Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Flagrant DGA: Prins în flagrant după ce a încercat să mituiască un polițist

Flagrantul a fost realizat urmare a unui denunț formulat de un polițist din cadrul Postului de Poliție Ciulnița, marți, 18 martie a.c., cetățeanul, în timp ce încerca să-l mituiască pe agentul de poliție cu suma de 500 lei, fiind reținut.
În fapt, la data de 15 martie 2010, în urma unei acțiuni, polițiștii de la Postul Ciulnița au depistat o femeie care comercializa țigări, fără a deține documente legale. Asupra persoanei în cauză au fost descoperite mai multe pachete de țigări fabricate în Ucraina. În cursul aceleiași zile, în jurul orei 17,00, la Postul de poliție s-a prezentat cetățeanul B.F., care a spus că el i-a dat verișoarei sale țigările respective pentru a le vinde. Totodată, bărbatul i-a promis polițistului o sumă de bani cu condiția să nu ia măsurile legale față de verișoara sa și să nu extindă cercetările privind proveniența țigărilor. După plecarea bărbatului, polițistul a sesizat Direcția Generală Anticorupție.
La data de 18 martie, B.F. l-a contactat din nou pe agentul de poliție, reînnoind oferta de mituire. Ofițerii DGA Ialomița, sub coordonarea unui procuror, cu sprijinul lucrătorilor IPJ Ialomița și ai DGIPI, l-au prins în flagrant pe cetățean în timp ce încerca să-i ofere polițistului suma de 500 lei.
În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul a dispus cercetarea în stare de libertate a învinuitului B.F., sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de dare de mită.

19 Martie 2010, 10:48 (25438 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
14 Aug 2022
88 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 338 339 340 342 344 345 346 397 398
Fondatorul Wikileaks, căutat de Interpol

Fondatorul Wikileaks, căutat de Interpol

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a intrat pe lista «celor mai căutați» de Interpol pentru presupuse delicte sexuale de care este acuzat în Suedia și care îl obligă să se refugieze într-un loc necunoscut ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 15:15
(10324 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Pieton neatent, accidentat

Încă un pieton ialomițean, imprudent în traversarea șoselei, a fost victima unui accident rutier. Incidentul s-a petrecut ieri, 1 decembrie, la Amara. Victima, o femeie de 34 de ani, din localitate, a vrut ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 13:32
(11346 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


2

Bărbulești: Tînăr fără permis, la volan

Nerăbdător să devină șofer, un tînăr de 17 ani, din localitatea Bărbulești, s-a urcat la volanul unei mașini și a plecat la plimbare prin localitate. Ghinionul adolescentului a fost că în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 13:32
(10236 vizualizări - 0 comentarii)


3

Ialomița: Localități fără energie electrică

Potrivit unei informări a Prefecturii Ialomița, joi, 2 decembrie a.c., la orele 6.00, mai multe localități din județ erau fără energie electrică. Așadar, conform informării SC Enel Distribuție ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 13:03
(9983 vizualizări - 0 comentarii)


4

Moară cu valțuri pentru Muzeul Național al Agriculturii

Ședința Consiliului Județean Ialomița a adus în atenția consilierilor județeni și un proiect de hotărîre privind preluarea unei mori cu valțuri «Ganz» din domeniul public al statului. Transferul are drept ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 10:51
(10675 vizualizări - 0 comentarii)


5

Ialomița: Mai puține locuri de muncă vacante

De la săptămînă la săptămînă, locurile de muncă se împuținează. Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, în Ialomița sînt vacante doar 41 de locuri de muncă. Dintre acestea, 8 sînt pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 09:35
(10899 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «90 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Finlanda»

Vineri, 3 decembrie, la Muzeul Județean Ialomița va fi vernisată expoziția «90 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Finlanda». Expoziția va cuprinde documente istorice și se ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 08:19
(7970 vizualizări - 1 comentariu)


7

Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2010, 07:02
(5528 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 17:13
(6495 vizualizări - 0 comentarii)


9

Șapte ialomițeni, înșelați la telefon de un necunoscut care promitea locuri de muncă

În ciuda numeroaselor cazuri de înșelăciune înregistrate în ultimii ani, mirajul unui loc de muncă în străinatate, prin intermediari necunoscuți, atrage încă mulți naivi. Recent, polițistii ialomițeni au ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 17:03
(9776 vizualizări - 0 comentarii)


10

Slobozia: La volan, fără permis și beat mangă!

