Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiuni preventive în mediul rural

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 29/30 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au organizat și executat, începînd cu miezul nopții, timp de patru ore, acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență în zona discotecilor din mediul rural și pentru prevenirea evenimentelor rutiere. În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 30 de persoane, 22 de autovehicule controlate și aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2130 lei.
Totodată, polițiștii au constatat și o infracțiune, în jurul orei 3.30, cînd pe raza comunei Săveni, în trafic a fost depistat un autoturism, al cărui conducător auto nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire al polițistului, motiv pentru care organele de ordine au procedat la urmărirea acestuia. Autovehiculul a fost identificat de polițiști pe o stradă din localitate, în interiorul mașinii aflîndu-se mai multe persoane. Conducătorului auto i-a fost solicitat să se supună testării alcoolscop cu aparatul Drager, însă acesta a refuzat.

31 Mai 2010, 15:00 (25472 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Fetești: Prevenție înainte de toate
Acțiuni preventive ale Poliției în zona Fetești
Acțiuni preventive la Urziceni

Comentariile cititorilor:


Jhon:
(31 Mai 2010, 18:39)
Cele mai alese servicii din partea politiei ptr Florin Floraru

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Luni 26 Sep 2022
122 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
1 2 3 4 5 7 9 10 11 401 402
Accidente rutiere la Coșereni și Gura Ialomiței

Accidente rutiere la Coșereni și Gura Ialomiței

Duminică, 31 iulie a.c., pe raza localităților Coșereni și Gura Ialomiței s-au produs două accidente rutiere, în urmă cărora au rezultat opt victime. La fața locului au intervenit paramedicii SMURD însă ...[citește_toată_știrea]

1 August 2022, 11:50
(2662 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28137, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 30 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2022, 13:50
(1305 vizualizări - 0 comentarii)


2

Ialomița: 41 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 30 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28129, fiind înregistrate 41 de cazuri noi față de ziua de vineri, 29 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2022, 13:40
(1834 vizualizări - 0 comentarii)


3

Ialomița: 59 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 29 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28088, fiind înregistrate 59 de cazuri noi față de ziua de joi, 28 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 14:40
(1520 vizualizări - 0 comentarii)


4

AJFP Ialomița: Nerespectarea legii 241/2005 are consecințe penale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, potrivit art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 14:30
(2257 vizualizări - 0 comentarii)


5
«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României», sărbătorită la Muzeul Județean Ialomița

«Ziua Imnului Național al României» a fost sărbătorită vineri, 29 iulie a.c., la Muzeul Județean Ialomița, printr-o manifestare cu caracter educațional, adresată copiilor înscriși în programul muzeal « ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2022, 13:10
(1561 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 49 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 28 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28029, fiind înregistrate 49 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 27 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 13:15
(2459 vizualizări - 0 comentarii)


7

Fetești: A încercat să-și pună capăt zilelor

Joi, 28 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unei tentative de suicid la Fetești Gară. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani care s-a urcat pe un stâlp de electricitate, înalt de 30 de metri, ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 11:15
(3750 vizualizări - 0 comentarii)


8
Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Miercuri, 27 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 09:40
(2967 vizualizări - 0 comentarii)


9

AJFP Ialomița: În primul semestru al anului 2022, valoarea sumelor colectate a fost de 560,27 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în primele 6 luni ale anului 2022, încasări nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 560,27 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 16:00
(2685 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Câini ținuți în condiții necorespunzătoare de către stăpâni

Marți, 26 iulie a.c., o femeie din orașul Amara a sesizat IPJ Ialomița cu privire la faptul că într-o curte din apropierea locuinței sale s-ar afla 5 câini răniți și flămânzi. Polițiștii din cadrul Biroului ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 14:40
(3038 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 85 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 27 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27980, fiind înregistrate 85 de cazuri noi față de ziua de marți, 26 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 13:15
(2135 vizualizări - 0 comentarii)


12

AJFP Ialomița: Duminică, 31 iulie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea unuia dintre regimurile speciale prevăzute la art ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 13:40
(3334 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 96 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 26 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27895, fiind înregistrate 96 de cazuri noi față de ziua de luni, 25 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 13:15
(2953 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs luni, 25 iulie a.c., pe raza localității Movila. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost grav rănite, în urma impactului dintre două autoturisme. La fața ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:40
(7215 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Luni, 25 iulie a.c., pe raza comunei Bărcănești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și rănirea a altor cinci. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:10
(4107 vizualizări - 1 comentariu)


