Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Accidente de la băutură

Sâmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 19.45, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin 112, despre un accident rutier petrecut pe raza comunei Făcăeni. Polițiștii deplasați la fața locului au efectuat cercetări în ceea ce privește împrejurările producerii evenimentului, stabilindu-se că în timp ce un bărbat, de 30 de ani din localitate, se deplasa la volanul unui autoturism pe o stradă laterală din comună, a pătruns pe contrasens lovind un moped pe care se deplasau 2 tineri, care nu purtau cască de protecție. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 17 ani, din București, pasageră pe mopedul implicat în accident, care a fost transportată la Spitalul Municipal Fetești pentru acordarea de îngrijiri medicale, rămînînd internată. Șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul alcoolscop Drager, acesta indicînd o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării conducătorului modepului, aparatul a indicat valoarea zero, totodată fiindu-le recoltate probe biologice de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un alt accident rutier s-a produs în aceeași seară, în jurul orei 1.20, pe Drumul Național 2A, în afara localității Giurgeni. Conducătorul auto, un bărbat, de 36 de ani, din localitatea Gura Ialomiței, în timp ce se deplasa pe DN 2A din direcția Giurgeni-Țăndărei, la volanul unul autoturism, cu un pasager, de 19 ani, din localitate, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a sensului său de mers. În urma accidentului, pasagerul și conducătorul auto au suferit vătămări corporale, fiind transportați la Spitalul Țăndărei pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice din sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

16 Martie 2010, 05:12 (16641 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Sâmbătă 28 Mai 2022
83 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 349 350 351 353 355 356 357 388 389

Țăndărei: La 14 ani, tîlhari cu acte-n regulă

Duminică, 4 iulie, la miezul nopții telefonul de urgență al polițiștilor din Țăndărei a sunat pentru a anunța o tîlhărie în strada mare. Victima a declarat polițiștilor că în timp ce se afla în zona pasarelei ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 15:55
(12592 vizualizări - 3 comentarii)


1

Sfîntu Gheorghe: În căutarea vițelului (ne)pierdut

Fiindcă nu și-a mai găsit vițelul în locul unde îl priponise, o femeie din Sfîntu Gheorghe a apelat numărul de urgență 112 pentru a alerta polițiștii. Femeia a susținut că vițelul îi fusese furat din spatele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 15:55
(13069 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A fugit de acasă la cerșit

Un copil din Fetești a pus pe jar polițiștii din localitate după ce bunica sa, o bătrînă de 61 de ani, a anunțat dispariția de la domiciliu a acestuia. Copilul, de 12 ani, plecase de la domiciliu în urmă ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 15:54
(11122 vizualizări - 0 comentarii)


3

Movila: Prins în trafic cu mașina neînmatriculată

Un cetățean din Urziceni s-a ales zilele tecute cu dosar penal pentru conducerea unei mașini neînmatriculate și cu numere false. Asta după ce în dimineața zilei de luni, 5 iulie, a fost depistat de polițiști ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 15:52
(12564 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandalagiul de pe Calea București, arestat

Scandalagiul de la Urziceni care a reușit performanța de a «trezi» un întreg cartier din municipiu și de a-și speria vecinii prin comportamentul său a fost reținut de polițiști. Individul a fost arestat ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 15:51
(12409 vizualizări - 0 comentarii)


5

Bucu: Tînăr de 16 ani, arestat

În cadrul unei acțiuni ce a vizat depistarea persoanelor care se sustrag executării mandatelor de arestare preventivă sau mandatelor de executare a pedepsei, polițiștii ialomițeni au prins și arestat un ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 15:51
(11187 vizualizări - 0 comentarii)


6

A pătruns pe constrasens și s-a izbit de o autoutilitară

Un bătrîn, de 65 ani, a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost implicat într-un accident rutier. Pe scurt, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism din direcția Ploiești către Urziceni, în ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 15:50
(12067 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


