Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Polițiștii ialomițeni anchetează activitatea infracțională a doi constănțeni, de 21, respectiv 28 de ani, suspectați de comiterea mai multor infracțiuni pe raza județului Ialomița. Cei doi au fost depistați de un echipaj de siguranță publică mixt, format dintr-un agent de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia și un polițist comunitar, în noaptea de luni spre marți, respectiv 22 spre 23 februarie. Polițiștii au oprit autoturismul înmatriculat în Franța cu care aceștia se deplasau pe Strada Constructorilor din municipiul Slobozia. Întrucât conducătorul auto nu avea documentele personale asupra sa, acesta și-a declinat verbal identitatea, afirmînd că are 32 de ani și este domiciliat în orașul Năvodari. Însoțitorul său a prezentat polițiștilor cartea de identitate, stabilindu-se că are domiciliul în comuna Lumina, județul Constanța și este în vîrstă de 21 de ani. La controlul autoturismului, în portbagaj au fost identificate mai multe instrumente folosite la săvîrșirea spargerilor, iar investigațiile efectuate la Polițiile din județele Constanța și Tulcea au evidențiat faptul că cei doi sînt cunoscuți ca infractori, fiind suspectați de comiterea mai multor furturi de și din auto. În cadrul audierilor, tinerii au declarat că au venit în municipiul Slobozia cu intenția de a sparge un magazin de telefoane mobile.

24 Februarie 2010, 17:02 (15019 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
18 Mai 2025
190 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Hristos se naște! Să-l slăvim împreună!»

Vineri, 17 decembrie 2010, la orele 16,00, debutează a treia ediție a concertului anual de colinde susținut de către elevii și liceenii unităților școlare din Slobozia. Concertul va avea loc la Mînăstirea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2010, 15:02
(10142 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia colind


Ialomița: Braconaj pe fondul de vînătoare Căbăl

La sfîrșitul săptămînii precedente, duminică, 12 decembrie, polițiștii feteșteni au acționat în zona fondurilor de vînătoare, scopul principal al acțiunii constituindu-l prevenirea braconajului cinegetic ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:48
(11792 vizualizări - 0 comentarii)


Minoră «salvată» de polițiști

După 10 zile de căutări, o minoră din Slobozia, fugită de la domiciliu, a fost depistată de polițiști. Minora Neagu Corina Alexandra, din municipiul Slobozia, a fost dată dispărută de către familie pe ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:30
(8428 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

Fetești: Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

În cursul nopții de luni spre marți, polițistii ialomițeni au reușit să intercepteze o captură de 3000 de pachete de țigări. La miezul nopții, polițiștii din Fetești au oprit în trafic un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:10
(10920 vizualizări - 0 comentarii)


«Cei mai frumoși ani» ai deputatului Cristina Pocora

«Cei mai frumoși ani» ai deputatului Cristina Pocora

O nouă ediție a balului «Celor mai frumoși... ani» se va desfășura la acest sfîrșit de săptămînă la Fetești. Evenimentul este dedicat elevilor din liceele din Fetești și Țăndărei și se află la a doua ediție ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:04
(10926 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan, accidente, ilegalități

Sîmbătă, 11 decembrie, Poliția Fetești a fost sesizată despre faptul că pe raza municipiului s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale. În timp ce un bărbat, de 43 de ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:02
(8550 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Cartușe cu glonț, deținute ilegal

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat sîmbătă, 11 decembrie, un bărbat, de 55 de ani, din Urziceni, care deținea fără drept 158 de cartușe cu glonț de calibru 5,6 mm ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 18:01
(9929 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni glonț


Slobozia: Liniștea publică, asigurată în sistem integrat

În perioada 10-12 decembrie, efective din cadrul Poliției Slobozia în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2010, 17:59
(7451 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru șomeri