Marți dimineață, 30 noiembrie, polițiștii din Slobozia, în urma unui control de rutină, au depistat un localnic, de 45 de ani, care conducea fără permis de conducere. Totodată, șoferul se afla sub influența ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 17:00
(8969 vizualizări - 0 comentarii)


11

Fetești: Furt în familie

În urma cu două zile, luni, 29 noiembrie, un ialomițean în vîrstă de 46 ani a fost victima unui furt din cadrul propriei louințe. În urma sesizării făcute Poliției Fetești a reieșit că în jurul orei 9. ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 16:58
(12687 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


12
Grupul Școlar «Al. I. Cuza» a sărbătorit Sfântul Andrei și Ziua Națională

Grupul Școlar «Al. I. Cuza» a sărbătorit Sfîntul Andrei și Ziua Națională

În urmă cu două zile, luni, 29 noiembrie, Grupul Școlar «Al. I. Cuza» a sărbătorit ziua Sfîntului Andrei, precum și Ziua Naționala a României. Sub directa coordonare a Letiției Petcu, profesor de istorie ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 16:57
(7153 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Sfîrșit de săptămînă cu amenzi de peste 76 mii de lei pentru șoferi

Potrivit unui buletin informativ al Serviciului Rutier din cadrul IPJ Ialomița, în weekend-ul trecut polițiștii ialomițeni au aplicat 307 sancțiuni contravenționale șoferilor ce tranzitau arterele județului ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 16:54
(10851 vizualizări - 2 comentarii)


Sudiți: Muniție neexplodată pe cîmp

Marți, 30 noiembrie, la primele ore ale dimineții, un localnic din Sudiți a alertat pompierii după ce a găsit pe un cîmp patru proiectile explozive de artilerie. Pirotehniștii Inspectoratului Județean pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2010, 16:51
(10149 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Sudiție muniție


Slobozia: Arestat preventiv după ce a furat un autoturism

În cursul nopții de sîmbătă spre duminică, 27/28 noiembrie a.c., în jurul orei 2.30, Poliția Slobozia a fost sesizată de o femeie din localitate asupra faptului că autoturismul său a fost sustras din fața ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 12:39
(12974 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Accidentată pe trecerea de pietoni de un șofer băut

O tînără în vîrstă de 21 de ani, din București, a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia după ce a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică, 28 noiembrie a.c., în jurul ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 12:33
(13134 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Șoferul beat a provocat un accident

Duminică, 28 noiembrie a.c., la ora 17.30, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DJ203B, în afara localității Grindu, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 12:31
(12851 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu accident


Urziceni: Încarcerați pentru tulburarea liniștii publice

În cursul zilei de sîmbătă, 27 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ialomița au prins, reținut și încarcerat trei bărbați cu vîrste cuprinse între 21 și 42 de ani, toți din ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 12:29
(10195 vizualizări - 0 comentarii)


19

Frățilești: Tînăr băut la volan

În cursul nopții trecute, în jurul orei 2.40, polițiștii au depistat în trafic, pe raza localității Frățilești, un tînăr, de 18 ani, domiciliat în comuna Platonești. Acesta se deplasa la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 12:25
(9357 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu într-un apartament

Duminică, 28 noiembrie, în apartamentul unui slobozean a izbucnit un incendiu. Vecinii, speriați de fumul ce ieșea pe unul dintre geamurile locuinței, au alertat pompierii. Întrucît în momentul izbucnirii ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 10:07
(9847 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


LAPAR: Dezastrul din agricultura românească, dezbătut public

LAPAR: Dezastrul din agricultura românească, dezbătut public

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 26 noiembrie, Academia Română, Secția de științe agricole și silvice în colaborare cu Academia de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu Sisești» au organizat ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2010, 10:05
(10119 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînăr fără permis și băut, la volan

