Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiuni în zonele rurale

În cursul nopții trecute, respectiv 22/23 aprilie, agenții Posturilor de Poliție Albești, Ciochina și Buești au organizat o acțiune comună intercomunală, sub coordonarea ofițerilor din cadrul Poliției Municipiului Slobozia-Biroul de Ordine Publică pentru Mediul Rural, ce a avut drept obiective prevenirea și combaterea sustragerilor componentelor ce alcătuiesc rețelele de telefonie, depistarea persoanelor străine din zonele arondate, dar și menținerea ordinii și liniștii publice. Pe tot parcursul acțiunii, peste 20 de persoane depistate au fost legitimate, 9 autovehicule, despre care existau suspiciuni că ar putea participa la astfel de ilegalități, fiind controlate. Polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare de 1080 lei, fiind constatată și o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice. Astfel, pe raza localității Albești a fost depistat la volanul unui autoturism, un localnic de 33 de ani ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii i-au solicitat să îi însoțească la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sînge pentru stabilirea alcoolemiei, dar acesta a refuzat.

23 Aprilie 2010, 15:54 (13068 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Mai 2025
201 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Campania SAPS 2010: Peste 814000 cereri de plată depuse la APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care și-au completat declarația de suprafață prin intermediul aplicației IPA Online că trebuie să depună la Centrele APIA și o ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 14:25
(18926 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului-12,2%

La sfîrșitul lunii aprilie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 12851 persoane, din care 6598 șomeri indemnizați, respectiv 6253 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:34
(14942 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși în flagrant la furat de fier vechi

La începutul săptămînii, luni, 3 mai, jandarmii slobozeni, aflați în patrulare în zona fostului Complex Gheorghe Lazăr, au auzit zgomote suspecte în incintă. Intrînd în curtea Complexului, au observat într ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:18
(22242 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Comerciant ambulant prins de jandarmi

Marți, 4 aprilie, jandarmii din Țăndărei au fost sesizați despre faptul că, pe o stradă din localitate, o persoană comercializează articole de îmbrăcăminte ce poartă diverse inscripții. Urmare a cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2010, 09:17
(22806 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Biciclist mort urmare a unui accident

Marți, 4 mai a.c., în jurul orei 16.45, pe DN1D, în apropierea localității Jilavele, s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat. Potrivit cercetărilor, polițiștii au stabilit că ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 14:00
(14059 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: În 48 de ore, amenzi de peste 43000 de lei

Poliția Rutieră, în ultimele 48 de ore, a aplicat 216 sancțiuni contravenționale. 85 au fost acordate șoferilor care au depășit viteza maximă admisă pe drumurile publice sau au efectuat opriri neregulamentare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 13:55
(16277 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 10:42
(13772 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 09:15
(12151 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 543 de bărbați, în concediu pentru creșterea copilului

Potrivit datelor statistice date publicității de reprezentanții Agenției de Prestații Sociale, instituție creată pentru plata tuturor tipurilor de alocații, tot mai mulți bărbați solicită acordarea de indemnizații ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:14
(19432 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Arestat după ce a înjunghiat un tînăr

În cursul zilei de marți, 4 mai, un tînăr, de 28 de ani, din Miloșești, a fost arestat, pe numele acestuia Tribunalul Ialomița emițînd un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:08
(24612 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Școlile, în atenția polițiștilor

Luni, 3 mai, în intervalul orar 10,00-18.00, polițiștii dinFetești, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră au acționat în unitățile de învățămînt și în zona adiacentă acestora, acțiunea avînd ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:07
(23498 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Furt de energie electrică

Marți dimineață, începînd cu ora 07,00, polițiștii din Țăndărei, în colaborare cu jandarmi și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat, timp de două ore, în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:06
(21699 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident pe Matei Basarab

La începutul săptămînii, respectiv luni, 3 mai, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident rutier. Cauza producerii accidentului a fost neacordarea priorității de trecere la schimbarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:05
(23258 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, raiul asistaților social: În doar trei luni, 2 milioane de lei pentru beneficiarii Legii 416

Suma cheltuită și raportată de autorități săptămîna precedentă tinde să demonstrează neputința celor în drept în privința eradicării fenomenului ajutorului social. Mii de familii din județul Ialomița beneficiază ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:01
(12095 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr surprins băut la volan de două ori în aceeași noapte

Sîmbătă, 1 mai a.c., în vizorul polițiștilor din Țăndărei au intrat discotecile din mediul rural. Acțiunea a presupus legitimarea a peste 50 de persoane, 26 de autovehicule fiind controlate. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:22
(22863 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Încercînd să parcheze, a lovit-o cum mașina pe trotuar

Duminică, 2 mai a.c., în jurul orei 14.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de o femeie din localitate despre faptul că sora sa, în vîrstă de 27 de ani, a fost victima unui eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:20
(11290 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Îi lucra în curte și i-a furat banii din casă

