Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Siguranța elevilor, în atenția polițiștilor

Luni, 10 mai, timp de patru ore, polițiștii din Urziceni au acționat pentru prevenirea și combaterea delicvenței juvenile în unitățile de învățămînt, în scopul diminuării riscului infracțional și victimal al minorilor și pentru creșterea siguranței în rîndul acestora. În cadrul acestei acțiuni, polițiștii au organizat cinci ședințe cu cadrele didactice, părinți si elevi, cărora li s-au pus în vedere consecințele unui comportament deviant al minorilor. De asemenea, au fost verificate societățile comerciale din apropierea unităților de învățămînt în vederea depistării agenților economici care nu respectă legea și oferă spre comercializare minorilor băuturi alcoolice sau țigări. Cu aceeași ocazie au fost legitimate 32 de persoane, polițiștii aplicînd și 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 450 lei pentru încălcări ale normelor privind conviețuirea socială, a ordinii și liniștii publice.
În perioada ianuarie-aprilie, polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu polițiștii de proximitate, au desfășurat acțiuni preventive în incinta și în zonele adiacente unităților de învățămînt din municipiul Slobozia, dar și în mediul rural, în comunele Ograda, Traian, Dridu, Maia, Alexeni Brazi, avînd ca obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță a elevilor, precum și garantarea unui climat de siguranță și securitate publică în aceste zone. «Toate aceste activități se subscriu Programului de prevenire a delicvenței juvenile și victimizării minorilor și s-au desfășurat încă de la începutul acestui an. În principal, acțiunile desfășurate au urmărit prevenirea și combaterea delicvenței juvenile și a victimizării minorilor, precum și educarea antiinfracțională a acestora, la activități participînd peste 650 de elevi» susțin polițiștii.

11 Mai 2010, 17:24 (13018 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: polițist elev
Citiți și:
Slobozia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală», marcată de polițiști și elevi
Fetești: Acțiuni preventive pentru siguranța elevilor
Acțiune a polițiștilor feteșteni în zona școlilor

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 04 Dec 2024
186 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Perieți: I-au «prădat» autoturismul

Luni, 17 mai polițiștii din Perieți au fost sesizați de un localnic despre faptul că, pe timpul nopții, din autoturismul personal, pe care îl avea parcat în fața locuinței, i-au fost sustrase mai multe ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:25
(32066 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Perieți furt


Coșereni: Minor, spărgător de locuințe

La începutul săptămînii, luni 17 mai, polițiștii din Coșereni au primit o sesizare privind un furt. Fapta a fost sesizată agenților de partea vătămată, un bătrîn, de 74 de ani, acesta reclamînd faptul că ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:23
(25148 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Coșereni furt


Fetești: Bunuri furate, recuperate de polițiști

Luni dimineață, 17 mai, Poliția Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 65 de ani, din localitate despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras din curtea locuinței sale mai multe ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:22
(25451 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Un milion de cereri pentru sprijinul de suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat luni, 17 mai 2010, prima parte a campaniei de depunere a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață» informează reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:20
(23838 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Geamurile unei școli, sparte cu pietre

În dimineața zilei de luni, 17 mai, reprezentantul unei unități de învățămînt din orașul Țăndărei a sesizat Poliția despre faptul că persoane necunoscute au spart, în perioada week-end-ului, geamurile de ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:19
(20230 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți minori

Polițiștii ialomițeni au identificat șapte tineri suspectați de comiterea mai multor furturi pe raza județului. Mare parte din prejudiciul creat a fost recuperat și restituit părților vătămate. Într-unul ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:17
(27575 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți copii


APIA a achitat integral subvenția la bovine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a plătit marți, 18 mai 2010, peste 235 milioane de lei, reprezentînd diferența din a doua tranșă a Plăților Naționale Directe Complementare, specia bovine ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2010, 18:16
(27928 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătorile Sloboziei»: Jandarmii, pe primul loc la fotbal

Echipa de fotbal a Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița a cîștigat locul I la Campionatul organizat de Primăria municipiului Slobozia, cu ocazia sărbătorii anuale a localității. Astfel, pe terenurile ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:17
(19223 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: fotbal jandarm


Crescătorii de oi și capre trebuie să solicite subvenția

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește crescătorilor de ovine/caprine că termenul limită pentru a solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnic este ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:12
(24829 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: APIA subvenție


Slobozia: Accident provocat de un copil de 10 ani pe scuter

În aceeași zi de duminică, 16 mai, polițiștii slobozeni au fost sesizați că în Slobozia s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un minor. Astfel, în timp ce un copil, de 10 ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:10
(24548 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Biciclist accidentat

Duminică 16 mai, s-a produs un eveniment rutier în urma căruia un biciclist imprudent a fost accidentat. Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DN2A s-a produs un eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:08
(23523 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 permise de conducere reținute

În ultimele 72 de ore, cu ocazia acțiunilor de control efectuate în trafic, polițiștii rutieri au constatat 400 de încălcări ale legislației referitoare la circulația pe drumurile publice. Neregulile descoperite ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:07
(16520 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: «Șofer» fără permis

Sîmbătă, în jurul orei 23.15, cu ocazia unei acțiuni preventive a polițiștilor slobozeni, desfășurată în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Gheorghe Lazăr și Bucu în cele două localități rurale ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 16:06
(26137 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tuburi de oxigen, furate din curtea spitalului cu căruța

În dimineața zilei de duminică, 16 mai, un echipaj mixt de siguranță publică, aflat în serviciul de patrulare pe raza Cartierului Vlașca din municipiul Fetești, a depistat o căruță plină cu tuburi de oxigen ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2010, 15:58
(24242 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Urziceni: Peste 100 de sancțiuni aplicate în timpul unei razii

