Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Intervenții ale pompierilor

Intervenții ale pompierilor

În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit la stingerea a două incendii, pompierii reușind și salvarea unui animal. Așadar, în noaptea de trecere dintre ani, în jurul orelor 00,30, echipajul SMURD Urziceni a intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat unei persoane, victimă a unui accident rutier petrecut în Urziceni. După acordarea primului ajutor, pacientul a refuzat transportul la spital. În cea de-a doua zi a anului 2010, în jurul orelor 7,45, la gospodăria unui cetățean din Dridu a izbucnit un incendiu avînd ca sursă de aprindere un scurtcircuit produs la instalația electrică a unei anexe gospodărești. Pentru localizarea și stingerea incendiului au intervenit forțe din cadrul Detașamentului Urziceni, în urma evenimentului rezultînd numeroase pagube materiale. Și în data de 3 ianuarie 2010, în jurul orelor 7,00, a izbucnit un incendiu. De această dată, la locuința unei femei din comuna Traian. Focul a fost cauza de un coș de evacuare a fumului necurățat, jarul și scînteile din sistemul de încălzire aprinzînd diferite textile din apropierea acestuia. Pompierii din Detașamentul Slobozia au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă timp de aproximativ 60 de minute pentru lichidarea incendiului, care se manifesta violent în toată locuința, acoperișul fiind prăbușit în interiorul casei. Locuința nu a mai putut fi salvată, arzînd în proporție de 80%, cu bunurile aflate în interiorul acesteia. Proprietara a fost salvată la timp, fiind scoasă din casa în flăcări de către localnici. În aceeași zi, în jurul orelor 10,30, echipajul de salvatori al Inspectoratului a acționat în satul Gura Văii, comuna Sudiți. Aici, un cal, lăsat nesupravegheat, a încercat să meargă pe gheața formată pe lacul Valea Țiganului. Aceasta a cedat, calul căzînd în apă. Pentru scoaterea animalului s-au utilizat barca pneumatică și cordițele din dotare, un scafandru acționînd astfel încît cabalina să fie scoasă din apă. Cîteva ore mai tîrziu, la orele 14,30, echipajul SMURD Urziceni s-a deplasat în comuna Roșiori unde subofițerii au acordat primul ajutor calificat unei persoane suferinde.

5 Ianuarie 2010, 13:41 (14290 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
19 Ian 2025
146 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Tîlhari arestați

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Slobozia, în cadrul activităților desfășurate cu privire la o tîlhărie aflată în evidențele Poliției cu autori necunoscuți, au reușit identificarea ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:28
(13441 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» fără permis de conducere

Polițiștii din Țăndărei au depistat la ieșirea din localitate, pe Drumul Național 2A, din direcția Țăndărei-Constanța, un autoturism la volanul căruia se află un localnic, în vîrstă de 30 de ani. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:24
(12578 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea SIGURANȚA continuă

Începînd cu data de 26 februarie 2010, la nivel național a fost declanșată acțiunea SIGURANȚA, avînd drept scop implicarea a cît mai multor forțe de ordine în zonele cu risc criminogen, prinderea în flagrant ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2010, 17:22
(11642 vizualizări - 0 comentarii)


A furat un cal

Vineri , 5 martie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii, în timp ce desfășurau serviciul de patrulare pe raza municipiului Fetești, au depistat un constănțean, de 46 de ani, în timp ce se deplasa pe un cal ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:12
(21199 vizualizări - 0 comentarii)


Furt constatat în flagrant de polițiștii din Urziceni

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 14.30, o patrulă de siguranță publică a depistat pe strada Vînători, din Urziceni, un bărbat, de 44 de ani, din localitate, în timp ce transporta într-o căruță, 4 dale ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:09
(17781 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția și Garda Financiară, razie la Fetești

Joi, 4 martie a.c., mai mulți polițiști ai Biroului de Investigare a Fraudelor, în cooperare cu comisari ai Gărzii Financiare Ialomița au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:06
(19993 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan, cu arma în mașină

În cursul nopții de joi spre vineri, 4/5 martie a.c., în jurul orei 1.00, polițiști din Căzănești, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, au depistat, pe strada Gavrilescu din localitate, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 23:01
(23518 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de energie electrică

Vineri, 5 martie a.c., începînd cu ora 7.00, timp de două ore, polițiști din Țăndărei, în colaborare cu jandami și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:57
(21465 vizualizări - 1 comentariu)


Fără permis, la plimbare cu mașina

Joi, 4 martie a.c., în jurul orei 13.30, agenții din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Tîrg au identificat în trafic, pe DJ 101 C, un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:54
(22500 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea evenimentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Astfel, în ultimele 24 de ore, 78 de participanți ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:51
(18128 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari încarcerați

Doi tineri, în vîrstă de 16, respectiv 17 ani, primul din comuna Maia, iar cel de-al doilea din Slobozia, au fost încarcerați în cursul zilei de joi, 4 martie a.c., în arestul Inspectoratului, după ce ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 22:48
(18952 vizualizări - 0 comentarii)


Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul furturilor de autovehicule. În ultima perioadă de timp au fost organizate și executate acțiuni specifice ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 16:59
(18243 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre la Căzănești