7

APIA: Sprijin financiar pentru culturile calamitate

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură fac apel către fermierii care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 13:47
(12788 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: APIA calamități


Vindea o drujbă contrafăcută

Vindea o drujbă contrafăcută

Jandarmii slobozeni au fost sesizați la începutul săptămînii, luni, 5 iulie despre faptul că un bărbat oferea spre vînzare pe o stradă din municipiu o drujbă, mult mai ieftină decît prețul de pe piață. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 13:46
(20637 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia drujba


9

APIA: Peste 2 milioane de euro, sprijin pentru apicultori

«Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru acțiunile realizate în acest an este de 16 august 2010» informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură apicultorii județului. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 13:44
(11916 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: APIA apicultura


Pompierii militari fac eforturi pentru întărirea digului din zona cartierului Buliga-Fetești

Din cauza creșterilor de debite și cote ale Brațului Borcea al Dunării, încă de miercuri, 30 iunie, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița acționează ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 15:16
(22388 vizualizări - 0 comentarii)


Trei accidente în două zile

În ultimele 48 de ore, pe drumurile județului s-au produs trei accidente rutiere, soldate cu rănirea a 9 persoane și avarierea a 7 autoturisme.
Primul eveniment s-a produs în dimineața zilei de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 15:11
(23062 vizualizări - 0 comentarii)


12

Poliția Rutieră: 16 șoferi, fără permise

Polițiștii rutieri ialomițeni au monitorizat și în acest week-end traficul rutier pe principalele artere ale județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Polițiștii au aplicat 246 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 15:04
(21309 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Slobozia, Albești, Ciochina, Munteni Buzău și comunele limitrofe Țăndăreiului

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în acest sfîrșit de săptămînă, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului. Astfel, în noaptea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 14:34
(20469 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandal-monstru pe Calea București

Nemulțumiți că au fost sancționați contravențional de polițiști, doi ialomițeni, soț și soție, ambii în stare vădită de ebrietate, au ieșit pe o șosea din Urziceni și au început să facă scandal. În scandal ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 14:26
(20542 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni scandal


Fetești, ultima oră: Ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență

Primarul Feteștiului, Gheorghe Catrinoiu, a convocat duminică seara, 4 iulie a.c., o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, avînd în vedere creșterea în continuare a cotelor brațului ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 10:47
(23405 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tînără prinsă în flagrant în timp ce fura dintr-o geantă

Polițiștii din Urziceni au surprins în flagrant o tînără cînd încerca să fure dintr-o geantă o sumă de bani. Tînăra de 23 de ani, din Urziceni, a fost surprinsă cînd deja deschisese geanta unei bătrîne ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 09:34
(15520 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoață


Slobozia: Trei prahoveni, depistați în trafic cu carne de cal

Cei trei au fost depistați în trafic de polițiști transportînd cu un autoturism carnea provenită din sacrificarea animalelor. Caii erau tranșați și puși în mai mulți saci. Întrebat despre conținutul sacilor ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 09:34
(16565 vizualizări - 0 comentarii)


Reținuți de polițiști pentru executarea pedepselor cu închisoarea

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, împreună cu polițiști din Coșereni și Gîrbovi, au reușit depistarea unui bărbat, de 37 de ani, din localitatea Coșereni și a unui tînăr, de 25 de ani ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 09:32
(9341 vizualizări - 0 comentarii)


19

Fetești: Accident cu neacordare de prioritate

Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată că pe strada Călărași din localitate, la intersecția cu Breteaua A2, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 09:29
(20713 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


O fetiță de doar trei luni a murit într-un accident rutier

Un copil de doar trei luni și-a pierdut viața și alte trei persoane au fost grav rănite într-un cumplit accident rutier, petrecut în seara zilei de joi, 1 iulie. Accidentul s-a petrecut lîngă localitatea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 14:19
(16541 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer băut la volan

Joi, 1 iulie, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, în apropierea municipiului Urziceni, un șofer aflat la volanul unei mașini în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 14:17
(17731 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mașinile străine, în vizorul poliției

