Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul Victor Ponta, creditat cu șanse reale în fața lui Mircea Geoană. Să amintim că Victor Moraru și-a depus candidatura la șefia PSD în semn de protest față de situația creată în cadrul Organizației PSD Ialomița, la ședința Conferinței Extraordinare a filialei fiind introdusă pe ordinea de zi și alegerea președintelui de organizație. Potrivit primarului din Amara, adoptarea unei astfel de decizii a fost nestatutară, Victor Moraru, a doua zi, depunîndu-și candidatura la șefia PSD și devenind unul dintre contracandidații lui Mircea Geoană.
Mai mult, potrivit unor surse din cadrul PSD Ialomița, președintele reales al PSD Ialomița, Silvian Ciupercă, surprins de decizia primarului Victor Moraru, ar fi intenționat să-și depună candidatura la o funcție de vicepreședinte al organizației centrale a PSD. Aspect neconcretizat, Ciupercă neregăsindu-se pe lista de pretendenți la o funcție de vicepreședinte.

20 Februarie 2010, 17:20 (14870 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


traian:
(21 Februarie 2010, 08:34)
ba baieti voi v-ati intors de lacongres si nuaveati ce face in CLK?
unul priceput:
(21 Februarie 2010, 04:10)
morales, n-ai avut suficientes cojones para candidar alaturi de victor poanta sau mircea prostanacul? Pacat! Sau ti-a dat na-na Ciupercus Judeteanus pt ca ai deschis gurita neintrebat la alerile PSD locale si apoi ai avut tupeul sa vrei sa fii seful lui Ciupercaru?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
25 Mai 2025
215 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Mandat de arestare pentru un recidivist

Un bărbat, în vîrstă de 30 de ani, din localitatea Valea Ciorii, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de joi, 29 aprilie, după ce instanța a emis pe numele său un mandat ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(14770 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune pentru prevenirea furturilor de animale

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 aprilie a.c., în intervalul orar 22.00-03.00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat și executat o acțiune împreună cu agenți din cadrul Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(12153 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 20000 de lei de la Poliția Rutieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(11987 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, ploșniță la grâu!

Atenție, ploșniță la grîu!

«Unitatea Fitosanitară Ialomița atenționează toți producătorii agricoli din județ să-și controleze culturile de grîu pentru determinarea adulților de ploșniță cerealelor» atenționează directorul Maria ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:36
(26552 vizualizări - 1 comentariu)


Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din râul Ialomița

Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din rîul Ialomița

Joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, după o săptămînă de la data dispariției, trupul bărbatului a fost văzut de localnici în albia rîului, la aproximativ 3 km în aval de locul unde a căzut în apă ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:00
(14605 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat de la magazin un cuțit de vînătoare

În după-amiaza zilei de marți, 27 aprilie, Poliția Slobozia a fost sesizată de reprezentanții unei firme de pază despre faptul că un tînăr necunoscut a furat un cuțit de vînătoare dintr-un magazin de profil ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(17225 vizualizări - 0 comentarii)


Trei șoferi penali

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele unor cetățeni care au fost depistați conducînd autoturisme pe drumurile publice, deși nu posedă permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(26056 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni pentru siguranța elevilor

Miercuri, 27 aprilie în intervalul orar 10,00-18,00, polițiștii feteșteni, în colaborare cu jandarmi și polițiști de Frontieră au acționat în zona unităților de învățămînt din municipiu, avînd ca obiectiv ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(23424 vizualizări - 0 comentarii)


25 de ialomițeni, cercetați pentru braconaj piscicol

30 de infracțiuni constatate, 84 de sancțiuni contravenționale aplicate, 65,5 kg de pește și 18 unelte pentru pescuit confiscate, reprezintă succint rezultatele celor 87 de acțiuni și controale desfășurate ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:46
(24127 vizualizări - 2 comentarii)


43 de locuri de muncă în străinătate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 43 locuri de muncă în străinătate. Astfel, în Marea ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 13:07
(20657 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin financiar pentru producătorii de lapte

Producătorii de lapte pot solicita, pînă la data de 14 mai 2010, sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. Potrivit legislației în domeniu, în funcție ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 08:16
(22945 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au «spart» aparatul de jocuri electronice

În cursul după-amiezii de marți, 27 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Țăndărei au depistat pe raza localității trei tineri al căror comportament era suspect. După legitimarea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 16:00
(23418 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» fără permis

Marți, 27 aprilie, polițiștii feteșteni au depistat, pe o stradă din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 33 de ani din județul Harghita. Procedînd la legitimarea acestuia, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:59
(19608 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Au furat fier vechi din curțile oamenilor

Marți, 27 aprilie a.c., polițiștii din Sărățeni au fost sesizați de trei bătrîne din localitate despre faptul că, în seara zilei de 26 aprilie, trei persoane de sex masculin, pe care nu le cunosc, folosindu ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:57
(22801 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Infractor dus la pușcărie

În cursul zilei de marți, 27 aprilie, polițiștii din Urziceni au desfășurat activități pentru depistarea unui bărbat, de 26 de ani, din localitatea Bărbulești, pe numele căruia exista un mandat de executare ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:56
(25831 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni în trafic

