Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers București-Urziceni, a fost amenințat cu un pistol, de o persoană aflată într-un autoturism înmatriculat în Capitală. Avînd în vedere gravitatea sesizării, de îndată a fost pus în aplicare Planul de acțiune «Năvodul», fiind instituite filtre ale Poliției în tot județul, în vederea identificării autoturismului în cauză. La scurt timp, la intrarea în municipiul Urziceni, a fost depistat autoturismul la volanul căruia se afla un bărbat de 31 de ani, din București, care a fost condus la sediul Poliției. După cercetări, polițiștii au stabilit că cei doi conducători auto s-au șicanat în trafic, moment în care bărbatul a scos pistolul și l-a îndreptat către tînăr, fără a-l utiliza propriu-zis. Pistolul pe care bărbatul îl avea asupra sa era unul cu bile de cauciuc, iar deținătorul poseda permis de port armă. În cauză se efectuează cercetări în vederea săvîrșirii infracțiunii de amenințare.

22 Februarie 2010, 12:23 (11111 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Iun 2024
196 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Joi, 23 mai 2024, echipele furnizorului de energie electrică vor executa lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor în zona localității Fetești/Cartier Buliga. Fără ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2024, 15:15
(1640 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2024, 14:05
(2401 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR salută măsurile întreprinse de autorități, dar protestul își urmează cursul!

Forumul APPR salută măsurile întreprinse de autorități, dar protestul își urmează cursul!

Ca urmare a solicitărilor Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) din data de 10 mai 2024, au apărut primele reacții ale autorităților în vederea ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2024, 16:50
(2857 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

În fiecare an, Poliția Română dedică o săptămână marcării importanței segmentului de prevenire a criminalității pentru siguranța cetățenilor. Anul acesta, manifestarea națională « ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2024, 16:10
(767 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Reviga, Movilița și Coșereni

Accidente la Slobozia, Reviga, Movilița și Coșereni

Sâmbătă, 18 mai a.c., în jurul orei 4,00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița a fost alertat despre producerea unui accident rutier în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2024, 10:20
(1901 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Vineri, 17 mai 2024, echipele RAJA Constanța execută lucrări la nivelul sistemului de alimentare cu apă la intersecția străzilor Mihail Sadoveanu cu Renașterii din Fetești. Pentru remedierea acesteia ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 13:45
(2699 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultatele Bursei Generale a Locurilor de Muncă

Vineri, 17 mai 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă. AJOFM Ialomița a contactat 606 agenți economici din județ, 29 dintre aceștia ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 13:00
(2598 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținuți pentru comiterea a trei infracțiuni

Joi, 16 mai 2024, polițiștii din Fetești au fost solicitați să intervină în cazul unui conflict spontan iscat în comuna Bordușani. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 12:40
(1859 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au derulat campania «Școală în siguranță»

În perioada 14-17 mai 2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au derulat proiectul, inițiat în plan național, de Direcția ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 12:00
(1272 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un bărbat de 55 de ani, domiciliat în județul Bacău, s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere». Joi, 16 mai 202 ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 11:40
(3917 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Minor de 17 ani, la volanul unei mașini furate

Vineri, 17 mai 2024, în cadrul unei acțiuni de prevenire a infracțiunilor rutiere, polițiștii din Jilavele au descoperit în trafic un minor de 17 ani, domiciliat în comuna Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 11:20
(4241 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 20 mai 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 20 mai 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 10:30
(2264 vizualizări - 0 comentarii)


Case în flăcări la Făcăeni și Gheorghe Lazăr

Case în flăcări la Făcăeni și Gheorghe Lazăr

În cursul zilei de marți, 14 mai a.c., în jurul orelor 18,00, trei echipaje de pompieri din Fetești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2024, 10:10
(1718 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 128,64 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna aprilie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 128,64 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2024, 09:55
(2200 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

RAJA Constanța: Soluții digitale pentru clienți

Pachetul Cont Client este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line Contul meu RAJA (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2024, 09:40
(2554 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Luna mai-luna promovării economiei sociale

Luna mai este luna promovării economiei sociale și este dedicată unor acțiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate. Dezvoltarea locală, cetățenia ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2024, 09:25
(2471 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: «Bursa Generală a Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 17 mai 2024, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă», eveniment ce va avea loc la sediul Agenției Locale din ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2024, 11:30
(1686 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat listele cu contribuabilii rău-platnici și bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate, pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2024, 10:10
(300 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei

