Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

BÎRFE

Ole, ole, oleeeee, Bădăroaica nu mai eeeee!

Pentru cine nu-i de prin Slobozia-Ialomița, numele de Bădărău nu semnifică mare lucru. Pentru noi toți ceilalți, cu firme sau fără, Constanța Bădărău înseamnă o tanti bătrînă născută cam în același timp cu Finanțele, mare șefă la blocat conturi, mare încasatoare de leafă din postura de director de Administrație, cea mai tare pilă pentru angajații de formă și la normă de prin instituție, etc. Deci, cam cea mai ciumeagă din DGFP, după Vîjdea, Nicu Stan și alți bugetozauri. Se cuvine așadar ca la acest moment de înaltă trăire sufletească, și ne referim aici la pensionarea puțin anticipată a doamnei în cauză, să ne bucurăm. Căci astfel Finanțele au mai scăpat de-un bugetozaur flămînd de stimulente iar ăștia mai mici sînt și ei fericiți că-și împart cașcavalul fără a mai fi deranjați de doamna respectivă. Așadar, ca un ultim omagiu, toți cei din instituție au pus mînă de la mînă (a se citi stimulent de la stimulent), și au contribuit la acordarea unei ultime bonificații forfetare. Iar de-acum pensionara Bădărău se va ferici cu impresionanta pensie, iar Mișu al lui Tăsel, proaspăt propagandist democrat-liberal, se va alege cu funcția vacantă. Că doar nu degeaba a stat la rînd la pupat inelu’ la partid (cei inteligenți pot calcula și decartarea, că tov. Mișu n-a avut localitate în campanie). La final, să consemnăm uralele prin care tanti Bădărău a părăsit instituția, dar și pe cele de întîmpinare a noului viitor șef Tăsel. Nea Gică ai avut, din nou, dreptate: clanța de la ușa partidului se freacă precum Lampa lui Aladin iar forța de frecare e doar o constantă în ecuația șpăgii.

19 Mai 2010, 06:50 (33702 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


alice:
(19 Septembrie 2012, 21:27)
jajaja  cand mai avem noutaty? pina aici totul ca la carte ...bv
Silviu:
(17 Februarie 2012, 18:56)
Ce va framanta pe voi acolo la tara in Slobozia :)) Sunteti pe bune acum niste barfitori de prima clasa, vorbiti numai ironic mancand misto pe paine, pardon misto gol ca nu va apucati de ceva productiv ca sa castigati bani de paine ! Rusine voua - vorba aia " Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia" - No ofence !!!
Constantin:
(5 Iunie 2010, 16:31)
Dar Vajdea si Nicu Stan cand o urmeaza?????
GeoGhe:
(28 Mai 2010, 11:59)
Apropo, stie cineva din ce bani si-a construit Tasel vila? un credit de cateva sute de mil. HA HA HA HA! Si restul, de unde? Puneti-l voi, ca il iau altii cat de curand...............
horia:
(28 Mai 2010, 00:00)
Vai...deabia ne-am obisnuit cu mirosul de vodca de proasta calitate, care emana de la etajul 7, ca acum o sa puta in toata cladirea...dar ce poti sa-i ceri unui om Ca Cazaku...omul care da cu sutul in fund spagarilor, pe usa din fata,...si ii primeste cu plicul in mana, pe usa din spate...dar Misulica e pretin bun cu nea omu' care tine in mana destinele tuturor deconcentratilor. Nu degeaba se mai duceau la femei impreuna,, ca doar la barbati e mai mereu ocupat...
GeorGhe:
(27 Mai 2010, 17:37)
Citat da' bun: "Dna. Badarau de la Administratia Slobozia se scoate la pensie. Pana aici nimic deosebit. Insa revolutia sta sa inceapa daca nea’ Marinica ( fost tractorist) sau Mitica il numesc (prin concurs, binenteles) pe acea functie pe Tasel (fost MECANIC DE LOCOMOTIVA, pe bune). 1. Tasel in fiecare zi , dupa pranz este beat mort. 2. Tasel da cu pumnul in masa in fata contribuabililor pana acestia dau cu plicul. 3. Tasel o vrea pe functie buna si pe amanta lui (fosta VANZATOARE LA APROZAR) 4. Tasel va da X5.000 euro pentru acea functie. Binenteles din spaga rupta de la contribuabili. Asadar , la cat de greu o duc firmele , daca mai vine si Tasel in plicul gol ………………. VA INTOARCETI DE UNDE VA LASAT TOV. SAVU. Dar poate unora le place valsul. Acum, daca vrem sa nu emigreze toti oamenii normali din tara asta, rugam presa “cainele de paza al societatii” sa sfasie subiectul pana nu e prea tarziu. Multumim anticipat!"

