrie 2009, 19:32)
Tovarase Ciuperca, dumneavoastra nu ati inteles ca poporul asta nu are nevoie de un presedinte care sa se urce pe cruce si sa se sacrifice pentru Romania, cum s-a sacrificat Isus pentru omenire. Sau daca nu intelegeti, nu are nevoie de un presedinte "slab" care sa fie la mana oricui. Obligatia presedintelui nu este sa-mi aduca mie pe masa vin, mancare...sau sa-mi implineasca alte mofturi in timp ce eu stau si vegetez uitandu-ma la televizor. Treaba lui este sa conduca statul, procuratura, serviciile, etc. Sa inteleaga economia tarii, finantele sau celelalte departamente. Ce daca actualul presedinte e bataios, certaret, scandalagiu, tupeist...asta il ajuta sa isi faca treaba . Cand esti inconjurat numai de hiene, nu le alungi numai vorbind frumos. De altfel, daca ar fi fost slab sau incompetent, nu le-ar mai fi fost atatora frica de el. Daca eram o natie de sfinti am fi votat ca presedinte , un preot, un calugar sau un sihastru. Dar numai sfinti nu suntem. In toata istoria noastra am demonstrat ca acest popor nu poate fi condus cu vorba buna. Va dau un exemplu, fara sa-l luati ca o comparatie. L-am canonizat pe Stefan cel Mare desi atunci cand a venit pe tron el si-a ucis o parte din rude...era curvar, betiv...dar a avut un merit...NU SI-A VANDUT TARA ... si a luptat pentru ea. V-ati axat campania pe o prezumtiva palma data de actualul presedinte unui copil. Dar v-ati gandit cati copii ati bagat dvs in spital, cu apa asta murdara care ne-o admnistrati? Daca doar atat ati avut despre el, noi ne bucuram. Dar de ce nu ati spus nimic de cei care au privatizat PETROM-ul, energia, gazele, etc. Nu cumva asta era avutia poporului si nu apanajul conducatorului? Tara asta a fost distrusa pe timpul regimului psd-ist, iar acum incercati sa mascati asta. Intelegeti odata pentru totdeauna, ne-am saturat de comunisti. Vrem sa fim apreciati pentru valoarea, studiile, capacitatea si inteligenta noastra. Vrem sa reinvie in noi, din nou, spiritul patriot si sa curatam tara asta de oameni ca Iliescu...sau ca dumneavoastra tovarase Ciuperca. Va dau un sfat: lasati pe cei tineri sa se afirme, inainte de a se compromite. Iar dumneavoastra sau Vanghelie, Iliescu, etc...plecati. Plecati fara sa va mai uitati inapoi pentru ca nimeni nu va va duce dorul.
Votantzelul:
(4 Decembrie 2009, 18:26)
Dl Ciuperca, olitze rosii nu aveti?...ca la ce vremuri cacacioase traim, ne mai apuca treburile alea lumesti, pe drum... Si ar fi pacat sa murdarim noroiul care iese din gropile lui Ionascu...Apropo, pe domnul primar de ce nu l-ati invitat la impartirea pomenilor? V-a fost frica sa nu ramanenti fara el? Ca stiu multa lume disperata carora li s-au imbolnavit copii din cauza mizeriei care curge la robinet...
cineva care stie:
(4 Decembrie 2009, 15:49)
Nu stiu de ce ati mai iesit pe strada hotilor! Ma refer aici la tot neamul PSD plus cateii PNL care prin protocolul national de tot rahatul, care oricum nu ii ajuta, au cuplat liberalii cu ciuma rosie. Pacat ma baieti pentru voi ca acolo sus exista un D-zeu care vede cat ati furat si cat poate Geoana. Base presedinte!
Un fomist:
(4 Decembrie 2009, 14:22)
...Dle Ciuperca...in pungi ce ati bagat?.. sunt curios cu ce ne mai momiti acum...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 28 Nov 2020
120 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:31
(8247 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:03
(7915 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:32
(9155 vizualizări - 0 comentarii)


3

Bețiv recalcitrant la Slobozia

După ce a băut bine, un bărbat din Bărbulești s-a apucat de spart geamurile unui magazin din Slobozia. Patronul magazinului a solicitat imediat sprijinul polițiștilor, bărbatul, de 40 ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 16:12
(10591 vizualizări - 0 comentarii)


4

Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 15:42
(9012 vizualizări - 0 comentarii)


5
Scandal cu cuțitul din dotare

Scandal cu cuțitul din dotare

De Ziua Națională, marți, 1 decembrie 2009, jandarmii slobozeni au fost sesizați de patronul unui local din Slobozia asupra unui scandal iscat din senin între doi bărbați aflați în stare de ebrietate. ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 14:20
(7924 vizualizări - 0 comentarii)