«Începînd cu data de 1 ianuarie 2011, procentul de 75% pentru calculul indemnizației de șomaj se va aplica la valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data stabilirii dreptului și nu la ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:04
(14799 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente și incendii la sfîrșit de săptămînă

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 10 decembrie, locuințele sociale din cartierul Catanga al orașului Urziceni au fost în pericol. Doi plopi, înalți de aproape 20 de metri și sprijiniți de un alt ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:03
(11991 vizualizări - 0 comentarii)


Spectacol caritabil organizat de Asociația Tinerilor din Ialomița

Joi, 16 decembrie, la orele 11,00, Asociația Tinerilor din Ialomița organizează un mini-spectacol cu scop caritabil denumit strategic «De Crăciun, împreună prin artă». Potrivit organizatorilor, scopul spectacolului ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2010, 16:01
(13730 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Accidentat pe trecerea de pietoni

Un bătrîn de 74 de ani a fost victima unui accident rutier petrecut pe raza comunei Lilieci. Pe scurt, în timp ce un bărbat, de 74 de ani, din localitatea Sinești s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 10:42
(12096 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Urziceni: Șofer băut la volan

Un bărbat din Urziceni a fost prins conducînd băut. Individul de 34 de ani a fost identificat aseară, 9 decembrie, pe o stradă din localitatea Urziceni. Pentru că mirosea a băutură, bărbatul a fost testat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 09:12
(11919 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cu permisul suspendat, la volan

Aflați în supravegherea traficului rutier, polițiștii slobozeni au oprit pentru un control de rutină o mașină, înmatriculată în județul Călărași, condusă de un bărbat, de 43 de ani. Pentru că nu avea permisul ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 08:31
(12378 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Au furat plăci de azbociment cu căruța

Joi, 9 decembrie, polițiștii slobozeni au observat o căruță ce se deplasa pe DN2A, în atelaj aflîndu-se 7 bărbați. Mai mult, controlînd căruța, polițiștii au descoperit mai multe plăci de azbociment și ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2010, 07:22
(9658 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Mașină furată din Italia, găsită la Urziceni

Mașină furată din Italia, găsită la Urziceni

Autoturismele furate din străinătate și ajunse pe teritoriul județului nostru au fost din nou «ținta» polițiștilor ialomițeni. În acest sens, polițiștii au organizat o acțiune în Urziceni, în noaptea de ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2010, 17:42
(12344 vizualizări - 0 comentarii)


Tinerii angajați în sistemul medical și în învățămînt pot cumpăra locuințe potrivit legii ANL

Tinerii angajați în sistemul medical și în învățămînt vor putea achiziționa locuințe ANL conform prevederilor Legii 152/1998, privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe cu modificările și completările ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2010, 10:05
(14718 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Elena Udrea ANL


Slobozia: Recital dedicat memoriei poetului Adrian Păunescu

Slobozia: Recital dedicat memoriei poetului Adrian Păunescu

În organizarea Consiliului Județean Ialomița și a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea», miercuri, 15 decembrie 2010, va fi organizat evenimentul «Oameni de zăpadă». În fapt, acțiunea va fi dedicată ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2010, 09:00
(12965 vizualizări - 1 comentariu)


Avertizare Cod Galben

Pentru intervalul 9 decembrie, orele 20.00-10 decembrie, orele 12.00, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben în întreaga țară. Potrivit ANM, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 18:48
(13295 vizualizări - 1 comentariu)


Autoturism furat din Italia, identificat de polițiștii ialomițeni

Miercuri, 8 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Trafic și Furturi Auto au identificat un autoturism care figura ca sustras din Italia. Deținătorul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 18:17
(12644 vizualizări - 3 comentarii)


Urziceni: Peste 7300 pachete de țigări cu timbre de Republica Moldova, confiscate. Șoferul «transportator», arestat

Urziceni: Peste 7300 pachete de țigări cu timbre de Republica Moldova, confiscate. Șoferul «transportator», arestat

