Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Prefectura Ialomița, la raport

În săptămîna precedentă, Prefectura Ialomița a înregistrat 6 Ordine ale prefectului, 166 documente la Registratură, 11 scrisori, 2 apostile și au fost ținute 7 audiențe.
În cadrul Compartimentului Controlul legalității actelor-contencios administrativ din cadrul Prefecturii Ialomița au fost înregistrate 320 acte administrative, din care 50 hotărîri ale consiliilor locale și 270 dispoziții ale primarilor. Referitor la activitatea Compartimentului de aplicare a legilor privind restituirea proprietăților, în perioada 8 -12 martie 2010 au fost soluționate 4 memorii cu privire la modul de aplicare a legilor fondului funciar și au fost întocmite 2 proiecte de ordin pentru atribuirea în proprietate a terenurilor aferente caselor. De asemenea, s-au comunicat documente la instanța de judecată pentru un dosar referitor la Legea nr. 290/2003, fiind întocmită și comunicată MAI și ANRP situația privind aplicarea legilor fondului funciar pe luna februarie. Personalul din cadrul acestui Serviciu a preluat și verificat 3 dosare pentru despăgubiri și a făcut o deplasare la ANRP pentru depunerea a 66 de dosare pentru despăgubiri. Tot în această săptămînă a fost efectuată o deplasare la Primăria Valea Măcrișului, pentru îndrumarea comisiei locale cu privire la aplicarea legii fondului funciar. Totodată, s-au făcut deplasări la primăriile Cosîmbești, Mărculești, Săveni, Ciulnița, Buești, Albești, Căzănești, Andrășești și Munteni Buzău pentru verificări privind stadiul realizării dosarelor de despăgubiri și hotărîrii 263/2009.
În cadrul Serviciului Integrare Europeană, Dezvoltare Economică și Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate, în săptămîna precedentăa fost verificat stadiul implementării proiectelor PHARE 2004, 2005, 2006 în sectoarele prioritare de mediu și al proiectelor implementate pe Măsura 3.2.2. din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Acțiunea de verificare s-a desfășurat în perioada 10-12 martie 2010, la nivelul consiliilor locale din unitățile administrativ-teritoriale Făcăeni, Țăndărei, Mihail Kogălniceanu, Amara, Grivița și Reviga. De asemenea, au fost soluționate trei petiții, s-au întocmit trei proiecte de Ordin al prefectului, s-a asigurat participarea la ședințele Colectivului de Analiză Tehnică și Comitetului special constituit la nivelul Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, la ședința organizată de Grupul de Acțiune Locală Căzănești, precum și la ședința organizată de Inspectoratul Școlar Ialomița privind Cupa Liceelor și a fost elaborat procesul-verbal al întîlnirii cu primarii comunelor Cosîmbești, Ciulnița, Mărculești și municipiului Slobozia, organizată pentru clarificarea unor aspecte în ceea ce privește constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Periurbană Slobozia. Personal din cadrul acestui Serviciu a participat, împreună cu reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate, la întîlnirea organizată de Primăria Slobozia privind amenajarea unei piețe agroalimentare în zona 500 Apartamente.
Pe linia gestionării situațiilor de urgență, au fost desfășurate activități în cadrul Grupului de Suport Tehnic nr. 1-Inundații, fenomene meteorologice periculoase și accidente la construcțiile hidrotehnice privind inundațiile de pe raza localităților Vlădeni, Stelnica, Fetești și surparea de mal stîng al Brațului Borcea în dreptul localității Bordușani.

15 Martie 2010, 09:19 (13638 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 06 Dec 2021
148 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 352 353 354 356 358 359 360 366 367

Polițiști în discoteci

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii din mai multe structuri au acționat în mediul rural urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 15:42
(11768 vizualizări - 0 comentarii)


Drumurile comunale rămîn blocate, elevii stau acasă și marți, 9 februarie

«Avînd în vedere condițiile meteorologice deosebite, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a dispus tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ ca toate drumurile comunale care acced în localitățile unităților administrativ-teritoriale să fie blocate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 15:06
(6886 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate executate

La finalul săptămînii trecute, în data de 5 februarie, polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza orașului un localnic de 32 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare. Persoana în ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 14:38
(11058 vizualizări - 0 comentarii)


3

Acțiuni ale polițiștilor la Urziceni

Sîmbătă, 6 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 13:29
(10998 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ziua Europeană 112, sărbătorită și în România

Data de 11 februarie 2010 marchează cea de-a doua ediție a Zilei Europene 112. Numărul de urgență 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene și se folosește pentru a contacta gratuit ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 09:59
(9066 vizualizări - 0 comentarii)


5
Codul portocaliu în Ialomița se prelungește până luni seara

Codul portocaliu în Ialomița se prelungește pînă luni seara

Meteorologii au prelungit duminică atenționarea cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pînă luni, la orele 20,00, anunță ANM. Avertizarea extinsă este valabilă pentru nouă județe din sudul și sud ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 13:31
(8962 vizualizări - 0 comentarii)


Apa lui Ionașcu, subiect de anchetă la Ministerul Sănătății

Surse din cadrul Ministerului Sănătății au ținut să precizeze că în următoarele zile pe subiectul apei din Slobozia va fi demarată o anchetă. Ancheta ar fi fost ordonată chiar de ministrul Sănătății, Attila ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 10:13
(10901 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri înzăpezite

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că, în prezent, se acționează în toate localitățile județului, pentru a fluidiza circulația pe toate drumurile și a facilita accesul utilajelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 10:10
(12429 vizualizări - 10 comentarii)


