Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers București-Urziceni, a fost amenințat cu un pistol, de o persoană aflată într-un autoturism înmatriculat în Capitală. Avînd în vedere gravitatea sesizării, de îndată a fost pus în aplicare Planul de acțiune «Năvodul», fiind instituite filtre ale Poliției în tot județul, în vederea identificării autoturismului în cauză. La scurt timp, la intrarea în municipiul Urziceni, a fost depistat autoturismul la volanul căruia se afla un bărbat de 31 de ani, din București, care a fost condus la sediul Poliției. După cercetări, polițiștii au stabilit că cei doi conducători auto s-au șicanat în trafic, moment în care bărbatul a scos pistolul și l-a îndreptat către tînăr, fără a-l utiliza propriu-zis. Pistolul pe care bărbatul îl avea asupra sa era unul cu bile de cauciuc, iar deținătorul poseda permis de port armă. În cauză se efectuează cercetări în vederea săvîrșirii infracțiunii de amenințare.

22 Februarie 2010, 12:23 (11116 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Iun 2024
202 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IJJ Ialomița: S-a prelungit perioada de înscriere pentru posturile vacante de ofițer

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița anunță faptul că perioada de înscriere la concursul organizat pentru ocuparea a două funcții de ofițer în cadrul Serviciului Logistic-Administrare ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2024, 08:30
(853 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A încălcat ordinul de protecție

Duminică, 2 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, polițiștii din Fetești au fost sesizați, prin 112, de către un bărbat din Fetești, cu privire la faptul că fratele acestuia, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 16:20
(223 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de sâmbătă, 1 iunie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 16:05
(160 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna mai 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 627 misiuni de ordine publică, dintre care 117 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 12:15
(829 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism în flăcări la Țăndărei, incendiu la o casă din Traian

Pompierii din Țăndărei au intervenit în cursul zilei de duminică, 2 iunie a.c., în jurul orei 3,00, cu o autospecială de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 11:20
(746 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Ion Roată și Bărbulești

Accidente la Slobozia, Ion Roată și Bărbulești

Vineri, 31 mai a.c., în jurul orelor 12,50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 11:10
(684 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 481,03 milioane de lei, încasări la Bugetul de Stat în perioada ianuarie-aprilie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-aprilie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 481,03 milioane ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2024, 09:20
(2470 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții domiciliare în Fetești și Constanța

În cadrul acțiunii «JUPITER», sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, vineri, 3 ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2024, 12:05
(218 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de copii de «1 Iunie»

Polițiștii ialomițeni, alături de copii de «1 Iunie»

Cu ocazia «Zilei Internaționale a Copilului-1 Iunie», polițiștii ialomițeni i-au sărbătorit pe cei mici cu expoziții de tehnică de intervenție și autospeciale de serviciu, jocuri interactive și sfaturi preventive. ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 13:35
(1153 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: 7 iunie, termen-limită pentru depunerea Cererii de plată în Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că vineri, 7 iunie 2024, este ultima zi în care pot depune cererile de plată pentru accesarea intervențiilor aferente ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 13:10
(1008 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Vineri, 31 mai 2024, echipele RAJA Constanța execută lucrări de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Dragoș Vodă din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2024, 08:55
(1449 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,33 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna aprilie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, înregistrând următoarele ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2024, 16:40
(1087 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții într-un dosar de «înșelăciune» cu polițe de asigurare!

Slobozia: Percheziții într-un dosar de «înșelăciune» cu polițe de asigurare!

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, marți, 28 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2024, 16:25
(1910 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Ordin de protecție după ce un bărbat și-a bătut soția

Polițiștii din Fierbinți-Târg au fost sesizați marți, 28 mai a.c., cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 35 de ani, din orașul Fierbinți-Târg, ar fi fost agresată fizic ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2024, 16:20
(1477 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 29 mai 2024, termen-limită de depunere a situațiilor financiare anuale întocmite la 31 decembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabilii interesați că potrivit art. 36, alin. (1), lit. a) din Legea Contabilității nr.82/1991, republicată, cu modificările și ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2024, 14:40
(1913 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 11,16 milioane de lei, în luna aprilie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 11,16 milioane ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2024, 10:40
(1295 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu forțe mărite la Țăndărei, Mihail Kogălniceanu și Săveni

