Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

În primele trei luni, 235 de intervenții ale pompierilor

Pompierii ialomițeni au dat publicității, miercuri, 21 aprilie, sinteza raportului de activitate al instituției pentru primul trimestru al anului în curs. Pe scurt, pompierii au fost chemați să sprijine cetățenii, în primele trei luni ale anului 2010, în medie de 2,6 ori pe zi. Angajații Inspectoratului au intervenit în primele trei luni ale acestui an la 235 situații de urgență. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2009, numărul situațiilor de urgență a crescut cu 6%, respectiv de la 221 în anul 2009, la 235 în anul 2010. Pe categorii, misiunile au constat în 56 incendii, 73 cazuri de asistență medicală de urgență asistate de SMURD, 15 cazuri de asistență persoane, 9 intervenții pentru descarcerarea victimelor unor accidente rutiere, rămase captive în autoturismele contorsionate, 4 intervenții pentru salvarea unor animale, 4 arderi necontrolate, 36 alte situații de urgență și 38 deplasări fără intervenții, întoarcere din drum sau alerte false. În perioada analizată, numărul arderilor necontrolate a scăzut cu 85%, de la 26 în anul 2009, la 4 în anul 2010. De la începutul anului, majoritatea incendiilor s-au produs la gospodăriile populației, unele dintre acestea soldîndu-se, pe lîngă pagubele materiale, și cu victime. «În urma incendiilor au decedat 3 persoane iar una a fost rănită. În principal, cauzele de izbucnire a acestor incendii au fost utilizarea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire locală, exploatarea cu defecțiuni a coșurilor de evacuare a fumului, amplasarea materialelor combustibile în imediata apropiere a mijloacelor de încălzire și utilizarea instalațiilor electrice cu defecțiuni, improvizații sau suprasolicitarea acestora» susțin pompierii în materialul de bilanț.

21 Aprilie 2010, 13:09 (20231 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 06 Dec 2021
140 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 348 349 350 352 354 355 356 366 367

Tîlhari încarcerați

Doi tineri, în vîrstă de 16, respectiv 17 ani, primul din comuna Maia, iar cel de-al doilea din Slobozia, au fost încarcerați în cursul zilei de joi, 4 martie a.c., în arestul Inspectoratului, după ce ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 20:48
(17894 vizualizări - 0 comentarii)


Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Mașinile furate, prioritate pentru polițiști

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune pentru combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul furturilor de autovehicule. În ultima perioadă de timp au fost organizate și executate acțiuni specifice ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2010, 14:59
(17177 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre la Căzănești

Polițiștii din Căzănești au depistat mai mulți conducători auto care nu au respectat normele prevăzute în Codul Rutier. Astfel, polițiștii au întocmit două dosare penale pe numele a doi bărbați. Unul dintre ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 16:48
(13885 vizualizări - 0 comentarii)


3

Alcool la volan

Miercuri, 3 martie a.c., polițiștii au acționat în mai multe localități rurale. Astfel, în intervalul orar 8.00-16.00, polițiști din Slobozia au acționat pe raza localităților Albești, Ciulnița, Buești ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 16:48
(14796 vizualizări - 1 comentariu)


4

Acțiuni comune polițiști-jandarmi în Țăndărei

Efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat în după-amiaza zilei de miercuri, 3 martie a.c., în orașul Țăndărei. Începînd cu ora 13.00, s-a acționat pe raza orașului urmărindu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 16:39
(15089 vizualizări - 0 comentarii)


5

Necropsia bărbatului găsit în beciul unei case din Bucu va elucida misterul morții acestuia

Bărbatul găsit în stare de inconștiență într-un beci al unei case în construcție din localitatea Bucu a fost identificat. Potrivit primelor cercetări, se pare că bărbatul era domiciliat în localitatea ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 11:34
(14696 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 300 de jandarmi la meciul Urziceni-Steaua

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va asigura cu peste 150 de militari jandarmi măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele Unirea Urziceni și Steaua București. Alături de efectivele ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2010, 11:26
(16285 vizualizări - 0 comentarii)


Minori dispăruți, găsiți de polițiști

Polițiștii au reușit identificarea minorului Bucur Ștefănel, de 13 ani, plecat de la domiciliu, din orașul Fierbinți-Tîrg, în dimineața zilei de 1 martie 2010. În urma colaborării cu polițiștii Direcției ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 16:10
(12914 vizualizări - 0 comentarii)


8

Acțiuni ale Poliției

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmii ialomițeni și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat în dimineața zilei de marți, 2 martie a.c., între orele 6,30-8,00, ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 16:09
(12792 vizualizări - 0 comentarii)


Copil de 4 luni, adus la spital mușcat de șobolani

La Spitalul de Urgență din Slobozia a fost adus un copil de 4 luni, cu mai multe răni pe corp, ce păreau a fi provocate de mușcăturile unui șobolan. Cazul copilului a fost semnalat polițiștilor sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 05:38
(12964 vizualizări - 0 comentarii)


A dispărut!

A dispărut!