În seara zilei de vineri, 14 mai a.c, polițiștii ialomițeni au demarat o razie în municipiul Urziceni ce a avut drept scop prevenirea criminalității stradale, a faptelor comise cu violență, prevenirea abaterilor ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2010, 10:56
(18313 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Ialomița: Acțiuni preventive

Vineri, 14 mai 2010, polițiștii ialomițeni au desfășurat o serie de acțiuni pe raza județului al căror obiectiv principal a fost creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2010, 10:55
(22280 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Tânăr arestat după ce a încercat să violeze o bătrână

În cursul zilei de vineri, 14 mai a.c., polițiștii ialomițeni au încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului un tânăr, în vârstă de 19 ani, domiciliat în comuna Făcăeni. Măsura ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:51
(22090 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Doi frați au furat o vacă

Doi frați, în vârstă de 28, respectiv 29 de ani, domiciliați în comuna Maia, au fost arestați preventiv pe o perioadă de 29 de zile, fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:50
(23829 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Adâncata vacă furt


Slobozia: Țigări ucrainene, cărate cu sacul

Vineri seara, 14 mai a.c., în jurul orei 22.00, o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Slobozia a reperat, în timp ce se deplasa dinspre Piața Agroalimentară din municipiu, un localnic în vârstă ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:50
(12916 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Alt «șofer» fără permis

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 14/15 mai a.c., în jurul orei 1.00, cu ocazia unei patrulări intercomunale, agenții Posturilor de Poliție Roșiori și Drăgoești au oprit pentru control, pe raza primei ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:49
(19815 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Trafic rutier întrerupt pentru aproximativ 45 de minute din cauza unui accident

Vineri, 14 mai a.c., în jurul orei 21.25, pe DN2A, în apropierea localității Sărățeni, s-a produs un accident de circulație soldat doar cu pagube materiale, în urma căruia circulația rutieră a fost blocată ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:48
(12692 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Andrășești: 10 tone de deșeuri feroase fără documente, ridicate în vederea confiscării

Joi, 13 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în baza unui plan de acțiune ce are ca scop prevenirea și combaterea activităților economice ilegale în domeniul colectării ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:47
(20112 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Pieton accidentat pe trecere

Joi, 13 mai, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe strada Calea București din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Urmare a cercetărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 13:58
(20139 vizualizări - 0 comentarii)


12 permise reținute în doar două zile

În perioada 11-13 mai 2010, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o serie de acțiuni pe șoselele din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum, și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 13:57
(22306 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Recidivist prins la furat de un vecin

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de un bărbat, de 34 de ani, din localitate, despre faptul că a surprins un tânăr suspect ce încerca să iasă din curtea locuinței unei vecine. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:08
(22721 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Dispărut de la domiciliu

Miercuri, 12 martie a.c., în jurul orei 12.00, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de un bărbat din localitate despre faptul că din data de 5 mai a.c., orele 22.00, a dispărut de la domiciliu un bărbat ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:06
(21823 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Săveni dispărut


Maia: Prins și încarcerat pentru executarea unui mandat de arestare

În cursul zilei de miercuri, 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au desfășurat activități de depistare a unui bărbat, de 33 de ani, din localitatea Maia, pe numele căruia exista ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:05
(18374 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 14 filtre ale Poliției

Fetești: 14 filtre ale Poliției

Peste 35 de polițiști au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Fetești și pe raza localităților limitrofe pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, miercuri, 12 martie ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 17:21
(21784 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Peste 950000 de cereri pentru subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care intenționează să solicite sprijinul pe suprafață că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată este 17 mai 2010. ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 16:34
(23430 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Șoferul» care a provocat accidentul în lanț, reținut de polițiști

Miercuri, 12 mai a.c., tînărul «șofer» răspunzător de accidentul provocat sîmbătă spre duminică, respectiv 8 spre 9 mai, a fost reținut pentru 24 de ore. Să reaminitim că tînărul, de 22 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 16:27
(19627 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia arestare


Ultimele comentarii
Suporter unirea s în Al treilea eșec consecutiv Gina în Primăriile ialomițene ignoră legea înființării adăposturilor pentru câinii maidanezi Ioan Bogza în A murit omul de afaceri Corneliu Dragomir/Oyl Company! Simplu în A murit omul de afaceri Corneliu Dragomir/Oyl Company! Localnic în Proiecte de investiții în orașul Amara Salariu în Medicii rezidenți demisionează din posturile ocupate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia Amina în Medicii rezidenți demisionează din posturile ocupate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia TITI în Medicii rezidenți demisionează din posturile ocupate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia Adrian Enescu în A murit omul de afaceri Corneliu Dragomir/Oyl Company! Ion în Primăriile ialomițene ignoră legea înființării adăposturilor pentru câinii maidanezi Rusu Ionel în A murit omul de afaceri Corneliu Dragomir/Oyl Company! tavi în A murit omul de afaceri Corneliu Dragomir/Oyl Company! Cristian în A murit omul de afaceri Corneliu Dragomir/Oyl Company! art în PSD (re)câștigă Ialomița Alegerilor Parlamentare Andrei în PSD (re)câștigă Ialomița Alegerilor Parlamentare nick în A murit omul de afaceri Corneliu Dragomir/Oyl Company! Arh Vede în A murit omul de afaceri Corneliu Dragomir/Oyl Company! Adele în A murit omul de afaceri Corneliu Dragomir/Oyl Company! cetatean în A murit omul de afaceri Corneliu Dragomir/Oyl Company! Cristi R în Datorii de peste 500 milioane de lei, imposibil de recuperat de Fiscul ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...