Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Școlile din zona Urziceni, ținte pentru hoți

Trei tineri din municipiul Urziceni au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști și sînt cercetați pentru furt calificat, fiind suspectați că în perioada ianuarie-aprilie 2010 au comis mai multe furturi din școlile de pe raza comunelor din apropierea municipiului Urziceni.
Astfel, în noaptea de 31 martie/1 aprilie, în jurul orei 00.20, agenții Postului de Poliție Valea Măcrișului aflați în serviciul de patrulare pe raza comunei, au fost sesizați de un localnic despre faptul că, în urmă cu cîteva minute, a observat trei persoane suspecte ce aveau asupra lor două bagaje voluminoase, ieșind din curtea unei unități de învățămînt din localitate. Totodată, cetățeanul a oferit polițiștilor o serie de indicii cu privire la autoturismul cu care suspecții se deplasau.
De îndată, prin Dispeceratul Poliției Municipiului Urziceni, s-a declanșat planul de acțiune NAVODUL, autoturismul ce avea semnalmentele descrise în sesizare fiind oprit la scurt timp într-un filtru instituit pe raza comunei Manasia. Procedînd la legitimarea ocupanților vehiculului, polițiștii au stabilit că în interiorul acestuia se aflau trei tineri, în vîrstă de 22, 25 și respectiv 29 de ani, toți domiciliați în municipiul Urziceni. Cu ocazia controlului autoturismului, nu au fost găsite bunuri susceptibile a proveni din comiterea de infracțiuni, cei trei fiind conduși la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor.
În cadrul investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că mai multe bunuri sustrase în acea noapte de suspecți au fost depozitate la domiciliul unei minore în vîrstă de 16 ani, din comuna Manasia, prietena unuia dintre tineri, care a predat anchetatorilor șapte monitoare LCD, despre care ulterior s-a stabilit că au fost sustrase din incinta unei școli din comuna Valea Măcrișului.
Prin extinderea cercetărilor și cu privire la alte cauze similare aflate în evidențele Poliției cu autori necunoscuți, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Urziceni au stabilit că cei în cauză sînt și autorii altor trei furturi comise în perioada ianuarie-martie 2010 în dauna tot atîtor unități de învățămînt din comunele Armășești, Valea Măcrișului și Dridu, precum și a unei tentative de furt, comisă în urmă cu o lună, în dauna unei școli din comuna Ion Roată. Alături de cei trei, la furtul din comuna Valea Măcrișului a participat și un tînăr, în vîrstă de 21 de ani, din municipiul Urziceni, recidivist.
Bunurile provenite din săvîrșirea celor trei furturi au fost valorificate de către autori la diferite persoane, fiind recuperate parțial și restituite unităților prejudiciate.
Din cercetări, polițiștii de investigații criminale au stabilit că doi dintre suspecți au mai comis în lunile ianuarie și februarie 2010 alte două furturi din incinta unei societăți comerciale, respectiv o unitate de învățămînt preșcolar, situate pe raza municipiului Urziceni.
În cursul zilei de miercuri, 7 aprilie a.c., cei în cauză au fost prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni, cu propunere de arestare preventivă.

7 Aprilie 2010, 12:43 (29321 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Joi 07 Dec 2023
133 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
0
Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 14:04
(9531 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 16:10
(11592 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 16:05
(11766 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 15:59
(10371 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 15:38
(12678 vizualizări - 0 comentarii)


5
Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 13:09
(10867 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:13
(9996 vizualizări - 0 comentarii)


7
DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 10:00
(11874 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Peste 25 de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni au acționat, în zilele de 16 și 17 decembrie a.c., pentru deszăpezirea participanților la trafic surprinși de viscol. Pe segmentul de șosea Urziceni ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 09:52
(10012 vizualizări - 1 comentariu)


Brazi confiscați la Fetești

Brazi confiscați la Fetești

8 brazi pentru care nu existau documente de proveniență potrivit legii au fost confiscați de polițiștii feteșteni. Aceștia au acționat joi, 17 decembrie a.c., pe raza municipiului pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 09:47
(9583 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 09:40
(12526 vizualizări - 0 comentarii)