Sîmbătă, 1 mai a.c., polițiștii din Gheorghe-Lazăr au fost sesizați de un localnic asupra faptului că, de la începutul acestui an și pînă în luna aprilie, persoane necunoscute i-ar fi sustras, în repetate ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:11
(20880 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: Tînăr de 17 ani, «șofer» fără permis

În cursul după-amiezii de duminică, 2 mai a.c., polițiștii din Ciochina au depistat pe raza localității Orezu un autoturism la volanul căruia se afla un localnic. Oprind regulamentar autovehiculul, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:06
(25613 vizualizări - 0 comentarii)


De 1 Mai polițiștii au lăsat 9 șoferi fără permise

De 1 și 2 Mai, abaterile de la normele rutiere au fost sancționate cu fermitate de către polițiști. Astfel, au fost verificați peste 150 de participanți la trafic, fiind sancționați peste 100 de conducători ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:04
(22329 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat duminică 3 mai a.c., în municipiul Urziceni, mai multe exerciții demonstrative pregătite de jandarmii din cadrul Detașamentului Mobil Slobozia și ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 11:45
(21683 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu 138 de kg de scrumbie

În cadrul acțiunii pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, polițiștii au depistat joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 14.45, pe DN 2A, în localitatea Țăndărei, un autoturism la volanul ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(14963 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat de arestare pentru un recidivist

Un bărbat, în vîrstă de 30 de ani, din localitatea Valea Ciorii, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de joi, 29 aprilie, după ce instanța a emis pe numele său un mandat ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(14759 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune pentru prevenirea furturilor de animale

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 aprilie a.c., în intervalul orar 22.00-03.00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat și executat o acțiune împreună cu agenți din cadrul Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(12138 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 20000 de lei de la Poliția Rutieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(11976 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, ploșniță la grâu!

Atenție, ploșniță la grîu!

«Unitatea Fitosanitară Ialomița atenționează toți producătorii agricoli din județ să-și controleze culturile de grîu pentru determinarea adulților de ploșniță cerealelor» atenționează directorul Maria ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:36
(26547 vizualizări - 1 comentariu)


Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din râul Ialomița

Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din rîul Ialomița

Joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, după o săptămînă de la data dispariției, trupul bărbatului a fost văzut de localnici în albia rîului, la aproximativ 3 km în aval de locul unde a căzut în apă ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:00
(14601 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat de la magazin un cuțit de vînătoare

În după-amiaza zilei de marți, 27 aprilie, Poliția Slobozia a fost sesizată de reprezentanții unei firme de pază despre faptul că un tînăr necunoscut a furat un cuțit de vînătoare dintr-un magazin de profil ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(17209 vizualizări - 0 comentarii)


Trei șoferi penali

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele unor cetățeni care au fost depistați conducînd autoturisme pe drumurile publice, deși nu posedă permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(26051 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni pentru siguranța elevilor

Miercuri, 27 aprilie în intervalul orar 10,00-18,00, polițiștii feteșteni, în colaborare cu jandarmi și polițiști de Frontieră au acționat în zona unităților de învățămînt din municipiu, avînd ca obiectiv ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(23417 vizualizări - 0 comentarii)


25 de ialomițeni, cercetați pentru braconaj piscicol

30 de infracțiuni constatate, 84 de sancțiuni contravenționale aplicate, 65,5 kg de pește și 18 unelte pentru pescuit confiscate, reprezintă succint rezultatele celor 87 de acțiuni și controale desfășurate ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:46
(24107 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
Cam în Ograda: Un bărbat a murit, iar altul a fost rănit într-un grav accident de muncă Sobozean în Urban SA continuă campania de curățare a subsolurilor la Slobozia cetățean revoltat în Sute de copii din Ialomița, abuzați și neglijați de familii Mary în Urban SA continuă campania de curățare a subsolurilor la Slobozia Adina în Urban SA continuă campania de curățare a subsolurilor la Slobozia Ion Ion în Urban SA continuă campania de curățare a subsolurilor la Slobozia Peskobar în «Eroarea» care costă Primăria Gura Ialomiței peste 1,2 milioane de lei Cetatean1 în Urban SA continuă campania de curățare a subsolurilor la Slobozia Getuta în Infecțiile intraspitalicești, problema nerezolvată a spitalelor ialomițene Adina în Urban SA continuă campania de curățare a subsolurilor la Slobozia omplex vilă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 mai 2025 ion lenuta în Dosarul «CAR Învățământ Slobozia», încă în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București Gigel în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR revoltat în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR Luca în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate Giulia în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR Giulia în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR Mary în «Polivalentul» Marian Neacșu, mai multe ministere în responsabilitate @Ginela în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR Aliluia în 140.000 de semnături pentru susținerea tinerei din Slobozia «violate» la Școala Politică AUR

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...