Polițiștii orașului Țăndărei au desfășurat joi, 1 iulie, o acțiune pe raza orașului Țăndărei. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au oprit și controlat în trafic peste 50 de autoturisme și au legitimat 6 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 14:15
(17512 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, ultimul loc pe țară la angajări

În cadrul unei statistici prezentate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Ialomița ocupă ultimul loc în ceea ce privește numărul angajărilor.
În topul angajărilor, pe ultimele trei locuri ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 10:39
(11110 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițiștii, în zonele afectate de inundații

Efective din cadrul Poliției Municipiului Fetești și ale posturilor de poliție limitrofe acționează, în sistem integrat, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Jandarmi ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 09:55
(16726 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru producătorii de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a plătit suma de 17,9 milioane lei, aferentă cererilor depuse de către producătorii deținători de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 07:24
(17609 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de la Consiliul Concurenței pentru 5 unități de service auto

Consiliul Concurenței a amendat cu 1094366 lei (echivalentul a aproximativ 252000 euro), cinci societăți comerciale ce își desfășoară activitatea pe piața întreținerii și reparării autovehiculelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 07:14
(22139 vizualizări - 2 comentarii)


Trîmbița Apocalipsei la PNL Ialomița sau Joia neagră a României

PNL Ialomița a inaugurat joi, 1 iulie 2010, șirul conferințelor de presă bilunare. La întîlnirea cu presa au participat președintele PNL Ialomița, Ioan Martin și deputatul PNL Cristina Pocora. Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 15:01
(18800 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț prins chiar de proprietarul de la care vroia să fure

Un slobozean a reușit să prindă un tînăr hoț care tocmai încerca să pătrundă în casa sa. Evenimentul s-a petrecut miercuri, 30 iunie, dis de dimineață Poliția fiind sesizată asupra încercării de furt. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 13:32
(11085 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoț


Stelnica: Autoutilitara a dat cu spatele și a accidentat un bătrîn

În cursul dimineții de miercuri, 30 iunie a.c., în jurul orei 10.00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 asupra producerii unui accident. Astfel, pe Drumul Comunal 91, în localitatea Stelnica, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 13:23
(10091 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica accident


1 2 349 350 351 353 355 356 357 388 389
Ultimele comentarii
Sloboziaveselia în «Plaja Zorilor», subcontractată de potența lui Răileanu Corcodel de la Dumitresti în Educație în containere la Școala Gimnazială Valea Ciorii Dan în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 25 mai 2022 Marian în Primăria Slobozia a început amenajarea pistelor pentru biciclete dorian în Primăria Slobozia a început amenajarea pistelor pentru biciclete Localnic în Au început lucrările la Autobaza de Transport Slobozia Adda. în Educație în containere la Școala Gimnazială Valea Ciorii Corcodel de la Dumitresti în Educație în containere la Școala Gimnazială Valea Ciorii Dragnea în Mergem la baraj Mary în Au început lucrările la Autobaza de Transport Slobozia AsistentaBDBTFH în Judecătoria Slobozia împiedică executarea datornicilor Asociației de Proprietari Nr. 20 @ Cara în Judecătoria Slobozia împiedică executarea datornicilor Asociației de Proprietari Nr. 20 Nicu Dutu/Horia în «Nea Mișu» este o instituție Cara în Judecătoria Slobozia împiedică executarea datornicilor Asociației de Proprietari Nr. 20 Vasile în Judecătoria Slobozia împiedică executarea datornicilor Asociației de Proprietari Nr. 20 Cici în Judecătoria Slobozia împiedică executarea datornicilor Asociației de Proprietari Nr. 20 Oreo în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 25 mai 2022 Costantin în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 25 mai 2022 George.s în Judecătoria Slobozia împiedică executarea datornicilor Asociației de Proprietari Nr. 20 Marcel în Judecătoria Slobozia împiedică executarea datornicilor Asociației de Proprietari Nr. 20
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...