Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiunea «Alege viața»

Direcția Rutieră din cadrul IGPR a desfășurat vineri, 9 aprilie, între orele 10.00 și 20.00, o acțiune la nivel național pentru combaterea vitezei excesive și a altor abateri grave ce pun în pericol siguranța circulației. În cadrul acțiunii, intitulată sugestiv «Alege viața», prioritatea polițiștilor a fost reducerea numărului accidentelor de circulație și a victimizării participanților la trafic.
Prin comparație, în anul 2009, la aceeași dată și în același interval orar, s-au produs la nivelul întregii țări 21de accidente grave, în urma cărora patru persoane și-au pierdut viața, iar alte 19 au fost grav rănite. Vineri, 9 aprilie a.c., au fost înregistrate între orele amintite doar șapte accidente rutiere, soldate cu rănirea a șapte persoane, fără ca vreuna să decedeze.
Scopul acțiunii a fost, așadar, îndeplinit: ca urmare a activităților desfășurate de polițiști a fost prevenită pierderea a patru vieți și mai puțin cu 12 persoane au fost rănite.
Cei 3400 de polițiști prezenți pe drumurile publice din întreaga țară au supravegheat traficul rutier și măsurat viteza de deplasare a autovehiculelor cu 900 de aparate radar și cu un elicopter din dotarea Inspectoratului General al Aviației din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Chiar dacă acțiunea a fost intens mediatizată, 654 de conducători auto au fost depistați comițînd diferite abateri care au atras și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Au fost, așadar, constatate 47 de situații în care cei de la volan se aflau sub influența băuturilor alcoolice, 133 de cazuri de neacordare a priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, 75 de cazuri de nerespectare a semnificației culorii roșii a semaforului, 246 de depășiri neregulamentare și 153 de cazuri de depășire cu mai mult de 50 km pe oră a limitei maxime de viteză admise pe sectorul de drum respectiv.
De asemenea, oamenii legii au constatat 103 infracțiuni (84 care au vizat conducerea unor autovehicule neînmatriculate, conducerea unor autovehicule de către persoane având o îmbibație alcoolică peste limita legală sau chiar fără permis de conducere și 19 de furturi și contrabandă).
La nivelul județului Ialomița, pe principalele artere rutiere au fost prezenți 72 de polițiști care au supravegheat traficul rutier și măsurat viteza de deplasare a autovehiculelor cu 11 aparate radar.
28 conducători auto au fost depistați comițînd diferite abateri care au atras și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Au fost, așadar, constatate 15 cazuri de depășire cu mai mult de 50 km pe oră a limitei maxime de viteză admise pe sectorul de drum respectiv și 11 situații în care cei de la volan efectuau depășiri neregulamentare.
De asemenea, pe parcursul acțiunii, polițiștii rutieri au constatat 7 infracțiuni.
De precizat că, pînă la finalizarea acțiunii, pe raza județului Ialomița nu s-au produs accidente rutiere cu victime.

11 Aprilie 2010, 07:09 (20781 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
20 Apr 2025
158 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: La volan fără permis

În cursul nopții de luni spre marți, respectiv 26 spre 27 aprilie, puțin după miezul nopții, o echipă mixtă de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe raza municipiului Slobozia, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:51
(23538 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Șofer beat, prins de polițiști

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Săveni este cercetat penal de polițiști după ce acesta a fost depistat în cursul zilei de luni, 26 aprilie, conducînd pe DJ 201 un autoturism deși consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:50
(14443 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Motociclist accidentat

La începutul săptămînii, luni, 26 aprilie, pe Bulevardul Unirii din Slobozia s-a produs un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui tînăr de 18 ani, din localitate. Pe scurt ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:49
(20865 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Hoți prinși de polițiști

Luni, 26 aprilie, polițiștii din Ciochina au fost sesizați de un localnic despre faptul că în perioada noiembrie 2009-25 aprilie 2010, persoane necunoscute i-ar fi sustras dintr-o fîntînă aflată în curtea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:48
(23197 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 17:08
(12612 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 16:54
(14106 vizualizări - 0 comentarii)


6 ialomițeni, judecați pentru trafic de minori

Șase persoane, dintre care una în stare de arest preventiv, au fost trimise în judecată pentru trafic de minori. Suspecții, prin violențe și amenințări, au exploatat din punct de vedere sexual mai multe ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 16:49
(20043 vizualizări - 0 comentarii)


Problema celor 6 loturi de teren atribuite de Primărie Episcopiei: PS Vincențiu invocă prefectului Teculescu Legea Cultelor

La scurt timp după publicarea pe site-ul nostru a articolului «Eu cînd vreau să fluier, fluier!/Prefectul Teculescu fluieră în Biserica Consiliului Local Slobozia», Preasfințitul Vincențiu ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 12:57
(23538 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, confiscate

Peste 7000 de pachete de țigări, fără documente de proveniență, ce aveau aplicate timbre emise de autoritățile Republicii Moldova, au fost ridicate în vederea confiscării luni, 26 aprilie, de polițiștii ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 12:22
(21047 vizualizări - 0 comentarii)


Comunicat APIA: În atenția producătorilor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că pot solicita, pînă la data de 30 aprilie 2010, acordarea cotelor din rezerva națională. Potrivit Ordinului nr. ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 08:51
(23609 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: A intrat cu mașina în stîlp

Duminică, 25 aprilie, pe raza comunei Traian, s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, provocat de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate. Polițiștii au stabilit că în timp ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(29207 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Și-a amenințat vecina că o calcă cu mașina

Sîmbătă, 24 aprilie, agenții Postului de Poliție Făcăeni au fost sesizați prin 112, de către o localnică, de 37 de ani, despre faptul că vecinul său, aflat în stare de ebrietate, a amenințat că o va accidenta ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(23782 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Mai multe mașini avariate din cauza unui șofer băut