Duminică, 26 mai a.c., polițiștii din Țăndărei, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au organizat o acțiune de amploare pentru menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 16:10
(1639 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut după ce a furat mai multe sume de bani din incinta unor firme

Vineri, 24 mai a.c., polițiștii din Slobozia, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 33 de ani, cercetat pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 16:05
(1285 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de vineri, 24 mai a.c., în jurul orelor 13,30, polițiștii din Căzănești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 15:55
(634 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bănuit de «furt calificat», arestat pentru 30 de zile

Sâmbătă, 25 mai a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ alomița, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 15:50
(1755 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Urziceni

Incendiu la o casă din Urziceni

Pompierii ialomițeni au intervenit vineri, în jurul orelor 16,50, când au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 12:25
(1651 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Cosâmbești: Muniție găsită în timp ce lucra la consolidarea casei

Vineri, 24 mai a.c., în jurul orelor 20,30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului a intervenit pentru identificarea unui element de muniție neactiv găsit accidental în timpul unor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 12:15
(1155 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Miercuri, 29 mai 2024, în intervalul orar 08,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în satul Dridu-Snagov (comuna Dridu), pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 12:05
(1158 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Nicolești cu o victimă încarcerată!

Accident la Nicolești cu o victimă încarcerată!

Vineri, 24 mai a.c., în jurul orelor 15,10, patru echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 11:55
(1181 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program în localitatea Fierbinți-Târg!

La nivelul localității Fierbinți-Târg s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului la nivelul sursei de captare ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 11:45
(1426 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții de peste 322 milioane de lei pentru crescătorii din sectorul suin și avicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că joi, 23 mai 2024, Centrele Județene au efectuat plata aferentă ajutorului de stat acordat pentru susținerea activitații crescătorilor ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2024, 10:10
(1678 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni ale polițiștilor în «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Slobozia: Acțiuni ale polițiștilor în «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Miercuri, 22 mai 2024, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au organizat o serie de activități preventive în rândul cetățenilor în municipiul Slobozia, care au fost informați cu privire ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 15:00
(2925 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Posibil drogat la volan

Miercuri, 22 mai 2024, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 14:40
(509 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan cu permisul suspendat

Un bărbat de 55 de ani, domiciliat în județul Constanța, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști. În urma unui control de rutină, efectuat miercuri, ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 14:30
(586 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 79,5 milioane de lei, subvenții pentru fermierii ialomițeni din sectorul vegetal

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că miercuri, 22 mai 2024, a efectuat plata aferentă ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal, aprobat de ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 11:00
(1607 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
turcu în Marinela a transformat angajații DSP în paznici apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 iunie 2024 Din interior în Rețeaua de canalizare a Sloboziei trebuie reabilitată @cineva în «Palatul» din Țăndărei pe care Statul nu-l poate valorifica Cetățeanul x în Rețeaua de canalizare a Sloboziei trebuie reabilitată ASIGURAT în Ialomița: Consultații medicale pe cheltuiala asiguraților Cineva în «Palatul» din Țăndărei pe care Statul nu-l poate valorifica Gigel în Rețeaua de canalizare a Sloboziei trebuie reabilitată Jan în «Palatul» din Țăndărei pe care Statul nu-l poate valorifica bicicletă eliptică în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 iunie 2024 Romanus în «Palatul» din Țăndărei pe care Statul nu-l poate valorifica Mary în Marinela a transformat angajații DSP în paznici Cetățeanul x în Bani europeni pentru depistarea bolilor oncologice Ion în Angajata Primăriei Slobozia, cercetată pentru fapte de corupție, a fost trimisă în judecată Mamica în Echipament medical modern achiziționat de Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean în Încă trei noutăți pentru Unirea Slobozia Vasile în «Le sunt recunoscător tuturor ialomițenilor care și-au exercitat dreptul de vot!» Costi în «Rezultatele Alegerilor din 9 iunie 2024 reflectă decizia ialomițenilor!» Aplaudacul în «Rezultatele Alegerilor din 9 iunie 2024 reflectă decizia ialomițenilor!» Stoica în «Rezultatele Alegerilor din 9 iunie 2024 reflectă decizia ialomițenilor!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...