În noaptea de joi spre vineri, respectiv 25 spre 26 noiembrie, un echipaj de poliție slobozean ce acționa într-un filtru pe o stradă din localitate a oprit pentru un control de rutină o mașină condusă de ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 14:24
(11031 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Femeia rănită grav într-un accident rutier

O femeie de 56 de ani, din Sinești, a fost dusă în stare gravă la un spital din Capitală după ce a fost victima unui accident rutier. Incidentul s-a produs joi, 25 noiembrie, în jurul orelor 21.10, în apropierea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 14:24
(11861 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Munteni Buzău: Infractor încarcerat

A fost condamnat la un an și 10 luni închisoare, dar a încercat să fugă de ispășirea pedepsei. Este vorba de un bărbat, de 24 de ani, din comuna Munteni Buzău, pentru care Judecătoria Slobozia a emis la ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 14:23
(11140 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Acțiune de siguranță la un internat

Polițiștii ialomițeni au continuat seria de acțiuni privind asigurarea unui climat de siguranță în unitățile de învățămînt. Joi, 25 noiembrie a.c., polițiștii au desfășurat o acțiune în internatul unei ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 14:22
(10142 vizualizări - 0 comentarii)


Seara catehetică și lansare de carte la Protoieria Urziceni

Seara catehetică și lansare de carte la Protoieria Urziceni

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, joi, 25 noiembrie 2010, Protoieria Urziceni a organizat o Seara Catehetică cu tinerii cu tema Sfîntul Apostol Andrei-Apostolul ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 13:45
(8458 vizualizări - 0 comentarii)


Cărțile de muncă, predate

La data de 1 ianuarie 2011 se abrogă dispozițiile Decretului nr. 92/1976, privind carnetul de muncă. Așadar, persoanele care au fost încadrate pe baza de contract individual de muncă la angajatori cu capital ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 13:20
(11279 vizualizări - 0 comentarii)


Hyundai extinde parteneriatul cu FIFA

Hyundai extinde parteneriatul cu FIFA

Cu numai două săptămîni rămase pînă la stabilirea țărilor-gazdă pentru Cupele Mondiale de Fotbal FIFA 2018 și 2022, Hyundai Motor Company și-a extins colaborarea cu organismul guvernant al fotbalului, ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 13:10
(9273 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Deșeuri feroase confiscate

Joi, 25 noiembrie a.c., o echipă de polițiști slobozeni a oprit pentru un control de rutină o autoutilitară încărcată cu deșeuri feroase, condusă de un slobozean, de 30 de ani. Potrivit polițiștilor, în ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2010, 13:08
(10851 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 338 339 340 342 344 345 346 397 398
Ultimele comentarii
Corcodel de la Dumitresti în De la «Puturoasa» la Giurgeni @Tandaren în Suspiciuni de fraudă cu subvenții pentru agricultură, anchetate de Poliția ialomițeană Nik în 13 agresori, consiliați în cadrul Centrului DGASPC Ialomița Stefan T. în 3 ani cu suspendare sub supraveghere pentru Sandu Palantin Tandarean în Suspiciuni de fraudă cu subvenții pentru agricultură, anchetate de Poliția ialomițeană 0 platitor de taxe în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! Marinela în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! Guță în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! @Doina în 3 ani cu suspendare sub supraveghere pentru Sandu Palantin @Corcodel în Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița @Jidan în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! Rapidist în Debut în forță Cosereni în 3 ani cu suspendare sub supraveghere pentru Sandu Palantin Ana în De la «Puturoasa» la Giurgeni Doina în 3 ani cu suspendare sub supraveghere pentru Sandu Palantin LIȘIȚĂ în 3 ani cu suspendare sub supraveghere pentru Sandu Palantin Jidan în Scandal la DSP Ialomița: Directorul Marinela Radu a bătut-o pe Denisa Ioniță, directorul economic! @olaru în Suspiciuni de fraudă cu subvenții pentru agricultură, anchetate de Poliția ialomițeană Calare în Suspiciuni de fraudă cu subvenții pentru agricultură, anchetate de Poliția ialomițeană @olteanu în Șeful Poliției Municipiului Slobozia, vizat de o anchetă a Biroului Control Intern
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...