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Ian 2025
181 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

2115 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița

În perioada ianuarie-august 2024, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2115 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2024, 10:10
(526 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 10 octombrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316, din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2024, 10:10
(453 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 6 octombrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic doi tineri șoferi, în vârstă de 23 și 19 ani, din Andrășești, respectiv Manasia, în timp ce conduceau autoturisme ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 15:30
(374 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 11 octombrie 2024, «Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți», eveniment ce se va desfășura la Slobozia, la ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 11:40
(656 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Casă în flăcări la Butoiu, incendiu la un fast-food din Cotorca

Pompierii ialomițeni au interveni vineri, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,20, pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Butoiu. Au fost alocate de urgență două ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:35
(432 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

În dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie a.c., în jurul orei 7,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Coșereni. Î ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:25
(576 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 octombrie a.c., pe raza localității Mărculești, polițiștii au depistat în trafic un tânâr de 27 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară material ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:20
(541 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic de polițiști având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Î ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:00
(495 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele

Joi, 3 octombrie 2024, polițiștii au efectuat o razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele. Oamenii legii au legitimat 413 de persoane, au fost verificate 345 de autoturisme și au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 13:40
(996 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Modificări legislative privind desfășurarea activității de către farmaciile veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de animale de pe raza județului Ialomița, precum și administratorii farmaciilor veterinare, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 12:50
(1010 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Câmpului din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Câmpului din localitatea Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:55
(1273 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Marți, 8 octombrie 2024, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia organizează vernisajul expoziției «Chipuri de țăran». Evenimentul are loc în sala mare a instituției, încep ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:50
(958 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic pentru verificarea transporturilor de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului că, la momentul actual, sunt permise mișcările de ovine/caprine ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 16:00
(438 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Reprogramare lucrare Cartier Buliga/Fetești pentru vineri, 4 octombrie 2024!

Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești se reprogramează pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 09:20
(402 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Marți, 1 octombrie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din Urziceni, cu privire la faptul că nepoata sa de 4 ani s-ar fi pierdut din ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 15:05
(790 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedură de anulare a obligațiilor fiscale

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5521/16 septembrie 2024, pentru aprobarea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:35
(477 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga/Fetești!

Joi, 3 octombrie 2024, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/municipiul Fetești. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:20
(407 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare profilactică împotriva turbării

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de carnasiere domestice că, în perioada 01.10.2024-31.12.2024, se desfașoară campania de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 16:40
(423 vizualizări - 1 comentariu)


ANAF: Seminarii web dedicate facilităților fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează seminare web dedicate facilităților fiscale prevăzute ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 10:40
(355 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,07 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 14:45
(536 vizualizări - 0 comentarii)


Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român 

«Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 13:55
(1122 vizualizări - 0 comentarii)


Albești: Incendiu la o șiră de paie

Duminică, 29 septembrie 2024, în jurul orelor 20,50, trei echipaje operative din cadrul Detașamentui de Pompieri Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:45
(754 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Albești incendiu


Accidente la Dridu și Căzănești

Accidente la Dridu și Căzănești

În dimineața zilei de sâmbătă, 28 septembrie a.c., în jurul orei 5,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Dridu, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:40
(946 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei

Polițiștii au intervenit în forță vineri, 27 septembrie 2024, după ce două familii de romi s-au luat la bătaie în apropiere de centrul orașului Țăndărei. Se pare că scandalul ar fi izbucnit ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 19:00
(2977 vizualizări - 5 comentarii)


Razie a polițiștilor în localitățile Ion Roată, Balaciu și Sălcioara

Joi, 26 septembrie 2024, polițiștii au organizat o acțiune de amploare pe raza localităților Ion Roată, Balaciu și Sălcioara. Oamenii legii au legitimat 119 de persoane, au verificat 88 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:20
(1434 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un conducător ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:00
(1200 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,53%, rata șomajului în luna august 2024

La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4399 de șomeri (din care 2125 de femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 10:30
(1438 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Începe o nouă ediție a «Salonului Anual de Carte»

Marți, 1 octombrie 2024, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va deschide oficial porțile «Salonului Anual de Carte», ediția 2024, în incinta Galeriilor «Arcadia ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2024, 11:10
(1089 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,038 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:25
(972 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un vehicul condus ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:15
(963 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Marioara în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi @ Vecinu de la stadion în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi Gigel în Ialomița de acum 25 de ani... (I) Clara în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi Gheorghes în Consiliul Local Slobozia penalizează proprietarii terenurilor și clădirilor neîngrijite V în Consiliul Local Slobozia penalizează proprietarii terenurilor și clădirilor neîngrijite mafiotu în Ialomița de acum 25 de ani... (I) perceptor în Consiliul Local Slobozia penalizează proprietarii terenurilor și clădirilor neîngrijite Vasile în 10 localități ialomițene vor fi preluate de operatorul regional de apă Urban SA art în 10 localități ialomițene vor fi preluate de operatorul regional de apă Urban SA teren intravilan Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 ianuarie 2025 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 ianuarie 2025 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 ianuarie 2025 spațiu comercial Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 ianuarie 2025 Irimia în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi Irimia în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi LAS în Presiunea rezultatelor loc de casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 ianuarie 2025 Paul de Amara în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi Lenuș în Poliția ialomițeană a schimbat 5 inspectori șefi

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...