Polițiștii din Căzănești au depistat mai mulți conducători auto care nu au respectat normele prevăzute în Codul Rutier. Astfel, polițiștii au întocmit două dosare penale pe numele a doi bărbați. Unul dintre ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:48
(14813 vizualizări - 0 comentarii)


Alcool la volan

Miercuri, 3 martie a.c., polițiștii au acționat în mai multe localități rurale. Astfel, în intervalul orar 8.00-16.00, polițiști din Slobozia au acționat pe raza localităților Albești, Ciulnița, Buești ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:48
(15919 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni comune polițiști-jandarmi în Țăndărei

Efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat în după-amiaza zilei de miercuri, 3 martie a.c., în orașul Țăndărei. Începînd cu ora 13.00, s-a acționat pe raza orașului urmărindu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 18:39
(16810 vizualizări - 0 comentarii)


Necropsia bărbatului găsit în beciul unei case din Bucu va elucida misterul morții acestuia

Bărbatul găsit în stare de inconștiență într-un beci al unei case în construcție din localitatea Bucu a fost identificat. Potrivit primelor cercetări, se pare că bărbatul era domiciliat în localitatea ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 13:34
(17642 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 300 de jandarmi la meciul Urziceni-Steaua

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va asigura cu peste 150 de militari jandarmi măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele Unirea Urziceni și Steaua București. Alături de efectivele ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 13:26
(17371 vizualizări - 0 comentarii)


Minori dispăruți, găsiți de polițiști

Polițiștii au reușit identificarea minorului Bucur Ștefănel, de 13 ani, plecat de la domiciliu, din orașul Fierbinți-Tîrg, în dimineața zilei de 1 martie 2010. În urma colaborării cu polițiștii Direcției ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 18:10
(14312 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmii ialomițeni și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat în dimineața zilei de marți, 2 martie a.c., între orele 6,30-8,00, ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 18:09
(13835 vizualizări - 0 comentarii)


Copil de 4 luni, adus la spital mușcat de șobolani

La Spitalul de Urgență din Slobozia a fost adus un copil de 4 luni, cu mai multe răni pe corp, ce păreau a fi provocate de mușcăturile unui șobolan. Cazul copilului a fost semnalat polițiștilor sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 07:38
(14366 vizualizări - 0 comentarii)


A dispărut!

A dispărut!

Luni, 1 martie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minorul Bucur Ștefănel, de 13 ani, a plecat de la domiciliul din orașul Fierbinți-Tîrg și nu a mai revenit. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 07:37
(14454 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 04:31
(13791 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 03:14
(11723 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale

Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» invită ialomițenii la inaugurarea Sălii STUDIO. Astfel, joi, 4 martie 2010, tinerii artiști ai Liceului de Artă din Slobozia vor susține ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 15:38
(12215 vizualizări - 0 comentarii)


Măsuri pentru stimularea creării de noi locuri de muncă

În Monitorul Oficial nr. 136, din 1 martie 2010, a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 13/23.02.2010, privind reglementarea unor măsuri în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă și diminuării ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 15:29
(12078 vizualizări - 0 comentarii)


Informare APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii măsurilor de reconversie/restructurare și defrișare a plantațiilor viticole că trebuie să completeze și să depună formularul de ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 15:13
(14020 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind deconturile negative de TVA

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost aprobată o nouă procedură pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adaugată cu opțiune de ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 10:55
(16510 vizualizări - 0 comentarii)


Deșeurile, în atenția Prefecturii Ialomița

În perioada, 3-20 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, specialiști din cadrul Gărzii de Mediu și comisari ai Gărzii Financiare au desfășurat controale la nivelul ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 10:12
(12887 vizualizări - 0 comentarii)


Capota s-a ridicat în mers, iar mașina s-a izbit de un tir

În cursul dimineții de luni, 1 martie a.c., în jurul orei 8.30, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că un tînăr de 20 de ani, din Slobozia, ce se deplasa la volanul unui autoturism din direcția ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2010, 16:16
(12361 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității

Efective sporite de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au participat în acest sfîrșit de săptămînă la mai multe acțiuni organizate pe raza județului, continuînd astfel acțiunile specifice pentru creșterea ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2010, 16:15
(12908 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Slobozean în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei Gigel în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei Alex în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei Lache în «Principalul obiectiv: menținerea în prima Ligă!» un cunoscut în Protest de amploare al angajaților Penitenciarului Slobozia Traian Negroiu în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei Corcodel de la Dumitresti în Călătorie în timp la «Popina Bordușani» ANA T. în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei XXL în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei Pt infractorul de serviuciu în Protest de amploare al angajaților Penitenciarului Slobozia Un cetățean. în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei DEPUTATUL în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei Infractorul de serviciu în Protest de amploare al angajaților Penitenciarului Slobozia Miti în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei Mary în Protest de amploare al angajaților Penitenciarului Slobozia Ion în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei Mary în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei #pasajladrajna în Protest de amploare al angajaților Penitenciarului Slobozia Ion în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei Niculae Vasile în Slobozia: Demersuri instituționale pentru reabilitarea DN21/Șoseaua Brăilei

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...