Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic respectă regulile de circulație privind regimul legal de viteză, portul centurii de siguranță, opririle și staționările, depășirile, conducerea sub influența băuturilor alcoolice etc., dar șiverificarea provenienței mărfurilor transportate și depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării unor pedepse privative de libertate, precum și a autoturismelor care figurează ca fiind furate. Pe timpul desfășurării acțiunii, polițiștii au constatat 21 de încălcări ale prevederilor legale de natură contravențională, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 3700 de lei și constatate 2 infracțiuni, ambele la regimul circulației. Trei dintre sancțiunile contravenționale au fost aplicate pietonilor pentru traversarea neregulamentară a părții carosabile. Totodată, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă determinată, un permis de conducere.

6 Ianuarie 2010, 10:22 (8607 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 25 Ian 2022
162 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 319 320 321 323 325 326 327 373 374

Andrășești: Hoț trimis după gratii

Marți, 26 octombrie, polițiștii din Andrășești au reținut un bărbat, de 30 de ani, din Miloșești. Pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare în data de 19 octombrie, individul fiind acuzat de ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 07:10
(15223 vizualizări - 0 comentarii)


Beți la volan sau circulînd cu numere false la mașini

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 26 spre 27 octombrie, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe direcția Slobozia-Urziceni. În urma verificărilor de rutină ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 07:08
(14370 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile la Fisc se depun doar electronic

«Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița informează că, începînd cu obligațiile declarative aferente lunii octombrie cu termen de declarare 25 noiembrie 2010, declarațiile fiscale vor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 07:06
(13829 vizualizări - 0 comentarii)


3

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 05:58
(11466 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2010, 05:28
(11595 vizualizări - 0 comentarii)


5

Perieți: Au tîlhărit o fetiță de 13 ani

Duminică, 24 octombrie, în jurul orei 21,00, un bărbat din Perieți a reclamat polițiștilor faptul că fiica sa, de 13 ani, a fost victima unei tentative de tîlhărie, comisă în fața blocului unde domiciliază ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 15:32
(14634 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Erbicid confiscat de polițiști

Țăndărei: Erbicid confiscat de polițiști

1000 de lei amendă și 200 litri de erbicid confiscat. Acesta este rezumatul unui verificări a unei mașini, aflată în trafic pe raza localității Țăndărei. Șoferul, un bărbat de 37 de ani, din Călărași, a ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 15:30
(21158 vizualizări - 2 comentarii)


Din nou modificări la asigurările angajaților plătiți cu drepturi de autor

Potrivit unei informări a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, începînd cu 25 octombrie 2010 declararea contribuțiilor individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj pentru contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 15:30
(12740 vizualizări - 0 comentarii)


8

Scînteia: Găinari prinși de polițiști

La începutul săptămînii, luni, 25 octombrie, o bătrînă de 73 ani din Scînteia a reclamat polițiștilor faptul că în noaptea de duminică spre luni hoții i-au furat din ogradă o plită din fontă, un furcoi ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 15:29
(15531 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor încarcerat

Luni, 25 octombrie, polițiștii din Axintele și Sălcioara au prins, pe raza localității Lehliu-Gară, un bărbat, de 27 de ani, din Sălcioara, pe numele căruia exista un mandat de arestare preventivă emis ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 15:28
(14432 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți la porumb

Polițiștii din Bordușani au prins 9 persoane, cu vîrste cuprinse între 20 și 61 ani, care folosindu-se de 5 căruțe au furat peste 1200 kg porumb de pe o solă deja recoltată ce aparținea unui societăți agricole ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 15:26
(16490 vizualizări - 1 comentariu)


Balaciu: La volan fără permis

În cursul nopții trecute, 25 spre 26 octombrie, polițiștii din Balaciu au depistat în trafic, pe un drum comunal, un autovehicul condus de un localnic, de 36 de ani. Verificînd documentele șoferului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 15:25
(14032 vizualizări - 0 comentarii)


12

Maia: Lemne vîndute ilegal

În cursul dimineții de luni, 25 octombrie, polițiștii din Maia au depistat în trafic un autocamion ce transporta și vindea lemne. La volan se afla un tînăr, de 25 de ani, din Vrancea, iar cu ocazia verificării ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2010, 15:23
(12962 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia lemne ilegal


Un morun și 17 kg de icre negre, în portbagajul unui autoturism

Duminică, 24 octombrie, polițiștii feteșteni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, o mașină condusă de un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Giurgeni. Potrivit polițiștilor, în portbagajul ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 10:31
(14499 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Depunere de coroane de «Ziua Armatei»

Luni, 25 septembrie, Instituția Prefectului Ialomița a organizat o serie de activități pentru celebrarea «Zilei Armatei». Evenimentul a debutat la Monumentul eroilor «Colonel Popescu», în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 10:25
(11891 vizualizări - 0 comentarii)


Băiețel de 9 ani, înecat la Giurgeni

Un băiețel de doar 9 ani și-a găsit sfîrșitul înecîndu-se într-o cuvă betonată a unei stații de pompare. Tragedia s-a petrecut în localitatea Giurgeni. Băițelul plecase la pescuit în dimineața de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 10:24
(11121 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: A explodat butelia

O improvizație la o butelie a făcut ca aceasta să explodeze, provocînd un incendiu de proporții la Miloșești. Flăcările s-au aprins în după-amiaza zilei de duminică, 24 octombrie și au cuprins bucătăria ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2010, 10:22
(16103 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive ale Jandarmeriei în școli