În cursul zilei de miercuri, 8 decembrie a.c. în jurul orei 11.00, polițiștii din Urziceni au oprit pentru control, pe raza comunei Sinești, un autoturism înmatriculat în județul Botoșani, condus de un ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:12
(9488 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Tînăr fără permis, prins de polițiști în trafic

În cursul dimineții de miercuri, 8 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, polițiștii din Căzănești au identificat în trafic un autoturism înmatriculat în străinătate la volanul căruia se afla un tânăr de ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:11
(12824 vizualizări - 1 comentariu)


Handbal: Spartac București-CSM Unirea Slobozia 20-42 (13-21)

Handbal: Spartac București-CSM Unirea Slobozia 20-42 (13-21)

Unirea Slobozia a depășit miercuri, 8 decembrie, de o manieră categorică pe Spartac București. Așa cum de altfel ne așteptam, în meciul contînd pentru etapa a XII-a din campionatul eșalonului secund de ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:01
(7516 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Țăndărei

În cursul nopții trecute, în intervalul orar 22.00-02.30, efective din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au organizat o acțiune ce a avut drept scop prevenirea și combaterea furturilor de și din autoturisme ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 17:00
(13426 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Incendiu de la o lumînare

O lumînare aprinsă lăsată nesupravegheată în imediata apropiere a unor materiale combustibile a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu miercuri, 8 decembrie a.c., în jurul orei 19. ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 10:22
(13579 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele incendiu


Fetești: Intervenții SMURD

Echipajul SMURD de la Garda de Intervenție Fetești a fost solicitat să intervină miercuri, 8 decembrie 2010, în jurul orei 12.00, pentru a acorda primul ajutor medical unei femei în vârstă de 55 de ani ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2010, 10:22
(10829 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Ialomița: Rata șomajului în noiembrie-9,4%

La sfîrșitul lunii noiembrie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrate 10260 de persoane, din care 4721 șomeri indemnizați, respectiv 5539 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2010, 16:03
(10274 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Orezu: După ce au tîlhărit o poștăriță, trei hoți au fost arestați

La sfîrșitul lunii precedente, respectiv în data de 24 noiembrie, o poștăriță din localitatea Orezu a sesizat Poliției faptul că, în timp ce împărțea pensiile și alocațiile prin sat, trei indivizi au atacat ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2010, 15:56
(14732 vizualizări - 0 comentarii)


«Sub zare de soare», Sărbătoarea colindului la Slobozia

«Sub zare de soare», Sărbătoarea colindului la Slobozia

La sfîrșitul săptămînii viitoare, sîmbătă, 18 decembrie, la Slobozia se va desfășura Sărbătoarea colindului «Sub zare de soare». «Festivalul de colinde va aduce și în acest an pe ialomițeni mai aproape ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2010, 15:54
(14203 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2010, 17:57
(6884 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Urban SA continuă campania de curățare a subsolurilor la Slobozia Mary în Forum de afaceri româno-israelian, la Slobozia Vasile în Directorul general Paul Marcu, înlocuit cu directorul adjunct Neculai Badea Duță Aurel Gheorghe în Laurențiu Ghiauru a fost numit la conducerea Gărzii de Mediu Ialomița Vasile în Deputatul PSD Ștefan Țintă laudă Guvernarea Marcel Ciolacu Sam în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR Dan în Deputatul PSD Ștefan Țintă laudă Guvernarea Marcel Ciolacu Drac Nea în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate antiAur în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR lili în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate Costa în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR Vasile în Marian Neacșu, doctor în economie la Universitatea «Valahia» din Târgoviște Vasile în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate Gutuie în Sute de copii din Ialomița, abuzați și neglijați de familii Livia în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate Cosmin în Urban SA continuă campania de curățare a subsolurilor la Slobozia Dan în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate MARIAN CEAUSESCU în Ialomița de acum 25 de ani... (V) Cetățean în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate Cetățean în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...