Spitalul Județean Slobozia, partener într-un proiect privind prevenirea cancerului de col uterin

Spitalul Județean de Urgență Slobozia este principalul partener al Proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce» (SCCUT), finanțat de Uniunea Europeană cu scopul de a preveni ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:00
(2502 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Luni, 25 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27799, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de duminică, 24 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 13:00
(4207 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

În ultimele 3 zile, pompierii ialomițeni au acționat pentru localizarea și stingerea a 18 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 18 incendii care au avut loc în perioada menționată, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 12:30
(4593 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii pe raza localităților Perieți și Grivița

Duminică, 24 iulie a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, produs la anexa unei ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 12:15
(2608 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 94,4% dintre ialomițeni s-au recenzat

Conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Ialomița, până la data de 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița s-au recenzat 232642 de persoane, reprezentând 94,4% din populația rezidentă ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 12:00
(3012 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Sâmbătă, 23 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Ciocârlia, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 11:45
(3589 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 6,33 milioane de lei în iunie 2022

Prin structurile sale fiscal-teritoriale, Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna iunie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,33 milioane de lei, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 11:35
(2855 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 36 de noi cazuri de COVID-19

Duminică, 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27789, fiind înregistrate 36 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 13:10
(1158 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

O femeie în vârstă de 85 de ani a fost salvată în cursul zilei de sâmbătă, 23 iulie a.c., de polițiștii ialomițeni, după ce s-a rătăcit și a leșinat din cauza temperaturilor ridicate, în pădurea Sinești ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 09:00
(3804 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 23 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27753, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2022, 13:50
(2855 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Joi, 21 iulie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s-a desfășurat prima activitate din cadrul celei de a șasea ediții a «Clubului de Vară», intitulată ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 14:30
(2797 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 51 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 22 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27720, fiind înregistrate 51 de cazuri noi față de ziua de joi, 21 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:05
(2336 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 88 de cadre didactice au susținut examenul de Definitivat 2022

Proba scrisă din cadrul Examenului Național pentru definitivare în învățământ-sesiunea 2022 s-a desfășurat miercuri, 20 iulie a.c., începând cu ora 9,00. În județul Ialomița, centrul de examen a fost stabilit ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:00
(3017 vizualizări - 0 comentarii)


Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Un schelet uman, de sex feminin, cu o vechime de 2000 de ani a fost descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița. Săpăturile unde a fost identificat scheletul s-au desfășurat în situl arheologic ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 11:15
(4783 vizualizări - 0 comentarii)


1 2 3 4 5 7 9 10 11 401 402
Ultimele comentarii
Asa DA ! în A rămas fără mașină după ce a aruncat gunoaiele pe câmp Luminita în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Mary în Slobozia are nevoie de «Dezvoltare Urbană Durabilă» Marius în Slobozia are nevoie de «Dezvoltare Urbană Durabilă» Sandocan în Primăria Slobozia retrage autorizația de funcționare a firmei Taboo Events SRL Sorel în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Ina în Curtea de Apel București l-a scăpat de închisoare pe Ștefan Ionescu. Primarul comunei Valea Ciorii își pierde însă mandatul! Ofof în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Uniunea Europeana în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Adrian în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Alex în Senatoarea Rodica se pregătește să piardă Alegerile din 2024 Locuitor în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Marian în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Mihai în Spiritul Vlah și motoarele Sloboziei Azur în Slobozia: «Orășelul Copiilor» a devenit «Orășelul Băncilor» Un localnic în Spiritul Vlah și motoarele Sloboziei @cineva în Curtea de Apel București l-a scăpat de închisoare pe Ștefan Ionescu. Primarul comunei Valea Ciorii își pierde însă mandatul! Andreea de la Vodafone în Curtea de Apel București l-a scăpat de închisoare pe Ștefan Ionescu. Primarul comunei Valea Ciorii își pierde însă mandatul! Denisa în DN2A: Trei persoane au murit pe loc într-un accident rutier Liliana în DN2A: Trei persoane au murit pe loc într-un accident rutier
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...