Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Peste 25 de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni au acționat, în zilele de 16 și 17 decembrie a.c., pentru deszăpezirea participanților la trafic surprinși de viscol. Pe segmentul de șosea Urziceni-Ciocârlia, pe o distanță de aproximativ 20 km, în pofida vremii nefavorabile, jandarmii au scos din zăpadă peste 120 de autovehicule. De asemenea, au achiziționat, din banii personali, alimente și ceai cald pe care le-au distribuit, în principal, femeilor, bătrînilor și copiilor care sufereau de frig. Pe parcursul acțiunilor au fost scoase dintr-un autoturism blocat în zăpadă, o femeie însărcinată însoțită de alte două femei bolnave, fiind conduse la spitalul Urziceni pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
În prezent, 10 jandarmi asigură, pe raza municipiului Urziceni, împreună cu polițiști, măsuri de fluidizare a circulației, la cele mai importante noduri rutiere.

18 Decembrie 2009, 11:52 (10957 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


florin:
(18 Decembrie 2009, 14:35)
curios, desi am fost acolo, nu am avut ocazia sa fotografiez un jandarm dand la lopata. cred ca se fereau cand vedeau aparatul foto....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Mai 2025
178 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Modificări legislative pentru angajatori

Potrivit unui comunicat de presă, începînd cu data de 1 februarie 2010, urmează a se modifica întocmirea Registrului general de evidență a salariaților. Astfel, registrul se întocmește în formă electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:38
(12032 vizualizări - 0 comentarii)


Prostituate minore la Făcăeni

Miercuri, 20 ianuarie, în baza informațiilor deținute, agenții Postului de Poliție Făcăeni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada octombrie-decembrie 2009, un localnic de 32 de ani, a recrutat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:57
(14356 vizualizări - 0 comentarii)


70 de anvelope într-o mașină

70 de anvelope într-o mașină

În cadrul unei acțiuni organizată miercuri, 20 ianuarie, în municipiul Slobozia, polițiștii de siguranță publică aflați într-un filtru rutier instituit la intersecția Străzilor Nicolae Bălcescu și Mihai ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:56
(10662 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar arestat la Slobozia

Polițiștii au identificat și probat activitatea infracțională a unui individ suspectat de comiterea a două tîlhării pe raza municipiului Slobozia. Bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:55
(14279 vizualizări - 1 comentariu)


Drumuri județene închise

Drumuri județene închise

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii auto asupra faptului că zăpada căzută noaptea trecută a făcut ca traficul rutier să fie întrerupt pe nu mai puțin de 7 segmente de drumuri județene. Astfel ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 11:42
(10670 vizualizări - 0 comentarii)


Seminar pe teme de mediu

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești organizează la Pitești un seminar cu tema «Evaluarea impactului asupra mediului datorat creșterii emisiilor de bioxid de carbon». Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 08:12
(10410 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:54
(7980 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:12
(9216 vizualizări - 0 comentarii)


Două drumuri înzăpezite

Două drumuri înzăpezite

Potrivit unui comunicat de presă, resmis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, la orele 12,30, în ziua de 19 ianuarie, pe arterele județului se circulă cu dificultate în condiții de iarnă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:01
(12077 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat căzut în fîntînă

Marți dimineață, 19 ianuarie a.c., un bărbat a căzut într-o fîntînă dezafectată. Pe scurt, în timp ce mergea pe un teren viran situat în imediata apropiere a cartierului Gării din Slobozia Nouă, a căzut ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:00
(9521 vizualizări - 0 comentarii)


Tînără de 21 de ani, moartă în accident rutier

Marți, 19 ianuarie, o tînără de doar 21 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Cotorca. Mașina în care se afla, condusă de un bărbat de 22 ani, la rîndu-i rănit ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:59
(15353 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Trei tineri din comuna Ion Roată sînt cercetați pentru furt calificat. Suspecții, unul de 29 de ani și doi în vîrstă de 17 ani, sînt acuzați că în perioada noiembrie 2009-18 ianuarie 2010 au furat din locuința ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:58
(9353 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive

Luni, 18 ianuarie a.c., în intervalul orar 14,30-21,30, polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul unor echipe din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:57
(9775 vizualizări - 0 comentarii)


Final de săptămână plin de accidente

Final de săptămînă plin de accidente

Vineri, 15 ianuarie, la Slobozia, un localnic de 51 de ani, probabil pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare a mopedului pe care îl conducea și a lovit un o tînără de ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 01:30
(14974 vizualizări - 0 comentarii)


La 60 de ani a furat un telefon mobil

Sâmbătă, în jurul orei 13,30, prin 112, o tînără de 16 ani din comuna Coșereni sesiza Poliția despre faptul că în urmă cu aproximativ o jumătate de oră, în timp ce se afla într-un magazin din municipiul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 20:08
(9949 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați beți la volani

În după-amiaza zilei de duminică, 17 ianuarie a.c., o echipă de siguranță publică ce acționa într-un filtru rutier instituit pe raza municipiului Slobozia a oprit pentru control, pe Strada Nordului, o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 19:16
(10886 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un ialomițean în vîrstă de 27 de ani, din comuna Dridu este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost depistat vineri, 15 ianuarie a.c., ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:36
(9196 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit încarcerat

Vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul unei acțiuni desfășurată în municipiul Urziceni, polițiștii au depistat un tînăr de 22 de ani, din localitate. Tînărul era urmărit general, întrucît se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:22
(10707 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» cu permis de conducere reținut

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 15/16 ianuarie, un echipaj al Biroului Rutier Fetești aflat în serviciu pe raza municipiului a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ilfov, la volan ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:48
(11696 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, arestați preventiv

Vineri, 15 ianuarie a.c., polițiștii l-au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, pe principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un magazin din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:08
(9724 vizualizări - 0 comentarii)


Week-end cu accidente rutiere grave

Week-end cu accidente rutiere grave

Unul dintre acestea s-a petrecut sîmbătă, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Str. Călărași din municipiul Fetești. În urma coliziunii cu un stîlp de beton, un autoturism în care se aflau patru persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:40
(14504 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Centrul Cultural

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» și Consiliul Județean Ialomița vă invită miercuri, 20 ianuarie a.c., la evenimentul vernisării expoziției artistei Miruna Budișteanu. Expoziția va fi inaugurată la ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:32
(11065 vizualizări - 0 comentarii)


173 milioane subvenții pentru sectorul zootehnic și vegetal

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat centrelor județene APIA suma de peste 173 milioane lei de la bugetul național reprezentînd plata solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2010, 07:16
(12128 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

În seara zilei de joi, 14 ianuarie a.c., la construcția de casă încă nefinalizată a unei bătrîne din satul Malu a izbucnit un incendiu. Pînă la intervenția pompierilor, întreaga locuință a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 08:12
(8903 vizualizări - 0 comentarii)


Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 07:18
(10402 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 18:35
(9587 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:26
(9529 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:25
(10256 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(11888 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(9319 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Urban SA continuă campania de curățare a subsolurilor la Slobozia Mary în Forum de afaceri româno-israelian, la Slobozia Vasile în Directorul general Paul Marcu, înlocuit cu directorul adjunct Neculai Badea Duță Aurel Gheorghe în Laurențiu Ghiauru a fost numit la conducerea Gărzii de Mediu Ialomița Vasile în Deputatul PSD Ștefan Țintă laudă Guvernarea Marcel Ciolacu Sam în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR Dan în Deputatul PSD Ștefan Țintă laudă Guvernarea Marcel Ciolacu Drac Nea în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate antiAur în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR lili în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate Costa în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR Vasile în Marian Neacșu, doctor în economie la Universitatea «Valahia» din Târgoviște Vasile în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate Gutuie în Sute de copii din Ialomița, abuzați și neglijați de familii Livia în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate Cosmin în Urban SA continuă campania de curățare a subsolurilor la Slobozia Dan în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate MARIAN CEAUSESCU în Ialomița de acum 25 de ani... (V) Cetățean în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate Cetățean în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...