Consiliul Județean Ialomița, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din România, Liceul de Arte «Ionel Perlae» Slobozia și Uniunea ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2024, 09:55
(1765 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Vineri, 17 mai 2024, în intervalul orar 09,00-21,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate î ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2024, 09:50
(2100 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 13 mai-5 iulie 2024 (inclusiv), beneficiarii Schemei de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2024, 16:45
(2642 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Salonul Național de Artă Plastică «Atitudini Contemporane»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița, «TRUICART Events Brand» și Dan Tudor Truică-curator independent vă invită la vernisajul Salonului Național de Artă Plastică «Atitudini ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2024, 14:35
(1309 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Incendiu la un garaj din cauza unui scurtcircuit electric

Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la un garaj, în comuna ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2024, 12:55
(2064 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu incendiu


Accidente la Stejaru, Fierbinți-Târg și Slobozia

Vineri, 10 mai a.c., în jurul orelor 13,00, dispeceratul ISU Ialomița a fost alertat despre producerea unui accident rutier, pe DN2A, în localitatea Stejaru, în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2024, 12:45
(1800 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu durere în suflet și profundă tristețe, anunțăm trecerea în neființă a domnului Ion Porumb. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2024, 12:30
(2192 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR: Organizarea unui protest la nivel național în data de 27 mai 2024

Forumul APPR: Organizarea unui protest la nivel național în data de 27 mai 2024

În numele membrilor săi, care împreună lucrează peste 1,2 milioane hectare, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR), structură profesională ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2024, 17:20
(2858 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Maia!

Pentru a asigura calitatea serviciului de furnizare a apei potabile, echipele RAJA Constanța vor efectua lucrări periodice de întreținere a instalațiilor de înmagazinare a apei din comuna ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2024, 08:40
(2473 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Promovarea profesiei de polițist în rândul elevilor ialomițeni

IPJ Ialomița: Promovarea profesiei de polițist în rândul elevilor ialomițeni

Polițiștii ialomițeni desfășoară activități de promovare a profesiei de polițist, cu scopul de a informa tinerii interesați cu privire la procedura de recrutare. Astfel, polițiștii din cadrul Compartimentului ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2024, 16:10
(2748 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 9 mai 2024, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate de ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2024, 15:40
(2446 vizualizări - 0 comentarii)


Albești: Ucis de prietenul de pahar

Un tânăr de 18 ani a fost arestat preventiv marți, 7 mai 2024, după ce în Sâmbăta Mare, 4 mai a.c., și-ar fi ucis prietenul de pahar. Cei doi au consumat alcool, iar între ei ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2024, 14:20
(1885 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Din interior în Rețeaua de canalizare a Sloboziei trebuie reabilitată @cineva în «Palatul» din Țăndărei pe care Statul nu-l poate valorifica Cetățeanul x în Rețeaua de canalizare a Sloboziei trebuie reabilitată ASIGURAT în Ialomița: Consultații medicale pe cheltuiala asiguraților Cineva în «Palatul» din Țăndărei pe care Statul nu-l poate valorifica Gigel în Rețeaua de canalizare a Sloboziei trebuie reabilitată Jan în «Palatul» din Țăndărei pe care Statul nu-l poate valorifica bicicletă eliptică în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 iunie 2024 Romanus în «Palatul» din Țăndărei pe care Statul nu-l poate valorifica Mary în Marinela a transformat angajații DSP în paznici Cetățeanul x în Bani europeni pentru depistarea bolilor oncologice Ion în Angajata Primăriei Slobozia, cercetată pentru fapte de corupție, a fost trimisă în judecată Mamica în Echipament medical modern achiziționat de Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean în Încă trei noutăți pentru Unirea Slobozia Vasile în «Le sunt recunoscător tuturor ialomițenilor care și-au exercitat dreptul de vot!» Costi în «Rezultatele Alegerilor din 9 iunie 2024 reflectă decizia ialomițenilor!» Aplaudacul în «Rezultatele Alegerilor din 9 iunie 2024 reflectă decizia ialomițenilor!» Stoica în «Rezultatele Alegerilor din 9 iunie 2024 reflectă decizia ialomițenilor!» Nec în «Rezultatele Alegerilor din 9 iunie 2024 reflectă decizia ialomițenilor!» vali lazar în Echipament medical modern achiziționat de Spitalul Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...