Marți, 27 aprilie, timp de două ore, polițiștii rutieri din Slobozia și din cadrul Posturilor de Poliție arondate municipiului, au acționat în 9 filtre, în principalele puncte de acces la intrare și ieșire ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:56
(28058 vizualizări - 0 comentarii)


Crescătorii de ovine/caprine pot solicita subvenții

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că, în perioada 28 aprilie-31 mai 2010, crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:55
(12410 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Transport ilegal de animale

Marți, 27 aprilie, polițiștii slobozeni aflați într-un filtru pe DN21 din municipiu, au depistat o autoutilitară cu numere de înmatriculare străine, la volanul căruia se afla un tînăr, de 22 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:54
(20569 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Copii la furat din autoturisme

În cursul nopții trecute, respectiv 27 spre 28 aprilie, o patrulă mixtă de siguranță publică a observat, pe o stradă din Urziceni, un grup de patru persoane care, la vederea autospecialei poliției, au fugit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:53
(24083 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan fără permis

În cursul nopții de luni spre marți, respectiv 26 spre 27 aprilie, puțin după miezul nopții, o echipă mixtă de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe raza municipiului Slobozia, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:51
(23561 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Șofer beat, prins de polițiști

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Săveni este cercetat penal de polițiști după ce acesta a fost depistat în cursul zilei de luni, 26 aprilie, conducînd pe DJ 201 un autoturism deși consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:50
(14477 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Motociclist accidentat

La începutul săptămînii, luni, 26 aprilie, pe Bulevardul Unirii din Slobozia s-a produs un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui tînăr de 18 ani, din localitate. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:49
(20898 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Hoți prinși de polițiști

Luni, 26 aprilie, polițiștii din Ciochina au fost sesizați de un localnic despre faptul că în perioada noiembrie 2009-25 aprilie 2010, persoane necunoscute i-ar fi sustras dintr-o fîntînă aflată în curtea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:48
(23209 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 17:08
(12644 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 16:54
(14124 vizualizări - 0 comentarii)


6 ialomițeni, judecați pentru trafic de minori

Șase persoane, dintre care una în stare de arest preventiv, au fost trimise în judecată pentru trafic de minori. Suspecții, prin violențe și amenințări, au exploatat din punct de vedere sexual mai multe ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 16:49
(20078 vizualizări - 0 comentarii)


Problema celor 6 loturi de teren atribuite de Primărie Episcopiei: PS Vincențiu invocă prefectului Teculescu Legea Cultelor

La scurt timp după publicarea pe site-ul nostru a articolului «Eu cînd vreau să fluier, fluier!/Prefectul Teculescu fluieră în Biserica Consiliului Local Slobozia», Preasfințitul Vincențiu ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 12:57
(23636 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, fără documente de proveniență, ce aveau aplicate timbre emise de autoritățile Republicii Moldova, au fost ridicate în vederea confiscării luni, 26 aprilie, de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 12:22
(21079 vizualizări - 0 comentarii)


Comunicat APIA: În atenția producătorilor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că pot solicita, pînă la data de 30 aprilie 2010, acordarea cotelor din rezerva națională. Potrivit Ordinului nr. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 08:51
(23631 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: A intrat cu mașina în stîlp

Duminică, 25 aprilie, pe raza comunei Traian, s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, provocat de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate. Polițiștii au stabilit că în timp ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(29247 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Let’s «fugem» Andrei în Universitatea București cere anularea diplomei de licență a unei foste studente care a dat mită la Bacalaureatul 2012 Andrei în Universitatea București cere anularea diplomei de licență a unei foste studente care a dat mită la Bacalaureatul 2012 @SorinB în Universitatea București cere anularea diplomei de licență a unei foste studente care a dat mită la Bacalaureatul 2012 #pasajladrajna în Let’s «fugem» Blonda de la drept în Revocarea din funcție a fostei directoare a Servicii Publice SRL, atacată în instanță Independenta în Pregătiri pentru «Zilele Municipiului Slobozia» SorinB în Universitatea București cere anularea diplomei de licență a unei foste studente care a dat mită la Bacalaureatul 2012 Mar în Mai mulți bani pentru Complexul Social din Cartierul Bora Mar în Bani publici pentru servicii de traducere, la Casa de Pensii Ialomița Suporter în Baraj tur/retur cu FC Voluntari Pasaje în Let’s «fugem» Un cetățean onest în Firma de salubritate a Primăriei Urziceni cumpără statui de bronz @SorinB în Universitatea București cere anularea diplomei de licență a unei foste studente care a dat mită la Bacalaureatul 2012 #pasajladrajna în Let’s «fugem» Pasaje în Let’s «fugem» Vasilica în Concedii medicale de 1,6 milioane de lei neachitate de CJAS Ialomița spitalului din Slobozia #pasajladrajna în Let’s «fugem» Pasaje în Let’s «fugem» #pasajladrajna în Universitatea București cere anularea diplomei de licență a unei foste studente care a dat mită la Bacalaureatul 2012

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...