Luni, 1 martie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minorul Bucur Ștefănel, de 13 ani, a plecat de la domiciliul din orașul Fierbinți-Tîrg și nu a mai revenit. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 05:37
(13369 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 02:31
(12246 vizualizări - 0 comentarii)


12

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2010, 01:14
(10610 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale

Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» invită ialomițenii la inaugurarea Sălii STUDIO. Astfel, joi, 4 martie 2010, tinerii artiști ai Liceului de Artă din Slobozia vor susține ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 13:38
(11364 vizualizări - 0 comentarii)


Măsuri pentru stimularea creării de noi locuri de muncă

În Monitorul Oficial nr. 136, din 1 martie 2010, a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 13/23.02.2010, privind reglementarea unor măsuri în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă și diminuării ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 13:29
(11348 vizualizări - 0 comentarii)


Informare APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează beneficiarii măsurilor de reconversie/restructurare și defrișare a plantațiilor viticole că trebuie să completeze și să depună formularul de ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 13:13
(12854 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind deconturile negative de TVA

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost aprobată o nouă procedură pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adaugată cu opțiune de ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 08:55
(14929 vizualizări - 0 comentarii)


Deșeurile, în atenția Prefecturii Ialomița

În perioada, 3-20 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, specialiști din cadrul Gărzii de Mediu și comisari ai Gărzii Financiare au desfășurat controale la nivelul ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2010, 08:12
(11910 vizualizări - 0 comentarii)


Capota s-a ridicat în mers, iar mașina s-a izbit de un tir

În cursul dimineții de luni, 1 martie a.c., în jurul orei 8.30, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că un tînăr de 20 de ani, din Slobozia, ce se deplasa la volanul unui autoturism din direcția ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2010, 14:16
(10729 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității

Efective sporite de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au participat în acest sfîrșit de săptămînă la mai multe acțiuni organizate pe raza județului, continuînd astfel acțiunile specifice pentru creșterea ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2010, 14:15
(10360 vizualizări - 0 comentarii)


Sancționat contravențional pentru ședere ilegală pe teritoriul României

Polițiștii au depistat în zona Popasului Sinești un cetățean moldovean, în vîrstă de 33 de ani, intrat în România la data de 16 august 2009, în baza unei vize de scurtă ședere în scop de vizită.
Străinul ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 18:00
(10699 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Pe Calea București din Urziceni a fost depistat un bărbat, în vîrstă de 32 de ani, din comuna Ion Roată, în timp ce conducea autoturismul proprietate aflîndu-se în stare de ebrietate. La testarea cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 17:58
(11576 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru nerespectarea drepturilor de autor

În cadrul unui control la o discotecă din comuna Coșereni, aparținînd unei societăți comerciale cu sediul social în București, polițiștii au constatat că era difuzată muzică ambientală prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 17:57
(9345 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA (II)

În baza planului comun de acțiune SIGURANȚA, în noaptea de 27/28 februarie a.c., la nivelul județului s-au desfășurat mai multe acțiuni în sistem integrat la care au participat efective ale Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 17:54
(10946 vizualizări - 0 comentarii)


A vrut să se spînzure

Un cetățean din comuna Perieți a sesizat vineri, 26 februarie a.c., că un bărbat de 33 de ani, din localitate, se află în podul casei sale intenționînd să se spînzure. Deplasîndu-se la fața locului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 09:09
(10132 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat cu mașina în pom

În apropierea municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier cu o victimă. Pe scurt, vineri, 26 februarie 2010, în timp ce o femeie de 43 de ani, domiciliată în București, conducea un autoturism din ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 09:07
(7414 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

Agenții Posturilor de Poliție Andrășești, Albești, Buești, Ciochina, Munteni Buzău, Reviga și Colelia, în colaborare cu o grupă de luptători ai Serviciului de Intervenție Rapidă au desfășurat acțiuni comune ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 09:07
(10976 vizualizări - 0 comentarii)


Încarcerat

Polițiști din cadrul structurilor Urziceni, Bărcănești și Axintele au acționat pe raza celor două comune, ocazie cu care, în satul Horia, au depistat un bărbat de 39 de ani, din localitate, pe numele căruia ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2010, 09:05
(12515 vizualizări - 0 comentarii)


15000 de pachete de țigări, confiscate

Pe DN2, în parcarea aflată pe raza comunei Sinești, au fost depistați doi bărbați care transportau, fiecare cu cîte un autoturism, mai multe pachete de țigări fără documente legale de proveniență.
...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 12:04
(13799 vizualizări - 0 comentarii)


Pistoale deținute ilegal

În incinta unui local public situat pe DN 2 în municipiul Urziceni, punct de lucru aparținînd unei societăți comerciale din Capitală, au fost depistați trei bărbați, în vîrstă de 23, 26, respectiv 35 de ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2010, 12:03
(11875 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 348 349 350 352 354 355 356 366 367
Ultimele comentarii
ofer garsonieră pentru închiriat în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 decembrie 2021 Nenea dsp în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Si totusi în Ziua Ipocriziei Naționale Mary în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Iancu în Medici în provincie... abc în Medici în provincie... Urbanistul în Operatorul regional Urban SA Slobozia are 110470 de beneficiari Balan Ghe. în Ziua Ipocriziei Naționale PUTIN în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Balan Ghe. în Medici în provincie... Anca în Administrația Pavel investește 2,5 milioane de lei într-o bază sportivă @gigel în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Gigel în Clean Tech Ciulnița nu respectă obligațiile legale privind protejarea mediului Părinte în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Marian în Clienții sunt obligați să stea la coadă pentru a-și primi economiile Un părinte în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Cetatean în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Andreea în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei Pașune în Cocora: Taxa specială de salubrizare încalcă drepturile cetățenilor Eu în Amendă de 10 mii de lei în cazul toxiinfecțiilor alimentare depistate la grădinițele din Slobozia și Țăndărei
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...