6
«Clauzele interzise», în atenția ITM

«Clauzele interzise», în atenția ITM

Potrivit reprezentanților ITM, «libertatea de voință a părților este limitată în negocierea contractului individual de muncă de prevederile art. 38 din Codul Muncii, care prevede că „salariații nu pot ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 09:52
(8876 vizualizări - 0 comentarii)


7
Incidente electorale

Incidente electorale

În intervalul 23 noiembrie-1 decembrie a.c., la nivelul județului Ialomița au fost semnalate 3 incidente electorale, cîte unul în fiecare din localitățile Slobozia, Amara și Sudiți. Aspectele sesizate au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 09:32
(9580 vizualizări - 0 comentarii)


8

Identificare online a parcelelor agricole

Pentru a diminua erorile privind identificarea parcelelor agricole, APIA va demara, în luna ianuarie 2010, o campanie de instruire a fermierilor privind modalitatea de identificare online a parcelelor agricole ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 13:10
(13622 vizualizări - 0 comentarii)


9
Bătrână accidentată la traversarea străzii

Bătrînă accidentată la traversarea străzii

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui accident rutier produs în cursul zilei de marți, 1 decembrie 2009, în jurul orelor 17,30, pe DN2A, în localitatea Stejaru. Victima, o femeie în vîrstă de 8 ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 10:04
(8043 vizualizări - 0 comentarii)


10

Circula cu numere de înmatriculare false

Pe numele unui bărbat, de 56 ani, din Urziceni, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 10:03
(9478 vizualizări - 0 comentarii)


11
A murit încercând să aprindă soba

A murit încercînd să aprindă soba

Seria incendiilor la gospodăriile populației, evenimente frecvente în această perioadă a anului, a debutat tragic în luna decembrie. Astfel, marți seara, 1 decembrie, în jurul orei 22.30, la locuința lui ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 09:16
(10985 vizualizări - 0 comentarii)


12

Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2009, 16:10
(8199 vizualizări - 0 comentarii)


Adeverințe de la APIA pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților pe suprafață care intenționează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:58
(7782 vizualizări - 0 comentarii)


Grave accidente de circulație

Grave accidente de circulație

La numai o săptămînă după un grav accident rutier petrecut pe DN2A, în apropierea kilometrului 55, din care rezultau 5 victime, un alt eveniment rutier s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:48
(8483 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu puternic la Amara

Incendiu puternic la Amara

Un puternic incendiu a cuprins vineri, 27 noiembrie, în jurul orei 21,30, două anexe gospodărești din Amara. Pompierii slobozeni s-au deplasat cu operativitate la locul intervenției însă mai multe animale ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 11:43
(6932 vizualizări - 0 comentarii)


Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunțat că va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru «minciună și trucarea unor filmări» și a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulație ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 10:53
(7512 vizualizări - 2 comentarii)


Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Judecătorii slobozeni au decis joi, 26 noiembrie, arestarea a doi ialomițeni pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Cei doi au desfășurat a adevărată «afacere» cu cauciucuri furate, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2009, 16:46
(8773 vizualizări - 1 comentariu)


Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 13:22
(9039 vizualizări - 0 comentarii)


«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:07
(7342 vizualizări - 0 comentarii)


Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 14:38
(8927 vizualizări - 0 comentarii)


FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 23:01
(9540 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:17
(7270 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:12
(7446 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:12
(7832 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:11
(7728 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:10
(8235 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 16:09
(7786 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 12:40
(9268 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 23:13
(10638 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Yul în Judecătorii omului de afaceri Gheorghe Ceteraș l-au trimis după gratii fără temei legal Nelu în Judecătorii omului de afaceri Gheorghe Ceteraș l-au trimis după gratii fără temei legal Ionut în Robert Chioveanu aduce Ialomiței vizibilitate națională Un ialomitean în Robert Chioveanu aduce Ialomiței vizibilitate națională Ali în Dezlănțuiți înainte de vacanță @claudia cu c mic în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Claudia în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Cetatean în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Dumitru în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Mary în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Cetatean în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile cetatean în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile ASA E ! în «Pactul pe Sănătate, propus de PSD, salvează vieți! Trebuie sa testăm gratuit populația pentru a stopa pandemia!» Claudia în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Aron în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Carantinat în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Marcel în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Ionut în Autoritățile solicită prelungirea carantinei la Slobozia cu încă 7 zile Suporter unirea SLOBOZIA în Fortuna în galben-albastru vaIdEnOi în Teste PRO gratuite pentru voturi
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...