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie a.c., agenții Biroului Rutier Fetești au fost sesizați că pe Strada Călărași, din municipiu, s-a produs o tamponare în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:22
(23270 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La furat dintr-o școală

În cursul dimineții de sîmbătă, 24 aprilie, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de directorul unei școli din localitate, despre faptul că în cursul nopții de 23 spre 24 aprilie, persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:21
(26915 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni pentru siguranța publică

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 aprilie, polițiștii slobozeni au organizat o acțiune în colaborare cu efective din cadrul Inspectoratului Județean al Jandarmeriei și ale Serviciului ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:21
(25016 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Hoți prinși de polițiști

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Bordușani au fost sesizați de către o localnică, de 65 de ani, despre faptul că în noaptea anterioară, persoane necunoscute i-au furat din curtea locuinței și dintr-o ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:20
(27416 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Viteza face victime

Duminică, 25 aprilie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin 112, despre producerea unui accident de circulație. Accidentul s-a produs pe DJ203B, pe raza localității Gîrbovi, și s-a soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:20
(25667 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi aplicate de polițiștii din Urziceni și Fierbinți-Tîrg

Sîmbătă, 24 aprilie, polițiștii din Urziceni au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pentru prevenirea faptelor cu violență, a furturilor din buzunare, de și din auto, a comerțului ilicit ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:19
(21917 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Beat la volan

O echipă de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a oprit pentru control, duminică, 25 aprilie, un autoturism înmatriculat în Spania, la volanul căruia se afla un localnic, de 35 de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2010, 00:18
(30331 vizualizări - 0 comentarii)


264 locuri vacante pentru 1100 de persoane fără loc de muncă

Vineri, 23 aprilie a.c., la nivel național s-a desfășurat Bursa generală a locurilor de muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Evenimentul s-a desfășurat și la nivel ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 12:10
(21410 vizualizări - 0 comentarii)


O mașină a luat foc la Făcăeni, acoperișul unei case a fost mistuit de flăcări la Condeești

Sîmbătă, 24 aprilie, autoutilitara unui cetățean din comuna Făcăeni a fost cuprinsă de flăcări ca urmare a unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau izolat necorespunzător. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2010, 12:10
(25143 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Scuterul a fost acroșat de un autobuz

Vineri, 23 aprilie, pe 112, Poliția a fost sesizată despre faptul că pe Strada Călărași, din Fetești, un cetățean care se deplasa cu un moped a fost lovit de un autobuz. La fața locului s-a deplasat un ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:30
(23279 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Minor la volanul autoturismului bunicii

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 22 spre 23 aprilie a.c., în jurul orei 00,20, polițiștii din Balaciu au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița. În urma legitimării ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:29
(24169 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer în stare de ebrietate

Un bărbat de 37 de ani, din Fetești, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducînd un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși se afla în stare de ebrietate. Autoturismul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2010, 08:26
(23309 vizualizări - 0 comentarii)


S-a înecat în Ialomița?

Polițiști și pompieri au desfășurat joi, 22 aprilie a.c., eforturi comune pentru a depista un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, a cărui dispariție a fost sesizată de către familia acestuia. Ultimele informații ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:56
(22310 vizualizări - 2 comentarii)


Conducea tractorul cu permisul suspendat

Joi, 22 aprilie, în jurul orei 23,30, polițiștii au identificat în trafic, pe strada Călărași, din Fetești, un bărbat, de 45 de ani, din județul Constanța, care se deplasa la volanul unui autotractor ce ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(19905 vizualizări - 0 comentarii)


Fierul vechi, în atenția polițiștilor

Polițiștii din Țăndărei au acționat joi, 22 aprilie, în intervalul orar 09,00-12,00, pe raza de competență, pentru respectarea prevederilor privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile și pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(13547 vizualizări - 0 comentarii)


10 baruri și 9 săli de jocuri, controlate

În cursul după-amiezii de joi, 22 aprilie, în intervalul orar 18,00-21,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi și din cadrul ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:55
(21497 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni în zonele rurale

În cursul nopții trecute, respectiv 22/23 aprilie, agenții Posturilor de Poliție Albești, Ciochina și Buești au organizat o acțiune comună intercomunală, sub coordonarea ofițerilor din cadrul Poliției ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 15:54
(13041 vizualizări - 0 comentarii)


Depunerea situațiilor financiare, obligatoriu la Registrul Comerțului

Oficiul Național al Registrului Comerțului reamintește comercianților că, începînd cu anul 2010, situațiile financiare anuale se depun numai la Registrul Comerțului. Avînd în vedere că data limită pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2010, 13:42
(19575 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în 300 milioane de lei pentru eficientizarea clădirilor publice din Ialomița Cetățean kogalniceanu în Chirurgie Oncologică la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Tudor în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Un cetatean în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Andrei în 300 milioane de lei pentru eficientizarea clădirilor publice din Ialomița Briscu în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Daniel în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! ion în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! x în 21 de cetățeni din Țăndărei, arestați preventiv în Spania. Furau și tâlhăreau pentru a-și cumpăra mașini de lux și bijuterii! AlexDan în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Ionut în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! barcă nădit/momit în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 aprilie 2025 nemultumita' în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții teren intravilan Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 aprilie 2025 Gigel în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții Mary în Investiție la Amara: Lucrări de canalizare pe strada Tudor Vladimirescu! Ajutor pentru Slobozia în În sfârșit, victorie! N.Tudorel în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții Radu Tudor în Tot mai multe mame minore nasc la Spitalul Județean de Urgență Slobozia jimmym în Primarul Sloboziei, Dănuț Alexandru Potor a delegat «unele» atribuții

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...