Pentru a continua activitatea de prevenție începută anii trecuți, la începutul anului școlar 2010-2011, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a încheiat parteneriate educaționale cu mai multe instituții ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 11:12
(13021 vizualizări - 0 comentarii)


«Simpozionul Național de Terapii Complementare și Alternative»

În organizarea Asociației Culturale «Ascult Ialomița», a Fundației «Concord», a Fundației «Academia Dacoromână», a Societății Naționale «Spiru Haret» pentru Educație, Știință și Cultură, precum și a Centrului ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 10:59
(11015 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Recital Chopin la Centrul Cultural

Marți, 26 octombrie a.c., de la orele 17.00, la Sala de concerte a Centrului Cultural «Ionel Perlea», slobozenii sînt invitați la un recital de pian. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 10:06
(12525 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 1000 de competitori la «Cupa Satelor»

Ialomița: Peste 1000 de competitori la «Cupa Satelor»

Direcția pentru Sport și Tineret Ialomița a desfășurat sîmbătă și duminică, 16, respectiv 17 octombrie, ultimele două etape zonale ale Competiției «Cupa Satelor».
Sîmbătă, în comuna Bucu s-au întîlnit ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 08:41
(12089 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Căzănești

Luni, 25 octombrie a.c., Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu», Biblioteca «Ion Creangă» Căzănești și Consiliul Local Căzănești inaugurează un nou serviciu «Biblionet-lumea în biblioteca mea». Acțiunea ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2010, 08:28
(13507 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Slobozia și Fetești din cauza unor scurtcircuite electrice

Incendii la Slobozia și Fetești din cauza unor scurtcircuite electrice

Două incendii de locuințe sînt situațiile de urgență la care au intervenit pompierii ialomițeni joi, 21 octombrie a.c.. Mai mult, ambele incendii au avut ca și cauză probabilă de izbucnire scurtcircuitul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 14:16
(13394 vizualizări - 1 comentariu)


Munteni Buzău: Spărgător de case, arestat preventiv

Miercuri, 20 octombrie a.c., un bărbat de 30 de ani, din Munteni Buzău, recidivist, a fost prezentat de polițiștii ialomițeni Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia cu propunere de punere în mișcare ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 14:10
(13265 vizualizări - 0 comentarii)


Violator încarcerat

Un bărbat de 31 de ani, din Fetești, a fost identificat și reținut de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerat ulterior în Penitenciarul Slobozia în vederea executării unei pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 14:08
(15816 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: 5 tone de grîu fără documente, confiscate de polițiști

În cursul zilei de miercuri, 20 octombrie a.c., polițiștii din Sudiți au oprit pentru control o autoutilitară, înmatriculată în Prahova. Verificînd interiorul mașini, oamenii legii au descoperit 5 tone ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 13:10
(12494 vizualizări - 1 comentariu)


Anunț angajare

Școala cu cls. I-VIII «George Vâlsan» Amara scoate la concurs pe data de 09.11.2010 un post de îngrijitor.
Relații la secretariatul școlii, la nr. de telefon 0243/266.837 ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 07:34
(7566 vizualizări - 0 comentarii)


Program prelungit pentru AJOFM Ialomița

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita, din dorința de a veni în sprijinul persoanelor fizice care realizează venituri de natură profesională, altele decît cele salariale, pentru care ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2010, 06:06
(16350 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: S-a spînzurat de un copac din curtea școlii

Un bărbat din Sfîntu Gheorghe a fost găsit spînzurat în curtea școlii din localitate. Trupul lui Viorel Z., de 46 de ani, angajat al Primăriei Sfîntu Gheorghe, atîrna de un copac de lîngă clădirea școlii ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2010, 15:44
(16344 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2010, 15:25
(8150 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 319 320 321 323 325 326 327 373 374
Ultimele comentarii
Dan în Costin Telehuz, propus pentru funcția de secretar de stat la Agricultură Țăndărean în Colonie de lilieci, în sediul Poliției Orașului Țăndărei MADR în Costin Telehuz, propus pentru funcția de secretar de stat la Agricultură George în Costin Telehuz, propus pentru funcția de secretar de stat la Agricultură Gagarin în «Evolution»-noua generație Lady x în Costin Telehuz, propus pentru funcția de secretar de stat la Agricultură Vasile în Bate vântul schimbării în descentralizatele ialomițene închiriere apartament 2 camere în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 ianuarie 2022 FORC în Costin Telehuz, propus pentru funcția de secretar de stat la Agricultură Forci în Costin Telehuz, propus pentru funcția de secretar de stat la Agricultură auto în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 ianuarie 2022 Zenga în Silaghi și Gulceac, aproape «semnați» Florin în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 ianuarie 2022 Unu în Concurs cu repetiție pentru directorii școlilor din Ialomița PUTIN în Valul 5 al pandemiei de COVID-19 în Ialomița Corcodel de la Dumitresti în Bate vântul schimbării în descentralizatele ialomițene schimbare totala la Anaf în Bate vântul schimbării în descentralizatele ialomițene lynx în Bursele de merit ale elevilor ialomițeni, reduse la jumătate Corcodel de la Dumitresti în «Evolution»-noua generație Cristina în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 ianuarie 2022
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...