Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Săbii ninja, bâte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

Săbii ninja, bîte și cuțite, depistate în două mașini la Slobozia

În după-amiaza zilei de luni, 15 martie a.c., efective ale Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia și Serviciului de Intervenție Rapidă, în baza unor date deținute, au acționat pe raza municipiului Slobozia pentru identificarea în trafic a două autoturisme cu privire la care existau suspiciuni că s-ar deplasa mai multe persoane ce dețin asupra lor mai multe arme albe. Cele două autoturisme, ambele de proveniență străină, au fost oprite la ora 12.15 de un echipaj de poliție aflat într-un filtru rutier instituit pe bdul Matei Basarab, la volanul vehiculelor aflîndu-se doi bărbați în vîrstă de 39, respectiv 47 de ani, ambii din comuna Bărbulești. Într-unul dintre autoturisme, înmatriculat în Franța, au fost găsite 7 arme albe, respectiv 5 bîte din lemn cu lungimea aproximativă de 1 m și 60 de cm, două dintre acestea avînd la capete terminații metalice tip sapă și furcă, toate aflate în porbagaj, iar în habitaclu au fost depistate o sabie tip ninja cu lungimea de 1 m și un cuțit de vînătoare cu lungimea totală de 40 de cm. Totodată, în cel de-al doilea autoturism, înmatriculat în județul Ialomița, a fost găsită o bîtă metalică cu lungime aproximativă de 1m și 30 de cm.
Toate cele 9 persoane ce se aflau în autoturisme, 8 bărbați și o femeie, cu vîrste cuprinse între 35 și 49 de ani, din comuna Bărbulești au fost conduse la sediul Poliției pentru continuarea verificărilor, ocazie cu care au declarat că purtau asupra lor armele pentru autoapărare.
Facem precizarea că una dintre persoanele depistate astăzi a fost implicată în altercația produsă vineri, 12 martie a.c., în satul Malu Roșu, din comuna Armășești, incident soldat cu rănirea prin înjunghierea unei persoane.

15 Martie 2010, 16:11 (12815 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 06 Dec 2021
143 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 350 351 352 354 356 357 358 366 367

Unirea Urziceni-CFR Cluj 0-1

Stadionul Tineretului a fost luni seara, 22 februarie a.c., gazda unui duel încrîncenat între două dintre cele mai compacte echipe ale campionatului. Deși, cel puțin în prima repriză, s-a jucat într-un ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 17:35
(12504 vizualizări - 0 comentarii)


A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 10:52
(13758 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 10:23
(10281 vizualizări - 0 comentarii)


3

Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 10:17
(8498 vizualizări - 0 comentarii)


4

Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 10:12
(10651 vizualizări - 0 comentarii)


5

Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 15:20
(11633 vizualizări - 2 comentarii)


Prevenirea acidentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Principalul scop al acțiunii a fost acela de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 06:12
(7065 vizualizări - 0 comentarii)


Armă neletală, deținută ilegal

Un colectiv de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ce a acționat joi, 18 februarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 17:21
(13588 vizualizări - 0 comentarii)


8

Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea infracționalității stradale

Joi, 18 februarie a.c., efective ale Poliției Orașului Țăndărei și jandarmi au organizat și executat în comun o acțiune pentru prevenirea infracționalității stradale. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:13
(14166 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni trimiși în judecată

În cursul zilei de 18 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Urziceni au finalizat cercetările în două dosare penale în care reprezentanții unor agenți economici sînt cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 14:13
(10843 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Țăndărei

Joi, 19 februarie, la locuința unui cetățean din Țăndărei s-a produs un incendiu. După ce a supraalimentat soba cu lemne, fiul proprietarului, în vîrstă de 22 de ani, a aprins focul, lăsînd sistemul de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 14:06
(14688 vizualizări - 0 comentarii)


Aproape de un rezultat mare Liverpool-Unirea 1-0

Unirea a rămas aceeași echipă combativă de pe vremea lui Petrescu. Ronny Levy a gîndit o așezare compactă la mijloc care a funcționat aproape perfect 80 de minute, iar cînd au apărut fisuri le-a rezolvat ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 23:12
(17745 vizualizări - 0 comentarii)


12

Anton Barbu și-a dat demisia din funcția de director al Agenției de Plăți

Anton Barbu, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., și-a depus demisia din funcția de director al Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița. Anunțul a fost făcut în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 14:19
(14675 vizualizări - 4 comentarii)