În Ialomița se circulă în condiții de iarnă

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că pe majoritatea arterelor de pe raza județului Ialomița se circulă în condiții de iarnă. Nu există tronsoane de drum închise circulației, traficul ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 12:46
(11018 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din mașini, prinși în flagrant

Hoți din mașini, prinși în flagrant

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți, acuzați că au acționat pe raza municipiului Slobozia și orașului Țăndărei, săvîrșind zece furturi din autoturisme. În cursul zilei de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 12:44
(11242 vizualizări - 0 comentarii)


Viscolul-41 de localități fără energie electrică, Slobozia fără apă

Potrivit subprefectului Gigi Petre, «viscolul a afectat rețelele electrice din întreg județul Ialomița, parțial sau integral 41 de localități rămînînd fără energie electrică». «Noaptea trecută a fost un ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:28
(10459 vizualizări - 0 comentarii)


Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Din cauza blocajelor din trafic, prefectul Mădălin Teculescu a emis astăzi, la orele 10,45, o dispoziție prin care interzice circulația autovehiculelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 12:47
(9920 vizualizări - 0 comentarii)


Permanență 24 din 24 la sediul DSV

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în perioada 19 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, în scopul prevenirii apariției unor evenimente ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 12:37
(11371 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare pentru șoferi

Atenționare pentru șoferi

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii autovehiculelor de mare tonaj că la intrare în localitățile Slobozia și Urziceni au fost instituite filtre ce restricționează accesul mașinilor neechipate ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:55
(9039 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrân omorât pe loc

Bătrîn omorît pe loc

În localitatea Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton. Astfel, luni, 14 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe DN 2, un pieton, în timp ce se angajase în traversarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 12:37
(11024 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi în trafic de peste 500 de milioane

Serviciul Rutier Ialomița a monitorizat, în perioada 7-13 decembrie 2009, traficul rutier pe toate arterele importante ale județului. Astfel, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, 109 dintre ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 12:28
(10304 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare, la Urziceni

De marți, 15 decembrie a.c., și municipiul Urziceni are un Birou pentru eliberarea de certificate de cazier judiciar. Așadar, de la orele 14,00, la sediul Poliției Municipiului Urziceni, a fost inaugurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 12:18
(13668 vizualizări - 0 comentarii)


Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:40
(9964 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

Vineri, 18 decembrie, autoritățile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Local Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:38
(9149 vizualizări - 0 comentarii)


Polei și zăpadă

Polei și zăpadă

În Ialomița se acționează deja cu 16 utilaje dotate cu lamă și răspînditori material antiderapant și 6 unimoguri, fiind permanent ținută legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:36
(10811 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează populația, în scopul prevenirii de îmbolnăvire cu Trichinella spiralis (Trichineloză). Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 11:22
(13576 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 14:47
(13397 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:35
(11042 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:22
(12436 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:19
(11384 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 13:17
(10525 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 06:32
(47853 vizualizări - 16 comentarii)


Ultimele comentarii
pacanele în Grad de absorbție a fondurilor europene de 68,65% la Consiliul Județean Ialomița Dorian în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Marcela în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» DAN în Slobozia: Pește confiscat de polițiști Unul în Forțe proaspete pentru Jandarmeria Ialomița sa te an în Punct de acostare pentru ambarcațiuni, în comuna Stelnica DIMA ANA în Fabrica de acadele de la Slobozia Contribuabil în Grad de absorbție a fondurilor europene de 68,65% la Consiliul Județean Ialomița Miroase a furt în Cartier rezidențial de 12,5 hectare pe DN2A Suporter în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a alegator în Grad de absorbție a fondurilor europene de 68,65% la Consiliul Județean Ialomița Ion în Ex-Luceafărul Moraru e vicepreședinte la AMEPIP Grivițean în Grivița și Axintele, performerele etapei a 16-a Mari în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Cetatean în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Suportere în În sfârșit, victorie! Păgubit în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» Horia în Parchetul Județean Ialomița a vrut să renunțe la cele mai importante acuzații în dosarul «CAR Învățământ Slobozia» alegator în Ex-Luceafărul Moraru e vicepreședinte la AMEPIP Crd în Ex-Luceafărul Moraru e vicepreședinte la AMEPIP

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...