Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Prefectul Teculescu fluieră în Biserica Consiliului Local Slobozia

Eu cînd vreau să fluier, fluier!

Prefectul Teculescu fluieră în Biserica Consiliului Local Slobozia

Vă mai amintiți despre decizia catalogată drept ilegală a primarului Gabi Ionașcu de a atribui în folosință gratuită 6 loturi de teren Episcopiei Sloboziei și Călărașilor? Ei bine, pentru cei care nu își mai amintesc, vă facem cuvenitele precizări. La începutul lunii martie 2010, primarul Gabi Ionașcu a inițiat, la rugămințile presfințitului Vincențiu, un proiect de hotărîre ce avea drept obiect atribuirea în folosință gratuită a unor terenuri pentru construirea de locuințe pentru preoți în zona Pepinieră din Slobozia. Cu frică de Dumnezeu, dar mai ales de «sfinții» locali, 15 din cei 21 de consilieri locali ai Sloboziei au aprobat proiectul de hotărîte introdus pe ordinea de zi, primind la schimb binecuvîntarea supremă a Preasfințitului, participant la ședința de Consiliu Local... Deși contestată, supunerea primarului Ionașcu a fost atacată în ședința cu pricina doar de consilierul local Gabriela Petre, ce s-a opus aprobării proiectului de hotărîre conștientă fiind de ilegalitatea produsă. Domnia sa a atras atenția consilierilor locali că atribuirea în folosință gratuită a celor 6 loturi de teren pentru construirea de locuințe pentru preoți contravine legislației în vigoare, eronat interpretată de administrația publică. În fond, «Consiliile Locale pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile și imobile persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică». Discursul Prefericitului Părinte a învins însă, iar consilierii locali au votat, atît cît a fost necesar, pentru ca cele 6 loturi să ajungă în folosința preoților... Pe hîrtie!

(Sf) Petru alungă ilegalitățile de la Primărie
Săptămîna precedentă, pomana primarului Ionașcu a primit avizul de nelegalitate al Instituției Prefectului Ialomița. Iar Hotărîrea este pregătită pentru înmormîntare. Slujba de parastas va fi susținută, cel mai probabil, de primarul Ionașcu, care va motiva că arpacașul din care a fost plămădită coliva are iz politic și numai apa lui îl mai poate spăla pe Teculescu de păcate. «Potrivit art. 2, lit. d, din Legea 114/1996 privind locuințele, republicată, cu modificările și completările ulterioare, locuința de serviciu este locuința destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordată în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor locale. Or, scopul pentru care se atribuie cele 6 loturi de teren prin Hotărîrea Consiliului Local Slobozia, construirea unor locuințe de serviciu către Episcopia Sloboziei și Călărașilor, nu este de binefacere sau utilitate publică, aceasta servicnd intereselor angajaților Episcopiei» motivează Teculescu decizia de a nu aviza pozitiv pomana edilului Ionașcu.

26 Aprilie 2010, 09:03 (23775 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


mircea:
(26 Aprilie 2010, 14:54)
nesimtirea popilor este uriasa sau mai bine spus,nemasurata,sper din tot sufletul sa nu primeasca locurile,si,daca le primesc mai am o ultima speranta,acele locuri sa le fie mormant... cred in dumnezeu,insa pe popi ii consider trimisi diavolului pe pamant...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
03 Dec 2023
100 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 4 6 8 9 10 436 437
0

AJFP Ialomița: 565,08 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în septembrie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna septembrie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 16 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2023, 11:05
(926 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,66%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2023

La sfârșitul lunii august 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3708 șomeri (din care 1826 femei), rata șomajului fiind de 4,66%, cu 1,12% peste ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 16:45
(2051 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: «Contul meu RAJA»

RAJA Constanța: «Contul meu RAJA»

Pachetul «Cont Client RAJA» este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 16:30
(1823 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Amenință că se aruncă în gol de la balcon

Intervenție a pompierilor din Fetești, în cazul unui tânăr de 31 de ani, domiciliat pe raza municipiului, care amenință că se aruncă în gol de la balconul apartamentului în care locuiește. Se pare că acesta ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 16:20
(962 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din Fetești se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA Constanța va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 13:55
(921 vizualizări - 0 comentarii)


5

IPJ Ialomița: Activități informativ-preventive în rândul elevilor de liceu

Luni, 9 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al IPJ Ialomița au desfășurat activități informativ-preventive la Liceul Pedagogic «Matei Basarab ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 12:20
(919 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În septembrie 2023 s-a rambursat TVA în valoare de peste 7,93 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna septembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 7,93 milioane de lei. ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2023, 12:10
(917 vizualizări - 0 comentarii)


7

ANAF: «Ghidul privind recuperarea taxei pe valoarea adăugată achitată în alt stat membru al Uniunii Europene»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat și publicat «Ghidul privind recuperarea taxei pe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 13:35
(1515 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Drogați, beți și fără permise, la volan

Duminică, 8 octombrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fetești au oprit, în cadrul unui filtru rutier, un șofer în vârstă de 19 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 10:15
(1242 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Căzănești și Iazu

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Căzănești, în care a fost implicată o autoutilitară, ce a ieșit în afara ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 10:10
(760 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în mai multe zone din orașul Fetești!