Concedierile colective și șomajul, în atenția Prefecturii

Joi, 18 februarie a.c., în sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Ialomița. Drept principale puncte pe ordinea de zi să amintim informarea ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 10:33
(12341 vizualizări - 0 comentarii)


Reduceri de tarife pentru operațiunile la Registrul Comerțului

În ședința de miercuri, 17 februarie a.c., Guvernul a aprobat o hotărîre privind taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 09:51
(9321 vizualizări - 0 comentarii)


Salvați din apele rîului Ialomița de pompieri

Patru persoane au rămas izolate de ape miercuri, 17 februarie a.c., pe raza localității Bucu, la un canton ce aparține Ocolului Silvic Slobozia. Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 09:40
(9493 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil activ într-o mașină cu nisip

Un proiectil de calibru 122 mm cu încărcătură activă a fost descoperit în această dimineață în materialul antiderapant dintr-o autoutilitară aparținînd unei societăți comerciale din Fetești. Elementul de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 09:40
(12373 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare la Fetești

Joi, 18 februarie a.c., la ora 13,00, la sediul Poliției Municipiului Fetești va fi inaugurat un Birou pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. La inaugurare vor participa șeful Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 05:12
(14102 vizualizări - 1 comentariu)


Infractor după gratii

Un ialomițean în vîrstă de 40 de ani, din comuna Ciulnița, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de marți, 16 februarie, și se află în prezent în arestul Inspectoratului. Împotriva ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 14:53
(11981 vizualizări - 0 comentarii)


A bătut un copil de numai 4 luni pentru că plîngea foarte tare

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care un minor de numai 4 luni a suferit vătămări corporale. Astfel, în seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 19,30, polițiștii Orașului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 14:50
(9454 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu și persoanele vîrstnice

În sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat miercuri, 17 februarie 2010, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice Ialomița. Discuțiile purtate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 14:41
(12501 vizualizări - 0 comentarii)


31 se sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii slobozeni

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari au acționat marți, 16 februarie a.c., pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 10:55
(11754 vizualizări - 0 comentarii)


Infracțiuni economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au început urmărirea penală în 5 dosare penale, în care 5 persoane sînt cercetate pentru săvîrșirea a 9 infracțiuni economice. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 10:51
(12024 vizualizări - 0 comentarii)


Proaspăt eliberat din pușcărie, din nou infractor

Un conductor de bilete aflat în serviciu în trenul ce se afla în mișcare între Punctul oprire CF Brîncoveni și Halta de mișcare Slobozia Sud, a fost agresat fizic de către un călător, care nu poseda bilet ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 10:49
(12907 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 17:04
(11627 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 16:41
(9460 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ în vederea prevenirii accidentelor rutiere ce pot fi cauzate din pricina neatenției conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 10:09
(9084 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat executat

Luni, 15 februarie, polițiștii feteșteni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat de 38 de ani din localitate. Pe numele acestuia, la data de 9 februarie, Judecătoria Slobozia a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 10:09
(8490 vizualizări - 0 comentarii)


Trei persoane, rănite în accidente rutiere

Neadaptarea vitezei la condițiile carosabilului acoperit cu zăpadăa fost cauza care a stat la baza producerii a două accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au suferit vătămări corporale. Primul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 10:09
(11351 vizualizări - 0 comentarii)


La volan, fără permis sau băuți

Sîmbătă, în jurul orei 17,30, un echipaj al Poliției Orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe strada Digului din localitate, către strada Brăilei ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 16:48
(11394 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 350 351 352 354 356 357 358 366 367
Ultimele comentarii
ofer garsonieră pentru închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 decembrie 2021 Nenea dsp în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Si totusi în Ziua Ipocriziei Naționale Mary în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Iancu în Medici în provincie... abc în Medici în provincie... Urbanistul în Operatorul regional Urban SA Slobozia are 110470 de beneficiari Balan Ghe. în Ziua Ipocriziei Naționale PUTIN în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Balan Ghe. în Medici în provincie... Anca în Administrația Pavel investește 2,5 milioane de lei într-o bază sportivă @gigel în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Gigel în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Părinte în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Marian în Clienții sunt obligați să stea la coadă pentru a-și primi economiile Un părinte în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Cetatean în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Andreea în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Pașune în Cocora: Taxa specială de salubrizare încalcă drepturile cetățenilor Eu în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...