8

Subvenții acordate de APIA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor Județene APIA, vineri, 5 februarie 2010, aproximativ 150 milioane lei, fonduri de la bugetul național destinate sectoarelor zootehnic ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2010, 07:11
(10986 vizualizări - 0 comentarii)


La închisoare pentru ultraj

Joi, 4 februarie a.c., polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Dănuț B., de 35 de ani, din comuna Sudiți, județul Ialomița. Pe numele bărbatului, la data de 26 ianuarie 2010 Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 16:12
(14941 vizualizări - 1 comentariu)


Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

Atenționare cod galben: Ialomița se întoarce sub zăpadă

În după-amiaza zilei de vineri, 5 februarie a.c., Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben pentru mai multe județe, printre care și Ialomița. Reprezentanții ANM avertizează ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 15:10
(11368 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

În cursul zilei de joi, 4 februarie, în intervalul orar 12,00-16,00, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune în sistem integrat, urmărindu-se în principal prevenirea și combaterea criminalității ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2010, 14:32
(12614 vizualizări - 0 comentarii)


12

Pieton omorît de un tractor

Traversarea neregulamentară a fost cauza unui grav accident rutier produs miercuri, 3 februarie a.c., în comuna Bărbulești, un bărbat pierzîndu-și viața. Bărbatul, în calitate de pieton, s-a angajat în ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 17:06
(8514 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, încarcerat

Miercuri, 3 februarie a.c., polițiștii feteșteni, în urma unei acțiuni desfășurate pe raza municipiului, au identificat și reținut un bărbat de 60 de ani, din localitate, urmărit din luna iulie a anului ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 16:41
(9350 vizualizări - 0 comentarii)


Disciplinizarea traficului rutier, în atenția polițiștilor

Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune al cărui scop principal a fost prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 137 sancțiuni contravenționale, în valoare de ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 16:11
(7383 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiști

Polițiștii din Țăndărei și din posturile de poliție arondate municipiului Urziceni au executat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 15:02
(9229 vizualizări - 0 comentarii)


Amonil și-a reluat activitatea de producție

Miercuri, 3 februarie, reprezentanții Amonil SA au anunțat reluarea activității de producție, oprită parțial la jumătatea lunii ianuarie 2010 din cauza temperaturilor extrem de scăzute. «În data de 3 februarie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2010, 09:07
(7289 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 7100 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață de peste 170 mii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 17:17
(8149 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Năvodul» pentru un pistol de jucărie

Un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din comuna Borănești, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în urma unui apel fals prin 112. Pe scurt, un cetățean a sesizat Poliția marți ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 14:42
(6726 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, descoperite de polițiști

Marți, 2 februarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, care deținea fără drept o armă neletală supusă autorizării, pe care în anul 2009 ar fi vîndut-o unui călărășean. Arma cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 13:32
(6448 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de marți, 2 februarie, între orele 12,00-15,00, efective sporite de polițiști, jandarmi și polițiști comunitari au acționat pe raza municipiului Slobozia pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:53
(7993 vizualizări - 0 comentarii)


Cristian Lefter, noul adjunct al IPJ Ialomița din 1 februarie 2010

«Începînd cu data de 1 februarie 2010, în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General al Poliției Române pentru funcția de adjunct șef inspectorat la Inspectoratul de ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 10:35
(8886 vizualizări - 3 comentarii)


Contribuțiile la Bugetul asigurărilor pentru șomaj, neschimbate

În data de 26 ianuarie 2010 a fost adoptată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, act normativ prin care au fost stabilite contribuțiile pe care agenții economici trebuie să le plătească ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 10:32
(6769 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 10:25
(7857 vizualizări - 0 comentarii)


Un minor de 16 ani a încercat să fure geanta unei femei

Luni, 1 februarie, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Urziceni, aflați în patrulare în stația CFR, au observat un tînăr care agresa o femeie pe peronul stației cu intenția de a-i sustrage ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:18
(7934 vizualizări - 0 comentarii)


Prins de polițiști după ce a furat un moto-ferăstrău

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Săveni este cercetat de polițiști pentru furt calificat, după ce în seara zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., a sustras un moto-ferăstrău din portbagajul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 17:06
(9331 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 16:50
(7571 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor prins și arestat

În cursul zilei de ieri, 1 februarie, polițiștii ialomițeni au depistat și încarcerat în Penitenciarul Slobozia un tînăr de 20 de ani, din Urziceni, urmărit din data de 8 ianuarie 2010 întrucît se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 16:09
(8973 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa orașului Amara la tenis de cîmp, la a V-a ediție

În perioada 5-7 februarie 2010, administrația locală a orașului Amara și Asociația Sportivă «Victoria» organizează «Cupa Orașului Amara», ediția a V-a la tenis de cîmp-dublu masculin. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 10:20
(8496 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul avertizează

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că vineri, 5 februarie 2010, este ultima zi în care pot fi depuse la administrațiile financiare teritoriale în a ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 09:40
(7577 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 352 353 354 356 358 359 360 366 367
Ultimele comentarii
ofer garsonieră pentru închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 decembrie 2021 Nenea dsp în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Si totusi în Ziua Ipocriziei Naționale Mary în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Iancu în Medici în provincie... abc în Medici în provincie... Urbanistul în Operatorul regional Urban SA Slobozia are 110470 de beneficiari Balan Ghe. în Ziua Ipocriziei Naționale PUTIN în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Balan Ghe. în Medici în provincie... Anca în Administrația Pavel investește 2,5 milioane de lei într-o bază sportivă @gigel în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Gigel în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Părinte în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Marian în Clienții sunt obligați să stea la coadă pentru a-și primi economiile Un părinte în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Cetatean în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Andreea în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Pașune în Cocora: Taxa specială de salubrizare încalcă drepturile cetățenilor Eu în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...