Vineri, 6 octombrie 2023, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Grânelor din Fetești/Cartierul Fetești-Gară. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2023, 09:50
(833 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un bărbat de 42 de ani a murit în dimineața zilei de vineri, 6 octombrie a.c., în urma unui accident rutier produs pe raza localității Ciorcâlia. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2023, 08:40
(844 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Reținut pentru «proxenetism»

Miercuri, 4 octombrie a.c., un bărbat de 44 de ani, din comuna Borănești, a fost reținut pentru «proxenetism». În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada noiembrie 2018-martie ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2023, 15:30
(879 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 99,95 milioane lei de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna septembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului, în sumă totală de 99,95 milioane de lei, cu 1,56 milioane ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2023, 10:30
(2356 vizualizări - 0 comentarii)


Autovehicul de lux furat din străinătate, descoperit de polițiștii din Urziceni

Autovehicul de lux furat din străinătate, descoperit de polițiștii din Urziceni

Luni, 2 octombrie a.c., polițiștii din Urziceni au descoperit un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 100 mii de euro, declarat ca fiind furat din Germania. Autoturismul a fost depistat în urma ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 17:20
(990 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui: «Guvernul PSD-PNL s-a împrumutat cu încă 164,3 miliarde de lei!»

Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, acuză Guvernul PSD-PNL că îngroapă generațiile următoare în datorii doar pentru a susține sinecurile, noile agenții și noile scheme de ajutor de ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 13:50
(835 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor formulare privind TVA

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 10:35
(838 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 1700 de misiuni de ordine publică în trimestrul III/2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în trimestrul III al anului, 1717 misiuni de ordine publică, dintre care 107 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 10:20
(823 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 6 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2023, 11:20
(1120 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Întrerupere apă în Cartierul «Ionel Perlea»

Urban SA Slobozia aduce la cunoștința consumatorilor faptul că marți, 3 octombrie 2023, în intervalul orar 9,00-16,00, va fi sistată furnizarea apei potabile în Cartierul «Ionel Perlea», străzile Nordului ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2023, 17:00
(979 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Căminul «Ing. Vadim Rusu» din Balaciu

Protopopiatul Slobozia: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Căminul «Ing. Vadim Rusu» din Balaciu

Protopopiatul Slobozia, alături de tinerii din cadrul Grupurilor de Cateheză «Biserica Albastră» și Parohiei Amara II, din orașul Amara, a organizat vineri, 29 septembrie a.c., o activitate dedicată seniorilor ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2023, 15:20
(1051 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Valahia 2023»/«Atenție, acesta este un exercițiu!»

În perioada 3-5 octombrie a.c., va avea loc exercițiul național privind producerea unei urgențe nucleare/radiologice «Valahia 2023», care face parte din proiectul Norway Grants-«Îmbunătățirea securității ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2023, 11:45
(1490 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 83,111 milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2023, 10:35
(1068 vizualizări - 0 comentarii)


Restructurările din administrație, în atenția Prefecturii Ialomița

Restructurările din administrație, în atenția Prefecturii Ialomița

Miercuri, 27 septembrie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural, precum și pe cea a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. În cadrul ședinței au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2023, 12:50
(1469 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Marți, 26 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au oprit în trafic, pentru verificări, pe raza comunei Iazu, o autoutilitară condusă de un bărbat 26 de ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2023, 12:40
(1355 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, oraș candidat la titlul de «Capitala Tineretului din România» în 2025

Slobozia, oraș candidat la titlul de «Capitala Tineretului din România» în 2025

Municipiul Slobozia s-a calificat în finala competiției «Capitala Tineretului din România» pentru anul 2025, program inițiat de Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj, Grupul P ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 15:40
(1245 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Salonul Anual de Carte, a XXXII-a ediție

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia se pregătește de inaugurarea celei de a XXXII-a ediții a «Salonului Anual de Carte». Evenimentul va debuta anul acesta luni, 2 octombrie 2023, și se ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 15:10
(1493 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: A intrat în vigoare majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți sau multipleți

Peste 2100 de familii cu gemeni sau tripleți în componență vor beneficia de majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului, după publicarea în Monitorul Oficial nr. 844/19.09.2023 a normelor metodologice ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 15:00
(1196 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 30 septembrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 14:20
(1202 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

ADMET SRL
Șos. Brăilei, nr. 17 bis, Slobozia
angajează
lucrător bucătărie
-spălător vase mari

la Hotel Select
relații la telefon 0745/092.361

26 Septembrie 2023, 14:05


1 2 3 4 6 8 9 10 436 437
Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...